În timpul masei, domnul Bennet aproape că nu deschise gura; dar când servitorii s-au retras, crezu că era timpul să facă puțină conversație cu oaspetele său și atacă, în acest scop, un subiect în care se aștepta ca domnul Collins să strălucească, spunându-i că părea să fi avut mare noroc cu protectoarea lui. Grija și considerația lui Lady Catherine de Bourgh pentru dorințele și confortul lui păreau excepționale. Domnul Bennet nu ar fi putut alege mai bine. Domnul Collins o lăudă cu elocvență. Subiectul acesta îl făcu să se comporte și mai solemn decât îi era felul și, cu un aer foarte important, declară că în viața lui nu mai văzuse o asemenea purtare la o persoană de rang — atâta afabilitate și condescendență — câtă primise el însuși de la Lady Catherine. Dânsa binevoise, în mod grațios, să aprobe ambele predici pe care el avusese onoarea să le țină în prezența dânsei. Îl poftise, de asemenea, de două ori să ia masa la Rosings și chiar sâmbăta trecută, seara, trimisese după el să fie al patrulea la o partidă de cadril. Mulți o socoteau pe Lady Catherine trufașă, știa el, dar dânsul, personal, nu găsise niciodată la dânsa decât afabilitate. Vorbise întotdeauna cu el așa cum ar fi făcut-o cu oricare alt gentleman; nu arătase nici cea mai mică împotrivire ca el să frecventeze societatea din vecinătate sau să plece ocazional din parohie pentru o săptămână-două, să-și vadă rudele. Dânsa binevoise chiar să-l sfătuiască să se însoare cât mai repede cu putință, cu condiția să facă o alegere chibzuită; și odată venise în vizită în umila lui casă parohială, unde aprobase în întregime toate modificările făcute de el și binevoise să sugereze ea însăși unele schimbări — niște rafturi în dulapuri, la etaj.
— Sunt convinsă că purtarea ei este tocmai cum trebuie și civilizată, spuse doamna Bennet; cred că este o femeie foarte plăcută. E păcat că doamnele din lumea mare nu seamănă, în general, mai mult cu dânsa. Locuiește în apropierea dumneavoastră, domnule?
— Grădina în care se află umila mea locuință e despărțită de Rosings Park, reședința Senioriei Sale, doar printr-o ulicioară.
— Parcă ați spus că e văduvă, domnule, nu? Are familie?
— Are o singură fiică, moștenitoarea domeniului Rosings și a unei averi foarte mari.
— Ah! exclamă doamna Bennet, dând din cap; înseamnă că este bine situată, nu ca alte fete. Și cum arată? E frumoasă?
— Este într-adevăr o tânără cum nu se poate mai încântătoare. Lady Catherine însăși zice că, după canoanele adevăratei frumuseți, domnișoara de Bourgh le întrece cu mult pe cele mai frumoase reprezentante ale sexului său, căci în făptura ei se găsește acel ceva caracteristic unei tinere femei de viță nobilă. Are însă din nenorocire o constituție bolnăvicioasă, care a împiedicat-o să facă, pentru desăvârșirea sa, progresele pe care, altfel, nu s-ar fi putut să nu le facă, după cum am fost informat de doamna care s-a ocupat de educația ei și care locuiește și acum cu domniile lor. Dar este deosebit de amabilă și adeseori are condescendența de a trece în faetonul ei tras de ponei prin fața umilei mele locuințe.
— A fost prezentată la palat? Nu-mi amintesc de numele ei printre doamnele de la Curte.
— Starea precară a sănătății o împiedică, din nenorocire, să stea la Londra și, în acest fel, așa cum însumi i-am spus într-o zi lui Lady Catherine, lipsește Curtea Britanică de podoaba ei cea mai strălucitoare. Senioria Sa a părut încântată de această idee și vă puteți imagina că sunt fericit ori de câte ori se ivește prilejul să fac astfel de mici și delicate complimente, atât de plăcute totdeauna. Nu o singură dată am remarcat față de Lady Catherine că fermecătoarea sa fiică pare născută pentru a fi ducesă și că rangul cel mai înalt, în loc să dea strălucire fiicei sale, ar fi el împodobit prin persoana sa. Acest gen de mici atenții este cel care îi face Senioriei Sale plăcere și este felul de atenții pe care mă simt deosebit de obligat să-l folosesc.
— Judecați așa cum trebuie, spuse domnul Bennet, și e o fericire că aveți harul de a măguli cu gingășie. Vă pot întreba dacă aceste plăcute atenții vă vin pe moment, datorită împrejurării, sau sunt rezultatul unui studiu anterior?
— Ele îmi vin, mai cu deosebire, datorită lucrurilor care se întâmplă în clipa aceea și, deși uneori mă amuz cu alcătuirea și aranjarea unor astfel de mici complimente elegante, care să poată fi adaptate unor prilejuri obișnuite, sunt plin de dorința de a le da întotdeauna un aer cât mai spontan cu putință.
Speranțele domnului Bennet se adeveriseră întocmai. Vărul său era tot atât de absurd pe cât sperase. Îl ascultă, delectându-se din plin, păstrând însă în același timp cea mai mare seriozitate, fără să simtă nevoia de a împărți cu cineva această plăcere altfel decât schimbând câte-o privire din când în când cu Elizabeth.
Până la ora ceaiului însă, doza îi fusese de ajuns, așa că domnul Bennet fu fericit să-și reconducă musafirul în salon și, după ceai, să-l poftească să citească cu glas tare doamnelor. Domnul Collins consimți cu voie bună și i se aduse o carte; dar văzând-o (după toate semnele provenea dintr-o bibliotecă de împrumut) tresări, se dădu înapoi și, cerându-și iertare, declară că el nu citea niciodată romane. Kitty căscă ochii mari la el, iar Lydia scoase o exclamație de uimire. I se prezentară alte cărți și, după oarecare cumpănire, alese „Predicile lui Fordyce”. Când deschise volumul, Lydia căscă și, înainte ca dânsul să fi apucat să citească, cu o solemnă monotonie, trei pagini, ea îl întrerupse în acest fel:
— Știi, mamă, că unchiul Philips se gândește să-l dea afară pe Richard? Și dacă o face, îl va angaja colonelul Forster. Chiar mătușa mi-a spus așa, sâmbătă. Mâine am să mă duc la Meryton să mai aflu câte ceva despre chestiunea asta și să-ntreb când se întoarce domnul Denny de la Londra.
Lydia fu poftită de cele două surori mai mari să-și țină gura; dar domnul Collins, foarte ofensat, lăsă cartea deoparte și spuse:
— Am remarcat deseori ce puțin interes manifestă tinerele domnișoare pentru cărțile de factură serioasă, deși sunt scrise exclusiv pentru binele lor. Sunt uluit, v-o mărturisesc, deoarece nimic nu le poate folosi atât cât învățătura. Dar nu vreau s-o mai plictisesc pe tânăra mea verișoară.
Întorcându-se apoi către domnul Bennet, i se oferi drept adversar la o partidă de table. Domnul Bennet acceptă provocarea, remarcând că făcea un lucru înțelept lăsând fetele să-și vadă de micile lor distracții. Doamna Bennet și fiicele sale se scuzară în modul cel mai politicos pentru întreruperea Lydiei și îi promiseră că nu se va mai repeta, dacă el va voi să reia lectura; dar domnul Collins, după ce le dădu asigurări că nu purta niciun resentiment tinerei sale verișoare și că nu ar putea niciodată lua purtarea ei drept un afront, se așeză cu domnul Bennet la o altă masă pentru a juca table.