Schimbarea timpului. Frigurile lui Kennedy. Medicamentul doctorului. Călătoria pe jos. Bazinul Imenge. Muntele Rubeho. La șase mii de picioare înălțime. Joe. Popas de o zi
Noaptea fu liniștită; totuși, sâmbătă dimineața, când se trezi, Kennedy se plânse de oboseală și friguri. Timpul se schimbase; cerul, acoperit cu nori groși, părea că se pregătește de un nou potop. Ce ținut trist acest Zungomero, unde tot timpul anului ploua, afară doar de vreo cincisprezece zile, în luna ianuarie! Curând, o ploaie violentă se abătu asupra călătorilor. Sub ei, drumurile, năpădite de „nulahi”, un fel de torente de scurtă durată, deveniseră impracticabile; dar chiar și fără asta erau greu de străbătut, din cauza tufișurilor spinoase și a lianelor uriașe.
Se simțeau emanațiile puternice de hidrogen sulfurat, despre care vorbea căpitanul Burton.
— După spusele lui, grăi doctorul, și trebuie să mărturisesc că are dreptate, îți vine să crezi că în spatele fiecărui tufiș e ascuns un cadavru.
— Urâtă țară! adăugă Joe. Și, pe deasupra, se pare că domnul Kennedy nu se simte prea bine după noaptea petrecută aici.
— Într-adevăr, am febră destul de mare, glăsui vânătorul.
— Nu e de mirare, dragul meu Dick. Ne găsim întruna din cele mai nesănătoase regiuni ale Africii. Dar nu vom rămâne aici mult timp. La drum!
Datorită îndemânaticei manevre a lui Joe, ancora fu desprinsă și, cu ajutorul scării, el se întoarse înapoi în nacelă. Doctorul dilată repede gazul și Victoria își reluă zborul, purtată de un vânt destul de puternic. Jos abia se mai zăreau câteva colibe prin ceața rău mirositoare. Regiunea își schimbă înfățișarea.
În Africa se întâmplă adesea ca alături de ținuturi cu desăvârșire sănătoase să se găsească mici regiuni neprielnice vieții. Kennedy suferea vădit, iar febra îi dobora trupul robust.
— Totuși, nu e cazul să mă-mbolnăvesc, spuse, învelindu-se cu pledul și culcându-se sub cort.
— Ai puțină răbdare, scumpul meu Dick! răspunse doctorul Fergusson. Te voi vindeca repede.
— Mă vei vindeca?! Pe legea mea, Samuel, dacă ai în farmacia ta vreun leac care să mă pună pe picioare, dă-mi-l să-l iau imediat. Îl voi înghiți cu ochii închiși.
— Am ceva mai bun decât asta, prietene Dick, și bineînțeles că ți-l voi da. E un leac care te va scăpa de friguri, fără să coste nimic.
— Și care e leacul?
— Foarte simplu. Mă voi urca deasupra norilor care ne îneacă, ieșind din această atmosferă otrăvitoare. Mai rabdă numai zece minute, până se dilată hidrogenul.
Nu trecuseră cele zece minute și călătorii noștri, urcând, depășiseră zona umedă.
— Așteaptă puțin, Dick, și vei simți influența aerului curat și a soarelui.
— Strașnic leac! spuse Joe. E ceva minunat!
— Ba nu! E ceva cât se poate de firesc.
— O, că e firesc, de asta nici nu mă îndoiesc!
— Îl trimit pe Dick la aer, așa cum se face de obicei în Europa. Dac-aș fi în Martinica, l-aș trimite pe Pitons[35], ca să fie departe de frigurile galbene.
— Hei, dar balonul ăsta e un paradis! spuse Kennedy, care se și simțea mai bine.
— În orice caz, ne duce într-acolo! răspunse Joe cu seriozitate.
Norii, îngrămădiți în clipa aceea sub nacelă, aveau o înfățișare ciudată. Se rostogoleau unii peste alții și se amestecau într-o strălucire minunată, reflectând razele soarelui. Victoria ajunse la o înălțime de patru mii de picioare. Termometrul arăta o oarecare scădere de temperatură. Pământul nu se mai vedea. La vreo cincizeci de mile spre vest, muntele Rubeho își înălța piscul scânteietor. El forma hotarul țării Ugogo, la 36°20’ longitudine.
