Așa că vezi, o, doamne împărate al nostru, ce șiretlic le-a ticluit acelor inși femeia aceea.
Și toate acestea, o, împărate, s-au întâmplat din pricina gândului smintit al femeii și eu ți le-am povestit ca să te încredințezi că femeile sunt neroade și smucite la minte și nu au în gândurile lor decât sminteli. Încât să nu dai ascultare vorbelor lor și să nu-ți omori fiul, sângele inimii tale. Că ai să-ți întinezi pomenirea după ce nu vei mai fi.
Și împăratul s-a răzgândit să-și omoare fiul.
Iar când a fost cea de a șaptea zi, a venit roaba aceea și s-a înfățișat la împărat, țipând. Și aprinsese un foc mare. Și a fost adusă la împărat ținută de poalele rochiei. Și împăratul a întrebat-o:
— Pentru ce ai făcut asta?
Și ea a răspuns:
— Dacă nu ai să-mi faci dreptate față de fiul tău, am să mă arunc în focul acesta. Am ajuns de mi-e silă de viață și, înainte de a veni la tine, mi-am scris testamentul, mi-am împărțit banii și m-am hotărât să mor, iar tu ai să te căiești cu toate căințele, cum s-a căit împăratul care a oropsit-o pe paznica de la baie.
— Păi cum a fost? A întrebat împăratul.
Și roaba a spus: