Precum vedeți, puțin câte puțin, cartea asta a atins marea frontieră care era anul 1900. Încă o sută de ani fuseseră măcinați și trecuți prin sită, iar cele întâmplate au fost modelate așa cum oamenii ar fi dorit să fie — mai bogate și mai pline de semnificații decât au fost în realitate, cu mulți ani în urmă. În unele cărți de memorii, acestea au fost cele mai bune vremuri pe care le trăiseră oamenii — vremurile de odinioară, vremuri vesele, dulci și simple, când totul părea tânăr și neînfricat. Bătrânii, care nu știau dacă vor păși cu greu peste hotarul secolului, îl așteptau cu dezgust. Căci lumea se schimba, iar blândețea dispăruse, ca și virtutea. În această lume roasă pe dinăuntru, își făcuse loc nesiguranța care înlocuia bunele maniere, bunăstarea și frumusețea. Doamnele nu mai erau doamne și nu mai puteai avea încredere în cuvântul unui domn.
Era o epocă în care oamenii deveniseră mai duri. Libertatea bărbaților se evaporase. Nici copilăria nu mai avea farmecul de altădată — nu mai era cum a fost. Pe vremuri, copiii nu aveau altă grijă decât să găsească o piatră bună, nu chiar rotundă, dar plată și roasă de apă, ca să o arunce cu praștia făcută dintr-un pantof vechi. Unde au dispărut toate pietrele bune și toată simplitatea?
Memoria oamenilor este destul de vagă, căci cum poți oare să-ți amintești senzația de plăcere, sau durere, sau o emoție sufocantă? Cel mult poți să-ți amintești că le-ai simțit. Un om mai în vârstă își poate aminti ca prin vis cum se juca de-a doctorul cu fetițele, dar un asemenea om uită, și vrea să uite, de emoția puternică ce-i rodea splina și îl făcea, băiat fiind, să se trântească cu fața-n jos în ovăzul verde și să lovească cu pumnii în pământ gemând:
— Doamne! Doamne!
Un asemenea om ar putea spune, și chiar o spune: „La ce naiba zace copilul ăla pe iarbă? O să răcească”.
Ah, căpșunile nu mai au gustul de altădată și coapsele femeilor și-au pierdut puterea de atracție!
Iar unii oameni se instalează în cuibul morții ca niște găini la clocit.
Istoria a fost secretată de glandele unui milion de istorici. Trebuie să ieșim din secolul ăsta tumultuos, spuneau unii — din secolul ăsta înșelător și ucigător, secolul scandalului și al morții tăinuite, al luptei pentru pământul ăsta blestemat, care se obține prin orice mijloace.
Priviți în urmă, amintiți-vă de mica noastră națiune înconjurată de oceane, sfâșiată de probleme complexe, pe care hainele vechi n-o mai încăpeau. Abia începuserăm să ridicăm capul, când englezii au pus din nou mâna pe noi. I-am învins, dar asta nu ne-a adus mare lucru. Ne-am ales cu Casa Albă arsă și cu zece mii de văduve pe lista pensiilor de stat.
Apoi soldații au plecat în Mexic, și acolo a avut loc un fel de serbare câmpenească tragică. Nimeni nu poate să-ți spună de ce trebuie să mergi să iei masa la iarbă verde și să te simți prost, când e atât de ușor și plăcut să mănânci acasă. Totuși, războiul din Mexic a adus două lucruri bune. Am pus mâna pe imense terenuri spre apus, aproape că ne-am dublat suprafața și, în afară de asta, războiul a constituit un câmp de antrenament pentru generali, astfel încât, atunci când a început măcelul între noi, conducătorii cunoșteau tehnica de a face ca lucrurile, cât de oribile erau, să pară că sunt așa cum trebuie.
Apoi, au urmat certurile:
— Ai voie să ții un sclav?
— Dacă l-ai cumpărat în mod cinstit, de ce nu?
— Dacă o ținem tot așa, în curând o să se spună că un om n-are dreptul să aibă un cal. Cine vrea să se atingă de proprietatea mea?
Și iată că am ajuns aici, ca un om care se zgârie singur pe față și sângerează în propria-i barbă. După ce a trecut și asta și ne-am ridicat încetișor de pe pământul însângerat, am pornit-o spre apus.
Apoi a venit o perioadă de avânt, urmată de falimente, depresiune. Au apărut mari hoți patentați care goleau buzunarele tuturor celor care aveau buzunare.
La naiba cu secolul acesta infect!
Să se sfârșească odată și să-i trântim ușa în nas! Să-l închidem ca pe o carte și să citim altceva! Un capitol nou, o viață nouă! Omul va avea mâinile curate după ce va pune lespedea peste secolul acesta împuțit. Ne așteaptă lucruri frumoase. Secolul acesta nou e curat, nu e plin de putregai. Cărțile nu sunt măsluite și primul care ar încerca să trișeze cu pachetul ăsta nou de ani — ei bine, îl vom răstigni, să atârne cu capul în jos deasupra unui closet.
Ah, dar căpșunile nu vor mai avea niciodată gustul de odinioară și coapsele femeilor și-au pierdut puterea de atracție!