Vântul sufla cu o viteză de douăzeci de mile pe oră, iar călătorii nu-l simțeau. Nu simțeau nicio zdruncinătură, n-aveau nici măcar senzația plutirii. Peste trei ore, prezicerea doctorului se împlini. Kennedy nu mai simțea niciun fel de febră și dejuna cu multă poftă.
— Leacul ăsta e mai bun decât sulfatul de chinină, spuse el cu satisfacție.
— Hotărât, adăugă Joe, aici am să mă retrag la bătrânețe!
Pe la ora zece dimineața, atmosfera se limpezi, și în nori se făcu o mare spărtură. Pământul apăru iar; Victoria coborî pe nesimțite. Doctorul căută un curent care să-l ducă mai spre nord-est, și-l întâlni la șase sute de picioare deasupra solului. Terenul devenea accidentat, chiar muntos.
Ținutul Zungomero, cu ultimii cocotieri care creșteau la această latitudine, se pierdu spre răsărit.
În curând se iviră piscurile unui munte, dominând înălțimile înconjurătoare. Alte câteva vârfuri se ridicau ici-colo. Trebuia multă grijă ca să nu te lovești de conurile acestea ascuțite, care se iveau pe neașteptate, parcă țâșnind din pământ.
— Sunt stânci în jurul nostru! strigă Kennedy, alarmat.
— Fii liniștit, Dick, nu le vom atinge.
— Original sistem de călătorie, în orice caz! replică Joe.
Într-adevăr, doctorul își conducea balonul cu o îndemânare uimitoare.
— Dacă am fi pornit pe jos, spuse el, ar fi trebuit să străbatem terenul acesta noroios, târându-ne printr-o mocirlă nesănătoasă. Din Zanzibar până aici, jumătate din vitele noastre de povară ar fi murit de oboseală. Am fi arătat ca niște fantome și am fi fost cuprinși de disperare. Am fi dus o luptă neîncetată cu călăuzele noastre și cu hamalii, expuși brutalității lor fără margini. Ziua am fi avut o căldură umedă, de nesuportat, copleșitoare! Noaptea, un frig adesea de neîndurat, pe lângă faptul că am fi fost expuși la înțepăturile unor muște care pătrund prin pânza cea mai groasă și care te înnebunesc! Ca să nu mai vorbim de fiare și de populațiile sălbatice!
— Părerea mea e să nu încercăm așa ceva, replică Joe.
— Nu exagerez nimic, reluă doctorul Fergusson, căci, dacă asculți povestirile călătorilor care au avut îndrăzneala să se aventureze în aceste ținuturi, te podidesc lacrimile.
Pe la unsprezece depășiseră bazinul Imenge. Triburile, împrăștiate pe aceste coline, amenințau zadarnic Victoria cu armele lor. Ajunseră, în sfârșit, deasupra ultimelor zone accidentate, care precedau Rubeho; ele formează al treilea și cel mai înalt lanț, al munților Usagara.
Călătorii își dădeau perfect seama de conformația orografică a țării. Aceste trei ramificații, dintre care Duthumi formează prima treaptă, sunt despărțite de câmpii întinse, longitudinale; coama munților se compune din conuri rotunjite, spațiul dintre ele fiind presărat cu stânci neregulate și cu tot felul de roci. Povârnișul cel mai abrupt al munților se găsește în fața coastei Zanzibarului; în schimb, pantele occidentale nu sunt decât niște platouri înclinate. Depresiunile de teren sunt acoperite cu un pământ negru și roditor, cu o vegetație abundentă. Diferite cursuri de apă se îndreaptă spre răsărit și se varsă în Kingani, în mijlocul unor pâlcuri uriașe de sicomori, tamarini, arbori pe care cresc tigve, și palmieri.
— Atenție! spuse doctorul Fergusson. Ne apropiem de Rubeho, al cărui nume înseamnă în limba localnicilor „Trecătoarea vânturilor”. Am face bine să-i trecem crestele ascuțite la o anumită înălțime. Dacă harta mea este exactă, apoi va trebui să ne ridicăm la mai mult de cinci mii de picioare.
— Vom avea de multe ori prilejul să atingem aceste mari înălțimi?
— Rareori; înălțimea munților Africii pare destul de mică în comparație cu piscurile Europei și ale Asiei. În orice caz, Victoria va trece peste ei fără să se poticnească.
În scurt timp, hidrogenul se dilată sub acțiunea căldurii și balonul începu să urce simțitor. Dealtfel, dilatarea hidrogenului nu prezenta nimic periculos și, până acum, enorma capacitate a aerostatului nu fusese folosită decât pe trei sferturi. Barometrul, printr-o scădere de aproape opt țoli, arăta o înălțime de șase mii de picioare.
— Vom merge oare mult timp astfel? întrebă Joe.
— Atmosfera din jurul Pământului are o înălțime de șase mii de stânjeni, răspunse doctorul. Cu un balon mare te-ai putea ridica foarte sus, ceea ce au făcut domnii Brioschi și Gay-Lussac. Dar din cauza presiunii atmosferice scăzute i-a podidit sângele pe gură și pe urechi. Le lipsea și aerul necesar respirației. Acum câțiva ani doi francezi îndrăzneți, domnii Barral și Bixio, se aventurară și ei în regiunile înalte, dar balonul a plesnit.
— Și au căzut? întrebă repede Kennedy.
— Fără îndoială, dar așa cum se cuvine să cadă niște savanți, adică fără să fi pățit ceva.
— Ei bine, domnilor, spuse Joe, sunteți liberi să încercați dumneavoastră căderea. Cât despre mine, care nu sunt decât un ignorant, prefer să rămân într-o regiune potrivită, nici prea sus, nici prea jos. Nu trebuie să fim prea ambițioși.
La șase mii de picioare, densitatea aerului se micșorează simțitor: sunetul se transmitea cu greutate și vocea se auzea mai slab. Nu mai puteai vedea deslușit detaliile peisajului. Privirea nu mai percepea decât întinderi destul de neprecise. Oamenii, animalele deveniseră cu totul invizibile; șoselele erau niște fire de ață în zigzag, lacurile niște iazuri.
Doctorul și tovarășii săi se simțeau într-o stare anormală. Un curent de o extremă repeziciune îi ducea pe deasupra unor munți sterpi, pe ale căror vârfuri se vedeau, spre marea uimire a călătorilor, imense întinderi de zăpadă. Înfățișarea acestor munți răscoliți dovedea frământarea apelor din primele zile ale lumii.
Soarele strălucea la zenit și razele sale cădeau vertical pe crestele pustii. Doctorul întocmi un plan exact al acestor munți care sunt formați din patru culmi bine definite, aproape în linie dreaptă, și dintre care cea mai dinspre nord este cea mai întinsă.
În curând Victoria coborî pe cealaltă parte a muntelui Rubeho, de-a lungul unei coaste împădurite și presărate cu pomi de un verde foarte închis. Apoi văzură creste și râpe, răspândite într-un soi de pustiu, care preceda ținutul Ugogo. Mai departe se întindeau câmpii galbene, dogoritoare, crăpate, presărate ici și colo de plante caracteristice zonelor sărăturoase și de tufișuri spinoase.
Câteva desișuri, care se transformau mai încolo în păduri, înfrumusețau orizontul. Doctorul se apropie de sol, ancorele fură aruncate și una din ele se agăță de ramurile unui sicomor uriaș. Coborând repede, Joe înțepeni ancora cu băgare de seamă. Doctorul lăsă arzătorul aprins, ca să păstreze o oarecare forță de ascensiune, care să mențină aerostatul în aer. Vântul se liniștise deodată.
— Acum, spuse Fergusson, ia două puști, prietene Dick, una pentru tine și alta pentru Joe, și încercați să aduceți câteva ciozvârte de antilopă pentru masa de seară.
— La vânătoare! strigă Kennedy.
Trecu peste marginea nacelei și coborî. Joe sări din creangă în creangă și-l așteptă jos, dezmorțindu-și mădularele.
Balonul fu ușurat de greutatea celor doi tovarăși, așa încât doctorul putu să stingă de tot arzătorul.
— Să nu zburați de aici, domnule! strigă Joe.
— Fii liniștit, băiete, sunt bine ancorat. Îmi voi pune în ordine notele luate pe drum. Vânătoare bună și fiți prudenți! Dealtfel, de la postul meu voi observa ținutul, și la cel mai mic lucru suspect voi trage un foc de carabină. Acesta va fi semnalul de adunare.
— Am înțeles, răspunse vânătorul.