A ajuns până la mine, o, împărate, că un negustor avea bani mulți, dar și un fiu care îi era drag. Și, într-o zi, fiul i-a spus tatălui său:
— O, taică, poftesc a-ți cere o poftă cu care m-ai bucura.
— Da care-i aceea, o, copilul meu? Am să ți-o dau, de-ar fi ea chiar și lumina ochilor mei, ca să răzbești astfel la ceea ce vrei, i-a răspuns tatăl.
Și fiul a spus:
— Vreau să-mi dai ceva bani, să mă duc cu negustorii în țara Bagdadului, ca să văd și să mă uit la palatele califilor. Mi le-au zugrăvit copiii negustorilor și m-a cuprins ispita de a mă uita la ele.
— O, copile drag, cine are să ne fie stâlpare, dacă tu ai să te duci? A strigat tatăl tânărului.
Dar acela a grăit:
— Ți-am spus aceste cuvinte și mi-e cu neputință să nu mă duc, cu învoirea sau fără învoirea ta. În sufletul meu s-a aprins un dor care nu are să-mi treacă decât când am să ajung la Bagdad.
Și când tatăl lui s-a încredințat de aceasta, i-a strâns niște mărfuri în preț de treizeci de mii de dinari și l-a lăsat să plece cu niște negustori în care avea încredere și i-a însărcinat pe negustori să-i poarte de grijă. Iar pe urmă tatăl tânărului și-a luat rămas-bun de la el și s-a întors acasă, iar tânărul a mers cu tovarășii săi negustori până a ajuns la Bagdad, sălașul păcii.
Iar când au ajuns la Bagdad, tânărul s-a dus în târg și și-a închiriat o casă bună și frumoasă, care îi furase mințile și îi uluise privirile – erau acolo păsări ciripitoare și iatacurile erau unul în fața altuia și podeaua era pardosită cu marmură de felurite culori, iar tavanele erau împodobite cu azur de la Madin. L-a întrebat pe portar cât de mare este prețul pentru casă:
— Cât pe lună?
Și portarul a răspuns:
— Zece dinari.
Și tânărul a întrebat:
— Spui adevărat sau îți bați joc de mine?
— Mă jur pe Allah, a răspuns portarul, nu spun decât adevărul. Toți câți se așază în casa asta nu stau aici mai mult de o săptămână ori două.
— Și din care pricină? A întrebat tânărul.
Și portarul a spus:
— O, copilul meu, toți câți se așază în această casă nu mai ies decât bolnavi sau morți. Casa asta a ajuns pentru toată lumea așa de vestită pentru atare poveste, încât nimeni nu mai are curaj să se așeze în ea și chiria ei s-a tot micșorat pe măsură.
Auzind acestea, tânărul s-a minunat până peste poate și a rostit:
— Negreșit că în casa asta trebuie să fie ceva, de se întâmplă asemenea boală și moarte!
Dar pe urmă s-a chibzuit în sinea lui și, chemând ocrotirea lui Allah împotriva lui Satan cel bătut cu pietre, și-a alungat din minte atare prepunere și s-a așezat în casa aceea. Și a început să vândă și să cumpere și au trecut câteva zile, iar el tot mai sălășluia în casă și nu i se întâmplase nimic din cele ce îi spusese portarul.
Și când sta într-o zi la poarta casei, a trecut pe dinaintea lui o bătrână cu părul alb, asemănătoare cu un șarpe bălțat și tot proslăvea și cinstea numele lui Allah, dând din drum pietrele și alte piedici. Și bătrâna l-a văzut pe flăcăul care ședea în poartă și a început să se uite la el minunându-se și tânărul i-a spus:
— O, femeie, mă cunoști de undeva ori te nedumirește ceva la mine?
Și, auzind vorbele tânărului, bătrâna s-a apropiat repede de el și i-a dat binețe și l-a întrebat:
— De câtă vreme locuiești în casa asta?
— O, mătușă, de două luni, a răspuns tânărul.
Și bătrâna a grăit:
— Iaca pentru ce mă minunam. Nu te cunosc, o, copilul meu și nici tu nu mă cunoști și nu m-a nedumerit nimic la tine, da m-am minunat pentru că toți câți au trăit în casa asta, afară de tine, au ieșit de acolo morți ori bolnavi. Și mă nedumirește, o, copilul meu, că îți primejduiești tinerețea. Au tu ai urcat în vârful palatului și ai privit din balconul care se află acolo?
Și pe urmă bătrâna a plecat pe drumul ei, iar tânărul, când bătrâna s-a dus, a început să cugete la vorbele ei și și-a zis în sineși: „Nu m-am urcat în vârful palatului și habar n-aveam că acolo ar fi un balcon!” Și pe urmă, pe clipă pe dată, a intrat în palat și a pornit să caute prin toate colțurile și odăile și, într-un sfârșit, a dat într-un ungher de o ușiță în zăvorul căreia un păianjen își țesuse pânza. Și, văzând ușa, tânărul și-a zis: „Poate că păianjenul și-a țesut pânza la ușa asta numai pentru că în spatele ei se află pieirea!” Și s-a bizuit pe vorba lui Allah Preamăritul: „Zi: «Nu are să ne lovească nimic, afară numai de ceea ce ne-a menit Allah!» ” – și, deschizând ușa, a început să suie pe o scară mică și, ajungând sus, a văzut balconul. Și a stat jos să răsufle și s-a uitat împrejur și a văzut o clădire măiestrită și sulițată, în partea ei de sus cu un balcon înalt, ce privea peste tot Bagdadul și în balconul acela era o femeie ca o hurie. Și aceasta i-a cucerit toată inima tânărului și i-a răpit mințile și inima, lăsând în urmă-i chinurile lui Aiub și jalea lui Iacub[1].
Și după ce a văzut-o și a cercetat-o bine, tânărul s-a gândit: „Poate că lumea spune că nimeni nu a locuit în casa asta fără să se îmbolnăvească ori să moară, tocmai din pricina acestei femei. O, dacă aș ști în ce îmi stă izbăvirea, mi s-ar rătăci mințile!” Și a coborât de sus, chibzuind ce să facă și a stat în casă, dar nu mai avea liniște. Și a ieșit și s-a așezat la poartă, neștiind ce să facă și deodată a văzut că vine acea bătrână, pomenindu-l și proslăvindu-l pe drum pe Allah. Și, văzând-o, tânărul s-a sculat în picioare și i-a urat bătrânei bună pace și s-a temenit și a spus:
— O, mătușă, eram teafăr și mulțumit, până m-ai sfătuit să deschid ușa aceea și să văd balconul și să-l deschid și să mă uit de sus și să văd ceea ce m-a năucit. Și acuma socot că am să pier și știu că nu se află nici un vraci pentru mine, în afară de tine.
Și, auzind vorbele tânărului, bătrâna a zâmbit a râde și a spus:
— Nu are să ți se întâmple nimica rău, de-o vrea Allah Preamăritul!
Și când i-a spus aceste vorbe, tânărul a intrat în casă și a ieșit aducând în mâini o sută de dinari și a spus:
— Ia-i, o, mătușă și poartă-te cu mine cum se poartă stăpânii cu robii. Vino-mi degrabă într-ajutor – dacă am să mor, are să ți se ceară socoteală la Ziua învierii!
— Cu drag și cu bucurie! A răspuns bătrâna. Vreau numai, o, copilul meu, să-mi dai oleacă de sprijin ca să răzbați la cele râvnite.
— Și ce vrei, o, mătușă? A întrebat tânărul.
Și bătrâna a răspuns:
— Vreau să mă sprijini și să te duci la târgul de mătăsuri și să întrebi de prăvălia lui Abu-li-Fatha ibn Kaidama. Și când au să ți-o arate, să te așezi lângă prăvălia lui și să-i spui: „Dă-mi năframa învrâstată cu aur, pe care o ai.” Iar el nu are în prăvălie o năframă mai bună ca aceea. Cumpără de la el năframa, la cel mai mare preț și du-o acasă la tine, iar eu am să vin mâine la tine, de-o vrea Allah Preamăritul.
Și pe urmă bătrâna a plecat, iar tânărul și-a petrecut noaptea perpelindu-se ca pe jerăgaiul iadului. Dar când a fost dimineață, și-a pus în sân o mie de dinari și s-a dus la târgul de mătăsuri și a întrebat unde este prăvălia lui Abu-li-Fatha. Și unul dintre negustori i-a arătat-o și, ajungând la Abu-li-Fatha, tânărul a văzut dinaintea aceluia o mulțime de slugi, de slujitori și de slujbași, și, după chip, negustorul era om destoinic cu belșug de avuții și, spre desăvârșirea fericirii lui, o avea pe femeia aceea, care nu-și avea seamăn nici printre odraslele de împărați. Și, văzându-l pe Abu-li-Fatha, tânărul i-a dat binețe și negustorul a răspuns la binețea lui și l-a poftit să șadă și tânărul a șezut jos lângă el și a grăit:
— O, negustorule, vreau de la tine o năframă așa și-așa, s-o cercetez oleacă.
Și negustorul i-a poruncit unui rob să aducă din afundul prăvăliei teancul cu mătăsuri. Și când robul a adus teancul, Abu-li-Fatha l-a desfăcut și a scos câteva năframe și tânărul a rămas uluit de frumusețea lor. Și a văzut și năframa aceea și a cumpărat-o de la negustor pe cincizeci de dinari și, bucuros, s-a dus cu ea acasă.
Și deodată a venit bătrâna aceea și, văzând-o, tânărul s-a sculat în picioare dinaintea ei și i-a dat năframa. Și bătrâna i-a spus:
— Adu-mi un cărbune din foc!
Și tânărul i-a adus cărbunele și bătrâna a pus un capăt al năframei pe cărbune și a ars-o pe margini, iar pe urmă a împăturit năframa la loc ca mai înainte și, luând-o, s-a dus la casa lui Abu-li-Fatha și, când a ajuns acolo, a bătut la poartă. Și când femeia aceea i-a auzit glasul, s-a ridicat și i-a deschis ușa. Iar bătrâna era în prietenie cu mama acelei femei și femeia o cunoștea, întrucât era prietenă cu maică-sa.
— Ce nevoie te aduce, o, mătușă? A întrebat femeia. Mama a plecat de la mine acasă la ea.
— O, fata mea, a răspuns bătrâna, știu că mama ta nu e la tine și am fost pe la ea și am venit la tine numai pentru că m-am temut să nu treacă ceasul de rugăciune. Vreau să mă închin aci la tine, întrucât știu că ești neprihănită și la tine în casă este neprihănire.
Și femeia i-a îngăduit să intre în casă și bătrâna, intrând, s-a temenit și a chemat asupra ei binecuvântarea, iar pe urmă a luat urciorul și a intrat în odaia de rugăciune și s-a spălat și și-a săvârșit rugăciunea în ungherul anume, iar după aceea a venit la femeie și i-a spus:
— O, fata mea, cred că locul acela, în care m-am rugat, a fost călcat de slugi, că nu este curat. Caută-mi alt loc, unde să mă rog. Am irosit rugăciunea pe care am săvârșit-o mai înainte.
Și femeia a luat-o de mână și i-a spus:
— O, mătușă, du-te și roagă-te pe patul meu, unde stă soțul meu.
Și când a dus-o la pat, bătrâna a început să se roage și să-l strige pe Allah și să se temenească, iar pe urmă s-a prilejuit de nebăgarea de seamă a femeii și a băgat năframa sub pernă, în așa fel că femeia nu a văzut nimic. Iar după ce și-a terminat rugăciunea, bătrâna a chemat binecuvântarea asupra femeii și s-a ridicat și a plecat.
Iar când a fost sfârșitul zilei, a venit negustorul, soțul acelei femei și a șezut pe pat. Și femeia i-a adus mâncarea și negustorul a mâncat pe săturate și s-a spălat pe mâini, iar pe urmă s-a sprijinit cu coatele pe pernă și deodată a văzut că de sub pernă ieșea un colț de năframă. Și negustorul a tras năframa de sub pernă și, uitându-se lung la ea, a cunoscut-o. Și a bănuit-o pe femeia lui de dezmățare și a chemat-o și a întrebat:
— De unde ai năframa asta?
Și soția i s-a jurat cu potop de jurăminte și a spus:
— Nu a fost la mine nimeni, în afară de tine.
Și negustorul a tăcut, temându-se de rușine și s-a gândit: „Dacă am să deschid această ușă, am să mă fac de ocară în Bagdad” (iar negustorul acela era prieten de inimă cu califul și nu-i rămânea decât să tacă și nu i-a mai spus femeii nici un cuvânt). Iar numele acelei femei era Mazia și negustorul a chemat-o și i-a spus:
— A ajuns până la mine că mama ta este bolnavă de o boală de inimă și toate femeile sunt la ea și o plâng. A trimis vorbă să te duci la ea.
Și femeia a plecat la mama ei și, intrând în casă, a găsit-o pe maică-sa sănătoasă. Și a stat oleacă și deodată au venit niște hamali care îi cărau calabalâcurile din casa negustorului și îi căraseră toate lucrurile ce fuseseră în casa lui. Și când a văzut aceasta, mama a întrebat:
— O, fata mea, ce s-a întâmplat?
Dar femeia s-a ascuns de ea și mama ei a început să plângă și s-a întristat din pricina despărțirii fetei sale de bărbatu-său.
Iar peste câteva zile a venit la femeie, când era singură, acasă, bătrâna aceea și cu mâhnire i-a dat binețe și a întrebat-o:
— Ce este cu tine, o, fata mea, o, dulceața mea? Mi-ai tulburat gândurile.
Și a intrat la mama femeii și a întrebat-o:
— O, soră dragă, ce s-a întâmplat și ce-i cu povestea dintre fată și soțul ei? A ajuns până la mine că s-au despărțit; cu ce i-a greșit de s-au stârnit toate astea?
— Poate că soțul ei are să se întoarcă la ea după binecuvântarea ta, i-a spus femeii mama. Încât, roagă-te pentru ea, surioară: tu ești postitoare și veghezi în toate nopțile.
Iar pe urmă fata, mama ei și bătrâna s-au strâns în casă și au început să tăifăsuiască și bătrâna a spus:
— O, fata mea, nu te lăsa jalei! De-o vrea Allah Preamăritul, am să te împac cu soțul tău zilele astea!
Și pe urmă bătrâna s-a dus la tânărul acela și i-a spus:
— Pregătește o încăpere frumoasă, am să ți-o aduc pe femeia aceea în seara asta.
Și tânărul s-a sculat și a adus tot ce era de trebuință ca mâncare și băutură și a stat să aștepte, iar bătrâna s-a dus la mama fetei și i-a spus:
— O, surioara mea, e o nuntă la noi, las-o pe fată să meargă cu mine, să se mai veselească și să-i mai treacă amarul și grijile, iar pe urmă ți-o aduc îndărăt așa cum era când am luat-o.
Și mama femeii s-a sculat și a îmbrăcat-o cu cele mai strălucite haine ale ei, împodobind-o cu cele mai strălucite podoabe și odoare. Și femeia a plecat cu bătrâna, iar mama a mers cu ele până la poartă și o tot povățuia pe bătrână și îi spunea:
— Ia seama să n-o zărească vreo făptură de-a lui Allah Preamăritul, că tu știi ce loc are soțul ei la calif. Nu zăbovi prea mult și întoarce-te cât mai degrabă.
Și bătrâna a luat femeia și s-a dus cu ea la casa tânărului, iar femeia credea că este casa aceea unde era nunta. Și când a intrat în casă și a pășit în odaia de oaspeți, tânărul i-a sărit în întâmpinare și a îmbrățișat-o și a început să-i sărute mâinile și picioarele și copila era uluită de frumusețea tânărului, și-i părea încăperea aceea și toate câte se găseau în ea și florile și mâncărurile și băuturile, ca într-un vis. Și bătrâna văzând-o buimăcită, i-a zis:
— Numele lui Allah fie asupra-ți, o, fata mea! Nu te teme, eu stau aici și nu am să te las singură nici o clipită. Tu te potrivești cu el și el se potrivește cu tine.
Și femeia s-a așezat cu sfială, iar tânărul numaidecât a început să șuguiască cu ea și a făcut-o să râdă și a înveselit-o cu stihuri și cu povești, până ce pieptul ei s-a ușurat și a cuprins-o voioșia. Și a început să mănânce și să bea și când vinul i s-a părut desfătător, a luat lăuta și a început să cânte și s-a plecat și s-a repezit la frumusețea tânărului. Și, văzând așa, tânărul s-a îmbătat fără vin și i se părea că sufletu-i nu mai e nimic. Și bătrâna a ieșit de la ei.
Iar în zori a venit la ei și le-a urat bună dimineața și a întrebat-o pe femeie:
— Cum ți-a fost noaptea, o, stăpână?
— A fost bună, datorită mâinilor tale lungi și a iscusinții lor la codoșlâcuri, a răspuns femeia.
Iar bătrâna i-a spus:
— Scoală-te să mergem la mama ta.
Și când a auzit vorbele bătrânei, tânărul i-a întins o sută de dinari și a spus:
— Las-o la mine în noaptea asta.
Și bătrâna a plecat de la ei și s-a dus la mama femeii și i-a spus:
— Fiica ta îți dorește bună pace. Mama miresei a silit-o să se jure că va petrece noaptea asta la ea.
— O, sora mea, a zis mama femeii, urează-le bună pace la amândouă. Dacă fata e mulțumită, nu e nici o supărare că are să înnopteze acolo, las-o să se veselească și să vină fără grabă și nu mi-e frică pentru ea decât de vreun necaz din partea lui bărbatu-său.
Și bătrâna i-a tors mamei femeii tertip după tertip, până s-au scurs astfel șapte zile și în fiecare zi căpăta de la tânăr câte o sută de dinari. Iar când au trecut zilele astea, mama femeii i-a spus bătrânei:
— Să mi-o aduci pe fiică-mea chiar acum, numaidecât, mi-e inima înnegurată din pricina ei! Vremea cât a lipsit s-a prelungit și nu mi se pare lucru curat!
Și bătrâna a ieșit de la ea supărată foc de vorbele ei și, ajungând la femeie, i-a luat mâna în mâna ei și au plecat de la tânăr pe când acesta încă mai dormea în pat, amețit de vin. Și s-a dus la mama femeii și aceasta le-a primit veselă și prietenește, bucuroasă până peste poate și a spus:
— O, fata mea, îmi era inima îngrijorată din pricina ta și am cășunat pe sora mea cu niște vorbe care au amărât-o.
— Scoală-te și sărută-i mâinile și picioarele, că mi-a fost chiar ca o slujnică și mi-a împlinit toate dorințele, a spus femeia. Iar dacă nu ai să faci cele ce ți-am poruncit, nu mai sunt fiica ta, iar tu nu îmi mai ești mamă.
Și mama femeii s-a ridicat pe dată și s-a împăcat cu bătrâna.
Iar tânărul, trezindu-se din amețeală, n-a mai găsit-o pe femeie, dar era bucuros și cu ceea ce dobândise când își ajunsese ținta. Și pe urmă bătrâna a venit la tânăr și s-a temenit și l-a întrebat:
— Ce zici de înnădelile mele?
— Minunat le-ai înnădit și le-ai împletit și le-ai tighelit, a grăit tânărul.
Iar bătrâna a spus:
— Hai să descâlcim ceea ce am încâlcit și s-o dăm pe femeie îndărăt soțului ei, că numai noi am fost pricina despărțirii lor.
— Păi da eu ce să înnădesc? A întrebat tânărul.
— Tu să te duci la prăvălia negustorului acela, a răspuns bătrâna și să stai jos lângă el și să te temenești dinaintea lui, iar eu am să trec pe lângă prăvălie. Și când ai să mă vezi, să ieși repede din prăvălie, să mă înșfaci și să mă zgâlțâi de haină și să mă ocărăști și să mă ameninți și să-mi ceri năframa și să-i spui negustorului: „O, stăpâne, îți mai amintești de năframa aceea, pe care am cumpărat-o de la tine pe cincizeci de dinari? S-a întâmplat, o, stăpâne, că o roabă a mea și-a pus-o și a ars-o la un colț pe margine și ea atunci i-a dat năframa aceea acestei bătrâne, ca ea s-o dea cuiva la cârpit și bătrâna a luat-o și s-a dus și din ziua aceea n-am mai văzut-o.”
— Cu drag și cu bucurie! A răspuns tânărul.
Iar pe urmă, pe clipă pe dată, s-a dus la prăvălia negustorului și a stat oleacă la el și deodată a văzut că bătrâna trecea pe lângă prăvălie și avea în mâini niște mătănii pe care le tot prefira. Și când a văzut-o, tânărul a sărit în picioare și, ieșind din prăvălie, a înhățat-o pe bătrână de haină și a început s-o suduiască și s-o boscorodească, iar ea îi răspundea blând și zicea:
— O, fiul meu, ți se iartă!
Și oamenii din piață au început să se strângă împrejurul lor și să întrebe:
— Ce s-a întâmplat?
Și tânărul răspundea:
— O, oameni buni, am cumpărat de la negustorul acesta o năframă de cincizeci de dinari și o roabă a mea a purtat-o vreme de un ceas, iar pe urmă s-a apucat s-o afume și a sărit o scânteie și a ars năframa la un colț și i-am dat-o acestei bătrâne s-o dea cuiva la cârpit și apoi să ne-o aducă îndărăt și de-atunci n-am mai văzut-o niciodată.
Și bătrâna a strigat:
— Tânărul acesta spune adevărul! Da, am luat de la el năframa și am intrat cu ea într-una din casele pe unde mă duc eu, de obicei și am uitat-o pe undeva pe acolo și nu mai știu unde este. Iar eu sunt femeie săracă și m-am temut de stăpânul acelei năframe și l-am tot ocolit!
Și în toată vremea asta, negustorul, soțul acelei femei, a ascultat la vorbele lor, de la început până la sfârșit. Și când a auzit povestea pe care o ticluiseră bătrâna aceea vicleană și tânărul, negustorul s-a ridicat în picioare și a strigat:
— Mare e Allah! Cer iertare de la Allah Preamăritul pentru greșelile mele și pentru că mi-am zăticnit judecata!
Și l-a proslăvit pe Allah care îi dezvăluise adevărul, iar pe urmă s-a dus la bătrână și a întrebat-o:
— Pe la noi prin casă vii?
— O, copilul meu, a răspuns bătrâna, vin și pe la tine și pe la alții, după miluială, da din ziua aceea nimenea nu mi-a dat vreo știre despre năframă.
— Da ai întrebat pe cineva de la mine din casă despre ea? A urmat negustorul.
Și bătrâna a grăit:
— O, stăpâne, am fost pe la tine și am întrebat și mi s-a spus: „Negustorul s-a despărțit de stăpâna casei.” Și am plecat, și-apoi n-am mai întrebat pe nimeni până în ziua de azi.
Și negustorul s-a întors către tânăr și i-a spus:
— Dă-i drumul acestei bătrâne, năframa este la mine.
Și a adus năframa din prăvălie și a dat-o la cârpit de față cu cei ce se aflau acolo, iar pe urmă s-a dus la soția lui și i-a dat ceva bani și a luat-o iarăși la el, după ce și-a cerut îndelung iertăciune de la ea și s-a rugat de îndurare de la Allah și habar n-avea de ce ticluise bătrâna.
Iacătă una dintre multele ticăloșii muierești, o, împărate!
Și pe urmă vizirul a spus:
A ajuns până la mine, tot așa, o, împărate, că fiul unui împărat ieșise singur cu sine însuși să se preumble și a trecut pe lângă o grădină înverzită, în care se aflau pomi, roade și păsări și scocuri de apă curgând prin grădina aceea. Și tânărului i-a plăcut locul și a stat jos acolo și, scoțând niște poame uscate, pe care le avea la el, a început să le mănânce și, pe când sta el așa, deodată a văzut un fum mare, ce se ridica până la cer. Și fiul de împărat s-a speriat și s-a sculat și, cățărându-se într-un pom, s-a ascuns acolo. Și când s-a urcat în pom, fiul de împărat a văzut că din râu ieșea un ifrit care purta pe cap o ladă de marmură, iar lada era încuiată cu un lacăt. Și ifritul a pus jos în grădină lada și a deschis-o și din ladă a ieșit o fată ca soarele neacoperit pe un cer senin și era din neam de oameni. Și ifritul a așezat-o pe fată dinaintea lui și a început să se uite la ea, iar pe urmă și-a pus capul pe genunchii ei și a adormit.
Și fata a luat capul ifritului și l-a sprijinit pe ladă, iar pe urmă s-a sculat și a început să se preumble și privirile i-au căzut pe copacul acela. Și l-a văzut pe fiul de împărat și i-a făcut semn să coboare, dar fiul de împărat n-a vrut să coboare și fata a început să-l îmbie cu stăruință și a spus:
— Dacă nu te dai jos, am să-l trezesc pe ifrit din somn și am să-i dau de știre despre tine și el are să te omoare în chiar clipita aceea.
Și tânărul, de frica fetei, s-a dat jos și când s-a dat jos, fata a început să-i sărute mâinile și picioarele și să-l îmbie ca el să-i împlinească jindul și tânărul s-a plecat la rugămințile ei și, când i-a împlinit rugămintea, fata i-a spus:
— Dă-mi inelul pe care îl ai la deget.
Și tânărul i-a dat inelul și ea l-a înfășurat într-o năframă de mătase, iar în năframa aceea se aflau o sumedenie de inele – mai mult de optzeci – și fata a pus între ele inelul fiului de împărat.
— Ce faci cu inelele astea, pe care le-ai strâns? A întrebat fiul de împărat.
Și fata i-a răspuns:
— Ifritul acesta m-a răpit din palatul tatălui meu și m-a aruncat în această ladă și m-a încuiat cu lacătul. Și își pune pe cap lada cu mine, oriunde s-ar duce și anevoie poate să îndure o clipită fără mine, întrucât este amarnic de gelos și nu-mi îngăduie ceea ce doresc eu. Și când am văzut așa, am pus jurământ că mă voi prilejui de toți câți vor ajunge în preajma mea. Iar inelele acestea pe care le-am strâns sunt taman atâtea câți bărbați am cunoscut, întrucât de la fiecare dintre cei ce m-au cunoscut iau un inel și îl pun în această năframă. Caută-ți de drum, a spus ea pe urmă, iar eu am să-l aștept pe altul, că ifritul nu se trezește curând.
Și tânărului crăișor abia-i venea să creadă acestea și și-a văzut de drum, până a ajuns la locuința tatălui său, iar împăratul habar n-avea de ticăloșia pe care fata aceea o săvârșise asupra fiului său, dar ea nici nu se sinchisea de asta și nici nu-i păsa de împărat. Și când a auzit că inelul fiului său s-a pierdut, împăratul a poruncit ca tânărul să fie ucis, iar pe urmă s-a sculat din jețul său și s-a dus la el în palat și acolo vizirii i-au abătut gândul de la uciderea fiului său. Și când a fost într-o noapte, împăratul a trimis după viziri, chemându-i și ei au venit cu toții și împăratul s-a ridicat în întâmpinarea lor și le-a mulțumit pentru că i-au abătut gândul de mai înainte de la uciderea fiului său și tânărul, de asemenea, le-a mulțumit și a spus:
— Minunat a fost ceea ce ați făcut pentru ca tatăl meu să-mi cruțe sufletul și am să vă răsplătesc cu bine, de-o vrea Allah Preamăritul.
Și pe urmă tânărul le-a povestit vizirilor pricina pierderii inelului și vizirii i-au urat viață îndelungată și mare înălțare și au ieșit din sala de primire.
Încât ia aminte, o, împărate, care sunt vicleșugurile femeilor și ce fac ele cu bărbații.
Și împăratul s-a răzgândit să-și omoare fiul.