A ajuns până la mine, o, împărate, că a fost odată un negustor tare scârțan la mâncare și la băutură. Și odată, aflându-se într-o țară străină și pe când se preumbla prin târg, a văzut deodată o bătrână cu două lipii.
— Le vinzi? A întrebat-o el pe bătrână.
Și ea a răspuns:
— Da.
Și negustorul a cumpărat lipiile la un preț de nimic de la bătrână. S-a dus cu ele la locuința lui și le-a mâncat în aceeași zi, iar a doua zi dimineață s-a întors în același loc și iar a văzut-o pe bătrână cu două lipii. A cumpărat de la ea și acele lipii și tot așa a făcut vreme de douăzeci de zile. Iar apoi bătrâna nu s-a mai ivit și negustorul a început s-o caute, dar nu a căpătat nici o știre despre ea, până ce, trecând pe o uliță, deodată a văzut-o. Și s-a oprit și i-a dat binețe și a întrebat-o pentru ce nu s-a mai ivit și dacă i s-au terminat lipiile. Și când bătrâna i-a auzit vorbele, s-a codit să-i răspundă, dar negustorul a cășunat pe ea rugând-o să-i spună ce i s-a întâmplat. Și bătrâna i-a spus:
— O, stăpâne, ascultă răspunsul meu. Pricina-i numai că eu am slujit la un om bolnav de rac la șira spinării și care avea un vraci care lua făină, amesteca făina cu unt topit și i-o lipea pe locul bolnav, o noapte întreagă, până dimineața. Iar eu luam făina aceea și frământam din ea două lipii și le vindeam unuia ca tine ori altuia. Da omul acela a murit și mi s-au isprăvit lipiile.
Și negustorul, când a auzit vorbele acestea, a strigat:
— Într-adevăr, ai lui Allah suntem și la El ne întoarcem și nu este putere și tărie decât la Allah Preamăritul și Preaslăvitul!
Și, de greață, s-a îmbolnăvit și s-a căit, dar căințele nu i-au mai fost de nici un folos.
A ajuns până la mine, o, doamne, tot despre vicleșugurile femeilor, că a fost cândva un ins, armaș pe lângă un împărat dintre împărați și insul acela iubea o femeie. Și și-a trimis odată slujitorul la ea cu un răvaș, așa cum făceau între ei, de obicei și slujitorul s-a dat pe lângă femeie și a început să șuguiască cu ea. Și ea s-a plecat înspre el și l-a strâns la piept și sluga i-a cerut să-l lase și femeia l-a ascultat. Și pe când se petreceau acestea, deodată stăpânul slujitorului a bătut la ușă și atunci femeia l-a luat pe slujitor și l-a băgat în pivniță și pe urmă a deschis ușa și stăpânul slujitorului a intrat cu paloșul în mână. Și s-a așezat pe patul femeii, iar ea a venit la el și a început să glumească și să se hârjonească cu el, strângându-l la piept și sărutându-l și insul s-a încins și s-a bucurat de femeie.
Și deodată a bătut la ușă soțul ei.
— Cine este? A întrebat insul.
Și ea a răspuns:
— Soțul meu.
Și insul a întrebat:
— Ce să fac și cum să scap?
— Scoală-te, ia paloșul, înfige-te în prag și țipă la mine și ocărăște-mă! A spus femeia. Iar când va intra soțul meu, ieși și du-te în calea ta.
Și insul așa a făcut și soțul femeii a intrat și l-a văzut pe armașul împăratului cum sta cu paloșul în mână și o certa și o amenința. Iar pe urmă, la vederea soțului, armașului i s-a făcut rușine și și-a băgat paloșul în teacă și a ieșit din casă.
— Ce pricină avea? A întrebat-o omul pe soția sa.
Și aceea i-a răspuns:
— Binecuvântat fie ceasul când ai venit! Ai scăpat un suflet drept-credincios de la moarte. Toată pricina-i numai aceea că ședeam pe terasă și torceam și deodată a năvălit peste mine un tânăr fugărit, cu mințile pierdute, sugrumat de frica morții, iar insul acela, cu paloșul tras, voia să-l ajungă, fugărindu-l. Și tânărul a căzut dinaintea mea, sărutându-mi mâinile și picioarele și a spus: „O, stăpână, scapă-mă de cel care vrea să mă omoare nevinovat.” Și l-am ascuns în pivniță la noi. Și, văzându-l pe insul acela cum intră cu paloșul tras, am început să tăgăduiesc când a întrebat de tânăr și insul a început să mă ocărască și să mă amenințe, precum ai văzut. Slavă lui Allah, care te-a adus la mine! Nici nu mai știam ce să fac. Și nu se afla lângă mine nimeni care să mă scape.
— E foarte frumos ce ai făcut, o, femeie, i-a spus soțul. Răsplata are să-ți vie de la Allah și miluiască-te El pentru binefacerea ta!
Pe urmă s-a dus la pivniță și l-a chemat pe tânăr, spunând:
— Ieși afară, nu ți se va întâmpla nici un rău!
Și tânărul a ieșit din pivniță, speriat, dar soțul femeii i-a spus:
— Liniștește-ți sufletul, nimic rău nu are să ți se întâmple!
Și a început să-l căineze pe tânăr pentru ceea ce pățise, iar tânărul chema binecuvântările asupra bărbatului acela. Și pe urmă au ieșit amândoi și habar n-aveau ei de tertipul femeii.
Încât să știi, o, împărate, că acesta nu este decât unul dintre vicleșugurile femeiești și ferește-te să te bizui pe vorbele lor.
Și împăratul s-a oprit să-și omoare fiul.
Dar când a fost cea de a treia zi, a venit la împărat roaba aceea, a sărutat pământul dintre mâinile lui și a spus:
— O, împărate, despăgubește-mă de ceea ce mi se datorează de la fiul tău și nu lua aminte la vorbele vizirilor tăi. Într-adevăr, vizirii proști nu sunt buni de nimic și tu să nu fii ca împăratul care s-a bizuit pe vorbele unui vizir prost dintre vizirii săi.
— Păi cum a fost? A întrebat împăratul.
Și roaba a spus: