La ora cinci, cele două doamne se retraseră ca să se schimbe pentru masa de seară și la șase și jumătate Elizabeth fu poftită la masă. Ea nu putu da un răspuns îmbucurător potopului de întrebări politicoase, printre care remarcă, încântată, solicitudinea mult mai caldă a domnului Bingley. Jane nu se simțea deloc mai bine. La auzul acestei vești, surorile repetară de trei, patru ori că erau grozav de mâhnite, că era grozav de neplăcut să fii grav răcit și că le displăcea teribil când erau ele însele bolnave — pe urmă nu se mai gândiră niciun moment la acest lucru; indiferența lor față de Jane, când aceasta nu era de față, îi redădu Elizabethei plăcerea întregii ei antipatii de la început.
Fratele lor era, într-adevăr, singurul dintre cei de față pe care-l putea privi cu oarecare plăcere. Îngrijorarea lui pentru Jane era vădită, iar atențiile față de ea însăși, încântătoare; acestea o împiedicară să se simtă atât de nepoftită pe cât credea că este în ochii celorlalți. Nimeni, în afară de el, nu o lua în seamă. Domnișoara Bingley era preocupată de domnul Darcy; sora ei, nu mai puțin; în ceea ce-l privea pe domnul Hurst, lângă care ședea Elizabeth, acesta era un bărbat indolent, care nu trăia decât pentru mâncare, băutură și jocul de cărți și care, aflând că dânsa prefera o mâncare simplă în locul unui ragout, nu mai găsi ce să-i spună.
Când se sfârși masa, Elizabeth se reîntoarse lângă Jane și, cum se închise ușa în urma ei, domnișoara Bingley se porni s-o vorbească de rău. Purtarea Elizabethei fu calificată ca foarte rea, într-adevăr — un amestec de mândrie și impertinență; nu avea nici conversație, nici stil, nici gust și nu era nici frumoasă. La fel gândea și doamna Hurst, care adăugă:
— Pe scurt, n-are nicio calitate, în afară de aceea că este un as al mersului pe jos. N-am să uit în viața mea apariția ei aici, astăzi de dimineață. Arăta, zău, aproape ca o sălbatică.
— Chiar așa, Louisa. Cu greu mi-am putut păstra seriozitatea. O neghiobie, să vină aici. De ce, mă rog, a trebuit să gonească peste câmpuri, pentru o răceală a surorii ei? Cu părul în așa neorânduială, atât de răvășit!
— Da, și juponul; sper că i-ai văzut juponul. Tăvălit prin noroi, de un lat de palmă — sunt absolut sigură; și fusta lăsată în jos ca să-l ascundă, fără să izbutească.
— Portretul făcut de tine, Louisa, s-ar putea să fie foarte exact, spuse Bingley, dar eu nu am băgat nimic de seamă. Mi s-a părut că domnișoara Elizabeth Bennet arăta nespus de bine, azi-dimineață când a intrat aici. Nici n-am observat juponul murdar.
— Dumneavoastră l-ați remarcat, de bună seamă, domnule Darcy, spuse domnișoara Bingley, și înclin să cred că nu v-ar plăcea s-o vedeți pe sora dumneavoastră dându-se astfel în spectacol.
— Desigur, nu.
— Auzi, să meargă trei mile sau patru, sau cinci, sau câte or fi, cu noroiul trecându-i peste glezne, și singură, singură de tot! Ce-a vrut să arate cu asta? Mi se pare că asta dovedește un gen oribil de independență plină de înfumurare și o indiferență, cu totul provincială, față de etichetă.
— Dovedește dragoste pentru sora ei, ceea ce este încântător, interveni Bingley.
— Mă tem, domnule Darcy, remarcă aproape în șoaptă domnișoara Bingley, că această întâmplare a alterat, întrucâtva, admirația dumneavoastră pentru ochii ei frumoși.
— Deloc, replică el, efortul le dăduse și mai multă strălucire.
Urmă o mică tăcere, apoi doamna Hurst reluă firul:
— O prețuiesc foarte mult pe Jane Bennet — este într-adevăr o fată tare drăguță — și doresc din toată inima să se căpătuiască bine, dar, cu asemenea părinți și cu rude atât de modeste, mă tem că nu prea are șanse.
— Te-am auzit — cred — spunând că au un unchi, avocat la Meryton.
— Da, și mai au unul care locuiește pe undeva prin apropiere de Cheapside.
— Asta e nemaipomenit! adăugă sora ei și izbucniră în hohote de râs.
— Dacă ar avea atâția unchi cât să umple întregul Cheapside, exclamă Bingley, asta tot nu le-ar face, nici cu o iotă, mai puțin fermecătoare.
— Le-ar micșora însă simțitor șansele de a se mărita cu bărbați cu o oarecare greutate în lume, replică Darcy.
Bingley nu răspunse nimic; surorile lui însă îl aprobară cu entuziasm și continuară să facă haz pe seama vulgarității rudelor dragei lor prietene.
Totuși, când ieșiră din sufragerie, s-au dus — iarăși pline de tandrețe — în camera bolnavei, unde au rămas până ce au fost poftite la cafea. Jane se simțea încă foarte rău și Elizabeth n-o mai lăsă singură nicio clipă până seara târziu, când avu mângâierea de a-și vedea sora dormind, și atunci i se păru mai curând potrivit, decât plăcut, să coboare în salon. Când intră, îi găsi pe toți jucând loo și fu imediat poftită să ia parte la joc; dar, bănuind că jucau tare, se scuză pretextând starea surorii sale și spunând că-și va petrece puținul timp cât va rămâne jos, cu o carte. Domnul Hurst o privi mirat.
— Preferați cititul jocului de cărți? Foarte ciudat! se miră el.
— Domnișoara Eliza Bennet, interveni domnișoara Bingley, disprețuiește jocul de cărți. E o mare cititoare și nu găsește plăcere în nimic altceva.
— Nu merit nici asemenea laudă, nici asemenea critică, exclamă Elizabeth. Nu sunt o mare cititoare și găsesc plăcere în multe alte lucruri.
— În a vă îngriji sora găsiți plăcere, sunt sigur, spuse Bingley; și sper că plăcerea dumneavoastră va fi curând și mai mare, văzând-o iar sănătoasă.
Elizabeth îi mulțumi din toată inima, apoi se îndreptă spre o masă pe care se aflau câteva cărți. El se oferi să-i mai aducă altele — tot ceea ce se găsea în biblioteca sa.
— Ce mult aș dori să am o colecție mai mare, spre bucuria dumneavoastră și cinstea mea; sunt însă cam leneș și, deși nu am multe cărți, am mai multe decât am răsfoit vreodată.
Elizabeth îl asigură că se putea perfect mulțumi cu cele care se găseau acolo.
— Sunt uimită, spuse domnișoara Bingley, că tatăl meu a lăsat o colecție atât de mică de cărți. Ce bibliotecă minunată aveți la Pemberley, domnule Darcy!
— Ar trebui să fie bună, răspunse el, căci reprezintă strădania multor generații.
— Și apoi, dumneavoastră înșivă ați îmbogățit-o atât! Mereu cumpărați cărți.
— Nu pot concepe să-ți neglijezi biblioteca familiei în zilele noastre.
— S-o neglijezi! Sunt sigură că nu neglijați nimic din ce ar putea adăuga ceva la frumusețile acelei nobile reședințe. Charles, când îți vei construi casa ta, aș dori să fie măcar pe jumătate atât de încântătoare pe cât e Pemberley.
— Și eu la fel.
— Te-aș sfătui să cumperi un loc în vecinătate și să iei Pemberley ca model; în Anglia nu există ținut mai minunat ca Derbyshire.
— Cu dragă inimă. Voi cumpăra chiar reședința Pemberley, dacă Darcy mi-o vinde.
— Vorbesc de ceea ce e posibil, Charles.
— Pe cinstea mea, Caroline, cred că e mult mai posibil să capeți Pemberley-ul cumpărându-l, decât copiindu-l.
Elizabeth era atât de prinsă de ceea ce se petrecea, încât nu se prea putea concentra asupra cărții; așa că o lăsă curând deoparte, se apropie de masa de joc și se așeză între domnul Bingley și sora lui mai mare, ca să privească jocul.
— Domnișoara Darcy a crescut mult de astă-primăvară? continuă domnișoara Bingley; o să fie oare la fel de înaltă ca mine?
— Cred că da. E cam de înălțimea domnișoarei Elizabeth Bennet; chiar mai înaltă.
— Ce dor îmi e s-o văd din nou! N-am întâlnit niciodată pe cineva care să mă fi încântat mai mult. Ce înfățișare, ce maniere, și atât de desăvârșită pentru vârsta ei! Cântă dumnezeiește la pian.
— Sunt uluit, spuse Bingley, cum au tinerele domnișoare răbdarea să fie atât de desăvârșite cum sunt toate.
— Desăvârșite! Toate tinerele domnișoare! Dragul meu Charles, ce vrei să spui?
— Da, toate, cred. Toate pictează măsuțe, și îmbracă paravane, și împletesc punguțe. Nu cunosc una care să nu știe să facă toate astea și, pe cuvânt, nu mi s-a întâmplat să mi se vorbească pentru prima oară de vreo domnișoară, fără să mi se spună cât e de desăvârșită.
— Lista ta cuprinzând enumerarea însușirilor comune atâtor domnișoare, spuse Darcy, este mult prea adevărată. Cuvântul este însă folosit pentru o mulțime de femei care nu-l merită decât pentru că îmbracă paravane și împletesc punguțe; dar eu personal sunt departe de a fi de acord cu tine în acest fel de a aprecia doamnele în general. Nu mă pot lăuda că aș avea, printre toate cunoștințele mele, mai mult de o jumătate de duzină care să fie cu adevărat desăvârșite.
— Nici eu, sunt convinsă, conchise domnișoara Bingley.
— Atunci, remarcă Elizabeth, desigur că ideea dumneavoastră despre o femeie desăvârșită este foarte cuprinzătoare.
— Da! Foarte cuprinzătoare! repetă Darcy.
— Oh! desigur, strigă susținătoarea-i devotată, nimeni nu poate fi considerat desăvârșit, dacă nu depășește ceea ce poți întâlni în mod obișnuit. O femeie trebuie să cunoască bine muzica, cântul, desenul, dansul și limbile moderne, pentru a merita acest calificativ; și, în afară de acestea toate, trebuie să aibă încă un nu știu ce în înfățișarea ei, în felul ei de a merge, în tonul glasului, în ținuta și felul său de a se exprima; altfel nu merită calificativul acesta decât pe jumătate.
— Trebuie să posede într-adevăr toate aceste însușiri, confirmă Darcy; și la acestea toate, mai trebuie totuși să adauge încă ceva și mai esențial — îmbogățirea minții sale printr-o lectură bogată.
— Nu mă miră faptul că nu cunoașteți decât șase femei desăvârșite. În aceste condiții, m-ar mira să cunoașteți măcar una.
— Sunteți atât de aspră cu propriul dumneavoastră sex, încât vă îndoiți de această posibilitate?
— Eu nu am văzut niciodată o astfel de femeie. Eu nu am văzut niciodată îmbinate laolaltă atâta har, și gust, și hărnicie, și eleganță.
Doamna Hurst și domnișoara Bingley se revoltară de injustețea îndoielii exprimate de Elizabeth și continuau amândouă să protesteze, spunând că ele cunoșteau o mulțime de femei care corespundeau acestei descrieri, când domnul Hurst le chemă la ordine, cu reproșuri amare pentru lipsa lor de atenție la joc. Intervenția lui puse capăt oricărei conversații și, după câteva clipe, Elizabeth ieși din salon.
— Eliza Bennet, spuse domnișoara Bingley, când ușa se închise în urma ei, este una dintre acele domnișoare care doresc să se pună în valoare în fața sexului opus prin subaprecierea propriului lor sex, și sistemul reușește, cred, cu mulți bărbați; dar, după părerea mea, acesta este un mijloc vrednic de dispreț, un procedeu josnic.
— Fără îndoială, răspunse Darcy, căruia îi fusese mai ales adresată această remarcă, josnicie există în toate mijloacele pe care doamnele își îngăduie uneori să le folosească pentru a captiva. Tot ce are afinitate cu viclenia e vrednic de dispreț.
Domnișoara Bingley n-a fost destul de mulțumită de răspunsul lui, pentru a mai continua discuția pe această temă.
Elizabeth reveni numai pentru a-i informa că sora ei se simțea mai rău și că nu putea pleca de lângă ea. Bingley stărui să fie chemat imediat domnul Jones; surorile lui însă, convinse că avizul unui spițer de țară nu putea fi de niciun folos, au fost de părere să fie trimis un curier la Londra, după unul dintre doctorii cei mai renumiți. Elizabeth nici nu a vrut să audă de așa ceva, dar nu se împotrivea propunerii fratelui lor și hotărâră ca, a doua zi dis-de-dimineață, să fie chemat domnul Jones, în cazul că sora ei nu se va simți incontestabil mai bine. Bingley era foarte abătut; surorile sale au declarat că erau nenorocite. Cu toate acestea, după cină, și-au alinat durerea cântând duete; el însă nu a putut găsi o mai bună ușurare a durerii sale decât dând instrucțiuni menajerei să aibă toată grija de bolnavă și de sora ei.