Fericită, pentru toate simțămintele ei de mamă, a fost ziua în care doamna Bennet a scăpat de cele două fiice ale ei cele mai vrednice. Cu câtă mândrie plină de încântare o vizita ea după aceea pe doamna Bingley și vorbea despre doamna Darcy, nu e greu de ghicit. Aș dori, de dragul familiei ei, să pot spune că împlinirea dorinței ei celei mai fierbinți, căpătuirea atâtor copii ai ei, a avut un efect atât de fericit, încât a făcut din ea, pentru tot restul vieții, o femeie cu judecată, plăcută și instruită; deși, poate, a fost un noroc pentru soțul ei, care n-ar fi gustat poate fericirea casnică sub o formă atât de neobișnuită, că a rămas din când în când nervoasă și întotdeauna proastă.
Domnului Bennet îi lipsea nespus de mult cea de-a doua fiică; dragostea pentru ea îl scotea de acasă mai des decât ar fi putut-o face orice altceva. Îi plăcea grozav să se ducă la Pemberley, mai ales când era cel mai puțin așteptat.
Domnul Bingley și Jane rămaseră la Netherfield numai un an. O vecinătate atât de apropiată de mama ei și de rudele de la Meryton nu era de dorit nici măcar pentru firea lui îngăduitoare sau pentru inima ei iubitoare. Dorința cea mai scumpă a surorilor lui fu atunci împlinită: cumpără o moșie într-un comitat vecin cu Derbyshire; iar Jane și Elizabeth, pe lângă toate celelalte izvoare de fericire, se aflau la treizeci de mile una de alta.
Kitty, spre marele ei folos, își petrecea cea mai mare parte a timpului cu cele două surori mai mari. Într-o societate atât de superioară celei pe care o cunoscuse de obicei, progresele ei fură mari. Nu avea o fire atât de nestăpânită ca a Lydiei; și, scoasă de sub influența exemplului ei, deveni, cu atenția și îndrumarea cuvenite, mai puțin irascibilă, mai puțin ignorantă și mai puțin insipidă. De răul și mai mare al tovărășiei Lydiei era, desigur, ferită cu grijă; și, deși doamna Wickham o poftea adesea să vină să stea la ea, cu promisiunea de baluri și de tineri, tatăl ei nu se învoi niciodată s-o lase să se ducă.
Mary era singura fiică rămasă acasă; și era în mod necesar abătută de la urmărirea desăvârșirii de faptul că doamna Bennet nu putea nicidecum să stea singură. Mary era nevoită să iasă mai mult în lume, dar putea încă să facă morală după fiecare vizită de dimineață; și cum nu mai era umilită de comparațiile dintre frumusețea surorilor ei și a ei, tatăl ei bănuia că se supunea schimbării fără prea mare împotrivire.
Cât despre Wickham și Lydia, firea lor nu cunoscu nicio prefacere în urma căsătoriei surorilor ei. El îndura cu filozofie convingerea că Elizabeth trebuia să afle acum tot ce nu știuse până atunci despre nerecunoștința și falsitatea lui; și, în ciuda a toate, nu-și pierduse cu totul speranța că Darcy s-ar mai putea totuși lăsa înduplecat să-i facă averea. Scrisoarea de felicitări pe care Elizabeth o primi de la Lydia la căsătoria ei îi arătă că o asemenea speranță era nutrită, dacă nu de el însuși, cel puțin de soția lui. Scrisoarea suna cam așa:
Draga mea Lizzy,
Îți doresc fericire. Dacă-l iubești pe domnul Darcy măcar pe jumătate cât îl iubesc eu pe dragul meu Wickham, trebuie să fii foarte fericită. E o mare mângâiere să te știm atât de bogată; și când n-ai să ai altceva de făcut, sper că ai să te gândești la noi. Sunt sigură că lui Wickham i-ar plăcea grozav o slujbă la Curte; și nu cred că o să avem chiar destui bani ca să trăim fără ceva ajutor. Orice post de vreo trei-patru sute pe an ar merge; totuși, nu-i vorbi domnului Darcy despre asta, dacă nu vrei.
A ta etc.
Cum Elizabeth chiar nu voia deloc, se strădui în răspunsul ei să pună capăt oricăror rugăminți și speranțe de felul acesta. Le trimitea totuși adesea ajutorul pe care și-l putea îngădui, făcând ceea ce s-ar putea numi economii la cheltuielile ei personale. Îi fusese întotdeauna limpede că un venit ca al lor, în mâinile a doi oameni atât de risipitori în nevoile lor și atât de nepăsători față de viitor, nu putea nicidecum să le ajungă; și ori de câte ori își schimbau garnizoana, fie Jane, fie ea puteau fi sigure că li se va cere un mic ajutor ca să-și plătească datoriile. Felul lor de viață, chiar și după ce întoarcerea păcii îi trimise acasă, rămase cât se poate de nestatornic. Se mutau mereu dintr-un loc într-altul, în căutarea unei locuințe ieftine, și cheltuiau mereu mai mult decât ar fi trebuit. Dragostea lui pentru ea se stinse curând în indiferență; a ei ținu ceva mai mult; și, în ciuda tinereții și a purtărilor ei, își păstră toate drepturile la o bună reputație pe care i le dăduse căsătoria. Deși Darcy nu l-a putut primi niciodată pe el la Pemberley, totuși, de dragul Elizabethei, l-a ajutat mai departe în cariera lui. Lydia venea din când în când acolo, când soțul ei pleca să petreacă la Londra sau la Bath; iar la soții Bingley rămâneau amândoi adesea atât de mult, încât până și buna dispoziție a lui Bingley era învinsă și ajungea chiar să vorbească despre a le da de înțeles să plece.
Domnișoara Bingley fu adânc umilită de căsătoria lui Darcy; dar, cum socotea că e înțelept să-și păstreze dreptul de a veni în vizită la Pemberley, renunță la orice resentiment; fu mai drăgăstoasă ca oricând cu Georgiana, aproape tot atât de atentă ca înainte cu Darcy și își plăti față de Elizabeth toate restanțele de politețe.
Pemberley era acum căminul Georgianei; iar dragostea dintre surori era exact cea pe care sperase Darcy s-o vadă. Au fost în stare să se iubească una pe alta chiar atât cât își propuseseră. Georgiana avea despre Elizabeth cea mai bună părere din lume, deși la început asculta adesea, cu o uimire care se apropia de spaimă, felul ei vioi și glumeț de a vorbi cu fratele ei. Pe el, care îi inspirase întotdeauna un respect ce aproape îi covârșea dragostea, îl vedea acum ținta unor glume pe față. Mintea ei primea învățături care nu-i mai ieșiseră până atunci în cale. Prin lecțiile Elizabethei începu să înțeleagă că o femeie își poate lua față de soțul ei libertăți pe care un frate nu le îngăduie întotdeauna unei surori cu peste zece ani mai tinere decât el.
Lady Catherine fu peste măsură de indignată de căsătoria nepotului ei; și cum, în răspunsul la scrisoarea care îi vestea această hotărâre, dădu frâu liber întregii franchețe neprefăcute a firii sale, îi trimise niște cuvinte atât de jignitoare, mai ales la adresa Elizabethei, încât o vreme orice legătură între ei fu ruptă. Dar, în cele din urmă, la stăruințele Elizabethei, el se lăsă convins să treacă jignirea cu vederea și să caute împăcarea; și, după încă puțină împotrivire din partea mătușii lui, resentimentul ei cedă, fie dragostei pentru el, fie curiozității de a vedea cum se poartă soția lui; și binevoi să vină să-i viziteze la Pemberley, în ciuda pângăririi pe care o suferiseră pădurile de acolo, nu numai prin prezența unei asemenea stăpâne, ci și prin vizitele unchiului și mătușii ei din cartierul negustoresc al Londrei.
Cu soții Gardiner au rămas întotdeauna în cele mai strânse legături. Darcy, ca și Elizabeth, îi iubea cu adevărat; și amândoi au păstrat întotdeauna cea mai caldă recunoștință celor care, aducând-o în Derbyshire, fuseseră mijlocul prin care se uniseră.
Sfârșit