Capitolul 20

1

Era o după-amiază plăcută. Faye vedea prin fereastra ei vârful Fremont care strălucea în lumina roșietică a soarelui de apus. Dinspre strada Castroville se auzeau zurgălăii unei diligențe cu opt cai. La bucătărie, bucătarul se ocupa de cratițe. Se auzi un pipăit pe perete și apoi o bătaie ușoară în ușă.

— Intră, Ochi-albi — spuse Faye.

Ușa se deschise și pianistul cocoșat și orb se opri la intrare, așteptând un zgomot care să-i indice unde se afla patroana.

— Ce dorești? — întrebă Faye.

Se întoarse spre ea.

— Nu mă simt bine, doamnă Faye. Vreau să mă bag în pat și să nu cânt în seara asta.

— Și săptămâna trecută ai fost bolnav două seri, Ochi-albi. Nu-ți place slujba?

— Nu mă simt bine.

— E-n regulă. Dar aș vrea să ai mai multă grijă de tine.

Kate interveni cu blândețe:

— Mai lasă pipa aia câteva săptămâni, Ochi-albi.

— Oh, domnișoară Kate. N-am știut că sunteți aici. N-am fumat.

— Ba da, ai fumat — spuse Kate.

— Da, domnișoară Kate, o să mă las, desigur c-o să mă las. Nu mă simt bine.

Închise ușa și ele auziră cum pipăia cu mâna de-a lungul zidului, căutându-și drumul.

Faye zise:

— Mi-a spus că s-a lăsat.

— Nu s-a lăsat.

— Sărmanul, nu prea are pentru ce trăi — zise Faye.

Kate se așeză în fața ei.

— Ești atât de bună. Ai încredere în toată lumea. Într-o zi, dacă nu bagi de seamă sau dacă nu veghez eu în locul tău, o să-ți fure cineva acoperișul.

— Cine să mă fure pe mine? — întrebă Faye.

Kate își puse mâinile pe umerii grăsuți ai lui Faye.

— Nu toți oamenii sunt atât de buni ca tine.

Ochii lui Faye străluciră de lacrimi. Luă o batistă de pe scaunul de lângă ea, își șterse ochii și-și tamponă delicat nările.

— Parcă ai fi chiar fiica mea — spuse ea.

— Încep să cred că sunt. N-am cunoscut-o niciodată pe mama. A murit când eram mică.

Faye trase adânc aer în piept și atacă problema.

— Kate, nu-mi place că lucrezi aici.

— De ce?

Faye clătină din cap încercând să-și găsească cuvintele.

— Nu mi-e rușine. Conduc o casă bună. Dacă n-aș face-o eu, altcineva ar conduce-o poate mai rău. Nu fac nimănui nicio supărare. Nu mi-e rușine.

— De ce să-ți fie? — întrebă Kate.

— Dar nu-mi place că lucrezi. Pur și simplu — nu-mi place. Ești ca și fiica mea. Nu-mi place ca fiica mea să lucreze.

— Nu fi proastă, draga mea. Trebuie s-o fac, aici sau în altă parte. Ți-am spus. Trebuie să fac rost de bani — zise Kate.

— Nu, n-ai nevoie.

— Ba da. De unde să-i capăt?

— Ai putea să fii fiica mea. Ai putea să conduci casa. Ai putea să ai grijă de toate în locul meu și să nu te mai duci sus. Știi că nu sunt întotdeauna sănătoasă.

— Știu că nu ești, draga mea, săraca de tine. Dar trebuie să câștig bani.

— Avem destui pentru noi amândouă, Kate. Aș putea să-ți dau eu atât cât câștigi, și chiar mai mult, și tot i-ai merita.

Kate clătină trist din cap.

— Te iubesc. Și aș vrea să pot face ce vrei tu. Dar ai nevoie de mica ta rezervă, iar eu… Presupune că ți s-ar întâmpla ceva. Nu, trebuie să lucrez în continuare. Știi, dragă, că astă-seară am cinci clienți dintre cei obișnuiți?

Faye avu un șoc.

— Nu vreau ca tu să lucrezi.

— Trebuie, mamă.

Cuvântul își făcu efectul. Faye izbucni în lacrimi și Kate se așeză pe brațul fotoliului ei și o mângâie pe obraz și îi șterse ochii din care curgeau șiroaie de lacrimi. Accesul se potoli.

Peste vale se lăsa înserarea. Fața lui Kate strălucea sub părul ei negru.

— Acum te simți mai bine. Mă duc să mă uit pe la bucătărie și după aceea mă îmbrac.

— Kate, nu le poți spune clienților că ești bolnavă?

— Bineînțeles că nu, mamă.

— Kate, azi e miercuri. Probabil că nu va mai veni nimeni după ora unu.

— Asociația lemnarilor are banchet azi.

— Da, dar într-o miercuri lemnarii n-or să stea aici după ora două.

— Unde vrei să ajungi?

— Când închizi, Kate, bate la ușa mea. Am o mică surpriză pentru tine.

— Ce fel de surpriză?

— Oh, o surpriză, e secret. Când treci pe la bucătărie, vrei să-i spui bucătarului să vină la mine?

— Mi se pare că e vorba de o prăjitură surpriză.

— Draga mea, nu mai pune întrebări. E o surpriză.

Kate o sărută.

— Tare mi-ești dragă, mamă.

Când închise ușa după ea, Kate rămase o clipă în hol. Își mângâie cu degetele bărbia mică și ascuțită. Privirea îi era liniștită. Apoi își întinse brațele deasupra capului și își încordă trupul într-un căscat voluptuos. Își trecu mâinile ușor de-a lungul corpului de sub piept până pe coapse. Colțurile gurii se ridicară nițeluș și o porni spre bucătărie.

2

Puținii clienți obișnuiți veniră și plecară, iar doi comis-voiajori trecură pe acolo să vadă despre ce-i vorba, dar niciunul de la Asociația lemnarilor nu-și făcu apariția. Fetele stătură căscând în salon până la ora două, așteptând.

Lemnarii fuseseră reținuți de un accident nenorocit. Clarence Monteith a avut un atac de cord în toiul festivității de încheiere, înainte de masă. L-au întins pe covor și i-au pus comprese pe frunte, până a venit doctorul. Nimeni n-a mai avut chef de supeul cu gogoși. După ce a sosit doctorul Wilde și l-a consultat pe Clarence, lemnarii au făcut o brancardă din două bețe de steag băgate prin mânecile a două paltoane. În drum spre casă, Clarence a murit și ei au fost nevoiți să-l caute din nou pe doctorul Wilde. După ce au făcut planul funeraliilor și au scris anunțul pentru „Salinas Journal”, nimeni nu mai avea dispoziție pentru bordel.

În ziua următoare, când au aflat ce s-a întâmplat, fetele și-au amintit ce spusese Ethel la ora două fără zece.

— Dumnezeule! Niciodată n-a fost așa o liniște. Nici măcar muzică n-avem, iar lui Kate pare-se că i-a mâncat pisica limba. Parcă am sta la un priveghi.

Mai târziu, Ethel fu impresionată de cele spuse, parcă ar fi știut ce s-a întâmplat.

— Oare ce pisică i-o fi mâncat limba lui Kate? — zise Grace. — Nu te simți bine? Kate — te-am întrebat dacă nu te simți bine.

Kate tresări.

— Mă gândeam la ceva.

— Eu nu — spuse Grace. — Mi-e somn. De ce nu închidem? S-o întrebăm pe Faye dacă putem să încuiem. În seara asta nu mai vine nici măcar un chinez. Mă duc s-o întreb pe Faye.

Vocea lui Kate o întrerupse.

— Lăsați-o în pace pe Faye. Nu se simte bine. O să închidem la două.

— Ceasul nu merge bine — spuse Ethel. — Ce are Faye?

Kate zise:

— Poate la asta mă gândeam. Faye nu e bine. Sunt îngrijorată de moarte pentru ea. Nu vrea să arate atâta timp cât se mai poate stăpâni.

— Mie mi se pare că arată bine — spuse Grace.

Ethel se băgă din nou în vorbă:

— Nici mie nu-mi place cum arată. E cam congestionată. Am observat eu.

Kate vorbi blând:

— Fetelor, să nu cumva să afle că v-am spus. N-ar vrea să vă faceți griji. E foarte bună!

— Cea mai bună casă în care m-am hârjonit — spuse Grace.

— Ar fi mai bine să nu te audă spunând asemenea cuvinte — zise Alice.

— Pe naiba! Le știe pe toate — făcu Grace.

