Află, o, împărate! A ajuns până la mine că un vânător vâna sălbăticiuni prin pustietăți și într-o bună zi a intrat într-o peșteră din munte și a găsit acolo o scorbură plină cu miere de albine. Și a luat din mierea aceea în burduful pe care îl avea la el, și-a pus burduful în spinare și l-a adus în cetate, iar cu el avea și un câine de vânătoare și tare îi era drag câinele acela. Și vânătorul s-a oprit dinaintea dughenii unui negustor de unt și i-a arătat mierea. Și stăpânul dughenii a cumpărat mierea și, deznodând burduful, a scos-o de acolo ca s-o cerceteze. Și din burduf s-a scurs o picătură de miere și s-au strâns muștele la ea și la ele s-a repezit o pasăre, iar vânzătorul de unt avea o pisică și pisica a sărit asupra păsării și a văzut-o câinele vânătorului și a sărit asupra ei și a omorât-o și negustorul a dat în câine și l-a omorât și vânătorul a sărit asupra negustorului și l-a omorât. Iar cum negustorul de unt ținea un sat, iar cum vânătorul ținea alt sat și când sătenii au auzit de cele ce se întâmplaseră, și-au înșfăcat armele și straiele de luptă și s-au ridicat unii asupra altora cu mânie și rândurile de luptători au dat piept în piept și pe dată între ei s-a vânturat paloșul, până au murit o sumedenie de oameni – nimenea nu le știe socoata, fără numai Allah Preamăritul!
A ajuns până la mine, o, împărate, în șirul altor povești despre vicleșugurile muierești, că soțul unei femei i-a dat acesteia un dirhem ca să cumpere pe el orez. Și femeia a luat dirhemul și s-a dus la vânzătorul de orez. Și acela i-a dat orez și a început să șuguiască cu ea și să-i facă cu ochiul, zicându-i:
— Orezul nu e bun decât cu zahăr, și, dacă vrei să-l ai, intră colea la mine oleacă.
Și femeia a intrat la el în dugheană și vânzătorul de orez i-a spus robului său:
— Cântărește-i zahăr de un dirhem!
Dar pe urmă i-a făcut un semn și robul a luat basmaua femeii și, deșertând-o de orez, a pus în locul lui țărână, iar în loc de zahăr a pus niște pietre și a legat basmaua și a pus-o lângă femeie. Și femeia a ieșit de la negustor și și-a luat basmaua și s-a dus acasă, gândind că în basma este zahăr și orez. Iar când a ajuns acasă, a pus basmaua dinaintea bărbatului și acela a găsit în basma țărâna și pietrele.
Și când femeia a adus ceaunul, soțul ei i-a spus:
— Oare ți-am zis că avem să zidim ceva, de ne-ai adus țărână și pietre?
Și, văzând asta, femeia a priceput că robul vânzătorului și-a bătut joc de ea și i-a spus soțului (iar ea venise cu ceaunul în mână):
— O, bărbate, din pricina necazului care m-a năucit, m-am dus să aduc o sită și am adus un ceaun.
— Și ce necaz te-a năucit? A întrebat-o soțul.
Și ea a spus:
— O, bărbate, dirhemul pe care îl aveam mi-a căzut pe jos în târg și mi-a fost rușine să-l caut față de toată lumea, dar nu mi-a venit ușor că dirhemul se prăpădise. Și am strâns țărâna de pe locul acela, unde a căzut dirhemul și gândeam s-o dau prin sită și iacătă că m-am dus să aduc sita și am adus ceaunul.
Și s-a dus și a adus sita și, dându-i-o bărbatului a spus:
— Cerne tu, că ochiul tău e mai bun ca ochiul meu.
Și bărbatul s-a apucat de cernut țărâna, până ce fața și barba i s-au umplut de praf, dar nu și-a dat seama de ticăloșia soției sale și de ceea ce s-a întâmplat din pricina ei.
Iată, o, împărate, o pildă de ticăloșie muierească. Ia aminte la vorbele lui Allah Preamăritul: „Chiar că mari sunt ticăloșiile voastre!” Și mai iacătă și alte spuse de-ale sale (slavă și preamărire lui!): „Chiar că ticăloșiile Satanei au fost mărunte!”
Și când a auzit spusele vizirului, împăratul i-a mulțumit și s-a îmbunat și s-a scuturat de zăcășia lui. Și a chibzuit la vorbele lui Allah procitite de vizir și s-au aprins luminile sfatului bun în cerurile judecății și ale cugetului său și s-a lepădat de pornirea smintită de a-și ucide fiul.
Dar când a fost cea de a patra zi, a intrat la împărat roaba și, sărutând pământul dintre mâinile lui, a spus:
— O, norocitule sultan, dăruitule cu judecată dreaptă, ți-am înfățișat jalba mea, dar tu m-ai obidit și ai pregetat să mă despăgubești asupra prigonitorului meu, întrucât el este fiul tău și sângele inimii tale. Dar împotriva lui are să mă sprijine Allah (slavă și mărire lui!), așa cum l-a sprijinit Allah pe fiul de împărat împotriva vizirului și a tatălui său.
— Păi cum a fost? A întrebat-o împăratul.
Și ea a spus: