Elizabeth, căreia îi revenise repede pofta de glumă, voia ca domnul Darcy să-i explice cum de se îndrăgostise vreodată de ea.
— Cum ați început? spuse ea. Pot înțelege că, odată începutul făcut, ați continuat încântător; dar ce v-a putut porni, la început?
— Nu pot hotărî ora, sau locul, sau privirea, sau cuvintele care au pus temelia. E prea mult de atunci. Eram la jumătatea drumului înainte să știu că pornisem.
— Frumuseții mele i-ați rezistat de la început; cât despre purtările mele, felul în care m-am purtat cu dumneavoastră a fost întotdeauna la marginea nepoliteții și nu v-am vorbit niciodată fără să doresc mai degrabă să vă rănesc decât nu. Fiți sincer acum: m-ați admirat pentru impertinența mea?
— Pentru vioiciunea minții dumneavoastră, da.
— Ați putea tot atât de bine să-i spuneți de-a dreptul impertinență. Nu era cu mult mai puțin. Adevărul e că erați sătul de politețe, de deferență, de atenții slugarnice. Erați dezgustat de femeile care vorbeau, priveau și gândeau mereu numai ca să le aprobați dumneavoastră. V-am trezit și v-am interesat pentru că eram atât de deosebită de ele. Dacă n-ați fi fost cu adevărat bun, m-ați fi urât pentru asta; dar, în ciuda ostenelii pe care v-o dădeați ca să vă ascundeți, simțămintele dumneavoastră au fost întotdeauna nobile și drepte, iar în adâncul inimii îi disprețuiați cu totul pe cei care vă curtau cu atâta stăruință. Iată! V-am scutit de osteneala de a explica; și, într-adevăr, una peste alta, încep să cred că e perfect rezonabil. Ce-i drept, nu știți nimic cu adevărat bun despre mine, dar nimeni nu se gândește la asta când se îndrăgostește.
— N-a fost nimic bun în purtarea dumneavoastră plină de dragoste față de Jane, când era bolnavă la Netherfield?
— Draga de Jane! Cine ar fi putut face mai puțin pentru ea? Dar faceți neapărat din asta o virtute. Calitățile mele sunt sub ocrotirea dumneavoastră și trebuie să le exagerați cât mai mult cu putință; iar mie, în schimb, îmi revine să găsesc prilejuri să vă tachinez și să mă cert cu dumneavoastră cât mai des; și voi începe chiar acum, întrebându-vă ce v-a făcut să vă codiți atâta până să ajungeți, în sfârșit, la miezul chestiunii. Ce v-a făcut atât de sfios față de mine când ați venit prima oară în vizită și apoi când ați luat masa aici? Mai ales, de ce ați avut aerul, când ați venit în vizită, că nu vă pasă de mine?
— Pentru că erați gravă și tăcută și nu-mi dădeați niciun curaj.
— Dar eram stânjenită.
— Și eu la fel.
— Mi-ați fi putut vorbi mai mult când ați venit la masă.
— Un om care ar fi simțit mai puțin ar fi putut.
— Ce ghinion că aveți un răspuns rezonabil de dat și că eu sunt atât de rezonabilă încât să-l accept! Dar mă întreb cât ar mai fi durat dacă ați fi fost lăsat în voia dumneavoastră. Mă întreb când ați fi vorbit, dacă nu v-aș fi întrebat eu! Hotărârea mea de a vă mulțumi pentru bunătatea față de Lydia a avut desigur un mare efect. Prea mare, mă tem; căci ce se alege de morală, dacă fericirea noastră izvorăște dintr-o promisiune încălcată? Fiindcă n-ar fi trebuit să aduc vorba despre asta. Așa nu se poate.
— Nu e nevoie să vă frământați. Morala va fi pe deplin respectată. Încercările nejustificate ale lui Lady Catherine de a ne despărți au fost mijlocul care mi-a risipit toate îndoielile. Fericirea mea de acum n-o datorez dorinței dumneavoastră nerăbdătoare de a vă arăta recunoștința. Nu eram în starea de spirit de a aștepta să-mi dați dumneavoastră prilejul. Ce-mi spusese mătușa mea îmi dăduse speranță și eram hotărât să aflu îndată totul.
— Lady Catherine a fost de un folos nemărginit, ceea ce ar trebui s-o facă fericită, căci îi place să fie de folos. Dar spuneți-mi, de ce ați venit la Netherfield? Numai ca să veniți călare la Longbourn și să fiți stânjenit? Sau aveați în gând urmări mai serioase?
— Adevăratul meu scop era să vă văd și să judec, dacă puteam, dacă aș putea spera vreodată să vă fac să mă iubiți. Scopul mărturisit, sau cel pe care mi-l mărturiseam mie însumi, era să văd dacă sora dumneavoastră mai ținea încă la Bingley și, dacă da, să-i fac mărturisirea pe care i-am și făcut-o de atunci.
— Veți avea vreodată curajul să-i vestiți lui Lady Catherine ce o așteaptă?
— Mai curând o să-mi lipsească timpul decât curajul, Elizabeth. Dar trebuie făcut; și dacă îmi dați o foaie de hârtie, se va face pe loc.
— Iar dacă n-aș avea și eu de scris o scrisoare, aș putea să stau lângă dumneavoastră și să vă admir scrisul egal, cum a făcut odată o altă domnișoară. Dar am și eu o mătușă pe care nu trebuie s-o mai neglijez.