— Dar nu-i place să le audă — de la noi.

Kate spuse răbdătoare:

— Vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat. Am luat ceaiul cu ea astăzi după-masă și a leșinat. Aș vrea să consulte un doctor.

— Am observat că e congestionată — repetă Ethel. — Ceasul ăsta iar o ia razna, dar uit dacă merge înainte sau în urmă.

Kate spuse:

— Fetelor, voi duceți-vă la culcare. Eu o să încui.

După plecarea lor, Kate se duse în camera ei și-și îmbrăcă rochia nouă imprimată, care era drăguță și o făcea să pară o fetiță. Își perie și își împleti părul și îl lăsă să atârne pe spate într-o singură coadă legată cu o mică fundă albă. Își frecă obrazul cu apă de colonie. O clipă ezită, apoi scoase din sertarul de sus al comodei un ceas mic de aur, agățat de un ac în formă de crin. Îl înfășură într-una din batistele ei bune și ieși din cameră.

Holul era foarte întunecos, dar de sub ușa lui Faye se vedea o dâră de lumină. Kate bătu ușor.

Faye întrebă:

— Cine-i?

— Eu sunt, Kate.

— Nu intra încă. Așteaptă afară. Îți spun când să vii.

Kate auzi un scârțâit și un hârșâit în cameră. Apoi Faye strigă:

— Gata. Intră.

Camera era împodobită. Pe la colțuri atârnau lanterne japoneze cu lumânări în ele, agățate de bețe de bambus, iar din centru spre colțuri atârna hârtie roșie creponată, răsucită în inele, ca să dea impresia unui cort. Pe masă era un tort mare, alb, cu lumânări în jur și o cutie cu bomboane de ciocolată, și pe lângă toate astea, un coș cu o sticlă de șampanie care se zărea ieșind din gheață pisată. Faye purta cea mai bună rochie de dantelă a ei și ochii îi străluceau de emoție.

— Ce mai e și asta? — se miră Kate. Închise ușa. — Se pare că e o petrecere?

— Așa și este. E o petrecere pentru fiica mea iubită!

— Dar nu e ziua mea de naștere.

Faye zise:

— Poate că este într-un fel.

— Nu înțeleg ce vrei să spui. Dar ți-am adus un dar.

Puse batista împăturită pe genunchii lui Faye.

— Desfă-o cu grijă — spuse ea.

Faye ridică ceasul.

— Ah, draga mea, draga mea! Ești un copil nebun! Nu, nu pot să-l primesc.

Deschise capacul din față și apoi deschise cu unghia pe cel din spate. Acolo era gravat „Lui C, din toată inima de la A”.

— A fost ceasul mamei — spuse Kate în șoaptă. — Aș vrea să aparțină noii mele mame.

— Draga mea copilă! Draga mea copilă!

— Mama s-ar bucura.

— Asta este însă petrecerea mea. Am un dar pentru fiica mea iubită — dar am să i-l dau așa cum știu eu. Kate, tu desfă sticla cu vin și toarnă două pahare în timp ce eu tai tortul. Vreau să fie plăcut.

Când totul fu gata, Faye își trase scaunul lângă masă.

Ridică paharul.

— Pentru noua mea fiică — să trăiești mulți ani și să fii fericită.

După ce băură, Kate toasta:

— Pentru mama mea.

Faye spuse:

— O să mă faci să plâng — nu mă face să plâng. Acolo pe birou, dragă. Adu cutia aceea mică de mahon. Acolo, aia e. Pune-o aici pe masă și deschide-o.

În cutia lustruită era o hârtie albă făcută sul și legată cu o panglică roșie.

— Ce mai e și asta? — întrebă Kate.

— E darul meu. Desfă-o.

Kate dezlegă cu grijă panglica roșie și desfăcu sulul. Era un scris elegant cu litere nuanțate și era semnat și parafat de bucătar.

„Toate bunurile mele lumești, fără excepție, le las lui Kate Albey pentru că o consider drept fiica mea.”

Era simplu, direct și ireproșabil din punct de vedere legal. Kate îl citi de trei ori, se uită la dată, studie semnătura bucătarului. Faye o urmărea cu gura căscată în așteptare. În timp ce Kate își mișca buzele citind, buzele lui Faye se mișcară și ele.

Kate înfășură hârtia și o legă cu panglica, o puse în cutie și închise capacul. Se așeză pe scaun.

