Prietenul doctorului. Începutul acestei prietenii. Dick Kennedy la Londra. O propunere neașteptată și neliniștitoare. Proverb puțin încurajator. Câteva cuvinte despre martirii din Africa. Avantajele unui aerostat. Taina doctorului Fergusson
Doctorul Fergusson avea un prieten. Nu unul care se asemăna cu el, un alter ego, căci nu poate exista prietenie între două ființe prea asemănătoare una cu alta.
Dar dacă aveau calități, aptitudini, temperamente deosebite, Dick Kennedy și Samuel Fergusson aveau în schimb aceleași sentimente unul pentru altul, ceea ce nu-i stingherea deloc, ba dimpotrivă! Dick Kennedy era un scoțian în toată puterea cuvântului: deschis, hotărât și încăpățânat. Locuia în orașul Leith, aproape de Edinburgh, o adevărată periferie a „Bătrânei afumate”[4]. Se ocupa uneori și cu pescuitul, dar pretutindeni și întotdeauna rămânea un vânător pasionat, ceea ce nu era deloc surprinzător la un fiu al Caledoniei, care colindase munții din Highlands. Avea faima unui minunat țintaș cu carabina; despica gloanțele, ochind tăișul unui cuțit înfipt în țintă în două jumătăți atât de egale, încât, cântărindu-le apoi, nu putea găsi o diferență prea mare între ele.
Fizionomia lui Kennedy o reamintea pe aceea a lui Halbert Glendinning, așa cum o zugrăvește Walter Scott în „Mănăstirea”: înălțimea sa depășea șase picioare engleze[5]. Plin de grație și ușurință în mișcări, părea totuși înzestrat cu o putere de uriaș. Avea un obraz ars de soare, ochii vii și negri, o îndrăzneală firească și era foarte hotărât. În sfârșit, în toată ființa sa era ceva bun și zdravăn, care-i dădea acel vinoncoa, specific scoțianului.
Cei doi prieteni se cunoscuseră în India, pe vremea când aparținuseră amândoi aceluiași regiment. În timp ce Dick vâna tigri și elefanți, Samuel aduna plante și insecte; fiecare era îndemânatic în felul lui. Multe plante rare căzuseră în mâna doctorului, plante care pentru a fi culese cereau tot atâta osteneală cât pentru a obține o pereche de colți de fildeș. Cei doi tineri nu avuseseră niciodată prilejul să-și salveze viața unul altuia, nici să-și facă vreun serviciu oarecare. De aceea se născuse între ei o prietenie de neclintit; împrejurările îi despărțeau câteodată, dar afecțiunea îi lega totdeauna.
De la întoarcerea lor în Anglia, fuseseră deseori despărțiți din cauza expedițiilor îndepărtate ale doctorului, dar, la înapoiere, acesta se ducea regulat să-i dăruiască – nu să-i ceară – câteva săptămâni din viața lui prietenului său, scoțianul.
Dick evoca trecutul; Samuel pregătea viitorul. Unul privea înainte, celălalt înapoi, lucru care dovedește spiritul neliniștit al lui Fergusson și calmul desăvârșit al lui Kennedy.
De la călătoria pe care o făcuse în Tibet trecuseră aproape doi ani, în care timp doctorul nu mai pomenise nimic de vreo nouă explorare. Dick presupunea că instinctul de călător și gustul pentru aventuri al prietenului său se potoliseră și era încântat. „Căci, gândea el, dacă nu se astâmpără, va sfârși rău într-o zi sau alta. Oricât ai fi de obișnuit cu tot felul de oameni, călătoriile printre antropofagi și animale sălbatice sunt totdeauna primejdioase”. Kennedy îl îndemnă deci pe Samuel să se potolească, deoarece făcuse destul pentru știință și prea destul pentru câtă recunoștință pot să arate oamenii.
La toate acestea, doctorul se mulțumea să nu răspundă nimic; rămânea gânditor, adâncit în calcule secrete; nopțile și le petrecea făcând socoteli, ba chiar experiențe, cu niște obiecte ciudate, despre care nimeni nu putea pricepe ce înfățișează. Se simțea că o idee mare îi frământă mintea. „Ce-l preocupă oare?” se întreba Kennedy, după ce prietenul său îl părăsise în luna ianuarie, pentru a se întoarce la Londra.
Răspunsul îl află într-o bună zi, citind un articol al ziarului Daily Telegraph.
— Doamne Dumnezeule! strigă el. Nebunul! Smintitul! Să străbată Africa în balon! Asta mai lipsea! Iată dar ce punea la cale de doi ani încoace!
Înlocuiți semnele de exclamație cu lovituri de pumni în cap aplicate cu nădejde și veți avea o idee despre îndeletnicirea la care se dedase bunul Dick, în timp ce vorbea astfel. Când femeia sa de încredere, bătrâna Elspeth, vru să insinueze că ar putea fi o păcăleală, el îi răspunse:
— Aș! Ce, nu-mi cunosc eu omul? Nu seamănă asta cu o ispravă de-a lui? Auzi, să călătorești prin aer! Iată-l acum gelos și pe vulturi! Nu, cu siguranță că așa ceva nu se va întâmpla! Am să-l împiedic! Hei, dacă l-am lăsa în voia lui, ar fi în stare să plece într-o bună zi și în lună!
