Aventurile lui Huckleberry Finn
7 min de ascultat

Regele se ia de el. — O ceartă regească. — Tare bine afumați.

Cum puseră piciorul pe plută, regele se repezi la mine și mă zgâlțâi de guler.

— Voiai să scapi de noi, ai, mucosule? Ți se urâse cu noi, ai?

— Nu, măria ta, nu voiam! Te rog, nu mă mai zgâlțâi, măria ta!

— Atunci zi-ne repede ce-aveai de gând. Dacă nu, să știi că scot untul din tine.

— Da, măria ta. Zău c-am să vă spun tot, întocmai cum s-a întâmplat. Omul care mă ducea de mână se purta foarte drăguț cu mine. Îmi tot zicea că avusese un băiat de vârsta mea, care a murit anul trecut, și că-l doare inima să vază un băiat ca mine într-o asemenea dandana. Și când toată lumea s-a repezit spre coșciug ca să vază sacul cu galbeni, el mi-a dat drumul, șoptindu-mi: „Șterge-o acum, altminteri să știi c-au să te spânzure!” Se-nțelege c-am șters-o. N-avea niciun rost să rămân, tot nu puteam fi de folos nimănui, și p-ormă, n-aveam chef să fiu spânzurat: de ce să mă spânzure dacă puteam să fug? Am alergat într-un suflet până am dat de o barcă. Când am ajuns aici, i-am spus lui Jim să se grăbească, altminteri au să pună mâna pe mine și-au să mă spânzure; și i-am mai spus că mă tem că matale și ducele nu mai sunteți în viață la ora asta. Mi se rupea inima de durere, și lui Jim tot așa, și ne-am bucurat grozav când v-am văzut venind. Zău, întrebați-l pe Jim, să vă spuie și el!

Jim adeveri spusele mele, dar regele îi porunci să-și țină gura și-mi zise:

— Da, desigur, mă grăbesc să te cred! și-ncepu iar să mă zgâlțâie, amenințându-mă că mă îneacă. Dar ducele îl opri:

— Ia lasă-l în pace pe băiat, dobitoc bătrân ce ești! Ce, tu ai fi făcut altfel în locul lui? Tu ai întrebat de el când ai scăpat? Nu-mi amintesc de așa ceva.

Regele îmi dădu drumul și-ncepu să-njure târgul și pe toți locuitorii lui.

— Mai bine te-ai înjura chiar pe tine — îi spuse ducele. Ție ți se cuvin cele mai multe înjurături. De la bun început n-ai făcut nimic cu cap, afară de chestia aia cu săgeata albastră, pe care le-ai spus-o cu atâta neobrăzare și sânge rece. Asta a fost o idee bună, prima-ntâi, și ne-a și salvat. Fiindcă de n-ar fi fost chestia asta, ne-ar fi băgat la răcoare până să sosească bagajele englejilor ălora, și p-ormă ocna ne mânca! Dar trucul ăla i-a îndemnat să meargă la cimitir și-acolo galbenii ne-au fost de și mai mare folos, fiindcă dacă nătărăii ăia turbați nu ne-ar fi dat drumul ca să se repeadă să privească, în noaptea asta am fi dormit cu cravatele la gât — și încă niște cravate cu trăinicia garantată, mai mult decât ne-ar fi trebuit nouă.

Tăcură câteva clipe, apoi regele spuse, dus pe gânduri:

— Hm! Și când te gândești că noi credeam că negrii au furat sacul!

Îmi venea să intru-n pământ.

— Da, noi așa credeam — zise ducele, tărăgănându-și vorba, a zeflemea.

Regele tăcu câteva clipe, apoi spuse:

— Eu unul așa credeam.

— Ba din contră, eu credeam — răspunse ducele, cu același glas tărăgănat.

— Ascultă, Bilgewater — se burzului regele — ce vrei să spui?

— Dacă-i vorba pe-așa, te-ntreb eu ce-ai vrut să spui — zise ducele înțepat.