Faye întrebă în cele din urmă:

— Ești mulțumită?

Privirea lui Kate părea că străpunge și trece dincolo de ochii lui Faye, ca să pătrundă în creier, în spatele ochilor. Răspunse liniștit:

— Încerc să mă stăpânesc. N-am cunoscut pe nimeni care să fie atât de bun. Mi-e teamă că, dacă spun ceva chiar în clipa asta sau dacă mă apropii de tine, mă voi sfărâma în bucățele.

Era mai dramatic decât anticipase Faye; totul era liniștit și electrizant. Faye zise:

— E un dar curios, nu?

— Curios? Nu, nu-i curios.

— Vreau să spun că un testament e un dar curios. Dar înseamnă mai mult decât atât. Acum, că ești cu adevărat fiica mea, pot să-ți spun. Eu am — adică noi avem — șaizeci de mii de dolari, bani lichizi și acțiuni. În biroul meu sunt conturile și cheile de la safe. Am vândut casa din Sacramento pe un preț bun. De ce ești așa tăcută, copila mea? Ai vreun necaz?

— Un testament te face să te gândești la moarte. E un semn rău.

— Toată lumea ar trebui să facă un testament.

— Știu, mamă. — Kate zâmbi trist. — Mi-a trecut prin minte o idee. M-am gândit la toate neamurile tale care ar veni furioase să distrugă un asemenea testament. Nu poți face una ca asta.

— Sărmana mea fetiță, asta te frământă? Nu am rude. După câte știu, nu am familie. Și chiar dacă aș avea pe cineva — cine să știe? Crezi că tu ești singura care ai secrete? Crezi că eu folosesc numele cu care m-am născut?

Kate o privi lung și drept în ochi pe Faye.

— Kate, Kate, e o sărbătoare — strigă ea. — Nu fi tristă! Nu sta așa de gheață!

Kate se ridică, trase ușor masa de o parte și se așeză pe podea. Puse obrazul pe genunchii lui Faye.

Cu degetul ei subțire urmărea un fir auriu de pe fustă în desenul lui complicat de frunză. Iar Faye o mângâia pe Kate pe obraz, pe păr și îi atingea urechile ei stranii. Degetele lui Faye trecură timid peste marginile cicatricii.

— Cred că n-am fost niciodată atât de fericită — spuse Kate.

— Draga mea. Mă faci și pe mine fericită. Mai fericită decât am fost vreodată. Acum nu mă simt singură. Mă simt în siguranță.

Kate trăgea delicat cu unghiile de firul auriu.

Stătură multă vreme în această atmosferă caldă, înainte ca Faye să facă o mișcare.

— Kate — spuse ea — am uitat că e petrecere. Am uitat vinul. Toarnă, copilă. O să avem o mică aniversare.

Kate spuse neliniștită:

— Crezi că avem nevoie, mamă?

— E plăcut. De ce nu? Îmi place să beau din când în când. Te înveselește. Nu-ți place șampania, Kate?

— N-am băut niciodată prea mult. Îmi face rău.

— Prostii. Toarnă, draga mea.

Kate se ridică de pe podea și umplu paharele.

Faye spuse:

— Acum bea-l. Eu mă uit la tine. N-o să lași o femeie bătrână să se îmbete singură.

— Nu ești bătrână, mamă.

— Nu vorbi, bea. Nu-l ating pe al meu până nu-l golești pe al tău.

Își ținu paharul, până când Kate îl goli pe al ei, apoi îl dădu pe gât.

— Bine, așa e bine. Umple-le. Hai, draga mea — peste cap. După două-trei pahare, dispar necazurile.

Organismului lui Kate nu-i plăcea vinul. Își amintea și se temea.

Faye zise:

— Hai, copilă, până la fund — așa. Vezi ce bun e?

Umplu din nou.

Schimbarea care se petrecu cu Kate avu loc aproape imediat, după al doilea pahar. Frica se evaporă, dispăru cu totul. Tocmai de asta se temuse, dar acum era prea târziu. Vinul își făcuse loc printre toate barierele ridicate cu grijă, printre înfrângeri și decepții, și nu-i mai păsa. Lucrurile pe care învățase să le ascundă și să le controleze se pierduseră. Vocea îi deveni tăioasă și buzele se subțiară. Ochii depărtați se îngustară, vădind bănuială și dispreț.

— Acum bea tu, mamă, și eu privesc. Așa, dragă. Pun pariu că nu poți bea două fără să te oprești.

— Nu pune pariu, Kate. Ai să pierzi. Pot să beau șase fără să mă opresc.

— Să te văd.

— Dacă o fac, mă urmezi?

— Bineînțeles.

Întrecerea începu, pe fața de masă se întinse o pată de vin, iar vinul din sticlă scăzu. Faye chicoti:

— Când eram tânără… aș putea să-ți povestesc întâmplări pe care poate nu le vei crede.

Kate zise:

— Eu aș putea spune întâmplări pe care nimeni nu le-ar crede.

— Tu? Nu fi proastă. Ești o copilă.

Kate râse.

— Nici n-ai mai văzut așa un copil. Așa copil mai zic și eu — da — ce mai copil!

Râse ascuțit și pătrunzător. Sunetul străbătu prin vinul care o toropea pe Faye. Ea își aținti ochii asupra lui Kate. Zise:

— Arăți atât de straniu. Cred că din cauza luminii. Parcă ești alta.

— Chiar sunt alta.

— Spune-mi „mamă”, scumpo.

— Mamă scumpă.

— Kate, o să ducem o viață plăcută.

— Te cred că da. Nici nu știi cât de plăcută. Nici nu știi.

— Am vrut întotdeauna să mă duc în Europa. Am putea să ne îmbarcăm pe un vapor și să avem haine frumoase — rochii de la Paris.

— Poate că o să facem asta, dar nu acum.

— De ce nu, Kate? Am destui bani.

— O să avem și mai mulți.

Faye pledă:

— De ce să nu mergem acum? Am putea vinde casa. Cu afacerile pe care le facem aici am putea lua pe ea poate vreo zece mii de dolari.

— Nu.

— Cum adică nu? E casa mea. Pot s-o vând.

— Ai uitat că eu sunt fiica ta?

— Nu-mi place tonul tău, Kate. Ce s-a întâmplat cu tine? Mai este vin?

— Da, mai este puțin. Uită-te la el prin sticlă. Ia, bea-l din sticlă. Ia, bea-l din sticlă. Așa, mamă — varsă-l pe gât. Să intre sub corset, mamă, în burta ta cea grasă.

Faye protestă:

— Kate, nu fi grosolană. Ne simțeam atât de bine. Pentru ce vrei să strici totul?

Kate îi smulse sticla din mână.

— Dă-mi-o.

O răsturnă, o scurse și o aruncă pe podea.

Fața ei era ascuțită și ochii îi străluceau. Buzele gurii mici erau depărtate și lăsau să i se vadă dinții mărunți și ascuțiți, cu caninii mai lungi și mai ascuțiți decât ceilalți. Râse blând.

— Mamă — dragă mamă — o să-ți arăt eu cum se conduce un bordel. O să-i aranjăm noi pe toți tembelii ăștia cărunți care vin aici să-și verse sperma lor scârboasă pentru un dolar. O să le arătăm ce-i plăcerea, dragă mamă.

Faye spuse tăios:

— Kate, ești beată. Nu știu despre ce vorbești.

— Nu știi, dragă mamă? Vrei să-ți spun?

— Vreau să fii dulce. Vreau să fii așa cum erai.

— Acum e prea târziu. N-am vrut să beau vinul. Dar tu, tu vierme gras și nesuferit, m-ai obligat. Sunt fiica ta dragă și dulce — nu-ți mai amintești? Ei bine, eu îmi amintesc cât de mirată ai fost că am clienți permanenți. Crezi că voi renunța la ei? Crezi că îmi dau doar un amărât de dolar? Nu, îmi dau zece dolari și prețul o să crească mereu. Nu mai pot să meargă la alta. Niciuna nu-i mai satisface.

Faye izbucni în plâns ca un copil.

— Kate, nu vorbi așa. Tu nu ești așa. Nu ești așa.

— Dragă mamă, scumpa mea mamă grasă, dă jos pantalonii unuia din clienții mei. Privește ce urme de tocuri au pe fund — foarte drăguțe. Și micile tăieturi care sângerează timp îndelungat. Ah, dragă mamă, am cea mai dulce colecție de brice, toate într-o cutie — și ascuțite, ascuțite.

Faye se luptă să se ridice din fotoliul ei. Kate o împinse îndărăt.

