O mie și una de nopți — Volumul 15
5 min de ascultat

Se povestește tot așa că atunci când Harun ar-Rașid l-a răstignit pe Giafar barmacanul, a poruncit să fie răstignit și oricine s-ar apuca să-l plângă pe Giafar sau ar ofta după el. Și oamenii se țineau de la acestea. Și iacătă că un beduin, care locuia într-o pustietate îndepărtată, venea în fiecare an cu o casâdă la pomenitul Giafar ali-Barmac și acesta îi da câte o mie de dinari ca răsplată pentru casâda aceea și beduinul îi lua și pleca și cheltuia banii aceia pentru ai lui, până la sfârșitul anului. Și beduinul acela a venit, ca de obicei, la Giafar cu casâda și a aflat că Giafar a fost răstignit. Și beduinul s-a dus la locul unde fusese răstignit Giafar. Așezându-și cămila în genunchi, s-a pus pe plâns cu plânsete amarnice și s-a mâhnit cu mâhnire mare și a procitit casâda și a adormit. Și l-a văzut în vis pe Giafar barmacul, care îi spunea: „Te-ai ostenit și ai venit la noi și ne-ai găsit în starea în care ne vezi, dar du-te la Basra și caută-l printre negustorii din Basra pe un ins pe care îl cheamă așa și-așa și spune-i: «Giafar barmacanul îți trimite plecăciunile lui și-ți spune: «Dă-mi o mie de dinari după semnul bobului.» ”

Și când s-a trezit din somn, beduinul s-a dus la Basra și l-a căutat pe negustorul acela și, găsindu-l, i-a împărtășit cele ce-i spusese Giafar în vis și negustorul a început să plângă atâta cât era să se despărțească de viața pământească, iar apoi i-a arătat multă cinstire beduinului și l-a poftit să șadă la el și i-a făcut dulce șederea acolo. Și beduinul a stat la el trei zile, în tihnă deplină. Și când a vrut să plece, negustorul i-a dat o mie cinci sute de dinari și i-a spus:

— O mie au fost lăsați cu poruncă să ți se dea, iar cinci sute sunt de la mine, ca prețuire față de tine și vei avea în fiecare an câte o mie de dinari.

Și, plecând, beduinul i-a spus negustorului:

— În numele lui Allah, mă rog ție, istorisește-mi povestea cu bobul, ca să-i știu și eu dedesubtul.

Și negustorul i-a spus:

— Eu mi-am început viața în sărăcie și vindeam bobi fierți prin piețele de la Bagdad, ca să dovedesc să-mi duc zilele. Și am ieșit într-o zi rece și ploioasă și n-aveam pe mine nimic care să mă apere de frig și pe de-o parte dârdâiam de frigul amarnic, pe de alta eram ud leoarcă de ploaie și mă aflam în starea aceea ticăloasă când se zburlește părul pe tine.

Iar Giafar în ziua aceea ședea în palatul lui, care da către piață și lângă el erau alaiul și ciracii lui. Și i-au căzut privirile asupra mea și i s-a făcut milă de starea mea și a trimis la mine pe unul din oamenii lui și acela m-a luat și m-a dus la Giafar. Și, privindu-mă, Giafar a spus: „Vinde celor din alaiul meu bobii pe care îi ai.”

Și am început să măsor bobii cu o măsură pe care o aveam la mine și toți cei care luau câte o măsură de bobi mi-o umpleau cu gălbiori, până s-au isprăvit toți bobii care-i aveam și nu mai rămăsese în coș nimic. Și pe urmă am strâns aurul pe care îl dobândisem și Giafar m-a întrebat: „Oare ți-au mai rămas câțiva bobi?” Și-am răspuns: „Nu știu!” Și am început să caut în coș, dar nu am mai găsit acolo nimic, decât numai un bob.

Și Giafar mi l-a luat și l-a despicat în două jumătăți și o jumătate a luat-o el, iar cealaltă jumătate a dat-o uneia dintre iubitele lui și a întrebat-o: „Cu cât cumperi jumătatea aceasta de bob?” „Cu de două ori pe-atâta câți galbeni sunt aici”, a spus ea. Și nu mai știam ce să cred și îmi ziceam în sine-mi: „Asta-i peste putință!” Și pe când eu mă minunam, roaba deodată a dat poruncă uneia dintre fetele sale și aceea a adus pe de două ori atâta aur cât aveam eu. Și Giafar a spus: „Eu am să cumpăr cealaltă jumătate pe care ți-o iau cu pe de două ori atâta aur cât ai aici.” „Ia-ți plata pentru bobii tăi”, mi-a spus apoi Giafar și i-a poruncit uneia dintre slugile sale și sluga a strâns toți banii și i-a pus în coșul meu și eu i-am luat și am plecat. Și pe urmă am venit la Basra și am început să negustoresc cu banii pe care îi aveam și Allah mi-a sporit belșugul, că de la Allah vin și slava și milostenia. Și dacă am să-ți dau în fiecare an câte o mie de dinari – o parte din milostenia lui Giafar – nu are să-mi fie a pagubă.

Vezi, așadar, care erau harurile lui Giafar, slavă lui și viu și mort, fie asupra-i milele lui Allah Preamăritul!

0:00

Cuprins

Evidențiere

Viteză