Elizabeth hotărâse în sinea ei că domnul Darcy avea să vină cu sora lui s-o viziteze chiar a doua zi după sosirea domnișoarei Darcy la Pemberley și, în consecință, era hotărâtă să nu se depărteze de han toată dimineața aceea. Socoteala ei se dovedi însă greșită, căci musafirii se prezentară chiar în dimineața de după sosirea lor la Lambton. Se plimbaseră prin împrejurimi cu câțiva dintre noii lor prieteni și tocmai se întorseseră la han ca să se schimbe pentru masa la care erau poftiți la aceeași familie, când zgomotul unei trăsuri îi atrase la fereastră și văzură un domn și o doamnă într-o cabrioletă venind în susul străzii. Elizabeth, recunoscând îndată livreaua, înțelese ce însemna aceasta și nu mică fu mirarea rudelor sale când le aduse la cunoștință onoarea pe care o aștepta. Unchiul și mătușa rămaseră uluiți; iar stânjeneala cu care le vorbea, alături de faptul în sine și de multe din întâmplările zilei dinainte, le dădu o idee nouă asupra întregii povești. Nimic nu le-o sugerase până atunci, dar acum simțiră că nu exista altă explicație pentru asemenea atenții, venind din asemenea parte, decât presupunerea că el avea o înclinație pentru nepoata lor. În timp ce aceste gânduri abia născute le treceau prin minte, tulburarea Elizabethei creștea cu fiecare clipă. Era foarte uimită de propria-i neliniște; dar, printre alte pricini de îngrijorare, se temea ca nu cumva înclinația fratelui s-o fi lăudat prea mult; și, dorind mai mult ca de obicei să placă, bănuia, firește, că toată puterea ei de a plăcea avea s-o părăsească.
Se retrase de la fereastră, de teamă să nu fie văzută, și, în timp ce umbla de colo până colo prin cameră, încercând să se liniștească, văzu pe chipurile unchiului și ale mătușii atâta mirare iscoditoare, încât totul se înrăutăți.
Domnișoara Darcy și fratele ei își făcură apariția și temuta prezentare avu loc. Elizabeth văzu cu uimire că noua ei cunoștință era cel puțin tot atât de stingherită ca și ea. De când sosise la Lambton auzise că domnișoara Darcy era nespus de mândră, dar câteva minute de observație o încredințară că era doar nespus de sfioasă. Îi fu greu să-i smulgă măcar un cuvânt în afară de câte un monosilab.
Domnișoara Darcy era înaltă și mai mare de statură decât Elizabeth; și deși abia trecuse de șaisprezece ani, trupul i se împlinise și avea o înfățișare de femeie, plină de grație. Era mai puțin frumoasă decât fratele ei, dar pe chip i se citeau judecata și buna dispoziție, iar purtarea îi era cu totul lipsită de pretenții și blândă. Elizabeth, care se așteptase să găsească în ea un observator tot atât de pătrunzător și de stăpân pe sine cum fusese totdeauna domnul Darcy, se liniști mult descoperind simțăminte atât de diferite.
Nu stătuseră mult împreună, când Darcy îi spuse că va veni și Bingley să-i prezinte omagiile; și abia avu ea timp să-și arate mulțumirea și să se pregătească pentru un asemenea oaspete, că se și auzi pe scări pasul grăbit al lui Bingley, care într-o clipă intră în cameră. Toată supărarea Elizabethei împotriva lui pierise de mult; dar, dacă ar mai fi simțit cât de cât așa ceva, cu greu ar fi rezistat în fața cordialității sincere cu care își arătă bucuria de a o revedea. O întrebă prietenos, deși în termeni generali, despre familia ei și privea și vorbea cu aceeași voioasă naturalețe ca totdeauna.
Pentru domnul și doamna Gardiner, Bingley nu era un personaj mai puțin interesant decât pentru ea. Doreau de mult să-l cunoască. Întreg grupul din fața lor le stârnea, de altfel, un viu interes. Bănuielile care tocmai le încolțiseră în privința domnului Darcy și a nepoatei lor îi făcură să-i cerceteze pe amândoi cu luare-aminte, deși cu discreție; și din această cercetare se convinseră curând pe deplin că cel puțin unul dintre ei știa ce înseamnă să iubești. În privința simțămintelor domnișoarei mai rămaseră puțin în îndoială; dar că domnul era copleșit de admirație se vedea cât se poate de limpede.
Elizabeth, la rândul ei, avea multe de făcut. Voia să afle simțămintele fiecăruia dintre oaspeți, voia să și le liniștească pe ale ei și să se facă plăcută tuturor; iar în această din urmă privință, unde se temea cel mai mult că va da greș, era cel mai sigură de izbândă, căci cei cărora se străduia să le placă erau dinainte bine dispuși față de ea. Bingley era gata, Georgiana nerăbdătoare, iar Darcy hotărât să găsească totul încântător.
Când îl văzu pe Bingley, gândurile îi zburară, firește, la sora ei; și, oh, cât de fierbinte dorea să știe dacă vreunul dintre gândurile lui lua același drum! Uneori i se părea că el vorbea mai puțin decât altă dată și o dată sau de două ori se mulțumi cu gândul că, atunci când o privea, încerca să găsească o asemănare. Dar, chiar dacă asta putea fi o închipuire, nu se putea înșela în privința purtării lui față de domnișoara Darcy, care fusese pusă înainte ca rivală a Janei. Nici la unul, nici la celălalt nu se ivi vreo privire care să trădeze un interes deosebit. Între ei nu se petrecu nimic care să îndreptățească speranțele surorii lui. În privința asta, Elizabeth fu curând mulțumită; iar înainte de a se despărți se întâmplară două-trei lucruri mărunte care, în tâlcuirea ei neliniștită, dovedeau că el își amintea de Jane nu fără o umbră de duioșie și că ar fi dorit să spună mai mult, ceva care să aducă vorba despre ea, dacă ar fi îndrăznit. La un moment dat, când ceilalți vorbeau între ei, îi spuse, pe un ton în care se simțea ceva dintr-un regret adevărat, că „era foarte multă vreme de când nu mai avusese plăcerea s-o vadă”; și înainte ca ea să-i poată răspunde, adăugă:
— Sunt mai bine de opt luni. Nu ne-am mai văzut din 26 noiembrie, când dansam cu toții la Netherfield.
Elizabeth se bucură să-i vadă memoria atât de exactă; și mai târziu el găsi prilejul s-o întrebe, când niciunul dintre ceilalți nu-i lua în seamă, dacă toate surorile ei, toate, se aflau la Longbourn. Nu era mare lucru în întrebare și nici în observația de mai înainte; dar privirea și felul în care fuseseră spuse le dădeau un înțeles.
Nu prea des își putea întoarce ochii spre domnul Darcy însuși; dar ori de câte ori îl zărea, vedea pe chipul lui o expresie de bunăvoință generală și în tot ce spunea auzea un ton atât de departe de trufie sau de disprețul față de cei din jur, încât se convinse că îmbunătățirea purtării lui, pe care o văzuse cu o zi înainte, oricât de trecătoare s-ar fi dovedit, trăise cel puțin mai mult de o zi. Când îl văzu căutând astfel cunoștința și străduindu-se să câștige buna părere a unor oameni cu care, cu câteva luni în urmă, orice legătură i s-ar fi părut o rușine; când îl văzu atât de politicos, nu numai cu ea, ci chiar cu rudele pe care le disprețuise pe față, și își aminti de ultima lor scenă aprinsă din casa parohială de la Hunsford, deosebirea, schimbarea era atât de mare și o izbea atât de puternic, încât abia își putu stăpâni uimirea ca să nu se vadă. Niciodată, nici în mijlocul prietenilor lui dragi de la Netherfield, nici alături de înaltele lui rude de la Rosings, nu-l văzuse atât de dornic să placă, atât de lipsit de importanță de sine sau de rezervă îndărătnică, ca acum, când nimic însemnat nu putea ieși din izbânda strădaniilor lui și când chiar cunoștința cu cei cărora le arăta atâtea atenții i-ar fi atras batjocura și dezaprobarea doamnelor atât de la Netherfield, cât și de la Rosings.
Oaspeții stătură cu ei mai bine de o jumătate de oră; și când se ridicară să plece, domnul Darcy o rugă pe sora lui să-și exprime împreună cu el dorința de a-i avea pe domnul și doamna Gardiner și pe domnișoara Bennet la masă la Pemberley, înainte de a părăsi ținutul. Domnișoara Darcy, deși cu o sfială care arăta că nu prea avea obiceiul să facă invitații, se supuse îndată. Doamna Gardiner se uită la nepoata ei, dorind să știe cât de dispusă era ea, pe care invitația o privea cel mai mult, s-o accepte; dar Elizabeth își întorsese capul. Presupunând totuși că această ferire voită arăta mai curând o stânjeneală de moment decât vreo împotrivire față de propunere și văzând la soțul ei, căruia îi plăcea societatea, toată bunăvoința de a o primi, îndrăzni să făgăduiască și venirea Elizabethei, iar ziua fu fixată pentru poimâine.
Bingley își arătă marea plăcere de a fi sigur că o va revedea pe Elizabeth, căci mai avea atâtea să-i spună și atâtea să întrebe despre toți prietenii lor din Hertfordshire. Elizabeth, punând toate acestea pe seama dorinței de a o auzi vorbind despre sora ei, fu mulțumită; și din pricina asta, ca și din altele, după plecarea oaspeților se putu gândi cu oarecare mulțumire la ultima jumătate de oră, deși, cât timp trecuse, nu se bucurase prea mult de ea. Dornică să rămână singură și temându-se de întrebările sau aluziile unchiului și ale mătușii, stătu cu ei doar cât să le audă buna părere despre Bingley și apoi se duse în grabă să se schimbe.
Dar nu avea de ce să se teamă de curiozitatea domnului și a doamnei Gardiner; ei nu voiau s-o silească să se destăinuie. Era limpede că îl cunoștea pe domnul Darcy mult mai bine decât își închipuiseră ei; era limpede că el era foarte îndrăgostit de ea. Vedeau multe lucruri care să-i intereseze, dar nimic care să îndreptățească întrebările.
Acum le păsa mult să aibă o părere bună despre domnul Darcy; și, atât cât îl cunoșteau, nu-i puteau găsi niciun cusur. Nu puteau rămâne nemișcați de politețea lui; și dacă și-ar fi făcut o idee despre caracterul lui numai după propriile simțăminte și după spusele servitoarei lui, fără să țină seama de vreo altă mărturie, cercul din Hertfordshire în care era cunoscut nu l-ar fi recunoscut drept domnul Darcy. Acum însă aveau tot interesul să creadă spusele menajerei; și își dădură seama curând că mărturia unei servitoare care îl știa de când avea patru ani și a cărei purtare arăta o persoană respectabilă nu trebuia respinsă în grabă. Nici din cele aflate de la prietenii lor din Lambton nu reieșea nimic care să-i scadă greutatea în mod serios. Nu aveau de ce să-l învinuiască decât de mândrie; mândrie avea probabil, iar dacă n-ar fi avut, tot i-ar fi pus-o în seamă locuitorii unui mic târgușor pe care familia lui nu-i vizita. Se recunoștea totuși că era un om darnic și că făcea mult bine săracilor.
Cât despre Wickham, călătorii aflară curând că nu era prea bine văzut pe acolo; căci, deși cea mai mare parte din afacerile lui cu fiul protectorului său nu erau prea bine cunoscute, era totuși un fapt știut de toată lumea că, la plecarea din Derbyshire, lăsase în urmă multe datorii, pe care le plătise apoi domnul Darcy.
Cât despre Elizabeth, în seara aceea gândurile îi stăteau la Pemberley mai mult decât în ajun; și seara, deși i se păru lungă cât timp trecu, nu fu îndeajuns de lungă ca să-și lămurească simțămintele față de cineva din casa aceea; rămase trează două ceasuri întregi, încercând să și le deslușească. Desigur, nu-l ura. Nu; ura pierise de mult și aproape tot de atâta vreme îi era rușine că simțise vreodată față de el o antipatie care să poată purta acest nume. Respectul născut din convingerea că avea calități de preț, deși la început recunoscut fără voie, încetase de o vreme să-i mai fie potrivnic simțămintelor ei; iar acum se ridicase la ceva mai prietenos, datorită mărturiei atât de favorabile lui și care îi înfățișa firea într-o lumină atât de plăcută, pe care o adusese ziua de ieri. Dar mai presus de toate, mai presus de respect și de stimă, era în ea un temei de bunăvoință care nu putea fi trecut cu vederea. Era recunoștința — recunoștința nu numai pentru că o iubise cândva, ci pentru că o iubea încă destul ca să-i ierte toată iritarea și asprimea cu care îl refuzase și toate acuzațiile nedrepte care însoțiseră refuzul. El, despre care fusese convinsă că o va ocoli ca pe cel mai mare dușman al său, păruse, la această întâlnire întâmplătoare, cât se poate de dornic să păstreze cunoștința și, fără nicio manifestare nedelicată a sentimentelor, fără nimic deosebit în purtare când era vorba numai de ei doi, căuta să câștige buna părere a rudelor ei și ținea s-o facă cunoscută surorii lui. O asemenea schimbare la un om atât de mândru stârnea nu numai uimire, ci și recunoștință — căci trebuia pusă pe seama iubirii, a unei iubiri arzătoare; și, ca atare, impresia pe care o făcea asupra ei era dintre acelea pe care se cuvine să le încurajezi, fiind departe de a-i fi neplăcută, deși nu putea fi definită cu exactitate. Îl respecta, îl stima, îi era recunoscătoare, îi păsa cu adevărat de fericirea lui; și nu-i rămânea decât să afle cât de mult dorea ca fericirea aceasta să atârne de ea și în ce măsură ar fi fost spre binele amândurora să-și folosească puterea, pe care închipuirea îi spunea că o mai avea, de a-l face să-și reînnoiască cererea.
Se hotărâse seara, între mătușă și nepoată, că o amabilitate atât de neobișnuită ca aceea a domnișoarei Darcy, care venise să le viziteze chiar în ziua sosirii sale la Pemberley — căci ajunsese acolo abia la un mic dejun târziu —, trebuia imitată, chiar dacă nu putea fi egalată, printr-o strădanie de politețe din partea lor; și că, prin urmare, ar fi fost foarte nimerit să-i facă o vizită la Pemberley a doua zi dimineață. Așa că aveau să meargă. Elizabeth era mulțumită, deși, când se întreba de ce, nu prea avea ce să-și răspundă.
Domnul Gardiner le lăsă îndată după micul dejun. Planul cu pescuitul fusese reluat cu o zi înainte și se stabilise cu siguranță să se întâlnească pe la amiază cu câțiva dintre domni la Pemberley.