Manierele colonelului Fitzwilliam fură mult admirate la casa parohială și toate doamnele simțiră că prezența lui avea să sporească mult plăcerea serilor de la Rosings. Trecură totuși câteva zile până să primească vreo invitație acolo, căci, atâta vreme cât erau oaspeți în casă, ei nu puteau fi necesari; și abia în ziua de Paști, aproape la o săptămână după sosirea domnilor, fură onorați cu o asemenea atenție, și chiar atunci fură poftiți doar așa, la ieșirea din biserică, să vină seara. În ultima săptămână le văzuseră foarte puțin pe Lady Catherine și pe fiica ei. Colonelul Fitzwilliam trecuse în acest timp de mai multe ori pe la casa parohială, dar pe domnul Darcy nu-l văzuseră decât la biserică.
Invitația fu, desigur, acceptată și, la ora cuvenită, li se alăturară celorlalți în salonul lui Lady Catherine. Senioria Sa îi primi politicos, dar era limpede că societatea lor nu-i mai era nicidecum atât de plăcută ca atunci când nu putea avea pe nimeni altcineva; și, de fapt, era aproape cu totul absorbită de nepoții săi, vorbind cu ei, mai ales cu Darcy, mult mai mult decât cu oricine altcineva din salon.
Colonelul Fitzwilliam păru cu adevărat bucuros să-i vadă: orice lucru era pentru el o ușurare binevenită la Rosings; și, pe deasupra, drăguța prietenă a doamnei Collins îi plăcuse foarte mult. Se așeză acum lângă ea și îi vorbi atât de plăcut despre Kent și Hertfordshire, despre călătorii și despre traiul acasă, despre cărți noi și muzică, încât Elizabeth nu se distrase niciodată în salonul acela nici pe jumătate atât de bine; și vorbeau cu atâta însuflețire și ușurință, încât atraseră atenția lui Lady Catherine însăși, ca și pe a domnului Darcy. Ochii lui se întorseseră curând și în repetate rânduri spre ei, cu o privire curioasă; iar faptul că, după un timp, Senioria Sa îi împărtășea simțământul fu mărturisit mai pe față, căci nu se sfii să strige:
— Ce spui acolo, Fitzwilliam? Despre ce vorbiți? Ce-i tot spui domnișoarei Bennet? Vreau să aud și eu ce e.
— Vorbeam despre muzică, doamnă, răspunse el, când nu mai putu ocoli răspunsul.
— Despre muzică! Atunci, vă rog, vorbiți tare. Dintre toate subiectele, acesta mă încântă cel mai mult. Trebuie să iau și eu parte la conversație, dacă vorbiți despre muzică. În Anglia sunt, presupun, puțini oameni cărora muzica să le facă o plăcere mai adevărată decât mie sau care să aibă de la natură un gust mai bun. Dacă aș fi învățat vreodată, aș fi ajuns o mare maestră. La fel și Anne, dacă sănătatea i-ar fi îngăduit să studieze. Sunt încredințată că ar fi cântat minunat. Ce progrese face Georgiana, Darcy?
Domnul Darcy vorbi cu afectuoasă laudă despre talentul surorii sale.
— Sunt foarte bucuroasă să aud lucruri atât de bune despre ea, spuse Lady Catherine; și, te rog, spune-i din partea mea că nu se poate aștepta să exceleze dacă nu exersează foarte mult.
— Vă asigur, doamnă, răspunse el, că nu are nevoie de un asemenea sfat. Exersează foarte statornic.
— Cu atât mai bine. Nu se poate exersa niciodată prea mult; și data viitoare când îi scriu am s-o îndemn să nu neglijeze asta sub niciun motiv. Le spun adesea domnișoarelor că nu se poate ajunge la desăvârșire în muzică fără exercițiu necontenit. I-am spus de câteva ori domnișoarei Bennet că n-o să cânte niciodată cu adevărat bine dacă nu exersează mai mult; și, deși doamna Collins nu are instrument, e foarte binevenită, cum i-am spus adesea, să vină la Rosings în fiecare zi și să cânte la pianul din camera doamnei Jenkinson. Acolo, în partea aceea a casei, nu stă nimănui în cale, înțelegi.
Domnul Darcy păru puțin rușinat de lipsa de maniere a mătușii sale și nu răspunse nimic.
După ce se termină cafeaua, colonelul Fitzwilliam îi aminti Elizabethei că îi promisese să-i cânte; și ea se așeză numaidecât la pian. El își trase un scaun alături. Lady Catherine ascultă jumătate de cântec și apoi vorbi, ca mai înainte, cu celălalt nepot al ei, până ce acesta plecă de lângă ea și, îndreptându-se cu pasul lui obișnuit, măsurat, spre pian, se postă astfel încât să aibă în întregime sub ochi chipul frumoasei pianiste. Elizabeth văzu ce face și, la prima pauză potrivită, se întoarse spre el cu un zâmbet ștrengăresc și spuse:
— Vreți să mă speriați, domnule Darcy, venind cu atâta solemnitate să mă ascultați. Dar n-am să mă sperii, deși sora dumneavoastră cântă într-adevăr atât de bine. Am în mine o încăpățânare care nu suferă să se lase speriată după voia altora. Curajul meu crește întotdeauna la fiecare încercare de a fi intimidată.
— N-am să spun că vă înșelați, răspunse el, pentru că nu puteți crede cu adevărat că aș avea vreo intenție să vă sperii; și am plăcerea să vă cunosc de destulă vreme ca să știu că vă face o mare bucurie să mărturisiți din când în când păreri care, de fapt, nu sunt ale dumneavoastră.
Elizabeth râse din toată inima de portretul acesta și îi spuse colonelului Fitzwilliam:
— Vărul dumneavoastră o să vă facă o idee foarte frumoasă despre mine și o să vă învețe să nu credeți nicio vorbă din ce spun. Am un ghinion deosebit să dau peste cineva atât de în stare să-mi dea în vileag adevăratul caracter, tocmai într-un colț de lume unde speram să trec drept o persoană cu oarecare merite. Zău, domnule Darcy, e foarte lipsit de generozitate din partea dumneavoastră să pomeniți tot ce ați aflat în defavoarea mea în Hertfordshire; și, dați-mi voie să vă spun, e și foarte nechibzuit, pentru că mă provocați la represalii și s-ar putea să iasă la iveală lucruri pe care rudele dumneavoastră să se scandalizeze să le audă.
— Nu mă tem de dumneavoastră, spuse el zâmbind.
— Vă rog, lăsați-mă să aud de ce îl acuzați, strigă colonelul Fitzwilliam. Aș vrea să știu cum se poartă printre străini.
— Veți auzi, atunci; dar pregătiți-vă pentru ceva cumplit. Prima oară când l-am văzut în Hertfordshire, trebuie să știți, a fost la un bal; și la balul acela, ce credeți că a făcut? N-a dansat decât patru dansuri! Îmi pare rău că vă mâhnesc, dar așa a fost. N-a dansat decât patru dansuri, deși domnii erau puțini; și știu sigur că mai mult de o domnișoară stătea pe scaun din lipsă de cavaler. Domnule Darcy, nu puteți tăgădui faptul.
— Nu aveam pe atunci cinstea să cunosc nicio doamnă de la bal, în afară de cele din grupul meu.
— Adevărat; și nimeni nu poate fi prezentat cuiva într-o sală de bal. Ei bine, domnule colonel, ce să cânt acum? Degetele mele vă așteaptă poruncile.
— Poate, spuse Darcy, aș fi judecat mai bine dacă aș fi cerut să fiu prezentat; dar nu mă pricep să mă fac plăcut străinilor.
— Să-l întrebăm pe vărul dumneavoastră de ce? spuse Elizabeth, adresându-se tot colonelului Fitzwilliam. Să-l întrebăm de ce un om cu judecată și învățătură, care a trăit în lume, nu se pricepe să se facă plăcut străinilor?
— Vă pot răspunde la întrebare, spuse Fitzwilliam, fără să-l întrebăm pe el. Pentru că nu vrea să-și dea osteneala.
— Fără îndoială, nu am talentul pe care-l au unii, spuse Darcy, de a sta ușor de vorbă cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Nu le pot prinde tonul conversației și nici nu pot să par interesat de treburile lor, cum văd adesea că se face.
— Degetele mele, spuse Elizabeth, nu se mișcă pe clapele acestui instrument cu măiestria pe care o văd la degetele atâtor femei. Nu au aceeași forță sau iuțeală și nu dau aceeași expresie. Dar am socotit întotdeauna că vina e numai a mea, pentru că nu mi-am dat osteneala să exersez. Nu pentru că nu mi-aș crede degetele la fel de în stare ca ale oricărei alte femei de o execuție aleasă.
Darcy zâmbi și spuse:
— Aveți perfectă dreptate. V-ați folosit timpul mult mai bine. Nimeni dintre cei care au privilegiul să vă asculte nu poate găsi că vă lipsește ceva. Niciunul dintre noi doi nu se dă în spectacol în fața străinilor.
Aici fură întrerupți de Lady Catherine, care îi întrebă cu glas tare despre ce vorbeau. Elizabeth începu numaidecât să cânte din nou. Lady Catherine se apropie și, după ce ascultă câteva minute, îi spuse lui Darcy:
— Domnișoara Bennet n-ar cânta deloc rău dacă ar exersa mai mult și ar avea un profesor de la Londra. Are o idee foarte bună despre digitație, deși gustul ei nu-l egalează pe al Annei. Anne ar fi cântat minunat, dacă sănătatea i-ar fi îngăduit să învețe.
Elizabeth se uită la Darcy, ca să vadă cât de călduros încuviința el lauda adusă verișoarei sale; dar nici în clipa aceea, nici altădată nu putu desluși la el vreun semn de dragoste; și din toată purtarea lui față de domnișoara de Bourgh trase această mângâiere pentru domnișoara Bingley: că s-ar fi putut tot atât de bine însura cu ea, dacă i-ar fi fost rudă.
Lady Catherine își continuă observațiile asupra felului în care cânta Elizabeth, amestecându-le cu multe îndrumări despre execuție și gust. Elizabeth le primi cu toată răbdarea pe care o cere politețea și, la rugămintea domnilor, rămase la pian până când trăsura Senioriei Sale fu gata să-i ducă pe toți acasă.