— Scârț! îl repezi regele, batjocoritor. Te pomenești că adormiseși și habar n-aveai ce făceai.

Ducele își ieși din fire de-a binelea:

— Ascultă, lasă-te de goange! Ce, crezi că-s bătut în cap? Crezi că nu știu cine-a ascuns banii în coșciugul ăla?

— Ba da, nenicule, știu că știi, doar tu i-ai ascuns!

— Minți! răcni ducele repezindu-se la el.

Regele începu să zbiere:

— Jos labele! Ia mâna de pe gât! Retrag tot ce-am spus.

— Mai întâi, mărturisește că tu ai ascuns banii acolo, cu gândul să te cărăbănești și să te-ntorci într-o bună zi ca să-i dezgropi și să-i păstrezi numai pentru suflețelul tău.

— Stai nițel, duce, răspunde-mi drept și cinstit la o întrebare. Spune-mi că n-ai pus banii acolo și-am să te cred, și-am să-mi iau înapoi toate vorbele.

— Potlogar bătrân, știi bine că nu eu i-am ascuns!

— Bine, atunci te cred. Da’ răspunde-mi la încă o întrebare, numai una… hai, nu te mânia! N-aveai cumva de gând să pui mâna pe bani și să-i dosești?

Ducele tăcu câteva clipe, apoi spuse:

— Ei, și ce dac-aveam de gând? Chestia e că nu i-am dosit, pe când mătăluță nu numai c-aveai de gând, dar i-ai și dosit!

— Duce, să-mi sară ochii dacă i-am dosit! Nu zic că n-aveam de gând, ar fi să mint. Dar tu, adică cineva, mi-a luat-o înainte.

— Minți! Tu i-ai ascuns și dacă nu mărturisești, te…

Regele începu să horcăie și bâigui cu mare greutate:

— Bine, mărturisesc!

Îmi părea tare bine să-l aud vorbind așa, parcă-mi lua o piatră de pe inimă. Ducele îi dădu drumul:

— Dacă mai tăgăduiești, să știi că te-nec! Grozav de bine îți șade să miorlăi ca un sugaci, ți se potrivește de minune, după tot ce-ai făcut. N-am mai pomenit un asemenea struț bătrân care să vrea să înghită totul. Și eu care mă-ncredeam în tine ca într-un tată! Cum de n-ai intrat în pământ de rușine când ai auzit că dădeau vina pe niște negri nenorociți și tu n-ai scos o vorbă ca să-i aperi? Mă simt de tot râsul când mă gândesc c-am fost așa de neghiob să cred în balivernele tale. Lua-te-ar naiba, acu’ văd eu de ce mă tot zoreai să acopăr deficitul: voiai să pui mâna și pe gologanii pe care-i câștigasem cu „Minunea regească” și cu alte socoteli, ca să-i înhați pe toți.

— Păi bine, duce — îl întrerupse regele cu sfială, sclifosindu-se — tu ai spus să acoperim deficitul, nu eu.

— Gura! Ajunge cât ai vorbit! îl repezi ducele. Și acum vezi bine cu ce te-ai ales. Ăia și-au luat înapoi toți banii, bașca bănișorii noștri; abia de ne-a mai rămas un gologan-doi. Hai, cară-te la culcare și cât oi trăi să nu mă mai deficitezi cu alte deficituri!

Regele se furișă în wigwam și-și căută alinarea în clondirul cu rachiu. În curând, ducele își găsi și el clondirul, așa că, după vreo jumătate de ceas, se băteau iar pe burtă. De ce se-mbătau, de-aceea se iubeau mai mult, până ce adormiră, sforăind, unul în brațele celuilalt.

Amândoi erau turtă, dar am băgat de seamă că oricât de beat era, regele nu uita nicio clipă că n-are voie să mai spună că nu el a ascuns sacul. Aveam de ce să mă simt ușurat și mulțumit! Firește că de îndată ce i-am auzit trăgând la aghioase, m-am așezat cu Jim la taifas și i-am povestit totul de-a fir-a-păr.

0:00