Tatăl lui Huck. — Părintele iubitor. — Îndreptarea.
Închisesem ușa. Întorcând capul, l-am zărit.
De când mă știu mi-a fost frică de el, atât de zdravăn mă bătea. Credeam că și-acum mi-era teamă, dar într-o clipă m-am dumerit că mă înșelam; la-nceput, parcă mi s-a tăiat răsuflarea, văzându-l acolo pe neașteptate, dar după a dintâi tresărire, ca să zic așa, mi-am dat seama că de data asta nu-mi mai era frică de el cât să-mi bat capul.
Babacu’ era om la aproape cincizeci de ani — și-și arăta vârsta. Chica lui încâlcită și slinoasă îi atârna pe frunte, încât îi puteai vedea printre șuvițe, ca printr-un frunziș, ochii strălucitori. Avea un păr negru, fără niciun fir cărunt, la fel ca și barba-i lungă și încâlcită. Obrajii — atât cât i se vedeau — n-aveau nicio culoare. Erau albi, de un alb de ți se făcea rău, de ți se încrâncena carnea pe tine, un alb de brotăcel, de burtă de pește, iar în loc de haine, purta niște flenduri.
Ședea picior peste picior și prin gheata ruptă a celui de deasupra i se vedeau două dește pe care și le mișca din când în când. Pălăria-i zăcea pe podea — o pălărie veche, neagră, moale, cu fundul înfundat ca un capac.
Stăteam și mă uitam la el. Mă privea și el, de pe scaunul nițeluș aplecat, pe care ședea.
Punând lumânarea pe masă, am băgat de seamă că geamul era deschis. Sărise desigur pe fereastră, de pe acoperișul șopronului. După ce mă măsură bine din tălpi până-n creștet îmi spuse:
— Haine scrobite, ai? Crezi că ești cineva, ai?
— Poate că sunt, poate că nu.
— Lasă gura! De când am plecat, ai strâns ceva podoabe pe tine, dar te pun eu cu botul pe labe, fii pe pace. Se zice că ai și iducație, știi să scrii, să citești… Acu’ ți-oi fi închipuind că ești mai dihai ca tac-tu, fiindcă el nu știe, ai? Las’ că-ți scot eu gărgăunii din cap! Cin’ ți-a dat voie să te ții de toate mofturile astea? Cin’ ți-a spus că-s de nasul tău?
— Văduva. Ea mi-a spus.
— Văduva? Ai? Și cine i-a zis văduvei că poate să-și vâre nasu’ unde nu-i fierbe oala?
— Nu i-a zis nimeni nimic.
— Las’ c-o învăț eu minte. Ascultă, bă, să te lași de școala aia. Le-arăt eu lor să mai învețe un golan să-și dea aere față de tac-său și să facă pe grozavul cu el. Să nu te mai prind că-ți pierzi vremea la școala aia, că-ți pun pielea pe băț. Mă-ta nu știa să citească și nici să scrie, înainte să moară. Nimeni din neamul tău nu știa, înainte să moară. Și eu tot așa. Numai tu te-ai găsit mai cu moț. Cu mine nu-ți merge, auzi tu? Hei, ia deschide cartea, să te-aud și eu ce știi!
Am luat o carte și am început să citesc o istorie despre generalul Washington[7] și despre războaie. După vreo jumătate de minut, babacu’ izbi cartea cu mâna și-o făcu să zboare cât colo.
— Văz că știi să citești. Nu-mi venea să cred când mi-ai spus. Ascultă acu’! Să te lași de farafastâcurile astea! Nu-ți mai dau voie. Să știi că sunt cu ochii pe tine, bobocule, și dacă te mai prind pe la școală, te bat de te rup. Te pomenești că mai ajungi și bisericos. Halal de așa fiu!
Apoi, luând de pe masă o poză albastră și galbenă înfățișând niște vaci și un băiat, se burzului:
— Asta ce mai e?
— Mi-au dat-o la școală, fiindcă mi-am învățat bine lecțiile.
O rupse în bucăți și-mi spuse:
— O să-ți dau eu ceva mai bun, o bătaie cu biciul de piele de vacă.
Mai bombăni așa câteva clipe, apoi rosti:
— Ce mai domnișor parfumat ești tu, ai? Ia te uită… pat, cearșafuri, oglindă, covoraș pe podea, și tac-tu trebuie să doarmă cu porcii în tăbăcărie. Halal de așa fiu! Dar lasă, n-avea tu grijă, te lecuiesc eu de fumurile astea, ți le scot eu din cap. Parcă nu mai e capăt fumurilor tale! Se zice că ești bogat. Așa-i? Ia zi-mi și mie cum devine cazu’?
— Minte cin’ ți-a spus.
— Ascultă, bă, ai grijă cum vorbești cu tac-tu. Destul am răbdat, nu mă ațâța. De două zile de când umblu prin târg, n-aud alta decât că ești bogat. Același lucru l-am auzit și pân părțile din josul fluviului. De-aia am venit. Să-mi dai mâine banii, am nevoie de ei.
— N-am niciun ban.
— Minți! Sunt la judele Thatcher. Du-te și ia-i, îmi trebuie!
