A ajuns până la mine că trăia odată un negustor cu mulți bani, care călătorise mult prin toate țările. Și l-a prins gândul să se ducă într-o țară și i-a întrebat pe oamenii care fuseseră pe acolo: „Cu ce marfă se poate câștiga cel mai bine acolo?” „Cu lemnul de santal – acela se vinde acolo cel mai scump”, i s-a răspuns. Și negustorul a cumpărat pe toți banii lui lemn de santal și a plecat spre cetatea aceea.
Și când a ajuns acolo (iar vremea sosirii lui a fost pe la amurgit de ziuă), a văzut deodată o bătrână care mâna niște berbeci și care, văzându-l pe negustor, l-a întrebat:
— Cine ești, bre omule?
Și negustorul a răspuns:
— Sunt un negustor străin.
— Ferește-te de locuitorii din cetatea aceasta, a spus bătrâna, că sunt niște vicleni și niște hoți și îl înșală pe străin ca să-l prade și să-l despoaie de tot ce are. Și, iaca, ți-am dat un sfat.
Și bătrâna s-a dus.
Iar când a fost dimineața, pe negustor l-a întâmpinat un ins dintre locuitorii din cetate și i-a dat binețe și l-a întrebat:
— O, stăpâne, de unde vii?
— Vin din cutare cetate, a răspuns negustorul.
Și cetățeanul l-a întrebat:
— Da ce marfă ai adus?
— Niște lemn de santal, a răspuns negustorul. Am auzit că are căutare la voi.
— A greșit cel ce ți-a dat un atare sfat, a zis cetățeanul. Că noi ardem sub căldări numai lemn de ăsta de santal și la noi prețul lui e ca al lemnelor de rând.
Și când a auzit vorbele acelui ins, negustorul s-a mohorât și s-a înciudat în sineși și ba credea, ba nu credea totodată. Și negustorul a tras la unul dintre hanurile din cetate și s-a apucat să facă foc sub o căldare cu santalul său și cetățeanul acela l-a văzut și l-a întrebat:
— Nu vrei să vinzi santalul ăla pe cât îți va dori sufletul în schimb?
— Ți-l vând, a răspuns negustorul.
Și omul a cărat tot santalul la el acasă, iar vânzătorul gândea să ceară atâția galbeni cât santal va lua cumpărătorul.
Iar când a fost dimineață, negustorul s-a dus să se preumble prin cetate și s-a întâlnit cu un ins cu ochi albaștri și chior, un ins dintre locuitorii din cetate, care l-a înșfăcat și a spus:
— Tu mi-ai prăpădit ochiul și n-am să te iert pentru nimic în lume!
Și negustorul a început să tăgăduiască și a strigat:
— Treaba asta n-o să-ți meargă!
Și s-au strâns împrejurul lor o mulțime de oameni și au început să-l roage pe chior să-l păsuiască până a doua zi, iar atunci negustorul are să-i plătească prețul pentru ochi. Și negustorul a pus un chezaș pentru sine și i-au dat drumul și a plecat. Da i se rupsese o sanda, când îl târâse chiorul și s-a oprit la maghernița unui papugiu și i-a dat sandaua și i-a spus:
— Cârpește-mi-o și vei dobândi de la mine cât să te mărturisești mulțumit.
Și a plecat și deodată a văzut niște inși care ședeau jos și jucau pe bani și a stat și el jos lângă ei, de ciudă și de gânduri și ei l-au poftit să joace și el s-a apucat să joace cu ei. Și l-au biruit și l-au câștigat și l-au lăsat să aleagă: ori să bea marea, ori să le deștearnă toți banii. Și negustorul s-a ridicat și a spus:
— Păsuiți-mă până mâine.
Și a plecat de la ei, îngrijorat de ceea ce făcuse și habar n-avea care ar putea să-i fie scăparea.
Și a stat jos undeva, să chibzuiască, îngândurat și amărât și deodată a trecut pe lângă el bătrâna aceea. Și s-a uitat la negustor și i-a zis:
— Nu cumva locuitorii din cetate te-au curățat? Te văd îngândurat de ceea ce ai pățit.
Și negustorul i-a istorisit toate câte le pățise, de la început până la sfârșit. Și bătrâna l-a întrebat:
— Cine te-a dus cu santalul acela? Santalul la noi e prețuit la zece dinari pe un ritl. Ci am să ticluiesc pentru tine un tertip cu care nădăjduiesc să-ți dobândești mântuirea sufletului. Du-te la cutare poartă: acolo șade un șeic olog, dibaci, bătrân, iscusit. Toți se duc la el și-l întreabă despre ceea ce vor să facă și el îi povățuiește, spre folosul lor, întrucât este neîntrecut la vicleșuguri, fermecătorii și tertipuri. E un dibaci, iar cei dibaci se strâng noaptea la el. Încât du-te la el și ascunde-te de potrivnicii tăi, ca să-i auzi ce tăinuiesc, da ei să nu te vadă. El are să istorisească despre biruitori și biruiți și poate că vei auzi de la el vreun temei care să te scape de potrivnicii tăi.
Și negustorul s-a dus de la ea în locul acela despre care îi povestise și s-a ascuns acolo și l-a văzut pe șeicul acela și a stat jos în preajma lui. Și când s-a scurs mai puțin de un ceas, s-au ivit la șeic inșii care aveau să se întâmpine cu el și, înfățișându-se dinainte-i, s-au temenit și i-au dat binețe rând pe rând și au stat jos împrejurul lui și negustorul, văzându-i, i-a zărit printre cei veniți și pe cei patru potrivnici ai lui. Și șeicul i-a cinstit cu câte ceva și ei au înfulecat, iar pe urmă au început să-i povestească șeicului ce a făcut fiecare dintre ei în ziua aceea și insul cu santalul a ieșit în față și i-a istorisit șeicului ce izbândise în ziua aceea: cum a cumpărat pe nimic niște santal de la un ins și cum vânzarea se făcuse cu învoiala de a i se da în schimb vânzătorului ceea ce va voi.
— Potrivnicul tău te va îngenunchea, a spus șeicul.
— Păi cum să mă îngenuncheze? A întrebat dibaciul.
Și șeicul a răspuns:
— Dacă îți va spune: „Vreau o măsură întreagă de galbeni sau de arginți”, ai să-i dai?
— Dau și tot voi fi în câștig, a răspuns dibaciul.
— Da, dar dacă are să-ți spună: „Vreau o măsură întreagă de purici, jumătate din ei bărbătuși, jumătate din ei femeiuște”, ce te vei face? A întrebat șeicul.
Și dibaciul a priceput că va fi biruit.
Și pe urmă a ieșit în față chiorul și a spus:
— O, șeicule, astăzi am dat de un ins cu ochi albaștri, dintr-o altă țară și am stârnit o gâlceavă cu el și l-am înșfăcat și i-am spus: „Tu mi-ai prăpădit ochiul!” și nu l-am mai slăbit până ce o mulțime de oameni mi-au chezășuit că insul are să se întoarcă mâine la mine și are să mă despăgubească pentru ochiul meu.
— Dacă va vrea să te îngenuncheze, acela chiar că te va îngenunchea, a spus șeicul.
— Cum să mă îngenuncheze? A întrebat chiorul.
Și șeicul a răspuns:
— Are să-ți spună: „Scoate-ți ochiul și eu am să-mi scot un ochi, iar pe urmă îi vom cântări pe amândoi ochii; și dacă ochiul meu va cântări întocmai cât al tău, atunci ai dreptate în ceea ce mărturisești” – și va trebui să-i plătești pentru ochiul lui și tu vei rămâne orb, iar el va vedea cu ochiul celălalt.
Și chiorul a priceput că negustorul îl va birui pe acest temei.
Iar apoi a ieșit în față papugiul și a spus:
— O, șeicule, am văzut astăzi un ins care mi-a dat o sandală și a spus: „Cârpește-mi-o!” Și l-am întrebat: „Și, oare, nu ai să-mi plătești?” Și insul a spus: „Cârpește-mi sandala și vei căpăta de la mine cât să te mărturisești mulțumit.” Iar eu nu am să mă mulțumesc cu nimic, afară de toți banii lui.
— Dacă va vrea să-și ia sandala și să nu-ți dea nimic pentru ea, o va lua! A spus șeicul.
— Păi cum așa? A întrebat papugiul.
Și șeicul a răspuns:
— Are să-ți spună: „Vrăjmașii sultanului au fost biruiți, potrivnicii lui nu mai au nici o putere, iar copiii lui și sprijinitorii lui sunt fără de număr. Ești mulțumit ori ba?” Și dacă vei spune: „Mulțumit”, el își va lua sandala și se va duce; iar dacă vei spune „Nu”, el va lua sandala și te va plesni cu ea peste ochi și peste ceafă.
Și papugiul a priceput că va fi biruit. Și apoi a ieșit în față insul care jucase cu negustorul pe ce va hotărî câștigătorul și a spus:
— O, șeicule, eu m-am întâlnit cu un ins și am jucat cu el și l-am câștigat și i-am spus: „Dacă vei bea această mare, îmi aștern dinainte-ți toți banii mei, iar dacă nu o vei bea, să-mi deșterni tu banii tăi.”
— Dacă va vrea să te biruiască, te va birui negreșit, a spus șeicul.
— Păi cum? A întrebat jucătorul.
Și șeicul a răspuns:
— Are să-ți spună: „Ia gâtul mării în mână și dă-mi-l, iar eu am s-o beau.” Și tu nu ai să poți și el te va birui pe temeiul acesta.
