Fiind acum convinsă că antipatia domnișoarei Bingley față de ea se născuse din gelozie, Elizabeth nu putea să nu-și dea seama cât de nepoftită trebuia să-i fie acesteia apariția ei la Pemberley și era curioasă să vadă cu câtă politețe din partea acelei doamne avea să fie reluată acum cunoștința.
Ajungând la casă, fură conduse prin hol în salonul care, fiind orientat spre nord, era încântător vara. Ferestrele, deschise până la pământ, lăsau să se vadă o priveliște cât se poate de răcoritoare: dealurile înalte și împădurite din spatele casei și frumoșii stejari și castani de Spania risipiți pe pajiștea dintre ele.
În această încăpere fură primite de domnișoara Darcy, care stătea acolo împreună cu doamna Hurst și domnișoara Bingley și cu doamna cu care locuia la Londra. Georgiana le primi foarte politicos, dar cu toată acea stânjeneală care, deși izvora din sfială și din teama de a nu greși, putea să le dea lesne celor care se simțeau inferiori convingerea că era mândră și rezervată. Doamna Gardiner și nepoata ei o judecară însă drept și o compătimiră.
Doamna Hurst și domnișoara Bingley le învredniciră doar de o reverență; și după ce se așezară, urmă o tăcere de câteva clipe, stânjenitoare cum sunt întotdeauna asemenea tăceri. Prima care o rupse fu doamna Annesley, o femeie distinsă, plăcută la înfățișare, a cărei strădanie de a înfiripa o conversație dovedea că era mai cu adevărat bine crescută decât oricare dintre celelalte două; și conversația fu purtată între ea și doamna Gardiner, cu câte un ajutor din partea Elizabethei. Domnișoara Darcy părea că și-ar fi dorit destul curaj ca să ia și ea parte; și uneori chiar se încumeta să spună câte o frază scurtă, când era cel mai puțin primejdie să fie auzită.
Elizabeth își dădu repede seama că era urmărită îndeaproape de domnișoara Bingley și că nu putea spune o vorbă, mai ales domnișoarei Darcy, fără să-i atragă atenția. Constatarea aceasta n-ar fi împiedicat-o să încerce să vorbească cu domnișoara Darcy, dacă n-ar fi fost așezate prea departe una de alta; dar nu-i părea rău că era scutită să vorbească mult: avea destul de lucru cu propriile gânduri. Se aștepta în fiecare clipă să intre în salon vreunul dintre domni; dorea, se temea ca stăpânul casei să fie printre ei; și abia își putea da seama dacă mai mult dorea sau mai mult se temea. După ce stătu astfel un sfert de oră fără să audă glasul domnișoarei Bingley, Elizabeth fu trezită de o întrebare rece a acesteia despre sănătatea familiei sale. Îi răspunse cu aceeași indiferență și la fel de scurt, iar cealaltă nu mai spuse nimic.
Următoarea schimbare pe care le-o aduse vizita fu intrarea servitorilor cu carne rece, prăjituri și tot felul de fructe de sezon, din cele mai alese; dar asta nu se întâmplă decât după ce doamna Annesley îi aruncase domnișoarei Darcy multe priviri și zâmbete pline de înțeles, ca să-i amintească de rolul ei de gazdă. Acum toată lumea avea o ocupație; căci, dacă nu toți puteau vorbi, toți puteau mânca; și frumoasele piramide de struguri, nectarine și piersici îi adunară curând în jurul mesei.
În timp ce erau astfel ocupați, Elizabeth avu bun prilej să hotărască dacă mai mult se temea sau mai mult dorea apariția domnului Darcy, după simțământul care o stăpâni când el intră în încăpere; și atunci, deși cu o clipă înainte crezuse că dorința era mai puternică, începu să-i pară rău că venise.
El stătuse o vreme cu domnul Gardiner, care, împreună cu doi-trei dintre domnii oaspeți ai casei, pescuia la râu, și îl lăsase numai când aflase că doamnele din familia acestuia aveau de gând să-i facă Georgianei o vizită în dimineața aceea. Nici nu apăru bine, că Elizabeth hotărî înțelept să fie cu totul degajată și nestânjenită — hotărâre cu atât mai necesar de luat, dar poate nu și mai ușor de ținut, cu cât vedea că bănuielile tuturor se treziseră împotriva lor și că nu era ochi care să nu-i urmărească purtarea lui Darcy din clipa în care intrase în cameră. Pe niciun chip curiozitatea atentă nu se citea atât de limpede ca pe al domnișoarei Bingley, în ciuda zâmbetelor care i se întindeau pe față ori de câte ori vorbea cu vreunul dintre obiectele ei; căci gelozia n-o adusese încă la disperare, iar atențiile ei față de domnul Darcy nu se sfârșiseră câtuși de puțin. La intrarea fratelui ei, domnișoara Darcy se strădui mult mai mult să vorbească; și Elizabeth văzu că el ținea ca sora lui și ea să se cunoască mai bine și încuraja, pe cât putea, orice încercare de conversație de o parte și de alta. Domnișoara Bingley vedea și ea toate acestea; și, cu imprudența pe care o dă mânia, folosi primul prilej ca să spună cu o politețe batjocoritoare:
— Spuneți-mi, vă rog, domnișoară Eliza, nu s-a mutat regimentul de miliție din …shire de la Meryton? Trebuie să fie o mare pierdere pentru familia dumneavoastră.
În fața lui Darcy nu îndrăznea să pomenească numele lui Wickham; dar Elizabeth înțelese îndată că la el se gândea mai presus de orice; și felurite amintiri legate de el o tulburară o clipă; dar, străduindu-se din răsputeri să respingă atacul răutăcios, răspunse numaidecât la întrebare pe un ton destul de nepăsător. În timp ce vorbea, o privire involuntară i-l arătă pe Darcy, roșu la față, privind-o intens, iar pe sora lui copleșită de tulburare, neputând să-și ridice ochii. Dacă domnișoara Bingley ar fi știut ce durere îi pricinuia în clipa aceea dragului ei prieten, s-ar fi abținut, fără îndoială, de la această aluzie; dar ea avusese doar intenția s-o tulbure pe Elizabeth, pomenind de un bărbat pentru care o credea înclinată, s-o facă să-și trădeze o sensibilitate care s-o scadă în ochii lui Darcy și, poate, să-i amintească acestuia de toate nebuniile și năzbâtiile prin care o parte din familia ei se legase de regimentul acela. Nicio silabă nu ajunsese la ea despre fuga plănuită a domnișoarei Darcy. Nu fusese dezvăluită nimănui, acolo unde secretul se putea păstra, în afară de Elizabeth; iar fratele ei ținea îndeosebi s-o ascundă de toate rudele lui Bingley, tocmai din acea dorință pe care Elizabeth i-o atribuise de mult, de a le vedea într-o zi rudele surorii lui. Își făcuse desigur un asemenea plan; și, fără să vrea ca acesta să aibă vreo înrâurire asupra strădaniei lui de a-l despărți pe prietenul său de domnișoara Bennet, e probabil că adăuga ceva la viul lui interes pentru binele prietenului său.
Purtarea stăpânită a Elizabethei îi liniști totuși repede tulburarea; și cum domnișoara Bingley, necăjită și dezamăgită, nu îndrăznea să se apropie mai mult de Wickham, își reveni cu timpul și Georgiana, deși nu destul ca să mai poată spune ceva. Fratele ei, a cărui privire se temea s-o întâlnească, abia își mai amintea că ea fusese amestecată în poveste; iar tocmai împrejurarea menită să-i abată gândurile de la Elizabeth păru să i le ațintească asupra ei tot mai mult și mai voios.
Vizita nu se mai prelungi mult după întrebarea și răspunsul de mai sus; și în timp ce domnul Darcy le conducea la trăsură, domnișoara Bingley își vărsa simțămintele criticând înfățișarea, purtarea și îmbrăcămintea Elizabethei. Dar Georgiana nu voi să i se alăture. Recomandarea fratelui ei era de ajuns ca să-i câștige bunăvoința: judecata lui nu putea greși; și el vorbise despre Elizabeth în așa fel, încât Georgiana nu putea s-o găsească decât încântătoare și drăguță. Când Darcy se întoarse în salon, domnișoara Bingley nu se putu stăpâni să nu-i repete o parte din cele ce-i spusese surorii lui.
— Ce rău arată Eliza Bennet azi-dimineață, domnule Darcy! exclamă ea. N-am văzut în viața mea pe cineva să se fi schimbat atât cât s-a schimbat ea de astă-iarnă. S-a făcut atât de oacheșă și de grosolană! Louisa și cu mine ne spuneam că nici n-am fi recunoscut-o.
Oricât de puțin i-ar fi plăcut domnului Darcy asemenea vorbe, se mulțumi să răspundă cu răceală că nu vedea altă schimbare decât că se cam bronzase — urmare deloc miraculoasă a unei călătorii vara.
— În ce mă privește, reluă ea, trebuie să mărturisesc că n-am putut vedea niciodată vreo frumusețe la ea. Fața îi e prea slabă; tenul n-are nicio strălucire; iar trăsăturile nu-i sunt deloc frumoase. Nasului îi lipsește caracterul; liniile lui n-au nimic hotărât. Dinții îi sunt acceptabili, dar nimic ieșit din comun; iar ochii, despre care s-a spus uneori că sunt atât de frumoși, n-am putut găsi niciodată nimic extraordinar la ei. Au o privire ascuțită, de scorpie, care nu-mi place deloc; și în toată ținuta ei e o încredere în sine fără pic de eleganță, care e de nesuferit.
Convinsă cum era domnișoara Bingley că Darcy o admira pe Elizabeth, nu aceasta era calea cea mai bună de a se face plăcută; dar oamenii mânioși nu sunt totdeauna înțelepți; și văzându-l în cele din urmă cam iritat, avu tot succesul la care se așteptase. El rămase însă tăcut, cu hotărâre; iar ea, hotărâtă să-l facă să vorbească, continuă:
— Îmi amintesc cât de uimiți am fost cu toții, când am cunoscut-o prima oară în Hertfordshire, să aflăm că trecea drept o frumusețe; și îmi amintesc mai ales că ați spus într-o seară, după ce luaseră masa la Netherfield: „Ea, o frumusețe! Mai degrabă aș spune că mama ei e o minte sclipitoare”. Dar pe urmă păru să câștige în ochii dumneavoastră și cred că la un moment dat ați socotit-o chiar drăguță.
— Da, răspunse Darcy, care nu se mai putea stăpâni, dar asta a fost numai când am cunoscut-o; căci sunt multe luni de când o socotesc una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc.
Apoi plecă, iar domnișoara Bingley rămase cu toată mulțumirea de a-l fi silit să spună ceea ce nu durea pe nimeni altcineva decât pe ea însăși.
La întoarcere, doamna Gardiner și Elizabeth vorbiră despre tot ce se întâmplase în timpul vizitei, în afară de ce le interesa mai ales pe amândouă. Discutară înfățișarea și purtarea tuturor celor pe care îi văzuseră, în afară de a persoanei care le reținuse cel mai mult atenția. Vorbiră despre sora lui, despre prietenii lui, despre casa lui, despre fructele lui, despre orice, în afară de el însuși; și totuși Elizabeth ardea de nerăbdare să afle ce credea doamna Gardiner despre el, iar doamna Gardiner ar fi fost nespus de mulțumită dacă nepoata ei ar fi deschis vorba.