Ocolul Capului Bunei Speranțe. Puntea din față. Cursuri de cosmografie predate de profesorul Joe. Despre dirijarea baloanelor. Despre cercetarea curenților atmosferici. Evrica!
Resolute luneca repede spre Capul Bunei Speranțe. Timpul se menținea frumos, cu toate că marea devenise mai agitată.
La 30 martie, după douăzeci și șapte de zile de la plecarea din Londra, muntele Table se profila la orizont; orașul Cap, așezat la poalele unui amfiteatru de coline, putu fi zărit cu lunetele marine, și curând Resolute aruncă ancora în port. Dar comandantul nu poposi acolo decât pentru a lua cărbuni; treaba dură o zi. A doua zi, vasul mergea spre sud, pentru a ocoli capul meridional al Africii și a intra în canalul Mozambic.
Joe nu era la prima sa călătorie pe mare. Nu trecu mult și se simți pe bord ca la el acasă. Toată lumea îl iubea pentru sinceritatea și buna sa dispoziție. O mare parte din celebritatea doctorului se răsfrângea și asupra lui. Oamenii din echipaj îl ascultau ca pe un oracol, și la urma urmei nu se înșela nici el mai mult ca oricare alt oracol.
În timp ce Fergusson își continua expunerea în cercul ofițerilor, Joe trona pe puntea din față a vasului și făcea istorie în felul său, după un procedeu întrebuințat dealtfel de cei mai mari istorici ai timpurilor.
Se discuta, bineînțeles, despre călătorii aeriene. Joe întâmpina greutăți în a convinge spiritele îndărătnice să accepte o asemenea experiență, dar odată acceptată, imaginația marinarilor, stimulată de născocirile lui Joe, nu mai cunoștea margini.
Strălucitul povestitor își convinsese auditoriul că după această călătorie vor mai face altele. Călătoria de acum nu era decât începutul unei lungi serii de acțiuni supraomenești.
— Vedeți voi, dragii mei, după ce ai gustat acest fel de călătorie nu te mai poți lipsi de ea, iar la viitoarea noastră expediție, în loc să mergem orizontal, vom merge drept în sus, urcând fără încetare.
— Ei drăcie! Până-n Lună? făcu unul dintre ascultători, uimit.
— Până-n Lună!? ripostă Joe. Nu, pe legea mea, așa ceva e prea obișnuit! Toată lumea poate ajunge în Lună. Dealtfel, acolo nu este apă și trebuie să iei cu tine provizii enorme, iar dacă ții să respiri, trebuie să iei chiar și aer în sticluțe.
— Ei! Dar dacă găsești acolo rachiu? întrebă un marinar, mare iubitor de băutură.
— Să lăsăm asta, băiete. Nu-i vorba de Lună; ne vom plimba printre stelele acelea frumoase, pe planetele acelea încântătoare, despre care mi-a vorbit de atâtea ori doctorul Fergusson. Așa că vom începe prin a vizita Saturnul...
— Acela care are un inel? întrebă un subofițer de administrație.
— Da, un inel de căsătorie. Numai că nu se știe ce s-a făcut cu nevastă-sa!
— Cum, o să mergeți chiar așa de sus? glăsui un elev marinar, înmărmurit. Atunci doctorul tău este dracul în persoană!
— Dracul? E prea bun ca să fie drac.
— Dar după Saturn? întrebă unul dintre ascultătorii cei mai nerăbdători.
— După Saturn? Vom vizita Jupiter, un ținut ciudat, știți, unde zilele au numai nouă ore și jumătate — e bine acolo pentru leneși — și unde un an durează cât doisprezece ani, ceea ce este avantajos pentru cei care nu mai au de trăit decât șase luni; li se mai prelungește viața!
— Doisprezece ani? stărui elevul de marină.
— Da, micuțule, așa că dacă te-ai fi născut acolo, maică-ta te-ar fi alăptat și astăzi, iar bătrânul de colo, care merge pe-al cincizecilea an, ar fi un copilaș de patru ani și jumătate.
— De necrezut! exclamară într-un glas cei de pe puntea din față.
— Este adevărul adevărat! făcu Joe cu convingere. Dar ce vreți? Când continui să lâncezești în lumea asta, nu înveți nimic, rămâi neștiutor ca un porc de mare. Veniți puțin în Jupiter și o să vedeți! Dar trebuie să te ții bine acolo, căci Jupiter are sateliți nu prea comozi.
Oamenii râdeau, dar îl credeau numai pe jumătate. Le vorbea despre Neptun, unde marinarii sunt bine primiți și de Marte, unde militarii ocupă un loc de frunte, ceea ce până la urmă devine plictisitor. Cât despre Mercur, nesuferită lume trăiește acolo! Numai hoți și negustori, care se aseamănă atât de bine între ei, încât e greu să-i deosebești pe unii de ceilalți. Și, în sfârșit, le zugrăvi un tablou al lui Venus, cu adevărat încântător.
— Iar când ne vom întoarce din expediție, spuse binevoitorul povestitor, vom fi decorați cu Crucea Sudului, care strălucește sus la cheutoarea lui Dumnezeu.
— Și-o vei câștiga pe bună dreptate! spuseră marinarii.
Așa treceau, în convorbiri vesele, serile lungi pe puntea din față, în vreme ce expunerile instructive ale doctorului își urmau cursul. Se vorbea într-o zi despre dirijarea baloanelor și Fergusson fu rugat să-și spună părerea în această privință.
— Nu cred, spunea el, că s-ar putea ajunge să se conducă baloanele. Cunosc toate sistemele încercate sau propuse; niciunul n-a izbutit, niciunul nu poate fi pus în practică. E de la sine înțeles că am fost obligat să mă ocup de această chestiune care are atâta importanță pentru mine, dar n-am putut-o rezolva cu mijloacele puse la îndemână de mecanica actuală. Ar trebui să se descopere un motor cu o putere nemaipomenită, atât de ușor cât nu vă puteți închipui, și încă nici atunci nu ar putea învinge unii curenți mai repezi. Dealtfel, până acum s-a încercat să se dirijeze mai curând nacela decât balonul, ceea ce e o greșeală.
— Totuși, i se răspunse, este o mare asemănare între un aerostat și o corabie care poate fi dirijată după voință.
— Ba nu! răspunse Fergusson. Se aseamănă foarte puțin, sau deloc. Aerul este mult mai puțin dens decât apa în care corabia nu se scufundă decât în parte, în vreme ce aerostatul plutește cu totul în atmosferă și rămâne nemișcat față de mediul înconjurător.
— Credeți atunci că știința aerostaticii și-a spus ultimul cuvânt?
— Nici pomeneală! Trebuie căutat altceva. De pildă, dacă un balon nu poate fi dirijat, măcar să fie menținut în curenții atmosferici prielnici. Pe măsură ce urci, ei devin mai uniformi și au o direcție statornică; nu mai sunt tulburați de văile și de munții care brăzdează suprafața globului. Știți doar că aceasta e cauza principală a schimbării vânturilor și a inegalității forței lor. Or, după determinarea acestor zone, balonul nu va avea decât să se plaseze în zona curenților care-i convin.
— Dar atunci, reluă comandantul Pennet, ca să te menții în zona acestor curenți va trebui să urci sau să cobori întruna; iată adevărata greutate, scumpul meu doctor!
— Și de ce, scumpul meu comandant?
— Să ne înțelegem: socotesc că asta ar fi o greutate și o piedică pentru călătoriile de lungă durată, dar nu pentru simple plimbări aeriene.
— Și motivul, vă rog?
— Pentru că nu urci decât cu condiția să arunci lestul, nu cobori decât pierzând gazul. Cu aceste manevre îți epuizezi repede proviziile de gaz și încărcătura.
— Scumpul meu Pennet, aici e toată problema. Asta-i singura greutate pe care știința trebuie să caute s-o învingă. Nu-i vorba de a dirija baloanele, ci de a le face să urce și să coboare fără să dea drumul la gazul care reprezintă puterea, sângele și sufletul lor, dacă se poate spune astfel.
— Ai dreptate, dragă doctore, dar problema n-a fost încă dezlegată: mijlocul nu a fost încă găsit până acum.
— Iartă-mă, dar a fost găsit.
— De cine?
— De mine.
— De dumneata?
— E de la sine înțeles că altminteri n-aș fi riscat traversarea Africii în balon. După douăzeci și patru de ore, n-aș mai fi avut niciun pic de hidrogen!...
— Dar nu ai pomenit nimic despre asta în Anglia!
— Nu. Nu țineam să stârnesc o discuție publică. Nu mi-ar fi fost de niciun folos. Am făcut în taină experiențe pregătitoare și am fost mulțumit, așa că nu aveam nevoie să aflu mai mult.
— Ei bine, dragul meu Fergusson, te putem întreba care-ți este taina?
— Iat-o, domnilor! Sistemul meu e foarte simplu.
Atenția auditoriului era cât se poate de încordată. Doctorul își expuse invenția în felul următor: