Am auzit că odată la casa unui negustor au poposit niște oaspeți și gazda a trimis o roabă să cumpere pentru ei din târg niște lapte într-un urcior și roaba a luat laptele în urcior și a pornit îndărăt spre casa stăpânului ei. Și când mergea pe drum, a zburat peste ea un uliu care ducea în gheare un șarpe pe care îl înhățase și de la șarpe a căzut în urcior o picătură de venin, iar roaba habar n-a avut de aceasta. Și când a ajuns acasă, stăpânul ei a luat laptele și a început să bea din el împreună cu oaspeții săi și nici n-a apucat laptele să se închege în pântecul lor, că au și murit cu toții. Încât iacătă, o, împărate, a cui e vina în această împrejurare?
Și unul dintre cei de față a spus:
— Vina e a celor care au băut.
Iar un altul a spus:
— Vina e a roabei, care a lăsat urciorul deschis, fără dop.
Și as-Sindibad, dascălul băiatului, a grăit:
— Da tu ce zici despre asta, o, copilul meu?
— Eu zic, a răspuns fiul împăratului, că oamenii aceștia se înșală: vina nu e nici a roabei, nici a oaspeților adunați acolo, ci numai că sorocul acelor oameni se încheiase odată cu scrisa lor și așa le fusese menită lor moartea, din pricina acelei întâmplări amarnice.
Și când cei de față au auzit aceasta, s-au minunat până peste poate și și-au ridicat glasurile, urându-i de bine crăișorului și i-au spus:
— O, doamne, ai dat un răspuns care nu-și are asemănare, iar tu ești un învățat printre oamenii vremurilor de-acum.
Și, auzindu-i, fiul împăratului a grăit:
— Nu sunt învățat și chiar că bătrânul cel orb și copilul de trei ani și copilul de cinci ani sunt mai înțelepți decât mine.
— Povestește-ne istoria acestora trei care sunt mai înțelepți decât tine, o, tinere! Au spus cei ce se aflau de față.
Și crăișorul a spus: