Dar când a fost dimineață, tatăl crăișorului s-a așezat în jețul său, în cea de a opta zi și a intrat la el fiul său, ținându-l de mână pe dascălul său, as-Sindibad și a sărutat pământul dintre mâinile împăratului, iar pe urmă a început să vorbească cu o limpezime desăvârșită, preamărind pe tatăl său și pe vizirii lui și pe mai-marii din împărăția lui și le-a mulțumit și i-a preacinstit. Iar în sală erau de față învățații, emirii, oștenii și oamenii de vază și toți cei de față se minunau de limpezimea vorbirii crăișorului, de desăvârșirea ei și de iscusința lui strălucită de a vorbi. Și când tatăl crăișorului l-a auzit, s-a bucurat cu bucurie mare și tare, iar pe urmă l-a chemat pe crăișor și l-a sărutat între ochi și l-a chemat pe dascălul lui, as-Sindibad și l-a întrebat pentru ce a tăcut fiul său toate acele șapte zile.
— O, stăpâne, a răspuns dascălul, a fost bine că n-a vorbit. M-am temut să nu fie ucis în acest răstimp și am aflat de primejdia asta, o, stăpâne, încă din ziua nașterii lui, când i-am citit horoscopul care mi-a dezvăluit toate acestea. Dar acum răul s-a depărtat de la el, spre bucuria împăratului.
Și împăratul s-a bucurat și i-a întrebat pe vizirii săi:
— Dacă mi-aș fi omorât fiul, vina ar fi fost a mea, a roabei, ori a dascălului as-Sindibad?
Și cei de față au tăcut și nu au dat nici un răspuns și as-Sindibad, dascălul tânărului, i-a zis crăișorului:
— Dă tu răspunsul, o, copilul meu.
Și fiul împăratului a spus: