Urbi et orbi
Dificultățile astronomice, mecanice, topografice odată rezolvate, venea problema banilor. Trebuia să se procure o sumă uriașă pentru executarea proiectului. Niciun cetățean, niciun stat nu dispunea de milioanele necesare.
Președintele Barbicane luă așadar hotărârea, deși acțiunea era americană, să facă din ea o problemă de interes universal și să ceară fiecărui popor cooperarea sa financiară. Era în același timp dreptul și datoria întregului Pământ de a interveni în treburile satelitului său.
Subscripția deschisă pentru acest țel porni din Baltimore în lumea întreagă, urbi et orbi.
Această subscripție trebuia să reușească, mai presus de orice speranță. Era vorba, totuși, ca sumele să fie dăruite, nu împrumutate. Operațiunea era curat dezinteresată în sensul literal al cuvântului și nu oferea nicio șansă de beneficiu.
Dar efectul comunicării nu se oprise la frontierele Statelor Unite; el trecuse Atlanticul și Pacificul, invadând în același timp Asia și Europa, Africa și Oceania. Observatoarele Uniunii se puseră de îndată în legătură cu observatoarele din țările străine; unele, cele din Paris, Petersburg, Cap, Berlin, Altona, Stockholm, Varșovia, Hamburg, Buda, Bologna, Malta, Lisabona, Benares, Madras, Pekin, trimiseră complimentele lor Gun-Clubului; altele păstrară o prudentă așteptare.
În ce privește Observatorul din Greenwich, cu încuviințarea celorlalte douăzeci și două de alte observatoare astronomice din Marea Britanie, el fu categoric: negă cu îndrăzneală posibilitatea succesului și se declară de partea teoriilor căpitanului Nicholl. Așadar, în timp ce diverse societăți de savanți făgăduiră să trimită delegați la Tampa-Town, biroul din Greenwich, strâns în ședință, șterse cu brutalitate de pe ordinea de zi propunerea lui Barbicane. Era frumoasa și buna invidie engleză. Nimic altceva.
Într-un cuvânt, efectul fu excelent în lumea științifică, și de acolo el trecu în rândul maselor, care, în general, se pasionară pentru această problemă. Fapt de o uriașă importanță, pentru că aceste mase erau chemate să subscrie un capital considerabil.
Președintele Barbicane, la 8 octombrie, a lansat un manifest plin de entuziasm și în care făcea apel la „toți oamenii cu bunăvoință de pe Pământ”. Acest document, tradus în toate limbile, izbândi mult.
Subscripțiile fură deschise în principalele orașe ale Uniunii, pentru a se centraliza la banca din Baltimore, în strada Baltimore 9; apoi începură cele din diferite state de pe cele două continente:
La Viena, la S.M. de Rothschild;
La Petersburg, la Stieglitz and Co;
La Paris, la Creditul Mobiliar;
La Stockholm, la Tottie și Arfuredson;
La Londra, la N.M. de Rothschild și fiii;
La Torino, la Ardouin and Co;
La Berlin, la Mendelssohn;
La Geneva, la Lombard, Odier and Co;
La Constantinopol, la Banca Otomană;
La Bruxelles, la S. Lambert;
La Madrid, la Daniel Weisweller;
La Amsterdam, la Creditul Neerlandez;
La Roma, la Torlonia and Co;
La Lisabona, la Lecesne;
La Copenhaga, la Banca Privată;
La Buenos-Aires, la Banca Maua;
La Rio de Janeiro, la aceeași bancă;
La Montevideo, la aceeași bancă;
La Valparaiso, la Thomas La Chambre and Co;
La Mexico, la Martin Daran and Co;
La Lima, la Thomas La Chambre and Co;
Trei zile după manifestul președintelui Barbicane, patru milioane de dolari[58] erau vărsați în diferitele orașe ale Uniunii. Cu un asemenea acont, Gun-Clubul putea porni la treabă.
Dar, câteva zile mai târziu, telegramele informau Statele Unite că foile de subscripție din străinătate se și acopereau grabnic. Unele țări se distingeau prin generozitatea lor, altele slăbeau strânsoarea pungilor mai puțin ușor. După cum le era temperamentul.
Dealtfel, cifrele sunt mai grăitoare decât cuvintele și iată lista oficială a sumelor ce fură trecute la activul Gun-Clubului, după ce subscripția s-a închis.
Rusia vărsase pentru contribuția sa uriașa sumă de trei sute șaizeci și opt de mii șapte sute treizeci și trei de ruble[59]. Nu era de mirare, decât dacă nu cunoșteai gustul științific al rușilor și progresul pe care l-au imprimat studiilor astronomice, datorită numeroaselor lor observatoare, dintre care principalul a costat două milioane de ruble.
Franța a început prin a râde de pretenția americanilor. Luna servi drept pretext pentru mii de jocuri de cuvinte învechite și vreo douăzeci de vodeviluri, în care prostul gust se lua la întrecere cu ignoranța.
Dar, așa cum francezii au plătit odinioară după ce au cântat, ei plătiră de data aceasta după ce au râs și subscriseră o sumă de un milion două sute cincizeci și trei de mii nouă sute treizeci de franci. La prețul ăsta, aveau și ei dreptul să se înveselească puțin.
Austria se arătă destul de mărinimoasă, în ciuda necazurilor sale financiare. Partea sa se ridică, în cadrul contribuției publice, la o sumă de două sute șaisprezece mii de florini[60], care fură bineveniți.
Cincizeci și două de mii de rixdale[61], atât a fost ajutorul Suediei și al Norvegiei. Cifra era destul de considerabilă în raport cu aceste țări; dar ea ar fi fost desigur mai ridicată dacă subscripția ar fi avut loc la Christiania, în același timp cu cea de la Stockholm. Dintr-un motiv sau altul, norvegienilor nu le place să trimită banii lor în Suedia.
Prusia, prin trimiterea a două sute cincizeci de mii de taleri[62], arătase înalta sa prețuire pentru acțiune. Diferitele sale observatoare contribuiră pline de amabilitate cu o sumă importantă și fură dintre cele mai înflăcărate în a-l încuraja pe președintele Barbicane.
Turcia se dovedi darnică; dar ea era personal interesată în această acțiune; Luna într-adevăr, reglementează aici cursul anilor și postul Ramadanului. Ea nu putea face mai puțin decât să dea un milion trei sute șaptezeci și două de mii șase sute patruzeci de piaștri[63], și le dădu cu un elan care dovedea totuși o anume presiune din partea guvernului înaltei Porți.
Belgia se distinse între toate statele de ordinul al doilea printr-o donație de cinci sute treisprezece mii de franci, aproximativ douăsprezece centime de locuitor.
Olanda și coloniile sale contribuiră la operațiune cu o sută zece mii de florini[64], cerând doar să li se acorde o bonificație de cinci la sută scont, deoarece ele plăteau cu bani peșin.
Danemarca, puțin înghesuită în teritoriul său, oferi totuși nouă mii de ducați de aur[65], ceea ce dovedea dragostea danezilor pentru expedițiile științifice.
Confederația germană se angajă pentru treizeci și patru de mii două sute optzeci și cinci de florini[66]; nu i se putea cere mai mult; dealtfel, nici n-ar fi dat.
Cu toate că era foarte strâmtorată în bani, Italia găsi două sute de mii de lire în buzunarele copiilor săi, dar scuturându-le bine. Dacă ar fi avut Veneția, ar fi dat desigur mai mult: dar nu avea Veneția.
Statele Papale nu considerară că trebuie să trimită mai puțin de șapte mii patruzeci de scuzi romani[67], iar Portugalia împinse devotamentul său pentru știință până la treizeci de mii de cruzade[68].
În ceea ce privește Mexicul, acesta dădu bănuțul văduvei, optzeci și șase de piaștri forte[69]; dar imperiile care abia se întemeiază sunt întotdeauna lipsite de bani.
Două sute cincizeci și șapte de franci, acesta fu aportul modest al Elveției la opera americană. Trebuie să spunem pe șleau că Elveția nu vedea deloc natura practică a operațiunii; nu i se părea că a trimite un proiectil în Lună este de natură să stabilească relații de afaceri cu astrul nopților și găsea puțin prudent să-și angajeze capitalurile într-o acțiune atât de riscantă. La urma urmei, Elveția poate avea dreptate.
În ce privește Spania, îi fu imposibil de a strânge mai mult de o sută zece reali[70]. Ea arătă drept pretext că trebuie să-și termine construcția căilor ferate. Adevărul este că știința nu era prea bine văzută în această țară. Era încă puțin rămasă în urmă. Și apoi, unii spanioli, nu dintre cei mai puțin instruiți, nu-și dădeau seama de calculul exact al masei proiectilului comparativ cu cea a Lunii; le era frică să nu-i deranjeze orbita, să n-o tulbure în rolul său de satelit și să nu-i provoace căderea pe suprafața globului pământesc. În acest caz era mai bine să se abțină. Aceasta și făcură, donând doar câțiva reali.
Rămânea Anglia. Se cunoaște antipatia disprețuitoare cu care a întâmpinat propunerea lui Barbicane. Englezii n-au decât unul și același suflet pentru douăzeci și cinci milioane de locuitori, cât cuprinde Marea Britanie. Ei dădură a înțelege că acțiunea Gun-Clubului era potrivnică „principiului neintervenției” și nu subscriseră niciun sfanț.
La această noutate, Gun-Clubul se mulțumi să ridice din umeri și reveni la marea sa acțiune. Cât despre America de Sud, cu alte cuvinte, Peru, Chile, Brazilia, provinciile La Platei, Columbia, participară cu o cotă-parte, vărsată în mâinile clubului, de trei sute de mii de dolari[71]. Astfel, acesta se găsi în fața unui capital considerabil, al cărui decont iată-l:
Subscripția Statelor Unite 4.000.000 dolari
Subscripțiile străine 1.446.675 dolari
Total 5.446.675 dolari
Erau deci cinci milioane patru sute patruzeci și șase de mii șase sute șaptezeci și cinci de dolari[72], pe care publicul îi vărsa în casieria Gun-Clubului. Nimeni n-are de ce să fie surprins de importanța sumei. Lucrările cu fonta, forajul, zidăria, transportul muncitorilor, instalarea lor într-o regiune aproape nelocuită, construcțiile de cuptoare și clădiri, utilajul uzinelor, pulberea, proiectilul, cheltuielile mărunte, toate trebuiau, în urma devizului, să absoarbă suma aproape în întregime. Unele lovituri de tun din timpul războiului de secesiune reveneau la o mie de dolari; aceea a președintelui Barbicane, unică în analele artileriei, putea să coste de cinci mii de ori mai mult.
La 20 octombrie, fu încheiat un contract cu uzina Goldspring, aproape de New-York, care în timpul războiului furnizase lui Parrott cele mai bune tunuri din fontă.
A fost stabilit, între părțile contractante, ca uzina Goldspring să se angajeze să transporte la Tampa-Town, în Florida meridională, materialul necesar pentru fonta Columbiadului. Această operație trebuia să fie terminată cel mai târziu la 15 octombrie anul viitor, și tunul livrat în bună stare, în caz contrar trebuind plătită o indemnizație de o sută de dolari[73] pe zi până în momentul când Luna s-ar fi prezentat în aceleași condiții, adică timp de 18 ani și 11 zile. Angajarea lucrătorilor, salariul lor, amenajările necesare reveneau companiei Goldspring.
Acest contract, în dublu exemplar și de bună credință, fu semnat de părțile în cauză prin I. Barbicane, președintele Gun-Clubului, și J. Murchison, directorul uzinei Goldspring, care aprobară cele scrise de o parte și de alta.