Încheiere
După două zile, la 20 iulie, doamna Weldon și însoțitorii ei dădură peste o caravană care se îndrepta spre Emboma – orășel aflat la vărsarea fluviului Congo. De data aceasta, însă, caravana nu era alcătuită din neguțători de sclavi, ci de pașnici negustori portughezi, care se îndeletniceau cu comerțul de fildeș.
Fugarii fură primiți cu multă bucurie, și ultima parte a călătoriei lor se desfășură în condiții mulțumitoare.
Întâlnirea cu această caravană fusese de-a dreptul o milostivire a Cerului. Dick Sand n-ar mai fi putut să continue călătoria la vale cu pluta, pe apele Zairului. De la cataracta Ntamo și până la Yellala, fluviul era plin de praguri și cataracte. Stanley a numărat șaizeci și două, și nicio ambarcațiune n-ar fi fost în stare să le înfrunte. Peste patru ani, la vărsarea râului Coango, neîntrecutul explorator avea să dea ultima din cele treizeci și două de bătălii pe care le-a avut cu indigenii. Iar mai la vale, la cataractele de la Mbelo, avea să scape ca prin minune de la moarte.
La 11 august, doamna Weldon, Dick Sand, Jack, Hercule și vărul Benedict sosiră la Emboma, unde domnii Motta Viega și Harrisson îi primiră cu o generoasă ospitalitate. Un vapor era gata de plecare spre istmul Panama. Doamna Weldon și însoțitorii ei se îmbarcară și ajunseră cu bine pe pământul american.
O telegramă expediată la San Francisco îl înștiința pe James W. Weldon de întoarcerea neașteptată a soției și a fiului său, pe care până atunci zadarnic îi căutase pretutindeni pe unde bănuia că ar fi putut naufragia Pilgrim.
În sfârșit, la 25 august, trenul îi aduse pe naufragiați în capitala Californiei. Vai! Dacă bătrânul Tom și tovarășii săi ar fi fost cu ei…!
Ce să mai spunem acum despre Dick Sand și despre Hercule? Unul deveni fiul, celălalt prietenul familiei Weldon. James Weldon știa tot ce datorează tânărului elev-marinar, tot ce datorează bravului negru. Pe de altă parte, era fericit că Negoro nu ajunsese până la el. Fără îndoială că, pentru a-și răscumpăra soția și fiul, James Weldon n-ar fi șovăit să-și sacrifice întreaga avere și să pornească spre coasta Africii, unde nu se știe la câte alte ticăloșii s-ar mai fi putut aștepta din partea lui Negoro.
Acum, câteva vorbe și despre vărul Benedict. Chiar în ziua sosirii sale, savantul, după ce strânse mâna lui James W. Weldon, se închise în biroul său, așternându-se la lucru ca și cum ar fi continuat o frază întreruptă în ajun. Își pusese în gând să scrie o lucrare monumentală asupra lui „hexapodes benedictus”, operă de bază a științei entomologice. Acolo, în biroul său tapisat cu insecte, vărul Benedict găsi în primul rând o lupă și niște ochelari… Dar vai! Ce strigăt de desperare scoase când cercetă cu ajutorul acestor instrumente optice unicul exemplar pe care-l adusese din Africa! „Hexapodes benedictus” nu era un hexapod! Era un biet păianjen ca toți păianjenii! Și dacă nu avea decât șase picioare în loc de opt, apoi aceasta se datora faptului că-i lipseau cele două picioare din față. Și dacă îi lipseau, apoi aceasta se datora faptului că Hercule, atunci când îl prinsese, i le rupsese din greșeală. Dar această mutilare îl reducea pe așa-zisul „hexapodes benedictus” la situația unui biet invalid, înglobându-l în clasa arahnidelor celor mai banale – lucru de care vărul Benedict nu-și putuse da seama din capul locului din pricina miopiei. De supărare, vărul Benedict se îmbolnăvi, dar din fericire se însănătoși curând.
Trei ani mai târziu, când micul Jack împlinise opt ani, Dick Sand îl ajuta să-și facă lecțiile, deși propriile sale studii îi dădeau destul de furcă. Într-adevăr, de cum pusese piciorul pe continent, elevul-marinar se așternuse pe învățătură cu multă râvnă și parcă cu un fel de remușcare: remușcarea omului pe care lipsa de cunoștințe îl pusese în situația de a nu putea face față obligațiilor luate.
— Trebuie să recunosc, repeta adeseori Dick Sand, că dacă pe bordul lui Pilgrim aș fi știut tot ceea ce trebuie să știe un marinar, multe nenorociri ar fi putut fi evitate.
La împlinirea celor 18 ani, el își termină cu distincție studiile de hidrografie și, cum primi în mod cu totul excepțional un brevet de căpitan, i se dădu comanda unui vas aparținând firmei James W. Weldon.
Iată unde ajunsese, prin purtarea sa, prin munca și străduințele sale, micul orfan găsit pe limba de nisip din golfulețul Sandy-Hook. Deși foarte tânăr, se bucura de dragostea și, s-ar putea spune, și de respectul tuturor. Dar simplitatea și modestia lui, îi erau atât de firești, încât nici nu bănuia acest lucru. Nici prin minte nu-i trecea că dârzenia, curajul și statornicia de care dăduse dovadă în grelele încercări prin care trecuse făcuseră din el un fel de erou, deși nu săvârșise ceea ce se numește fapte strălucite.
Îl muncea totuși un gând. În scurtul răgaz pe care i-l îngăduiau studiile, se gândea la bătrânul Tom, la Bat, la Austin, la Acteon. Se socotea răspunzător de nenorocirea acestora. De altfel, faptul era o pricină de mâhnire și pentru doamna Weldon. Nu-i de mirare, deci, că James Weldon, Dick Sand și Hercule au pus să se răscolească cerul și pământul pentru a da de urma lui Tom și a tovarășilor săi. Și în cele din urmă, datorită agenților de legătură pe care cunoscutul armator îi avea pretutindeni, aflară că fuseseră vânduți în Madagascar, unde, de altfel, sclavia avea să fie desființată în curând.
Dick Sand era gata să-și jertfească micile sale economii ca să-și răscumpere prietenii, dar James Weldon era de altă părere. Unul dintre agenții săi duse totul la bun sfârșit și, într-o bună zi, la 15 noiembrie 1877, patru negri băteau la ușa locuinței familiei Weldon. Erau bătrânul Tom, Bat, Acteon și Austin. Oamenii aceștia cumsecade, după ce scăpaseră de atâtea primejdii, erau cât pe aci să fie înăbușiți în ziua aceea de îmbrățișările prietenilor lor.
Dintre toți cei pe care Pilgrim îi azvârlise pe coasta plină de primejdii și nenorociri a Africii, nu mai lipsea decât sărmana Nan. Dar bătrâna femeie de serviciu nu mai putea fi înviată, așa cum nu mai putea fi înviat nici Dingo. Era însă o adevărată minune că numai două ființe pieriseră în împrejurările acelea nenorocite.
În ziua aceea a fost mare sărbătoare în casa negustorului californian. Cel mai frumos toast, aclamat de toți, a fost cel închinat de doamna Weldon în cinstea lui Dick Sand, „căpitan la cincisprezece ani”!
SFÂRȘIT
1 „Sand” înseamnă „nisip” în limba engleză.
2 Diminutiv de la Bartolomeu.
3 Școală militară din statul New York.
4 În operația aceasta, grăsimea balenei pierde aproape o treime din greutate.
5 Cablul, măsură specială în marină, cuprinde o lungime de o sută douăzeci de brațe, adică două sute de metri.
6 Rezumat din Dicționarul ilustrat al lui Vorepierre.
7 Barometrele englezești și americane sunt însemnate prin șchioape și linii. Douăzeci și opt de șchioape și șapte zecimi sunt egale cu 728 de milimetri.
8 716 milimetri.
9 709 milimetri.
10 Aproximativ 166 de kilometri.
11 Pe vremuri, coaja era măcinată până ce se prefăcea într-o pulbere căreia i se spunea „praful iezuiților”, pentru că în 1649 iezuiții primiseră la Roma o mare cantitate de astfel de pulbere, trimisă de misiunile lor din America.
12 4.650 de kilometri.
13 Titlu care se dă guvernatorilor portughezi din așezările omenești mai mici.
14 Scoici obișnuite în această regiune și care servesc drept monedă.
15 Iată ce spune Cameron: „Pentru a pune mâna pe cele cincizeci de femei pe care Alvez le socotea drept proprietate a lui, zece sate au fost distruse, dintre care fiecare număra o sută până la două sute de suflete: deci, cu totul, o mie cinci sute de locuitori. Unii dintre ei putuseră să scape, dar cei mai mulți – aproape toți – au pierit în flăcări, au fost uciși în timp ce-și apărau familiile sau au murit de foame în junglă, în afară de cazul când animalele de pradă au pus mai repede capăt suferințelor lor.
„Aceste crime făptuite în centrul Africii, de oameni care se fălesc că sunt creștini și își zic portughezi, ar putea părea de necrezut locuitorilor din țările civilizate. Este cu neputință ca guvernul din Lisabona să cunoască aceste atrocități făptuite de oameni care se laudă că sunt supuși portughezi și arborează stindardul portughez.”
N. B. În Portugalia s-au ridicat proteste foarte vii împotriva acestor afirmații ale lui Cameron.
16 Un soi de rumegătoare din Africa.
17 Cuțităria din Sheffield consumă 170.000 de kilograme de fildeș.
18 E greu să ne închipuim proporțiile pe care le iau aceste oribile hecatombe, atunci când este vorba de a cinsti memoria unui șef puternic, la aceste triburi. Cameron spune că mai mult de o sută de victime au fost sacrificate în felul acesta la înmormântarea tatălui regelui din Kassonngo.
19 Cameron vorbește adesea de asemenea insule plutitoare.