Și negustorul, auzind toate astea, a aflat pe ce temeiuri să se sprijine față de potrivnicii săi. Și pe urmă toți au plecat de la șeic și negustorul a luat-o către locuința lui.
Și când a fost dimineața, a venit la el insul cu care jucase pe băutul mării. Și negustorul i-a spus:
— Dă-mi gâtul mării și am s-o beau.
Și jucătorul n-a fost în stare și negustorul l-a îngenuncheat și cel cu care se rămășise a plătit cu o sută de dinari și a plecat. Iar pe urmă a venit papugiul și a cerut plata cu care să fie mulțumit și negustorul i-a spus:
— Sultanul i-a biruit pe vrăjmașii săi, i-a nimicit pe toți potrivnicii și copiii lui sunt o sumedenie. Ești mulțumit ori ba?
— Da, mulțumit, a răspuns papugiul și negustorul și-a luat încălțămintea pe degeaba și s-a dus.
Iar apoi a venit la el chiorul și a cerut despăgubirea pentru ochiul său și negustorul i-a spus:
— Scoate-ți ochiul și am să-mi scot și eu un ochi și să-i cântărim și dacă vor fi aidoma, înseamnă că ai dreptate și îți vei primi despăgubirea pentru ochiul tău.
— Dă-mi o păsuire, a zis chiorul.
Și s-a învoit cu negustorul pentru o sută de dinari și a plecat.
Iar apoi a venit la negustor cel ce cumpărase de la el santalul și i-a spus:
— Să-ți dau prețul pentru santalul tău.
— Ce-mi dai? A întrebat negustorul.
— Ne-am înțeles că o măsură de santal pe o măsură de altceva, a răspuns acela. Dacă vrei, primește o măsură plină cu galbeni ori cu arginți.
— Nu vreau decât o măsură plină cu purici, jumătate din ei de parte bărbătească, jumătate de parte femeiască, a zis negustorul.
Și cumpărătorul a răspuns:
— Nu pot să-ți dau așa ceva!
Și negustorul l-a îngenuncheat și cumpărătorul s-a plătit cu o sută de dinari, înapoind mai întâi santalul negustorului și acela a vândut santalul cum a vrut și a căpătat banii pentru el și a plecat din cetatea aceea în țara lui.
În privința copilului de trei ani, a spus fiul împăratului, cică a fost odată un ins desfrânat și iubeț de femei, care a auzit de o femeie frumoasă și minunată, care locuia în altă cetate. Și insul s-a dus în cetatea aceea în care trăia femeia și a luat cu el un dar și i-a scris femeii o scrisoare în care îi zugrăvea cât de amarnic îl muncește dorul și patima și spunea că dragostea l-a îmboldit să se mute în preajma ei și să se tragă mai aproape de ea. Și femeia i-a îngăduit să vină la ea. Și când insul acela a pășit în casa ei și a intrat la ea, femeia s-a ridicat în picioare și l-a primit cu cinstire și prețuire și i-a sărutat mâinile și l-a ospătat cu un ospăț de bunătățuri și de băuturi cum nu se poate mai bun.
Iar femeia aceea avea un copil mic de trei ani. Și ea l-a lăsat pe copil și s-a îndeletnicit cu pregătirea mâncării. Și bărbatul i-a spus:
— Hai să ne culcăm!
Și ea a răspuns:
— Copilul stă și se uită la noi.
— E copil mic, nu pricepe nimic și nu știe să vorbească, a zis bărbatul.
Și femeia a spus:
— Dacă ai ști cum pricepe, n-ai vorbi așa.
Și când țâncul a văzut că orezul era gata, a început să plângă amarnic și mama lui l-a întrebat:
— De ce plângi, o, copilul meu?
— Pune-mi niște orez și unge-mi-l cu unt, a spus copilul.
Și maică-sa i-a pus orezul și i l-a uns cu unt și micuțul a mâncat și iar a început să plângă.
— De ce plângi, o, copilul meu? l-a întrebat maică-sa.
Și copilul a spus:
— O, măicuță, pune-mi niște zahăr pe el!
Și bărbatul, îmbufnându-se, a strigat:
— Chiar că ești un copil ticălos!
Iar copilul a răspuns:
— Nimeni nu e ticălos, în afară de tine, de vreme ce te-ai ostenit să vii dintr-o cetate în alta cu gândul la stricăciuni. Iar cât despre mine, apoi eu am plâns pentru că aveam un gunoi în ochi și l-am scos cu lacrimile și pe urmă am mâncat orez cu unt și cu zahăr și m-am săturat. Cine-i dar ticălos?
Și, auzind acestea, bărbatul s-a rușinat de vorbele copilului. Iar pe urmă i-a venit un îndemn de sus și, pe clipă pe dată, a stat cuviincios și, fără să se atingă în nici un fel de femeie, s-a întors în cetatea lui și s-a căit până la moarte.