— Și să știi, dragă mamă, așa o să fie pe viitor toată casa. Prețul va fi douăzeci de dolari, și o să le facem și o baie nefericiților. O să le ștergem sângele cu batiste albe de mătase — dragă mamă — sângele lăsat de micul bici împletit.

În fotoliul ei, Faye începu să țipe răgușit. Kate se repezi imediat la ea, astupându-i gura cu mâna grea făcută căuș.

— Nu face zgomot. Fii cuminte. Poți să vomiți în palma fiicei tale — dar nu face zgomot.

Încercă să-și retragă mâna și și-o șterse de rochia lui Faye.

Faye șopti:

— Vreau să pleci din casa asta. Vreau să pleci. Eu conduc o casă bună, fără murdării. Vreau să pleci.

— Nu pot să plec, mamă. Nu pot să te las singură, draga mea. — Vocea i se înăspri. — Mi-e greață de tine. Mi-e greață.

Luă un pahar de vin de pe masă, se duse la birou și-l umplu pe jumătate cu soluția calmantă.

— Uite, mamă, bea. O să-ți facă bine.

— Nu vreau.

— Hai, că-i bună, bea.

Îi turnă doctoria cu sila pe gât.

— Încă o înghițitură — numai una.

Faye mormăi surd un timp, apoi se relaxă în fotoliu și adormi sforăind gros.

3

Mintea lui Kate începu să fie înspăimântată, iar spaima deveni panică. Își aminti de data cealaltă și îi veni greață. Își împreună mâinile și panica deveni mai puternică. Aprinse o lumânare de la flacăra lămpii și trecu șovăind prin holul întunecat spre bucătărie. Turnă într-un pahar făină de muștar, adăugă apă până ce deveni fluidă și bău. Se ținu de marginea chiuvetei până când lichidul alunecă în jos, arzând-o. Vomită și se sforță să vomite de câteva ori. La sfârșit, inima îi bătea tare și se simțea slabă — dar vinul fusese învins și mintea îi era clară.

Reconstitui în gând toată seara, trecând de la o scenă la alta, ca un animal care adulmecă. Se spălă pe obraz, curăță chiuveta și puse muștarul la locul lui pe raft. Apoi se întoarse în camera lui Faye.

Zorii își făceau apariția, luminând din spate vârful Fremont, așa încât acesta părea că se înalță negru pe fundalul cerului. Faye continua să sforăie în fotoliul ei. Kate o privi câteva momente, apoi îi făcu patul. Kate trase, se opinti și ridică femeia adormită, grea ca un mort. Pe pat, Kate o dezbrăcă, îi spălă obrazul și-i puse hainele de o parte.

Curând se lumină de ziuă. Kate se așeză lângă pat și privi chipul relaxat, gura deschisă și buzele care se mișcau.

Faye făcu o mișcare neliniștită și buzele uscate mormăiră câteva cuvinte neclare, apoi oftă și începu din nou să sforăie.

Kate se agită. Deschise sertarul de sus de la birou și examină sticlele care alcătuiau rezerva de medicamente a casei — soluția calmantă, ceva împotriva durerilor, Lydia Pinkham, vin tonic cu fier, unsoare Hall, săruri Epsom, untură de pește, amoniac. Luă sticla cu amoniac, udă o batistă și, stând cât mai departe, o ținu deasupra gurii și nasului lui Faye.

Vaporii înecăcioși, înțepători, fură inhalați și Faye ieși din somnul ei cel negru, fornăind și zbătându-se.

Avea ochii mari și îngroziți.

Kate spuse:

— Totul este bine, mamă. Totul e bine. Ai avut un coșmar. Ai avut un vis urât.

— Da, un vis.

Somnul o răpuse din nou, căzu pe spate și începu să sforăie, dar șocul produs de amoniac o scosese din somnul ei adânc și acum era mai neliniștită. Kate puse sticla înapoi în sertar. Așeză masa la loc, șterse vinul vărsat și duse paharele la bucătărie.

Casa începea să se lumineze, lumina zorilor pătrundea pe la marginea jaluzelelor. Bucătarul se foi în patul lui de lângă bucătărie, căutându-și hainele și punându-și saboții.

Kate se mișcă fără zgomot. Bău două pahare cu apă, umplu din nou paharul și-l duse înapoi în camera lui Faye și închise ușa. Ridică pleoapa dreaptă a lui Faye și ochiul o privi pieziș, dar nu era dat peste cap. Kate acționa încet și precis. Luă batista și o mirosi. O parte din amoniac se evaporase, dar mirosul mai era încă înțepător. Așeză pânza ușor pe obrazul lui Faye și, când aceasta se răsuci și se întoarse, gata să se trezească, Kate luă din nou batista și o lăsă pe Faye să se scufunde din nou în întuneric. Procedă așa de trei ori la rând. Apoi puse de o parte batista și luă un croșet de fildeș de pe placa de marmură a biroului. Trase cuvertura și, cu capătul rotunjit al croșetului, o apăsă pe Faye pe sânii moi cu o presiune continuă și crescândă până când femeia adormită scânci și se crispă. Apoi Kate exploră cu croșetul părțile sensibile ale corpului — sub braț, vintrele, urechea, clitorisul și, de fiecare dată când Faye era gata să se trezească, slăbea presiunea.

De astă dată Faye era cât pe ce să se deștepte. Gemea, pufăia și se răsucea în pat. Kate o mângâie pe frunte, o atinse ușor cu degetele pe partea inferioară a brațelor și îi vorbi blând.

— Dragă, dragă. Ai un vis urât. Trezește-te din visul acesta urât, mamă.

Faye începu să răsufle mai regulat. Oftă adânc și se întoarse pe o parte, se așeză într-o poziție mai bună, și de ușurare scoase mici mormăieli.

Kate se ridică de pe pat și simți cum o cuprinde un val de amețeală. Își reveni, apoi se duse la ușă și ascultă, se strecură afară și se îndreptă cu atenție spre camera ei. Se dezbrăcă repede, își puse cămașa de noapte, halatul și papucii. Își perie părul, îl ridică și îl acoperi cu o bonetă de noapte, își șterse obrazul cu apă de colonie. Se întoarse binișor în camera lui Faye.

Faye mai dormea încă liniștită, pe o parte. Kate deschise ușa spre hol. Duse la pat paharul cu apă și îi turnă lui Faye apă rece în ureche.

Faye țipă o dată și încă o dată. Chipul speriat al lui Ethel își făcu apariția la ușa camerei ei, tocmai la timp ca s-o vadă pe Kate în halat și papuci la ușa lui Faye. Bucătarul era chiar în spatele lui Kate și întinse mâna s-o oprească:

— Nu intrați acolo, domnișoară Kate. Nu știți ce se întâmplă acolo.

— Prostii. Faye e bolnavă.

Kate se năpusti înăuntru și alergă la pat. Faye avea ochii plini de groază, plângea și gemea.

— Ce este? Ce s-a întâmplat, draga mea?

Bucătarul era în mijlocul camerei, și trei fete somnoroase stăteau în prag.

— Spune-mi ce s-a întâmplat! — strigă Kate.

— Ah, draga mea — visele, visele! Nu le mai pot suporta!

Kate se întoarse spre ușă.

— A avut un coșmar — nu-i nimic. Duceți-vă la culcare. Stau eu cu ea puțin. Alex, adu un ceainic cu ceai.

Kate era neobosită. Celelalte fete remarcară acest lucru. Îi puse lui Faye comprese reci pe cap ca să-i aline durerea, o ținu de umeri și îi dădu ceașca cu ceai. O mângâie și o dădăci, dar privirea îngrozită nu dispărea din ochii lui Faye. La ora zece, Alex aduse o cană de bere și, fără să scoată o vorbă, o puse pe birou. Kate îi duse lui Faye un pahar la buze.

— O să-ți facă bine, dragă. Dă-o pe gât.

— Nu mai vreau să beau nicio înghițitură.

— Prostii. Bea-o ca pe o doctorie. Fii fată cuminte. Acum culcă-te și dormi.

— Mi-e teamă să dorm.

— Chiar atât de urât ai visat?

— Groaznic, groaznic!

— Povestește-mi, mamă. Poate o să te simți mai bine.

Faye se dădu înapoi.

— N-o să povestesc nimănui. Cum de-am avut un asemenea vis! Nu seamănă cu visele mele.

— Sărmana mea mămică! Te iubesc. Dormi. O să-ți alung eu visele.

Treptat, Faye căzu în adormire. Kate se așeză lângă pat și o studie.