Scrisoarea domnișoarei Bingley sosi și puse capăt îndoielii. Chiar prima frază dădea asigurarea că se stabiliseră cu toții la Londra pentru iarnă și se încheia cu regretul fratelui ei de a nu fi avut timp să-și prezinte omagiile prietenilor din Hertfordshire, mai înainte de a fi plecat de acolo.
Speranța era pierdută, cu totul pierdută; și când Jane putu citi restul scrisorii, găsi în cuprinsul ei prea puține lucruri de natură a-i aduce vreo alinare, în afară de mărturisita afecțiune a celei ce o scrisese. În mare măsură cuprindea laude pentru domnișoara Darcy. Se insista din nou asupra multiplelor sale farmece, și Caroline se lăuda, încântată, de crescânda lor intimitate și se aventura să prezică împlinirea dorințelor exprimate în scrisoarea precedentă. Mai scria, de asemeni, cu mare plăcere, despre faptul că fratele ei locuia în casa domnului Darcy și menționa extaziată unele planuri ale acestuia în privința mobilierului nou.
Elizabeth, căreia Jane îi comunică imediat esențialul din toate acestea, o ascultă într-o tăcută indignare. Inima îi era împărțită între grija pentru sora ei și resentimentele împotriva tuturor celorlalți. Nu dădea nicio crezare afirmațiilor Carolinei în privința înclinației fratelui ei pentru domnișoara Darcy. Nu se îndoia nici acum, mai mult decât altădată, că el era cu adevărat îndrăgostit de Jane; și oricât de dispusă fusese întotdeauna să-l simpatizeze, nu se putea gândi fără mânie, și cu greu fără dispreț, la comoditatea firii lui, la lipsa lui de hotărâre, care-l făceau acum sclavul prietenilor lui uneltitori și îl împingeau să-și sacrifice propria fericire capriciului înclinațiilor lor. Dacă ar fi fost vorba numai de sacrificarea propriei lui fericiri, i-ar fi fost îngăduit să se joace cu ea cum ar fi crezut de cuviință; dar aici era vorba și de fericirea surorii sale, fapt de care el trebuia să fie conștient, gândea Elizabeth. Era, pe scurt, un subiect la care se putea reflecta îndelung; prin forța lucrurilor însă, în zadar. Nu se putea gândi la nimic altceva și totuși, fie că afecțiunea lui Bingley murise, ori că fusese înăbușită de intervenția prietenului său, fie că era conștient de sentimentul Janei pentru el, sau că acesta îi scăpase, oricum ar fi fost, deși părerea ei despre el avea să depindă mult de această deosebire, situația surorii sale rămânea aceeași; liniștea ei — la fel de zdrobită.
Trecu o zi, două, până ce Jane avu curajul să-i vorbească Elizabethei despre sentimentele ei, dar în cele din urmă, când, după o enervare mai lungă decât de obicei pe tema Netherfield și a stăpânului de acolo, doamna Bennet le lăsă singure, ea nu se putu opri să nu spună:
— Oh, dacă scumpa mea mamă s-ar putea stăpâni mai mult! Nici nu-și poate închipui cât mă îndurerează aluziile ei necontenite la el. Dar nu mă voi plânge. Nu poate dura mult. Va fi uitat și vom fi cu toții iar ca mai înainte.
Elizabeth o privi cu o grijă plină de neîncredere, dar nu spuse nimic.
— Te îndoiești de mine, exclamă Jane, îmbujorându-se ușor; dar să știi că n-ai niciun motiv. El va trăi în amintirea mea ca omul cel mai încântător pe care l-am cunoscut, dar aceasta e tot. Nu am nici ce să sper, nici de ce să mă tem și nici ce să-i reproșez. Mulțumesc Domnului, durerea aceasta nu o am. Puțin timp deci… voi încerca desigur să trec peste asta…
Apoi, cu un glas mai ferm, adăugă curând:
— Am de pe acum mângâierea că n-a fost mai mult decât o rătăcire a închipuirii din partea mea și că nu i-a făcut niciun rău nimănui în afară de mine.
— Scumpa mea Jane, exclamă Elizabeth, ești prea bună! Gingășia și altruismul tău sunt de-a dreptul îngerești; nici nu știu ce să-ți spun. Mi se pare că niciodată nu te-am prețuit la adevărata ta valoare și nici nu te-am iubit cât meriți.
Domnișoara Bennet se grăbi să nege că ar avea vreun merit deosebit și să pună laudele pe seama dragostei fierbinți a surorii sale.
— Nu, spuse Elizabeth, nu este drept. Tu dorești să crezi pe toată lumea cumsecade și te doare când vorbesc de rău pe cineva. Eu vreau să cred numai că tu ești desăvârșită, dar te împotrivești. Nu te teme că voi depăși măsura, că voi încălca privilegiul pe care-l ai de a crede în bunătatea tuturor. Nu e nevoie. Sunt puțini aceia pe care-i iubesc cu adevărat și mai puțini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulțumește mai mult: fiecare zi îmi întărește credința în nestatornicia firii omenești și mă convinge de puținul temei care se poate pune și pe ceea ce pare a fi merit și pe ceea ce pare a fi bun-simț. Am avut în ultimul timp două exemple: pe unul nu-l voi menționa; celălalt este căsătoria Charlottei. Este de neînțeles! Din toate punctele de vedere, de neînțeles!
— Lizzy dragă, nu te lăsa copleșită de asemenea sentimente. Îți vor distruge fericirea. Nu ții destul seamă de deosebirile de situație și temperament. Nu uita respectabilitatea domnului Collins și firea cumpănită și prudentă a Charlottei. Amintește-ți că face parte dintr-o familie numeroasă, că în privința averii e o căsătorie foarte îmbietoare și fii gata să crezi, pentru binele tuturor, că s-ar putea să simtă pentru vărul nostru ceva ce-ar aduce a considerație, a stimă.
— Ca să-ți fac plăcere, sunt gata să cred orice, dar o asemenea credință n-ar folosi nimănui altcuiva, căci dacă aș fi convinsă că Charlotte are vreo considerație pentru el, aș avea o părere mai proastă despre judecata ei decât am acum despre inima ei. Scumpa mea Jane, domnul Collins este un om îngâmfat, pompos, îngust la minte și prost; știi că așa e, la fel de bine ca mine; și sigur că simți, ca și mine, că femeia care se mărită cu el nu are o judecată înțeleaptă. Nu trebuie s-o aperi, deși este vorba de Charlotte Lucas. Nu trebuie de dragul unui singur om să dai altă interpretare principiilor și integrității și nici să încerci să te convingi pe tine însăți sau pe mine că egoismul înseamnă prudență și inconștiența în fața pericolului — asigurarea fericirii.
— Folosești, cred, cuvinte prea tari pentru ei amândoi, replică Jane, și sper că te vei convinge de acest lucru când îi vei vedea fericiți împreună. Dar despre asta am spus destul. Ai făcut aluzie la încă un lucru. Ai menționat două cazuri. Nu pot spune că nu te-am înțeles, dar te implor, dragă Lizzy, să nu mă îndurerezi crezând persoana aceea demnă de blam, spunându-mi că buna ta părere despre el a scăzut. Nu trebuie să fim atât de repede dispuși să ne închipuim că ni s-a făcut rău intenționat. Nu trebuie să ne așteptăm ca un tânăr plin de viață să fie totdeauna atât de cumpănit, de circumspect. Foarte adesea nu ne induce în eroare decât propria noastră vanitate și nimic altceva. Femeile își închipuie că admirația înseamnă mai mult decât simplă admirație.
— Iar bărbații au grijă ca ele să-și închipuie astfel.
— Dacă o fac cu intenție nu este de iertat, dar nu cred că există pe lume atâta intenție cât își închipuie unele persoane.
— Sunt departe de a pune ceva din purtarea domnului Bingley pe seama intenției, spuse Elizabeth; dar se pot produce greșeli și suferințe, fără a plănui să faci rău sau să faci pe alții nenorociți. Inconștiența, lipsa de atenție față de sentimentele altora și lipsa de hotărâre sunt de ajuns pentru asta.
— Și pui purtarea lui pe seama vreuneia dintre acestea?
— Da, pe seama celei din urmă; dar, dacă am să merg mai departe, te voi nemulțumi spunându-ți ceea ce cred despre oamenii pe care tu îi prețuiești. Oprește-mă cât mai poți.
— Stărui deci să presupui că este influențat de surorile lui?
— Da, în unire cu prietenul lui.
— Nu pot s-o cred. De ce să încerce să-l influențeze? Ele nu-i pot dori decât fericire și, dacă ține la mine, nicio altă femeie nu i-o va putea da.