Chiar în aceeași seară, Kennedy, îngrijorat și scos din fire, luă trenul din gara General Railway, iar a doua zi sosi la Londra. O trăsură îl lăsă peste trei sferturi de oră în fața căsuței doctorului din Soho Square, Greek Street. Noul venit urcă treptele de la intrare și se anunță prin cinci lovituri puternice în ușă. Îi deschise chiar Fergusson.
— Dick? glăsui el, fără prea mare surprindere.
— Chiar eu! răspunse repede Kennedy.
— Dar cum, scumpul meu Dick, tu la Londra, în timpul vânătorii de iarnă?!
— Da, eu la Londra.
— Și ce treabă ai aici?
— Să împiedic o nebunie fără seamăn.
— O nebunie? întrebă doctorul.
— Este adevărat ce scrie în ziarul ăsta? întrebă, la rândul său, Kennedy întinzându-i exemplarul din Daily Telegraph.
— Oh, de asta vorbești? Ziarele sunt foarte indiscrete. Dar stai jos, scumpul meu Dick.
— N-am să stau jos. Ai într-adevăr de gând să întreprinzi călătoria asta?
— Chiar așa; pregătirile merg bine, și eu...
— Unde sunt pregătirile astea ale tale, să le fac bucăți? Unde sunt, ca să le sfărâm?
Vrednicul scoțian se înfuriase de-a binelea.
— Liniștește-te, dragul meu Dick! reluă doctorul. Îți înțeleg enervarea. Ești supărat pe mine pentru că nu ți-am destăinuit nimic în legătură cu noile mele proiecte.
— El numește asta proiecte noi!
— Am fost foarte ocupat, continuă Samuel, fără să ia în seamă întreruperea. Am avut mult de lucru! Dar fii liniștit, n-aș fi plecat fără să-ți scriu...
— Ei, știi că mă faci să râd?...
— Pentru că am intenția să te iau cu mine.
Scoțianul făcu o săritură, pe care n-ar fi disprețuit-o nici chiar o capră sălbatică.
— Aha, spuse el, așadar vrei să ne închidă pe amândoi la spitalul Bedlam![6]
— M-am bazat pe sprijinul tău, dragul meu Dick, și te-am ales pe tine, refuzând pe mulți alții.
Kennedy, din ce în ce mai uimit, încremenise.
— Dacă ai să mă asculți zece minute, urmă liniștit doctorul, ai să-mi mulțumești.
— Vorbești serios?
— Foarte serios!
— Și dacă nu vreau să te-nsoțesc?
— Ai să vrei!
— Dar, în sfârșit, dacă totuși nu vreau?
— Voi pleca singur.
— Să ne așezăm jos, spuse vânătorul, și să vorbim fără patimă. Deoarece nu glumești, merită osteneala să stăm de vorbă.
— Dacă nu vezi vreo piedică, dragul meu Dick, să dejunăm și în același timp să vorbim.
Prietenii se așezară unul în fața celuilalt, dinaintea unei măsuțe, pe care se aflau o mulțime de tartine și un ceainic enorm.
— Dragul meu Samuel, spuse vânătorul, proiectul tău este nesăbuit; nu pare nici serios, nici cu putință de înfăptuit.
— Asta vom vedea numai după ce-l vom încerca.
— Păi tocmai de-asta nu trebuie să faci încercarea.
— De ce, mă rog?
— Dar primejdiile, dar piedicile de tot felul?
— Piedicile, răspunse serios Fergusson, sunt făcute pentru a fi învinse, cât despre primejdii, cine se poate lăuda că le ocolește? În viață totul e primejdie; cine știe, poate că e foarte primejdios să te așezi la masă sau să-ți pui pălăria pe cap! Dealtfel, e bine să socotești că ceea ce trebuie să se întâmple s-a și întâmplat și să vezi în viitor prezentul, căci viitorul nu-i decât un prezent ceva mai îndepărtat.
— Ei asta-i! exclamă Kennedy ridicând din umeri. Ai rămas același fatalist.
— Același, dar în înțelesul bun al cuvântului. Să nu ne preocupăm deci de ce ne rezervă soarta și să nu uităm înțeleptul nostru proverb englezesc: „Omul născut să fie spânzurat n-o să se înece niciodată”.
Nu se putea obiecta nimic acestui raționament, ceea ce nu-l opri totuși pe Kennedy să reia o serie de argumente ușor de închipuit, dar prea lungi pentru a fi redate aici.
— Dar, în sfârșit, spuse el după o oră de discuții, dacă vrei neapărat să străbați Africa, dacă aceasta este necesar pentru fericirea ta, de ce n-o faci pe căile obișnuite?
— De ce? răspunse doctorul, însuflețindu-se. Pentru că toate încercările de până acum au dat greș. Pentru că de la Mungo-Park, asasinat pe Niger, până la Vogel, dispărut în Wadai, de la Oudney, mort la Murmur, și Clapperton, mort la Sackatu, până la francezul Maizan, tăiat în bucăți, de la maiorul Laing, ucis de tuaregi, până la Roscher din Hamburg, masacrat la începutul anului 1860, pe lista martirilor africani au fost înscrise numeroase victime! Pentru că nu e cu putință să lupți împotriva elementelor naturii, a foamei, a setei, a frigurilor, împotriva animalelor sălbatice și împotriva unor populații și mai sălbatice. Când o anumită acțiune nu poate fi făcută într-un fel, trebuie întreprinsă în altul! În sfârșit, pentru că acolo unde nu poți trece de-a dreptul, trebuie să treci pe de lături sau pe deasupra!
— Ușor de spus!
— Ei bine, reluă doctorul cu foarte mult sânge rece, de ce aș avea să mă tem? Ai să recunoști că mi-am luat toate măsurile în așa fel, încât să nu fiu îngrijorat de putința unei prăbușiri a balonului meu. Dacă totuși voi fi înșelat, mă voi pomeni pe pământ și atunci mă voi afla în condițiunile obișnuite ale tuturor exploratorilor dinaintea mea. Dar balonul meu nu mă va dezamăgi; nici nu trebuie să ne gândim la așa ceva.
— Ba, dimpotrivă, trebuie să ne gândim și la asta!
— Ba nu, dragul meu Dick! Am de gând să nu mă despart de el până ce nu voi ajunge pe coasta apuseană a Africii. Cu balonul ăsta totul e cu putință. Fără el, mă pasc primejdiile și obstacolele obișnuite unei asemenea expediții; cu el însă, n-am să mă tem nici de căldură, nici de puhoaiele de apă, nici de furtuni, nici de simun, nici de climatul nesănătos, nici de animalele sălbatice, nici de oameni! Dacă mi-e prea cald, urc, dacă mi-e frig, cobor; depășesc munții, trec pe deasupra prăpăstiilor, a fluviilor, stăpânesc furtunile, trec peste torente, ca o pasăre! Merg fără să obosesc, mă opresc fără să am nevoie de odihnă! Plutesc deasupra unor cetăți noi. Zbor cu iuțeala uraganului, când la înălțimi amețitoare, când la o sută de picioare de la pământ, și harta africană se desfășoară dinaintea ochilor mei pe marele atlas al lumii!
Bunul Kennedy începea să se simtă emoționat; spectacolul evocat îl amețea. Se uită la Samuel cu admirație și cu teamă. Se și simțea legănat în spațiu.
— Stai! spuse el. Stai puțin, dragul meu Samuel! Ai găsit mijlocul cu ajutorul căruia să poți conduce balonul?
— Câtuși de puțin. Asta-i o utopie.
— Atunci vei merge...
— Unde mă va duce Providența! Totuși e sigur că de la răsărit la apus.
— Și cum asta?
— Pentru că mă voi folosi de vânturile alizee, a căror direcție este constantă.
— Ah, într-adevăr! spuse Kennedy gânditor. Vânturile alizee... da, bineînțeles... la nevoie se poate... e ceva.
— Ceva? Nu, bunul meu prieten, asta e totul! Guvernul englez mi-a pus la dispoziție un vapor; de asemenea, am stabilit ca trei-patru vase de navigație să supravegheze coasta occidentală în timpul când se presupune că voi sosi... Peste trei luni, cel mai târziu, voi fi la Zanzibar, unde voi umfla balonul și de acolo ne vom avânta...
— Adică și eu?! exclamă Dick.
— Mai ai vreo obiecție de făcut? Vorbește, prietene Kennedy!
— O obiecție? Aș avea o mie, dar, până una, alta, spune-mi te rog numai atât: dacă ai de gând să cercetezi ținutul, dacă nădăjduiești că ai să te poți urca și coborî după voință, n-ai să poți face treaba aceasta fără să pierzi hidrogenul din balon; până acum nu s-a găsit alt procedeu și tocmai asta a împiedicat totdeauna lungile peregrinări prin atmosferă.
— Dragul meu Dick, nu-ți voi spune decât un singur lucru: nu voi pierde niciun atom de hidrogen, nici măcar o moleculă.
— Și vei coborî când vei dori?
— Voi coborî când voi dori.
— În ce fel?
— Ăsta-i secretul meu, prietene Dick. Ai încredere în mine, iar deviza mea să fie și a ta: „Excelsior”.
— Să fie „Excelsior”! răspunse vânătorul, care nu știa o boabă latinește.
Dar era încă foarte hotărât să se opună prin toate mijloacele posibile plecării prietenului său. Așa încât se purtă ca și cum s-ar fi învoit și se mulțumi să-l observe. Cât despre Samuel, plecă de îndată să supravegheze pregătirile de călătorie.