— N-am niciun ban, zău. Întreabă-l și pe judele Thatcher, o să-ți spună la fel.
— Bine, o să mă duc eu să-i cer. Îl fac eu să mi-i dea, nu te teme! Ia zi, câți bani ai în buzunar? Dă-i încoa’!
— N-am decât un dolar, dar îmi trebuie să…
— Nu mă privește pentru ce-ți trebuie, dă-l încoa’!
Îl luă și-l mușcă, să vadă dacă nu era fals, apoi îmi spuse că se duce în târg să cumpere niște whisky — cică nu băuse toată ziua. Când ajunse pe acoperișul șopronului, își vârî din nou capul pe fereastră și-ncepu să mă-njure că-s fandosit și-ncerc să fiu mai breaz ca el. Și când credeam că plecase, își băgă iar capul pe fereastră, ca să-mi zică să nu uit ce-mi spusese despre școală — că-mi arată el mie dacă nu mă las de ea.
A doua zi se duse, beat-turtă, la judele Thatcher și se rățoi la el, încercând să-i stoarcă banii. Neizbutind, se jură c-o să-l dea în judecată.
Judele și văduva cerură tribunalului să mă scoată de sub aripa lui babacu’ și să mă dea în grija unuia din ei. Dar cum judecătorul abia venise în localitate și nu-l cunoștea pe babacu’, hotărî că tribunalul nu are căderea să se amestece în asemenea treburi și că, pe cât se poate, familiile nu trebuie despărțite; în ce-l privește — zicea el — n-ar vrea să smulgă un copil de lângă tatăl său.
Judele Thatcher și văduva n-au mai avut încotro și s-au lăsat păgubași.
Bătrânul s-a bucurat de n-a mai putut și mi-a zis că mă învinețește în bătăi dacă nu-i fac rost de ceva gologani. Am împrumutat trei dolari de la judele Thatcher, iar babacu’ i-a băut și a umblat apoi prin tot târgul cântând, înjurând de mama focului și bătând darabana într-o tingire, până aproape de miezul nopții. L-au prins și l-au băgat la răcoare, iar a doua zi l-au adus la tribunal, unde-a fost osândit la o săptămână închisoare.
El însă zicea că-i mulțumit, fiindcă-i stăpân pe fi-su, și că o să-i arate el lui.
Când ieși din pușcărie, judecătorul ăl nou îi făgădui c-o să facă om din el. Îl chemă la el acasă, îi dădu haine noi și curate și-l așeză la masă laolaltă cu familia lui, dimineața, la prânz și seara. Parcă era pâinea lui Dumnezeu, nu altceva. În prima zi, după cină, îl luă deoparte și-i vorbi despre cumpătare și alte asemenea lucruri, până ce lui babacu’ îi dădură lacrimile și începu să spună că fusese cu adevărat un ticălos și-și irosise viața, dar că de-aci înainte o să-nceapă o viață nouă și-o să ajungă un om de care n-o să-i mai fie nimănui rușine, dacă judecătorul o să-l ajute și n-o să-l disprețuiască. Judecătorul îi răspunse că l-ar strânge în brațe pentru vorbele astea, și începu să bâzâie și el, și nevastă-sa. Babacu’ le mai spuse că a fost toată viața un neînțeles, iar judecătorul îl crezu pe cuvânt.
— Un om decăzut ca mine — adăugă bătrânul — are nevoie de înțelegerea semenilor săi.
Judecătorul zise: „Așa e!” și iarăși izbucniră în plâns. Înainte de a se duce la culcare, bătrânul se ridică și le întinse mâna, spunând:
— Uitați-vă la mâna asta, domnilor și doamnelor, strângeți-o în mâinile voastre! A fost cândva mâna unui porc, dar acum nu mai e, acum e mâna unui om care a început o viață nouă și care mai bine moare decât să dea înapoi. Țineți minte cuvintele astea, nu uitați că eu le-am rostit. Acum e o mână curată. Strângeți-o fără frică!
Îi strânseră mâna și plânseră apoi în cor. Ba, nevasta judecătorului i-o și sărută. Dup-aceea, bătrânul iscăli un jurământ — mai bine zis, făcu un semn. Judecătorul spuse că era cel mai sfânt moment din câte se pomeniseră vreodată, sau ceva asemănător. Apoi îl băgară pe babacu’ într-o încăpere frumoasă, pe care o țineau pentru oaspeți. Dar în toiul nopții, bătrânului i se făcu o sete grozavă, ieși pe acoperiș și se lăsă jos pe un stâlp.
Ajuns în târg, își schimbă haina nouă pe un ulcior de whisky de-ăl care te dă gata, apoi se întoarse și petrecu o noapte de pomină. Spre ziuă ieși din nou, beat ca un lăutar, alunecă de pe acoperiș și-și rupse brațul stâng în două locuri. Îl găsiră aproape înghețat de moarte, după răsăritul soarelui. Iar când deschiseră ușa camerei de oaspeți, trebuiră să facă sondaje, înainte de a putea naviga prin ea.
Judecătorului i-a cam sărit muștarul. Zicea că bătrânul poate fi îndreptat cel mult cu o pușcă cu alice, dar nu altminteri.