Pentru că nu voise să mărturisească cât de mult fusese supraestimată intimitatea ei cu domnul Darcy, Elizabeth nu răspunsese încă la lunga scrisoare a doamnei Gardiner; dar acum, având de comunicat ceva despre care știa că va fi primit cu cea mai mare bucurie, se simțea aproape rușinată văzând că unchiul și mătușa ei pierduseră deja trei zile de fericire, și scrise îndată astfel:
Ți-aș fi mulțumit mai de mult, mătușă dragă, cum s-ar fi cuvenit, pentru lunga, buna și mulțumitoarea ta înșirare de amănunte; dar, ca să spun drept, eram prea supărată ca să scriu. Presupuneai mai mult decât era în realitate. Acum însă presupune cât vrei; dă frâu liber fanteziei, lasă-ți închipuirea să zboare oricât de sus îi îngăduie subiectul și, afară doar dacă mă crezi deja măritată, nu poți greși prea mult. Trebuie să-mi scrii din nou foarte curând și să-l lauzi mult mai mult decât în ultima scrisoare. Îți mulțumesc iar și iar că nu ne-am dus la Lacuri. Cum de-am putut fi atât de proastă încât s-o doresc! Ideea ta cu poneii e încântătoare. Vom face în fiecare zi înconjurul parcului. Sunt ființa cea mai fericită din lume. Poate că au mai spus-o și alții înaintea mea, dar nimeni cu atâta dreptate. Sunt mai fericită chiar decât Jane; ea doar zâmbește, eu râd. Domnul Darcy vă trimite toată dragostea din lume care îmi mai poate fi luată mie. Trebuie să veniți cu toții la Pemberley de Crăciun. A ta etc.
Scrisoarea domnului Darcy către Lady Catherine era în alt stil; și cu totul deosebită de amândouă era cea pe care domnul Bennet i-o trimise domnului Collins, ca răspuns la ultima lui scrisoare.
Dragă domnule,
Trebuie să vă cer încă o dată felicitări. Elizabeth va fi în curând soția domnului Darcy. Consolați-o pe Lady Catherine cum puteți mai bine. Dar, dacă aș fi în locul dumneavoastră, aș ține cu nepotul. Are mai mult de dat.
Al dumneavoastră sincer etc.
Felicitările domnișoarei Bingley către fratele ei, pentru apropiata lui căsătorie, fură cât se poate de afectuoase și de nesincere. Cu acest prilej îi scrise chiar și Janei, ca să-și arate încântarea și să-i repete toate vechile ei asigurări de prietenie. Jane nu se lăsă înșelată, dar fu mișcată; și, deși nu avea nicio încredere în ea, nu se putu împiedica să nu-i scrie un răspuns mult mai prietenos decât știa că merita.
Bucuria pe care o arătă domnișoara Darcy primind o veste asemănătoare fu tot atât de sinceră ca și a fratelui ei trimițând-o. Patru pagini nu-i ajunseră ca să cuprindă toată încântarea ei și toată dorința ei fierbinte de a fi iubită de noua ei soră.
Înainte să sosească vreun răspuns de la domnul Collins sau vreo felicitare pentru Elizabeth din partea soției lui, familia de la Longbourn află că soții Collins veniseră ei înșiși la Lucas Lodge. Pricina acestei mutări neașteptate fu curând limpede. Lady Catherine fusese atât de mâniată de cuprinsul scrisorii nepotului ei, încât Charlotte, care se bucura sincer de această căsătorie, se grăbise să plece până ce avea să treacă furtuna. Într-o asemenea clipă, sosirea prietenei ei era pentru Elizabeth o plăcere sinceră, deși, în cursul întâlnirilor lor, era uneori nevoită să socotească plăcerea scump plătită, când îl vedea pe domnul Darcy expus întregii politeți ostentative și slugarnice a soțului ei. El o îndura totuși cu un calm admirabil. Putea asculta chiar și pe Sir William Lucas, când acesta îl complimenta că lua cu el cea mai strălucitoare bijuterie a ținutului și își exprima speranța că se vor întâlni cu toții des la Curtea de la St. James, cu o seninătate foarte cuviincioasă. Dacă a ridicat totuși din umeri, n-a făcut-o decât după ce Sir William nu se mai vedea.
Vulgaritatea doamnei Philips era o altă încercare, poate și mai grea, pentru răbdarea lui; și, deși doamna Philips, ca și sora ei, era prea intimidată de el ca să-i vorbească cu familiaritatea pe care o încuraja buna dispoziție a lui Bingley, totuși, ori de câte ori deschidea gura, nu se putea să nu fie vulgară. Iar respectul ei pentru el, deși o făcea mai tăcută, nu era nicidecum în stare s-o facă mai distinsă. Elizabeth făcea tot ce putea ca să-l ferească de atențiile prea dese ale amândurora și căuta mereu să-l păstreze pentru sine și pentru acei membri ai familiei cu care putea sta de vorbă fără să se simtă umilit; și, deși simțămintele neplăcute stârnite de toate acestea răpeau timpului logodnei multe dintre bucuriile lui, sporeau speranța în viitor; și aștepta cu încântare vremea când vor fi departe de o societate atât de puțin plăcută amândurora, în toată tihna și eleganța cercului lor familial de la Pemberley.