— Prima ta premisă este falsă. Ele pot dori multe alte lucruri în afară de fericirea lui: îi pot dori o avere mai mare și mai multă importanță; îi pot dori o căsătorie cu o fată care are toată greutatea pe care o reprezintă banii, relațiile sus puse și mândria de familie.
— Fără nicio îndoială doresc ca el s-o aleagă pe domnișoara Darcy, replică Jane, dar poate din sentimente mai bune decât crezi tu. Ele o cunosc mai de mult decât pe mine; nu-i deci de mirare că o iubesc mai mult. Dar, oricare le-ar fi dorințele, nu e deloc probabil să se opună dorințelor fratelui lor. Care soră și-ar îngădui s-o facă, în afară de cazul că ar fi vorba de ceva foarte nepotrivit? Dacă ele ar crede că e îndrăgostit de mine, nu ar încerca să ne despartă; dacă ar fi îndrăgostit, nu ar putea reuși. Presupunând existența unei asemenea afecțiuni, îi faci pe toți să se poarte nefiresc și greșit, iar pe mine mă faci tare nenorocită. Nu mă mâhni cu gândul acesta. Nu mi-e rușine că m-am înșelat; sau, cel puțin, e un lucru mic, nu e nimic în comparație cu ceea ce aș simți dacă aș gândi rău despre el sau despre surorile lui. Dă-mi voie să privesc totul în lumina cea mai favorabilă, în lumina în care totul poate fi explicat.
Elizabeth nu se putea împotrivi unei asemenea dorințe; din clipa aceea, numele domnului Bingley aproape că nu mai fu rostit între ele.
Doamna Bennet continua să se mire și să se lamenteze că domnul Bingley nu se reîntorcea; și, deși rar trecea o zi în care Elizabeth să nu-i explice totul limpede, nu părea să existe vreo șansă ca dânsa să se mire mai puțin. Fiica ei încercă s-o convingă de ceea ce ea însăși nu credea, de faptul că atențiile lui față de Jane fuseseră doar rezultatul unei admirații obișnuite și trecătoare, care încetase când n-o mai văzuse; dar, deși doamna Bennet accepta pe moment această explicație, Elizabeth trebuia să repete aceeași poveste în fiecare zi. Mângâierea cea mai mare a doamnei Bennet era gândul că domnul Bingley se va întoarce iarăși, vara viitoare.
Domnul Bennet trată chestiunea altfel.
— Așa, Lizzy, spuse el într-o zi, cred că sora ta este dezamăgită în dragoste. O felicit. În afară de măritiș, unei fete îi place cel mai mult să fie, din când în când, nițel dezamăgită în dragoste. Are la ce se gândi și totodată e ceva care îi dă un fel de distincție printre prietenele ei. Ție când îți vine rândul? N-ai să prea înduri tu să fii multă vreme depășită de Jane. Acum e rândul tău. Iată, la Meryton sunt ofițeri destui ca să dezamăgească pe toate tinerele domnișoare din ținut. Fie Wickham alesul tău. E un tânăr plăcut și te-ar părăsi în mod onorabil.
— Mulțumesc, tată, dar un tânăr mai puțin plăcut mi-ar ajunge. Nu trebuie să ne așteptăm ca toate să avem norocul Janei.
— Adevărat, răspunse domnul Bennet, dar este o mângâiere să te gândești că, orice ți s-ar întâmpla în acest sens, ai o mamă iubitoare care va face totdeauna mare caz de asta.
Prezența domnului Wickham fu de un real folos pentru a împrăștia melancolia pe care ultimele întâmplări nefericite o aruncaseră asupra multora din familia de la Longbourn. Îl vedeau destul de des și, la celelalte merite pe care le avea, se adăuga acum și acela al unei totale lipse de rezervă. Toate cele aflate de Elizabeth mai înainte — pretențiile lui față de domnul Darcy și tot ceea ce suferise din cauza acestuia — deveniseră fapte cunoscute de toți și erau discutate în mod public; și toți erau încântați când se gândeau că nu-l putuseră niciodată suferi pe domnul Darcy, înainte chiar să fi știut despre chestiunea aceasta.
Domnișoara Bennet era singura persoană în stare să presupună că puteau exista, în cazul acesta, unele circumstanțe atenuante, necunoscute de societatea din Hertfordshire; neclintita și blânda ei îngăduință pleda întotdeauna pentru înțelegere și susținea posibilitatea unor greșeli; dar toți ceilalți îl condamnau pe domnul Darcy drept cel mai rău dintre oameni.