Traversarea strâmtorii. Mrima. Părerile lui Dick și propunerile lui Joe. Rețetă de cafea. Uzaramo. Nefericitul Maizan. Muntele Duthumi. Hărțile doctorului. O noapte pe un nopal
Aerul era limpede și vântul sufla potrivit. Victoria urcă aproape perpendicular până la înălțimea de o mie cinci sute de picioare, indicată de o scădere de doi țoli fără două linii[31] a coloanei barometrice.
La această înălțime, un curent mai puternic împinse balonul spre sud-vest. Un spectacol măreț se desfășura înaintea ochilor celor trei călători!
Insula Zanzibar se vedea în întregime și, datorită culorii ei mai închise, se distingea ca pe o vastă planisferă. Câmpurile luau înfățișarea unor mostre de țesături în diferite culori; pădurile și crângurile apăreau ca niște pete verzi. Locuitorii insulei păreau niște insecte.
Încetul cu încetul, uralele și strigătele se stinseră în aer; numai bubuiturile tunurilor făceau să vibreze partea inferioară a aerostatului.
— Ce frumos e! strigă Joe, rupând primul liniștea ce domnea în nacelă.
Nu i se răspunse. Doctorul era ocupat cu observarea variațiilor barometrice și luarea de note referitoare la diferite amănunte ale ascensiunii.
Kennedy nu se mai sătura privind vasta panoramă. Razele fierbinți ale soarelui ajutau funcționarea încălzitorului, astfel că presiunea gazului crescu mai mult și Victoria atinse repede înălțimea de două mii cinci sute de picioare. Resolute părea o simplă barcă, iar spre apus coasta Africii apărea ca un întins chenar de spumă.
— Nu spuneți nimic? întrebă Joe.
— Privim, răspunse doctorul, îndreptându-și luneta spre continent.
— Cât despre mine, eu simt nevoia să vorbesc.
— N-ai decât, Joe. Vorbește cât îți place.
Joe scoase un șir apreciabil de sunete onomatopeice. Exclamațiile sale nu mai conteneau.
În timpul traversării canalului, doctorul socoti nimerit să rămână la aceeași înălțime; putea observa coasta pe o întindere mult mai mare. Între timp își arunca regulat privirea pe termometrul și barometrul atârnat în interiorul cortului întredeschis. Un al doilea barometru, așezat în afară, trebuia să-i servească noaptea în orele de veghe.
După două ore, Victoria, împinsă de vânt cu o viteză de peste opt mile, se apropia de coastă. Doctorul se hotărî să micșoreze înălțimea. Reduse flacăra arzătorului și îndată balonul coborî la trei sute de picioare.
Se găseau deasupra acelei părți de pe coasta orientală a Africii care poartă numele de Mrima. Șiruri de manglieri îi apărau țărmurile; refluxul lăsa să li se zărească rădăcinile groase, roase de apele Oceanului Indian. Dunele, care formau odinioară linia țărmului, se arcuiau la orizont. Spre nord-vest se ridica piscul muntelui Nguru.
Victoria trecu prin apropierea unei așezări omenești, pe care doctorul o recunoscu după hartă ca fiind satul Kaole. Întreaga populație, adunată laolaltă, scotea urlete de furie și de teamă. Dar zadarnic aruncară săgeți spre monstrul aerian care se legăna maiestuos în aer; acesta rămase neatins.
Vântul bătea acum spre sud, dar pe doctor nu-l mai neliniști deloc direcția aceasta; ea îi îngăduia, dimpotrivă, să urmeze calea arătată de căpitanii Burton și Speke.
În sfârșit, Kennedy deveni tot atât de vorbăreț ca și Joe; schimbau între ei fraze admirative:
— Diligențele sunt un fleac! spuse unul.
— Vapoarele nu fac două parale! adăugă celălalt.
— Căile ferate nu-s bune de nimic! ripostă Kennedy. Cu trenul traversezi țările fără să le vezi!
— Cu balonul se schimbă socoteala! reluă Joe. Nici nu simțim că mergem și natura se ostenește singură să se desfășoare înaintea ochilor noștri!
— Ce spectacol! Ce minune! Ce extaz! Un vis într-un hamac!
— Ce-ar fi dacă am dejuna? întrebă Joe, căruia aerul îi făcuse poftă de mâncare.
— Asta-i o idee, băiete!
— Oh, pregătirea dejunului nu va lua mult timp! Biscuiți și carne conservată.
— Și cafea la discreție, adăugă doctorul. Îți dau voie să iei puțină căldură de la arzătorul meu; are mai multă decât îi trebuie, și în felul acesta nu ne vom teme nici de incendiu.
— Ar fi îngrozitor! răspunse Kennedy. Parcă am avea deasupra noastră o cutie cu praf de pușcă.
— Nu-i chiar așa, răspunse Fergusson. Dacă hidrogenul totuși s-ar aprinde, s-ar consuma încetul cu încetul și am coborî pe pământ, ceea ce e drept că nu ne-ar conveni; dar nu te teme, aerostatul nostru este închis ermetic.
— Atunci să mâncăm, spuse Kennedy.
— Poftiți, domnilor! glăsui Joe. Iar eu, ospătându-mă odată cu dumneavoastră, voi face în același timp o cafea, despre care îmi veți spune apoi cum v-a plăcut.
— Este adevărat, confirmă doctorul, că, printre alte mii de virtuți, Joe are un talent deosebit în pregătirea acestei delicioase băuturi. O face dintr-un amestec al cărui secret n-a vrut să mi-l dezvăluie niciodată.
— Ei bine, domnule, deoarece suntem în plin aer, pot să vă încredințez rețeta mea. Este pur și simplu un amestec din părți egale de moca, burbon și Rio-Nunez.
Peste câteva clipe servi băutura în trei cești aburinde și astfel încheiară un dejun substanțial, întregit de buna lor dispoziție. Apoi fiecare se întoarse la postul său de observație.
Regiunea se deosebea printr-o mare fertilitate. Sub bolta de verdeață se vedeau cărări înguste și întortocheate. Balonul trecea pe deasupra unor lanuri de tutun, porumb și orz, în plină coacere. Ici și colo se vedeau câmpii imense de orez, plantele distingându-se limpede, cu tulpinile lor drepte și cu florile de culoarea purpurei.
În alte locuri se zăreau capre și oi, închise în niște cuști mari, ridicate pe pari, desigur ca să fie apărate de leoparzi. O vegetație luxuriantă se revărsa în neorânduială pe acest pământ darnic.
Țipetele și manifestările de uimire la vederea Victoriei se repetară în mai multe sate și doctorul Fergusson se menținea cu prudență la o înălțime potrivită, ca să nu fie nimerit de săgeți; locuitorii, strânși în jurul colibelor lor lipite unele de altele, îi urmăreau multă vreme pe călători cu blesteme zadarnice. La amiază, privind harta, doctorul socoti că se găseau deasupra țării Uzaramo[32].
Ținutul era plin de cocotieri, bumbac și de un soi de arbori care dau fructe asemănătoare pepenelui. Pe deasupra lor, Victoria părea că zburdă jucăușă. Deoarece era vorba de Africa, lui Joe toată această vegetație i se părea foarte firească. Kennedy zărea iepuri și prepelițe, care păreau că nu așteaptă decât un glonț, dar, ținând seama de neputința de a aduna vânatul, vânătoarea nu ar fi însemnat decât risipă de praf de pușcă.
Mergând cu o viteză de douăsprezece mile pe oră, aeronauții ajunseră curând deasupra satului Tunda, la 38°2’ longitudine.
— În locul acesta, spuse doctorul, Burton și Speke au fost strașnic scuturați de friguri, încât la un moment dat au crezut că expediția le era primejduită. Și totuși, deși erau încă puțin depărtați de coastă, oboseala și lipsurile au început să se facă foarte simțite.
Într-adevăr, în acest ținut malaria bântuie necontenit. Doctorul fu chiar nevoit să se urce mai sus, ca să scape de miasmele pământului umed, ale cărui emanații erau răscolite de un soare arzător. Pe alocuri se zărea o caravană odihnindu-se într-un „kraal”, așteptând răcoarea serii ca să poată porni din nou la drum. Erau locuri întinse, înconjurate de garduri de mărăcini și de desișuri, în care traficanții se apără nu numai de fiare, ci și de triburile prădalnice ale ținutului.
La vederea Victoriei, indigenii fugeau risipindu-se. Kennedy ar fi dorit să-i privească mai de aproape, dar Samuel se împotrivi categoric.
— Șefii sunt înarmați cu flinte, spuse el, și balonul nostru ar fi o țintă prea ușoară pentru un glonț.
— Oare o gaură de glonț ne-ar pricinui prăbușirea? întrebă Joe.
— Nu imediat, dar curând această gaură s-ar transforma într-o ruptură mare, prin care s-ar scurge tot hidrogenul.
— În cazul acesta, trebuie să ne ținem la o distanță respectabilă de acești necredincioși. Oare ce gândesc ei văzându-ne plutind astfel în aer? Sunt sigur că au poftă să ne adore.
— N-au decât să ne adore, dar de la distanță, remarcă doctorul. Așa ai întotdeauna de câștigat. Uite, ținutul își schimbă înfățișarea. Satele sunt mai rare, manglierii nu se mai văd; la această latitudine, vegetația dispare. Solul devine accidentat și indică apropierea munților.
— Într-adevăr, spuse Kennedy, mi se pare că văd în partea aceea câteva înălțimi.
— Spre vest sunt primele lanțuri ale munților Urizara; cred că acela e muntele Duthumi, în spatele căruia nădăjduiesc să ne adăpostim, ca să petrecem noaptea. Voi mări flacăra arzătorului. Suntem obligați să ne menținem la o înălțime de cinci până la șase sute de picioare.
— Strașnică idee ați avut, domnule! spuse Joe. Operația nu este nici grea și nici obositoare; întorci un robinet și gata.
— Iată-ne mai la largul nostru, spuse vânătorul după ce balonul se mai ridicase. Strălucirea soarelui în nisipul roșcat devenea de nesuportat.
— Ce arbori minunați! strigă Joe. Deși e foarte firesc, e foarte frumos! Nu e nevoie nici de o duzină ca să faci o pădure.
— Sunt baobabi, răspunse doctorul Fergusson. Ia uitați-vă, se vede unul al cărui trunchi are o circumferință de vreo sută de picioare. Poate că tocmai aici, sub acest copac, a pierit francezul Maizan în 1845, căci ne aflăm deasupra satului Deje la Mhora unde s-a aventurat fără însoțitori. A fost prins de căpetenia acestui ținut, legat de baobab, și negrul acesta sălbatic i-a tăiat încet încheieturile, în timp ce răsuna cântecul de război; apoi i-a crestat gâtul, s-a oprit să-și ascută cuțitul tocit și i-a smuls capul nefericitului înainte ca acesta să fi fost tăiat de tot! Bietul francez n-avea decât douăzeci și șase de ani!
— Și Franța n-a răzbunat o asemenea crimă? întrebă Kennedy.
— Franța a reclamat. Saidul din Zanzibar a făcut tot ce i-a stat în putință ca să pună mâna pe ucigaș, dar n-a izbutit.
— Atunci să nu ne oprim! spuse Joe. Dacă sunteți de aceeași părere, să urcăm repede, domnule.
— Cu mare plăcere, Joe, cu atât mai mult cu cât înaintea noastră se ridică muntele Duthumi. Dacă socotelile mele sunt exacte, îl vom depăși înainte de ora șapte seara.
— Nu vom călători noaptea? întrebă vânătorul.
— Nu, pe cât ne va fi cu putință, deși, luând unele precauțiuni și păstrând atenția mărită, nu ar fi primejdios, dar nu-i de ajuns să traversezi Africa; trebuie s-o și vezi.
— Până acum n-avem de ce să ne plângem, domnule. În locul unui pustiu, găsim ținutul cel mai fertil și cel mai cultivat din lume! Să mai dai crezare geografilor!
— S-așteptăm, Joe, s-așteptăm. Vom vedea mai târziu.
Pe la șase și jumătate seara, Victoria se găsea în fața muntelui Duthumi. Ca să-l treacă, trebui să se înalțe la mai mult de trei mii de picioare, iar pentru aceasta doctorul nu avu decât să ridice temperatura cu 18°[33]. Se putea spune într-adevăr că-și manevra balonul cu mâna. Kennedy îi indica obstacolele ce trebuiau trecute, și Victoria zbura prin aer pe deasupra piscurilor.
La orele opt, balonul coborî pe coasta opusă, mai puțin prăpăstioasă decât cealaltă. Fură aruncate ancorele și una din ele, întâlnind ramurile unui nopal enorm, se prinse cu putere de ele. Joe coborî îndată pe frânghie și o înțepeni cu cea mai mare grijă. I se întinse apoi scara de mătase și el reveni sus.
Aerostatul rămase aproape nemișcat, la adăpost de vânturile de răsărit. Călătorii își pregătiră cina și, înfometați de plimbarea aeriană, făcură un mare gol în proviziile lor.
— Cât am parcurs azi? întrebă Kennedy, înghițind niște bucăți îngrijorător de mari.
Doctorul determină latitudinea și longitudinea locului, cu ajutorul Lunii, și consultă admirabila hartă care-i servea de călăuză; făcea parte din atlasul „Die neusten Entdeckungen in Afrika”, publicat la Gotha de prietenul său, savantul Petermann, care i-l trimisese. Atlasul urma să-i servească doctorului în tot timpul călătoriei, deoarece cuprindea itinerarul lui Burton și Speke spre Marile Lacuri, Sudanul, după doctorul Barth, Senegalul de jos, după Guillaume Lejean, și delta Nigerului, după doctorul Baikie. Fergusson mai luase și o lucrare, care întrunea toate cunoștințele cu privire la Nil, intitulată: „The sources of the Nile, being a general survey of the basin of that river and of its head stream, with the history of the Nilotic discovery by Charles Beke, Th. D.”
Mai avea cu el și admirabilele hărți publicate în „Buletinele Societății de geografie din Londra”. Astfel, niciun punct din ținuturile descoperite nu putea să-i scape.
Fixându-și poziția pe hartă, văzu că drumul parcurs era de două grade, adică o sută douăzeci de mile spre vest[34].
Kennedy îi atrase atenția că mergeau spre sud. Dar direcția aceasta îi convenea doctorului, care voia, pe cât îi era cu putință, să recunoască urmele lăsate de înaintașii săi.
Garda de noapte și-o împărțiră în trei schimburi, așa ca fiecare să vegheze pe rând asupra celorlalți doi. Doctorul era în schimbul întâi, de la ora nouă, Kennedy de la miezul nopții și Joe de la ora trei dimineața.
Înveliți în pleduri, aceștia doi din urmă se întinseră sub cort și dormiră liniștiți, în timp ce doctorul Fergusson veghea asupra lor.