Douăzeci de mii de leghe sub mări · Partea întâi
12 min de ascultat

Cum dorește domnul!

Cu trei secunde înainte de a sosi scrisoarea lui J. B. Hobson, nu mă gândeam la urmărirea narvalului, cum nu mă gândeam nici să încerc trecerea prin Pasajul de Nord-Vest. Trei secunde după ce am citit scrisoarea onorabilului secretar al Marinei, mi-am dat în sfârșit seama că adevărata mea chemare, singurul scop al vieții mele era să vânez monstrul acela primejdios și să scap lumea de el.

Dar, pentru că abia mă întorsesem dintr-o călătorie grea și obositoare, aș fi vrut nespus de mult să mă odihnesc. Tânjeam de dorul de a-mi revedea țara, prietenii, mica mea locuință din Jardin des Plantes și dragele, prețioasele mele colecții! Nimic însă nu m-a putut opri. Am uitat de toate – de oboseală, de prieteni, de colecții – și am primit, fără să mai stau pe gânduri, oferta guvernului american.

„Oricum, mă gândeam, toate drumurile duc spre Europa, și monstrul are să fie atât de cumsecade încât să mă ducă spre coastele Franței. Animalul acesta de treabă se va lăsa prins în mările Europei pentru plăcerea mea personală, și nu vreau să aduc Muzeului de istorie naturală din Paris mai puțin de jumătate de metru din halebarda lui de fildeș”.

Dar până una-alta, trebuia să caut narvalul în nordul Oceanului Pacific, ceea ce însemna că trebuia să pornesc pe un drum opus aceluia care duce spre Franța.

— Conseil! am strigat cu o voce nerăbdătoare.

Conseil, servitorul meu, era un tânăr devotat care mă întovărășea în toate călătoriile; un flamand cumsecade, pe care-l iubeam și care la rândul său mă iubea, un om de un sânge rece puțin obișnuit, ordonat din principiu, harnic din deprindere, nemirându-se niciodată de nimic, foarte îndemânatic, priceput la orice, și care, în ciuda numelui său, nu dădea niciodată sfaturi – nici măcar atunci când nu-i erau cerute.

Având mereu de-a face cu savanții care trăiau cu noi în Jardin des Plantes, Conseil începuse să știe câte ceva. Devenise un specialist în clasificările biologice, putând să străbată cu o ușurință de acrobat toate încrengăturile, grupele, clasele, subclasele, ordinele, familiile, genurile, subgenurile, speciile și varietățile. Dar știința lui se oprea aici. Clasificarea era viața lui și altceva nu-l mai interesa. Foarte priceput în teoria clasificării, dar foarte puțin priceput în practică, el n-ar fi putut deosebi, cred, un cașalot de o balenă! Și totuși, ce băiat cumsecade și vrednic!

Timp de zece ani, Conseil mă urmase pretutindeni unde mă chemase știința. Și niciodată n-am auzit de la el vreo vorbă despre lungimea sau despre oboseala vreunei călătorii. Niciodată nu se codea când își închidea valiza ca să plece într-o țară oarecare, China sau Congo, oricât de îndepărtată ar fi fost acea țară. Mă urma oriunde, fără să stea pe gânduri. Se bucura de o sănătate de fier, de mușchi solizi, și era de un calm desăvârșit.

Avea treizeci de ani și vârsta lui față de a mea era ca cincisprezece față de douăzeci. Cer iertare dacă spun în felul acesta că aveam patruzeci de ani.

Totuși, Conseil avea un cusur: fiind de un formalism îndrăcit, nu mi se adresa niciodată decât la persoana a treia, fapt care uneori mă cam scotea din sărite.

— Conseil! am strigat din nou, începând plin de nerăbdare să mă pregătesc de călătorie.

Firește, nu puneam la îndoială devotamentul acestui tânăr. De obicei nu-l întrebam dacă vrea sau nu să mă urmeze în călătoriile mele; de data aceasta însă era vorba de o expediție care putea să se prelungească la nesfârșit, de o călătorie plină de primejdii, în urmărirea unui animal în stare să scufunde o fregată ca pe o coajă de nucă. Toate acestea puteau să dea de gândit chiar omului cel mai calm din lume. Oare ce avea să spună Conseil?

— Conseil! am strigat pentru a treia oară.

— Domnul m-a chemat? întrebă el intrând.

— Da, băiete! Fă-mi bagajele și pregătește-te de plecare. Peste două ore pornim.

— Cum dorește domnul, răspunse liniștit Conseil.

— N-avem nicio clipă de pierdut. Pune în geamantanul meu tot ce trebuie pentru călătorie: haine, cămăși, ciorapi, fără să le numeri, cât poți mai multe, și grăbește-te!

— Și colecțiile domnului? se interesă Conseil.

— O să ne ocupăm mai târziu de ele.

— Cum? Și arhioterium, hiracoterium, oreodon, heropotamus și toate celelalte schelete…

— Vor fi păstrate la hotel.

— Și babirussa vie a domnului?

— Are să fie hrănită cât timp o să lipsim. Dealtfel, am să dau ordin ca toată menajeria noastră să fie trimisă în Franța.

— Nu ne întoarcem la Paris? întrebă Conseil.

— Ba da… desigur… am răspuns șovăind. Facem însă un ocol.

— Ocolul care îi va plăcea domnului.

— A! Nu va fi mare lucru! Un drum mai puțin direct, atâta tot. Vom călători pe Abraham Lincoln.

— Cum dorește domnul, răspunse liniștit Conseil.

— Știi, prietene, este vorba de monstrul acela… de faimosul cetaceu… mergem să curățim mările!… Autorul unei lucrări în două volume despre „Misterele din adâncul mărilor” nu poate să lipsească de la expediția aceasta interesantă pe care o conduce comandantul Farragut. E o misiune glorioasă… dar plină de primejdii! Nu se știe încotro mergem. Animalele astea pot fi pline de toane. Totuși vom pleca. Avem un comandant care nu se teme de nimic.

— Ce va face domnul voi face și eu, răspunse Conseil.

— Gândește-te bine! Nu vreau să-ți ascund nimic. E vorba de una din acele călătorii din care poți să nu te mai întorci.

— Cum dorește domnul.

Peste un sfert de ceas bagajele noastre erau gata. Deși Conseil le făcuse la repezeală, eram sigur că nu lipsea nimic, căci băiatul acesta se pricepea să aranjeze cămășile și hainele tot atât de bine pe cât știa să claseze păsările și mamiferele.

Ascensorul hotelului ne lăsă în vestibulul cel mare. Am coborât câteva trepte care duceau la parter. Aici am achitat nota de plată la biroul veșnic asaltat de o mulțime imensă și am dat ordin să fie expediate la Paris baloturile cu animale împăiate și cu plante uscate. Nu am uitat nici să las banii necesari pentru hrana babirussei și, urmat de Conseil, am sărit într-o trăsură.

Pentru douăzeci de franci cursa, trăsura coborî Broadway-ul la Union Square, merse pe Fourth-Avenue, până la întretăierea cu Bowery-street, o luă pe Katrin-street și se opri pe cheiul treizeci și patru. Acolo, bacul Katrin ne transportă, oameni, cai și trăsură, la Brooklyn, periferia cea mare a New York-ului, așezată pe malul stâng al Râului de Est, și în câteva minute am ajuns la cheiul lângă care Abraham Lincoln vărsa nori negri de fum prin cele două coșuri ale sale.

Bagajele ne-au fost duse îndată pe puntea fregatei. Am alergat pe bord și am întrebat de comandantul Farragut. Unul din marinari mă conduse pe dunetă. Acolo am dat de un ofițer cu înfățișare plăcută, care mi-a întins mâna.

— Domnul Pierre Aronnax? mă întrebă el.

— Chiar el, am răspuns. Comandantul Farragut?

— În persoană. Fiți binevenit, domnule profesor! Cabina dumneavoastră este pregătită.

Am salutat și, lăsându-l pe comandant la treburile lui, m-am îndreptat spre cabina ce-mi fusese destinată.

Abraham Lincoln fusese bine ales și pregătit pentru noua sa misiune. Era o fregată de mare viteză, prevăzută cu aparate de supraîncălzire care puteau ridica puterea aburilor până la șapte atmosfere. La presiunea aceasta, Abraham Lincoln atingea o viteză mijlocie de optsprezece mile și trei zecimi pe oră, viteză foarte mare, ce e drept, dar nu de ajuns pentru a lupta cu giganticul cetaceu.

Interiorul vasului corespundea însușirilor sale nautice. Cabina mea, aflată la pupa și dând spre careul ofițerilor, mi-a plăcut.

— Ne vom simți foarte bine aici, i-am spus lui Conseil.

— Tot așa de bine, nu vă fie cu supărare, răspunse Conseil, pe cât se simte un pagur în cochilia unui melc de mare.

L-am lăsat pe Conseil să orânduiască bagajele și m-am urcat pe punte, ca să urmăresc pregătirile de plecare. În clipa aceea, comandantul Farragut dăduse ordin să fie desfăcute ultimele odgoane care-l mai legau pe Abraham Lincoln de cheiul Brooklyn. Prin urmare, dacă aș fi întârziat cu un sfert de oră sau chiar cu mai puțin, fregata ar fi plecat fără mine și n-aș fi putut lua parte la această expediție neobișnuită, supranaturală și de necrezut, care, deși povestită așa cum s-a întâmplat, va găsi totuși câțiva neîncrezători.

Dar comandantul Farragut nu voia să piardă niciun minut măcar, nerăbdător să ajungă în mările în care fusese semnalat animalul.

El îl chemă pe inginer.

— Avem presiune?

— Da, domnule, răspunse acesta.

— Go ahead! strigă comandantul Farragut.

Când auziră ordinul, transmis în sala mașinilor cu ajutorul unui aparat cu aer comprimat, mecanicii puseră în mișcare roata de pornire. Se auzi un șuierat, datorită aburilor care intrară cu iuțeală în sertărașele întredeschise. Pistoanele orizontale și lungi gemeau și împingeau bielele. Aripile elicei băteau din ce în ce mai repede valurile și Abraham Lincoln înainta măreț printre cel puțin o sută de ferryboat-uri și pilotine pline de spectatori, care alcătuiau alaiul.

Cheiurile Brooklyn-ului și cartierele orașului New York, care se întind de-a lungul Râului de Est, erau înțesate de curioși. De trei ori la rând izbucniră strigăte de „ura!”, din cinci sute de mii de piepturi. Mii de batiste fluturau deasupra mulțimii și continuară să-l salute pe Abraham Lincoln până ce vasul pătrunse în apele Hudsonului, pe la vârful peninsulei lunguiețe pe care e așezat New York-ul.

Atunci fregata, plutind spre New Jersey pe lângă malul drept al fluviului, acoperit de vile, trecu printre forturi, care o salutară cu salve de tun. Abraham Lincoln răspunse înălțând și coborând de trei ori pavilionul american, pe care străluceau cele treizeci și nouă de stele; apoi, schimbându-și direcția ca să intre în canalul ce se curbează spre golful format de istmul Sandy Hook, trecu de-a lungul țărmului nisipos de pe care miile de spectatori îl aclamară încă o dată.

Alaiul de bacuri și de pilotine continua să urmeze fregata și n-o părăsi decât în dreptul vasului-far, care arăta cu cele două ochiuri de lumină ale sale căile de acces ale New York-ului.

Era ora trei. Pilotul coborî în barcă și se îndreptă îndată spre goeleta care îl aștepta. Cuptoarele fură întețite; elicea bătu mai repede valurile; fregata trecu pe lângă Long Island, de-a lungul coastei joase și gălbui, și, la ora opt seara, după ce luminile din Fire Island se pierdură înspre nord-vest, se îndreptă cu toată viteza către apele întunecate ale Atlanticului.

0:00