Sosirea la Zanzibar. Consulul englez. Locuitorii nu văd cu ochi buni călătoria cu aerostatul. Insula Kumbeni. Făcătorii de ploaie. Umflarea balonului. Plecarea din 18 aprilie. Ultimul adio. Victoria
Un vânt mereu prielnic grăbise mersul vasului Resolute spre locul de destinație. Navigația în canalul Mozambicului fu neobișnuit de liniștită. Traversarea maritimă prevestea și o bună traversare aeriană. Cu toții așteptau nerăbdători clipa sosirii și voiau să dea o mână de ajutor la ultima revizuire a pregătirilor doctorului Fergusson. În sfârșit, vasul se apropie de localitatea Zanzibar, situată pe insula cu același nume, și în ziua de 15 aprilie, la ora unsprezece dimineața, aruncă ancora în port.
Insula Zanzibar, stăpânită de imamul din Mascat, aliat al Franței și al Angliei, este cu siguranță cea mai frumoasă colonie a sa. În port vin numeroase corăbii din ținuturile învecinate. De coasta africană o desparte numai un canal, care în partea cea mai lată nu depășește treizeci de mile[26].
Pe insulă se face un comerț intens, cu gumă, fildeș, dar mai ales cu „lemn de abanos”, deoarece Zanzibarul este marele târg de sclavi. Aici se adună toată prada cucerită în luptele pe care căpeteniile din interior le duc necontenit între ele. Traficul se întinde dealtminteri pe toată coasta orientală a Africii, până sub latitudinile Nilului. Domnul G. Lejean a văzut făcându-se aici pe față comerț cu sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.
De îndată ce vasul Resolute aruncă ancora, consulul englez al Zanzibarului veni pe bord să se pună la dispoziția doctorului, ale cărui proiecte le urmărise în ziarele europene timp de o lună de zile. Până acum făcuse parte din tabăra cea mare a neîncrezătorilor.
— Mă îndoiam, spuse el, întinzându-i mâna lui Samuel Fergusson, acum însă nu mă mai îndoiesc.
Își puse locuința la dispoziția doctorului, a lui Dick Kennedy și, bineînțeles, a bravului Joe.
Prin bunăvoința lui, doctorul putu să citească diferite scrisori, pe care consulul le primise din partea căpitanului Speke. Acesta, împreună cu însoțitorii săi, suferise îngrozitor din cauza timpului rău și a foamei, chiar înainte de a ajunge în ținutul Ugogo. Înaintau foarte greu și nu credeau că vor mai putea trimite așa de curând știri.
— Iată primejdii și lipsuri pe care noi vom ști să le evităm, spuse doctorul.
Bagajele celor trei călători fură transportate în casa consulului; între timp se făceau pregătiri pentru debarcarea balonului pe plaja din Zanzibar. Lângă catargul de semnalizare era un loc potrivit, în apropierea unui turn uriaș, care ar fi putut fi un adăpost sigur împotriva vântului de răsărit. Această construcție, semănând cu un butoi așezat vertical, pe lângă care butia din Heidelberg ar fi părut un simplu butoiaș, era o fortificație, pe a cărei platformă vegheau beluci înarmați cu sulițe, un fel de soldați de garnizoană leneși și gălăgioși.
Dar iată că odată cu debarcarea aerostatului, consulul fu avertizat că populația insulei se va opune cu forța. Nimic nu-i mai orb decât patimile fanatice. Știrea sosirii unui creștin, care avea de gând să se ridice în aer, îi îndârji pe băștinași. Negrii, mult mai întărâtați decât arabii, văzură în acest proiect intenții dușmănoase religiei lor. Își închipuiau că se pregătea ceva împotriva Soarelui și a Lunii, aștrii venerați de populația africană, astfel că se hotărâră să se opună expediției nelegiuite.
Consulul, pus în gardă, se sfătui cu doctorul Fergusson și cu comandantul Pennet. Acesta nu voia să se lase intimidat de amenințări, dar prietenul său îl potoli:
— Cu siguranță că vom ieși învingători; înșiși păzitorii imamului ne vor da la nevoie o mână de ajutor. Dar, dragul meu comandant, un accident poate avea loc pe neașteptate; un atac prin surprindere ar putea pricinui balonului un rău de nereparat și călătoria ar fi compromisă cu siguranță; așa că trebuie să lucrăm cu mare băgare de seamă.
— Dar ce e de făcut? Dacă debarcăm pe coasta Africii, vom întâmpina aceleași greutăți! Ce-i de făcut?
— E foarte simplu, interveni consulul. Priviți insulele acelea, de dincolo de port. Debarcați aerostatul pe una din ele, înconjurați-vă cu o gardă de marinari și nu veți mai avea niciun risc.
— Perfect! încuviință doctorul. Așa vom fi la largul nostru, pentru a ne desăvârși pregătirile.
Comandantul fu de acord cu acest sfat.
Resolute se apropie de insula Kumbeni. În cursul dimineții de 16 aprilie, balonul fu pus în siguranță, în mijlocul unei poieni înconjurate de pădure deasă.
Au înfipt în pământ doi stâlpi, înalți de câte optzeci de picioare, la aceeași distanță unul de celălalt. Un sistem de macarale, fixate în partea de sus a stâlpilor, îngăduia ca aerostatul dezumflat să fie înălțat cu ajutorul unui cablu transversal. Balonul interior fiind prins de vârful celui exterior putea fi ridicat odată cu el. Țevile pentru introducerea hidrogenului au fost fixate la orificiile de umflare, aflate la baza fiecărui balon.
În ziua de 17 fu pusă în stare de funcțiune instalația de produs gaze. Aceasta era formată din treizeci de butoaie, în care, prin amestecul fierului vechi și al acidului sulfuric cu o mare cantitate de apă, lua naștere hidrogenul. Gazul obținut astfel se aduna într-un rezervor central încăpător, după ce în trecere era curățat, iar de acolo se ducea în cele două aerostate prin țevile respective. În felul acesta, în amândouă baloanele intra o cantitate de gaz perfect determinată.
Pentru această operație urma să se întrebuințeze o mie opt sute șaizeci și șase de galoane[27] de acid sulfuric, șaisprezece mii cincizeci de livre de fier[28] și nouă sute șaizeci și șase de galoane de apă[29].
Operația începu în noaptea următoare, spre ora trei dimineața, și dură aproape opt ore. A doua zi, aerostatul, acoperit de plasa sa, se legăna grațios deasupra nacelei, de marginile căreia atârnau o mulțime de saci plini cu pământ, cu scopul de a o ține pe sol. Aparatul de dilatare fu montat cu mare grijă la locul lui, și țevile care ieșeau din aerostat fură adaptate vasului cilindric.
Ancorele, frânghiile, instrumentele, pledurile de călătorie, cortul, alimentele, armele urmau să ia și ele în nacelă locul ce le era destinat. Provizia de apă se aduse de la Zanzibar. Cele două sute de livre de încărcătură fură repartizate în cincizeci de saci, așezați pe fundul nacelei, dar la îndemâna călătorilor. Pregătirile se terminară pe la ora cinci seara. În jurul insulei vegheau neîncetat santinele, iar bărcile vasului Resolute brăzdau canalul.
Negrii continuau să-și arate mânia prin strigăte, strâmbături și sărituri. Vrăjitorii se agitau printre grupurile înfuriate, ațâțându-le; câțiva fanatici încercară să ajungă la insulă înot, dar fură îndepărtați cu ușurință.
Atunci începură cu farmece și descântece. Făcătorii de ploaie, care pretindeau că puteau comanda norilor, chemară în ajutor uraganele și „ploile de pietre[30]”. Pentru aceasta, după ce culeseră frunze din toate soiurile de copaci, le puseră să fiarbă pe un foc potrivit; apoi sacrificară un berbec, înfigându-i în inimă un ac lung. Dar, în ciuda ceremoniilor lor, cerul rămânea senin, astfel că se aleseră numai cu berbecul mort și cu strâmbăturile lor zadarnice. Ca urmare, se dedară unor orgii furioase, îmbătându-se cu „tembo”, o băutură foarte tare, preparată din suc de cocos, și cu o bere peste măsură de amețitoare, numită „togwa”. Cântecele lor, nu prea melodioase, dar ritmice, continuară până noaptea târziu.
Un ultim ospăț îi reuni pe călători spre ora șase seara, la masa comandantului și a ofițerilor. Kennedy, pe care nimeni nu-l mai întreba nimic, murmura cuvinte de neînțeles, fără să-l piardă din ochi pe doctorul Fergusson.
Ospățul fu însă trist. Apropierea clipei supreme le inspira tuturora gânduri grele. Ce le rezerva soarta îndrăzneților călători? Se vor mai găsi ei vreodată în mijlocul prietenilor, vor mai reveni oare la căminul lor? Dacă vor rămâne fără mijloace de transport, ce se va întâmpla cu ei printre populațiile sălbatice, în ținuturile neexplorate sau în mijlocul imenselor pustietăți? Aceste gânduri, ținute departe până atunci, începură să le frământe imaginația, ațâțând-o peste măsură. Doctorul Fergusson, mereu calm, mereu impasibil, vorbea ba de una, ba de alta. Dar degeaba încerca să risipească tristețea molipsitoare a comesenilor, căci nu izbutea.
Deoarece se temeau de oarecare demonstrații potrivnice, doctorul și însoțitorii săi se culcară la bordul vasului Resolute.
La ora șase dimineața părăsiră cabinele și se îndreptară spre insula Kumbeni.
Balonul se legăna ușor în adierea vântului de răsărit.
Sacii cu pământ fură înlocuiți cu douăzeci de marinari, care apucară zdravăn de frânghii. Comandantul Pennet și ofițerii săi erau prezenți la această plecare solemnă.
În clipa aceea, Kennedy se îndreptă cu pași siguri spre doctor, îi luă mâna și-i spuse:
— Așadar, Samuel, e sigur că pleci?
— Foarte sigur, dragul meu Dick.
— Recunoști că am făcut tot ce-am putut ca să împiedic călătoria?
— Totul.
— Atunci conștiința mi-e împăcată din acest punct de vedere și te însoțesc.
— Eram sigur! răspunse doctorul, a cărui față trăda o vie emoție.
Clipa despărțirii sosi. Comandantul și ofițerii săi îmbrățișară din toată inima pe curajoșii lor prieteni, inclusiv pe vrednicul Joe, care era mândru și bucuros. Fiecare din cei de față voia să dea mâna cu doctorul Fergusson.
La ora nouă, cei trei tovarăși de drum se suiră în nacelă; doctorul aprinse arzătorul și potrivi flacăra în așa fel ca să producă o căldură rapidă. Balonul, care-și păstra pe pământ un echilibru desăvârșit, după câteva minute se ridică. Marinarii începură să fileze frânghiile care țineau balonul și acesta se înălță cam la douăzeci de picioare deasupra pământului. Doctorul stătea în picioare, între cei doi tovarăși ai săi.
— Prieteni, strigă el descoperindu-se, să dăm navei noastre aeriene un nume care să-i aducă noroc. S-o botezăm Victoria.
Un „ura” puternic răsună în mijlocul insulei:
— Trăiască regina! Trăiască Anglia!
În clipa aceea, forța de ascensiune a aerostatului crescu uimitor de mult.
Fergusson, Kennedy și Joe adresară un ultim adio prietenilor lor.
— Dați drumul! strigă doctorul.
Și Victoria se ridică repede în aer, în timp ce cele patru tunuri grele de marină ale vasului Resolute bubuiau în cinstea ei.