A ajuns până la mine, o, împărate, că a fost odată o femeie frumoasă, minunată, strălucită și desăvârșită, care nu-și avea seamăn. Și au văzut-o niște tineri cilibii și s-au împătimit după ea și unul dintre ei a îndrăgit-o cu dragoste mare. Dar femeia aceea s-a ferit de rușine și nu s-a lăsat ispitită.
Și s-a întâmplat că soțul ei a plecat odată într-o altă țară și tânărul a început să-i scrie femeii, de mai multe ori, ci ea nu i-a răspuns. Și tânărul s-a dus la o bătrână care locuia pe aproape și i s-a ploconit și a început să i se plângă de dragostea care l-a răpus și de patima lui pentru acea femeie și să-i spună că vrea să se bucure de ea. „Mă pun chezașă pentru aceasta și n-are să-ți fie de rău; am să te ajut să dobândești ceea ce vrei, de-o vrea Allah Preamăritul!”, a spus baba. Și, auzind vorbele acestea, tânărul i-a dat un dinar și s-a dus pe drumul lui.
Iar când s-a făcut dimineață, bătrâna s-a dus la femeie și a înnădit prietenie și chelemet cu ea și a început bătrâna să se abată pe la ea în fiecare zi și prânzea cu ea și cina și lua de la ea mâncare pentru copiii ei. Și bătrâna șuguia cu ea și o înveselea, până i-a stricat felul de a fi și a ajuns de nu se mai putea lipsi de bătrână nici măcar un ceas. Și iacătă că bătrâna, ieșind odată de la femeie, a luat cu ea niște pâine, a uns-o cu grăsime și cu ardei și, câteva zile în șir, i-a dat-o unei cățele s-o mănânce și cățeaua a început să se țină pas cu pas după bătrână, ispitită de mângâieri și de mâncare. Și într-una din zile bătrâna a luat mai mult ardei și grăsime și i-a dat cățelei să mănânce. Și când cățeaua a înfulecat tot, au început să-i lăcrimeze ochii din pricina iuțimii ardeiului și cățeaua venea plângând după bătrână. Iar femeia s-a minunat ca de o minune și a întrebat-o pe bătrână:
— O, maică, de ce plânge cățeaua asta?
— O, fata mea, a răspuns bătrâna, povestea ei este de mirare. Cățeaua asta a fost o femeie, tovărășica și surata mea și era până peste poate ca frumusețe, minunăție, strălucire și desăvârșire și s-a ispitit după ea un tânăr de pe ulița ei și s-a aprins după ea cu o dragoste amarnică și cu patimă. Și i-a trimis el vorbă de mai multe ori, nădăjduind că ea are să se înduplece și să se milească de el, ci ea s-a îndărătnicit, iar eu o povățuiam și-i ziceam: „O, fata mea, ascultă-l în tot ce-ți spune, fie-ți milă de el și arată-te dulce cu el”, ci ea nu a luat aminte la povața mea. Și când tânărul și-a pierdut răbdarea, s-a plâns unui prieten de-al lui și acela i-a făcut niște vrăji și i-au preschimbat înfățișarea omenească în înfățișare de câine. Și când a văzut ce a pățit, în ce stare a ajuns și cum i s-a schimbat înfățișarea (și nu s-a găsit nimenea să-i fie milă de ea, afară de mine), a venit la mine, în casa mea și a început să se alinte pe lângă mine și să-mi sărute mâinile și picioarele, plângând și scâncind. Și am cunoscut-o și i-am zis: „De câte ori te-am sfătuit, dar nu ți-au fost de nici un folos sfaturile mele!” Și când am văzut-o în starea aceasta, mi s-a făcut milă de ea și am lăsat-o să stea la mine. Și iacăt-o așa cum este și ori de câte ori își aduce aminte de ce a fost ea altădată, își plânge de milă.
Și când a auzit spusele bătrânei, femeia a fost cuprinsă de o frică mare și a strigat:
— O, maică a mea, mă jur pe Allah, m-ai speriat cu povestea asta!
— De ce ți-e frică? A întrebat bătrâna.
Și femeia a răspuns:
— Un tânăr frumos s-a îndrăgostit de mine și mi-a scris de mai multe ori, ci eu m-am îndărătnicit și-acuma mi-e frică să nu pățesc și eu ce-a pățit cățeaua asta.
— Ia seama, o, fata mea, să nu te împotrivești, că tare mi-e frică pentru tine, a grăit bătrâna. Dacă nu știi unde locuiește tânărul, spune-mi mie cum arată și am să ți-l aduc. Nu lăsa nici o inimă să se chinuiască din pricina ta!
Și femeia i l-a zugrăvit bătrânei pe tânăr, iar bătrâna se făcea că nu știe nimic și se prefăcea că nu-l cunoaște și pe urmă a spus:
— Am să mă duc și am să întreb de el.
Și ieșind de la femeie, bătrâna s-a dus la tânăr și i-a spus:
— Liniștește-ți sufletul: i-am descântat femeii basna. Mâine după-amiază să mă aștepți la capătul uliții până ce voi veni. Am să te iau și avem să ne ducem la ea acasă și tu ai să te veselești cu ea până la sfârșitul zilei și toată noaptea.
Și tânărul s-a învoioșit cu bucurie mare și i-a dat bătrânei doi dinari și i-a spus:
— Când am să-mi stâmpăr patima, am să-ți dau zece dinari.
Iar bătrâna s-a întors la femeie și i-a spus:
— L-am cunoscut și am vorbit cu el și am văzut că e tare supărat pe tine și avea de gând să-ți facă rău, da eu l-am tot îmbiat să vină mâine pe la ceasul chemării la rugăciunea de amiază.
Și femeia s-a bucurat cu bucurie mare și a strigat:
— O, măicuța mea, dacă i se va liniști inima și va veni mâine la amiază, am să-ți dau zece dinari.
— Ai să afli de venirea lui numai de la mine, a răspuns bătrâna.
Și când a fost dimineață, bătrâna a spus:
— Pregătește masa, dichisește-te și îmbracă-te cu ce ai tu mai scump, iar eu am să mă duc și am să-l aduc la tine.
Și femeia s-a apucat să se dichisească și să gătească de masă. Iar cât despre bătrână, aceasta a ieșit și s-a dus să-l aștepte pe tânăr, dar tânărul n-a venit. Și bătrâna s-a tot învârtit căutându-l, dar nu i-a dat de urmă. Și-atunci, și-a zis în sineși: „Ce să fac? Nu cumva mâncarea pe care a pregătit-o și banii pe care mi i-a făgăduit au să se prăpădească degeaba? Ba n-am să las eu să mi se vântuiască vicleșugul, ci am să caut pe un altul și am să-l aduc la ea!” Și pe când mergea ea așa pe uliți, a văzut deodată un tânăr frumos, cu urmele drumețitului pe chip și s-a dus la el și i s-a temenit și l-a întrebat:
— Nu vrei să mănânci și să bei și o femeie care stă gata pentru tine?
— Păi unde? A întrebat omul.
Și bătrâna a răspuns:
— La mine, în casa mea.
Și omul s-a dus cu bătrâna, dar ea nu știa că el este soțul femeii cu pricina. Și, ajungând acasă, a bătut la ușă și femeia i-a deschis ușa. Și când bătrâna a intrat, femeia a dat fuga să se gătească, să se îmbrace și să se parfumeze. Și femeia l-a dus pe bărbat în odaia de oaspeți, înciudată rău. Iar când femeia a intrat și a dat cu ochii de omul care ședea lângă bătrână, s-a grăbit să ticluiască un vicleșug și o înșelătorie și pe clipă pe dată a chibzuit ce să facă.
Și-a scos papucul din picior și i-a spus bărbatului ei:
— Nu așa au fost legămintele dintre mine și tine! Cum de mă înșeli așa și-mi faci asemenea lucruri? Când am aflat că te-ai întors, te-am pus la încercare cu ajutorul acestei bătrâne și tu ai dat buzna la ceea ce ți-am cerut să nu faci. Acuma văd eu bine care îți sunt năravurile și cum îți calci legământul care era între noi. Că eu până acuma te-am crezut cinstit, dar ochii mei te-au văzut cu bătrâna aceasta și umbli la muieri stricate!
Și a început să-i dea cu papucul în cap, iar el făgăduia totul și se jura că nu a înșelat-o în viața lui și că nu a făcut nimic din ce bănuiește ea. Și nu mai contenea să se jure pe Allah Preamăritul, iar femeia îl lovea și plângea și țipa: „Veniți, o, musulmanilor!” Și el îi astupa gura cu mâna, iar ea îl mușca. Și soțul a început să se umilească în fața ei, și-i săruta mâinile și picioarele, ci ea nu se îndura să-l ierte și nu înceta să-l lovească cu mâna după ceafă.
Iar pe urmă i-a făcut semn bătrânei ca s-o apuce de mână. Și bătrâna a venit la ea și a început să-i sărute mâinile și picioarele și, într-un sfârșit, i-a potolit. Și când au șezut jos, bărbatul a început să-i sărute bătrânei mâinile și să-i spună:
— Răsplătească-te Allah Preamăritul cu tot binele, că m-ai scăpat din mâinile ei!
Iar bătrâna se minuna de șiretenia femeii și de prefăcătoria ei.
Iată, o, împărate, o pildă de prefăcătorie muierească, de șiretenie și de marghioleală de-a lor.
Și, auzind toate acestea, împăratul a scos învățătură din povestea vizirului și s-a răzgândit să-și omoare fiul.
Dar când a fost în cea de a cincea zi, a intrat la împărat roaba, ținând în mână o cupă cu otravă și a început să ceară ajutor și să se lovească peste obraji și peste față și a spus:
— O, împărate, ori ai să te dovedești drept cu mine și ai să mă despăgubești de la fiul tău cu ceea ce îmi datorează, ori am să beau această cupă cu otravă și am să mor și păcatul pentru moartea mea va rămâne până la Ziua învierii. Vizirii tăi mă învinuiesc de vicleșuguri și de prefăcătorie, dar nu se află pe lume oameni mai prefăcuți decât ei. Oare n-ai auzit, o, împărate, povestea cu giuvaiergiul și roaba?
— Da ce-a fost cu ei, o, copilo? A întrebat împăratul.
Și copila a spus: