Într-o bună zi, câteva hanâme din Yemen se strânseseră în locuința mea. Și se înțeleseră între ele cu jurământ să-și spună, cu tot adevărul și fără să ascundă nimic, cum sunt soții lor, buni sau răi.
Și cea dintâi luă vorba și spuse:
— Bărbatu-meu? E urât și de neatins ca o cocoașă de cămilă tăbăcită, cocoțată în vârful unui munte anevoie de suit. Și, pe deasupra, atâta-i de slab și de uscat, cât nu i-ai găsi un firicel de măduvă în oase. Rogojină tocită!
Iar cea de a doua hanâmă din Yemen spuse:
— Al meu? Chiar că n-ar trebui să spun o vorbă despre el. Întrucât și numai a pomeni despre el îmi face silă. Dobitoc căpățânos, dacă-i răspund măcar cu o vorbă, numaidecât mă și amenință că mă izgonește; iar dacă tac, mă înghioldește și mă ține ca înfiptă în sâmceaua de fier a unei sulițe.
Iar cea de a treia spuse:
— Păi eu, iacătă-l pe drăgălașul meu de bărbat: când mănâncă, linge talerele până-n fund; când bea, suge pân' la ultima picătură; când se culcă, se strânge și se ghemuie în sine însuși ca un burduf; iar când i se întâmplă să taie ceva pentru mâncare, taie totdeauna tot ce e mai prăpădit și mai descărnat. Cât despre celelalte, e mai rău decât nimic: nu și-ar luneca mâna înspre mine nici măcar ca să vadă cum stau.
Iar cea de a patra spuse:
— Fiul socrului meu, alimănit să fie el! Grămadă de povară pe ochii și pe inima mea, zi și noapte! Hazna de metehne, de aiureli și de sminteli. Te plesnește peste gură din nimic; ori îți împunge și îți rupe pântecele, ori se asmute asupra-ți, ori, toate deodată, te plesnește, te înghioldește și te vatămă. Lup amarnic, crăpare-ar să crape!
Iar cea de a cincea spuse:
— O, soțul meu este bun și frumos ca o noapte frumoasă dintre nopțile de Tihamah, darnic ca ploaia cea darnică a norilor și preamărit și temut de toți luptătorii noștri. Când pleacă de acasă, e ca un leu falnic și voinic. E mare, iar mărinimia sa face ca jarul din căminul lui, deschis tuturora, să fie totdeauna din belșug. Stâlparul numelui lui e înalt și măreț. Cumpătat, el rămâne flămând în noaptea unui ospăț; veghetor, nu doarme niciodată în noaptea primejdiei; primitor, și-a așezat locuința chiar lângă piața târgului, ca să-i găzduiască pe călători. O, tare-i mare și frumos, tare-i minunat! Are o piele dulce și moale, ca o blăniță de iepure, care te mângâie cu gingășie. Iar mireasma răsuflării lui este mirodenie de zarnab desfătătoare. Și, cu toată tăria și puterea lui, fac ce vreau din el.
La urmă, cea de a șasea hanâmă yemenită zâmbi dulce și spuse la rându-i:
— O, soțul meu este Malik Abu-Zar, minunatul Abu-Zar, știut de toate triburile noastre. M-a găsit copilă, la un cort de oameni săraci ajunși la nevoie și la strâmtoare și m-a dus în cortul lui falnic și mi-a împodobit urechile cu cercei scumpi și pieptul cu odoare frumoase și mâinile și picioarele cu brățări de preț și brațele cu bunăstarea cea durdulie. M-a cinstit ca soție și m-a poftit într-o locuință în care răsună necontenit cântecele vesele ale lăutelor și în care strălucesc mândrele sulițe samhariene cu prăjini durate strașnic și în care se aude necontenit nechezatul sirepelor, grohotul cămilelor închise în staniștile cele mari, zarva slugilor care treieră și îmblătesc grâul, larma amestecată a douăzeci de turme. Vorbesc cu el slobodă și niciodată nu mă înfruntă, nici nu mă ceartă. Când mă culc, nu mă lasă niciodată văduvită; când adorm, mă lasă să dorm cât vreau. Și mi-a rodit pântecul și mi-a dăruit un copil, tare minunat copil! Atâta de drăgălaș, încât culcușul lui micuț și gingaș pare locul pe care îl lasă gol un firicel de papură scos dintr-o țesătură de rogojină; atâta de plăpând, că s-ar sătura din cât suge un ieduț; atâta de dulce, încât atunci când umblă și când se leagănă cu atâta dulceață în tunicuța lui de zale, răpește mințile celor care îl văd! Da fata pe care mi-a dăruit-o Abu-Zar! Uf, dulceața, da! Dulceața de fată a lui Abu-Zar! E odorul tribului! Durdulie, o cuprind hainele ca într-o vrajă, strânsă în fermeneaua ei ca o cosiță împletită; cu pântecul bine făcut și fără burduhăneală; cu boiul suleget și mlădios sub fermenuță; cu șoldurile pline și rotunde; cu brațele durdulii; cu ochii mari și larg deschiși; cu lumina lor neagră ca noaptea; cu sprâncenele subțiri și arcuite descântat; cu nasul ușor adus, ca vârful unei săbii alese; cu gura frumoasă și neprefăcută; cu mâinile mândre și darnice; cu veselia deschisă și sclipitoare; cu vorba răcoroasă ca umbra; cu mireasma răsuflării mai moale ca mătasa și mai îmblăsămată ca moscul care răpește sufletul! Of, ocrotească-mi-i cerul pe Abu-Zar și pe fiul lui Abu-Zar și pe fata lui Abu-Zar! Ocrotească-mi-i întru dragostea și bucuria mea!
Or, după ce și cea de a șasea hanâmă yemenită grăi astfel, le mulțumii la toate că îmi făcuseră hatârul de a mi se destăinui și luai și eu cuvântul, la rându-mi și le spusei:
— O, surorile mele, Allah Preaînaltul păstreze-ni-l pe Prorocul nostru binecuvântat! Că îmi este mai drag decât sângele tatălui și al mamei mele.
În clipita aceasta a istorisirii sale, Șeherezada văzu că se luminează de ziuă și, sfioasă, tăcu.
Dar când fu cea de a nouă sute șaptezeci și opta noapte urmă:
— O, surorile mele, Allah Preaînaltul păstreze-ni-l pe Prorocul nostru binecuvântat! Că îmi este mai drag decât sângele tatălui și al mamei mele.
Îmi este mai drag decât sângele tatălui și al mamei mele. Ci de bună seamă, gura mea nu este destul de neprihănită cât să-i cânte laudele! De aceea am să mă mulțumesc a vă spune și vouă numai ceea ce mi-a spus el, odată, în privința noastră, a femeilor, care, în gheenă, suntem cărbunii cei mai din belșug, pe care îi mistuie focul cel roșu. Și-așa, într-o zi, rugându-l să-mi dea niște sfaturi și niște îndemnuri care să-mi slujească pe calea cerească, el îmi spuse: „O, Aișah, scumpa mea Aișah, deie Allah ca femeile musulmanilor să se cerceteze și să vegheze singure, să fie răbdătoare la greu și mulțumitoare la bine, să le dăruiască soților lor copii mulți, să-i înconjure cu dragoste și cu grijă și niciodată să nu ia în râs binefacerile lui Allah prin mijlocirea lor. Întrucât, o, mult-iubită mea Aișah, Atoatedătătorul o alungă de la mila sa pe femeia care își râde de bunătatea lui. Iar aceea care, ațintindu-și privirile sfruntate asupra soțului ei, va spune dinaintea ori în spatele lui: «Ce chip urât ai! Ce hâd ești, ce făptură pocită!» femeii aceleia, o, Aișah, Allah are să-i sucească ochii și are s-o lase sașie, are să-i sluțească și să-i pocească trupul și are s-o facă urâtă și silnică, grămadă grețoasă de carne veștedă, ghemuită scârbavnic pe vântrea ei de piei zdrențuite, fleșcăite și flendurite. Iar femeii care, în patul căsniciei ori aiurea, se arată vrăjmașă soțului ei ori îl supără cu vorbe țâfnoase, ori îi tulbură cugetul, oh, aceleia Atoate-dătătorul, la Ziua Judecății, are să-i tragă limba din gură și să i-o întindă ca pe o fâșie de piele, lungă de șaptezeci de coți și care are să se răsucească împrejurul gâtului păcătoasei, carne hâdă și vânătă. Ci, o, Aișah, femeia curată, care nu tulbură niciodată tihna soțului ei, care nu-și petrece niciodată noaptea afară din sălașul ei fără ca să-și fi cerut măcar îngăduința, care nu se împopoțonează nicicând cu haine înzorzonate și cu năframe scumpe, care nu-și pune inele grele la brațe și la picioare, care nu caută nicicând să tragă asupra ei privirile drept-credincioșilor, care este frumoasă de frumusețea ei firească, pusă în ea de către Ziditorul, care este dulce la vorbă, spornică la lucruri bune, îndatoritoare și sârguitoare față de soțul ei, caldă și iubitoare față de copiii ei, bună sfătuitoare pentru vecina ei și binevoitoare față de orice făptură de-a lui Allah, oh, oh! Aceea, mult-iubită mea Aișah, va intra în rai, laolaltă cu prorocii și cu aleșii Domnului!”
Iar eu, tulburată cu totul, strigai:
— O, Prorocule al lui Allah, îmi ești mai scump decât sângele tatălui și al mamei mele!
Și-acum, că am ajuns la vremurile binecuvântate ale Islamului, urmă mai departe tânărul, ascultați câteva întâmplări din viața califului Omar Ibn Al-Khattab – coperească-l Allah cu milele sale!
— Care a fost omul cel mai neprihănit și cel mai aspru de pe vremurile acelea neprihănite și aspre, emirul cel mai drept dintre toți emirii drept-credincioșilor!
Și spuse: