După o săptămână petrecută în mărturisiri de dragoste și planuri de fericire, domnul Collins fu smuls de lângă amabila lui Charlotte de ziua de sâmbătă. Durerea despărțirii putea fi totuși alinată, în ceea ce-l privea, de pregătirile pentru primirea miresei, căci avea motive să spere că, curând după următoarea lui întoarcere în Hertfordshire, se va hotărî ziua care trebuia să facă din el cel mai fericit dintre oameni. Își luă rămas bun de la rudele sale din Longbourn cu aceeași solemnitate ca prima dată; ură iarăși frumoaselor sale verișoare sănătate și fericire și promise tatălui lor o altă scrisoare de mulțumire.
Lunea următoare, doamna Bennet avu plăcerea de a-i primi pe fratele ei cu soția, care veniseră, ca de obicei, să petreacă Crăciunul la Longbourn. Domnul Gardiner era un om cu bun-simț, un gentleman, cu mult superior surorii lui, atât prin fire, cât și prin educație. Doamnelor din Netherfield le-ar fi venit greu să creadă că un om care trăia din negoț, la doi pași de propriile depozite, ar putea fi atât de bine crescut și de agreabil. Doamna Gardiner, care era cu câțiva ani mai tânără decât doamna Bennet și doamna Philips, era o femeie prietenoasă, inteligentă, elegantă și tare iubită de nepoatele ei din Longbourn. Între cele două nepoate mai mari și ea exista o mare afecțiune. Ele stătuseră adesea la mătușa lor, la Londra.
Primul lucru pe care-l făcu doamna Gardiner, după ce sosi, fu să împartă darurile aduse și să le descrie ultima modă. După ce termină, rolul ei deveni mai puțin important. Îi venise rândul să asculte. Doamna Bennet avea multe necazuri și multe lucruri de care să se plângă. Fuseseră toți foarte nedreptățiți de când nu-și mai văzuse cumnata. Două dintre fiicele sale fuseseră gata, gata să se mărite și până la urmă nu ieșise nimic.
— Nu-i fac nicio vină Janei, continuă dânsa, căci Jane l-ar fi luat pe domnul Bingley dacă ar fi putut. Dar Lizzy! Oh, soră dragă! E tare greu să te gândești că ar fi putut fi acum soția domnului Collins, dacă n-ar fi fost la mijloc propria ei îndărătnicie. A cerut-o aici, chiar în camera asta, și ea l-a refuzat. Urmarea este că Lady Lucas își va mărita una dintre fete înaintea mea și că moșia Longbourn rămâne la fel de legată prin clauza de moștenire ca oricând. Cei din familia Lucas sunt oameni foarte șireți, crede-mă, soră. Nu se gândesc decât la ce pot apuca. Îmi pare rău s-o spun, dar așa e. Mă enervează, mă îmbolnăvesc când mi se zădărnicesc planurile de către propria mea familie și când am vecini care se gândesc la ei înșiși, mai înainte de orice. Cu toate astea, venirea dumitale în momentul acesta e cea mai mare alinare a mea și mă bucur foarte mult de ce ne-ai spus despre mânecile lungi.
Doamna Gardiner, care cunoștea toate aceste vești din corespondența purtată cu Jane și Elizabeth, îi răspunse cumnatei doar în treacăt și, de dragul nepoatelor, schimbă subiectul.
Când, mai apoi, rămase singură cu Elizabeth, vorbi mai amănunțit despre toate acestea.
— Se pare că era o partidă bună pentru Jane, spuse ea. Îmi pare rău că n-a ieșit nimic. Dar lucruri din astea se întâmplă atât de des! Un tânăr așa cum mi l-ai descris pe domnul Bingley se îndrăgostește foarte ușor de o fată frumoasă, pentru câteva săptămâni; și când o întâmplare îi desparte, o uită tot atât de ușor, încât acest gen de nestatornicii e foarte frecvent.
— Admirabilă consolare, în felul ei, spuse Elizabeth, dar pe noi nu ne încălzește. Noi nu suferim dintr-o întâmplare. Nu se întâmplă deseori ca amestecul unor prieteni să-l convingă pe un tânăr cu o situație independentă să nu se mai gândească la o fată de care era îndrăgostit nebun, numai cu câteva zile mai înainte.
— Expresia aceasta „îndrăgostit nebun” este atât de răsuflată, de îndoielnică, de nedefinită, încât îmi spune prea puțin. Este tot atât de des folosită pentru sentimente ce se nasc în urma unei cunoștințe de o jumătate de oră, cât și pentru o dragoste adevărată, puternică. Mă rog, cât de „nebun” de îndrăgostit era domnul Bingley?
— N-am văzut niciodată o înclinație mai promițătoare: era din ce în ce mai neatent cu ceilalți și total preocupat de Jane. De câte ori erau împreună, aceasta se vedea tot mai hotărât și mai limpede. La balul dat de el a jignit două sau trei domnișoare pe care nu le-a poftit la dans; și chiar eu i-am vorbit de două ori fără să primesc vreun răspuns. Ar fi putut exista semne mai bune? Nu este impolitețea față de toată lumea însăși esența dragostei?
— Oh, da! A acelui gen de dragoste pe care presupun că o simțea tânărul. Biata Jane! Îmi pare rău pentru ea, căci s-ar putea, cu firea ei, să nu-i treacă prea repede. Mai bine ți s-ar fi întâmplat ție, Lizzy; ai fi râs de asta și ți-ar fi trecut mai repede. Dar crezi că am putea-o convinge să vină cu noi la Londra? Schimbarea de decor i-ar putea fi de folos; și poate puțină depărtare de casă i-ar face mai bine decât orice altceva.
Elizabeth fu extrem de încântată de această propunere și era convinsă că sora ei nu va avea nimic împotrivă.
— Sper, mai adăugă doamna Gardiner, că nu există niciun considerent, în legătură cu acest tânăr, care să-i influențeze hotărârea. Locuim într-un cartier atât de diferit; cercul nostru de cunoștințe este, și el, atât de diferit și, după cum bine știi, ieșim atât de puțin, încât nu e deloc probabil să se întâlnească, afară doar dacă nu va veni el s-o vadă.
— Ceea ce este cu totul imposibil, pentru că domnul Bingley se află acum în custodia prietenului său, și domnul Darcy nu-i va îngădui să facă o vizită Janei, în partea aceea a Londrei! Scumpă mătușică, cum de ți-ar putea măcar trece prin minte? Poate că domnul Darcy o fi auzit de un loc care se cheamă Gracechurch Street, dar cu greu ar considera suficient o lună de abluțiuni ca să-l spele de impuritățile ei, dacă ar fi călcat vreodată pe acolo, și fii sigură că domnul Bingley nu face un pas fără el.
— Cu atât mai bine. Sper că nu se vor întâlni deloc. Dar Jane nu e în corespondență cu sora lui? Domnișoara Bingley nu va avea încotro și va trebui să vină.
— Va renunța cu totul la relațiile cu Jane.
Dar, în pofida certitudinii pe care Elizabeth pretindea c-o are asupra acestui punct, cât și asupra acelui încă și mai interesant, și anume că Bingley va fi împiedicat s-o vadă pe Jane, subiectul o preocupa într-atât, încât la un examen atent se convinse că de fapt nu socotea totul pierdut. Era cu putință și chiar probabil, credea ea uneori, ca dragostea lui să reînvie, iar înrâurirea prietenilor să fie combătută cu succes de influența mai firească a farmecului Janei.
Domnișoara Bennet primi cu bucurie invitația mătușii sale; acum nu se mai gândea la cei doi Bingley altfel decât că spera — deoarece Caroline nu locuia în aceeași casă cu fratele ei — să petreacă, din când în când, câte o dimineață în compania ei, fără riscul de a se întâlni cu el.
Doamna și domnul Gardiner rămaseră la Longbourn o săptămână și, ba cu familia Philips, ba cu familia Lucas, ba cu ofițerii, nu trecu o zi fără program. Doamna Bennet aranjase cu atâta grijă distracțiile fratelui și cumnatei sale, încât nu se așezară niciodată la o masă numai în familie. Când primirea avea loc acasă la ei, totdeauna participau și câțiva ofițeri, printre care domnul Wickham era nelipsit; cu aceste prilejuri, doamna Gardiner, plină de bănuieli, din cauza caldelor recomandări făcute de Elizabeth în favoarea lui, îi urmărea atent pe amândoi. Fără să creadă — după cele ce observase — că erau tare îndrăgostiți, înclinația pe care o simțeau unul pentru celălalt era destul de vădită ca să-i dea o oarecare neliniște; și se hotărî ca, înainte de a pleca din Hertfordshire, să-i vorbească Elizabethei despre acest lucru și să-i arate nesăbuința de a încuraja o asemenea afecțiune.
Pentru doamna Gardiner, Wickham avea un mijloc de a-i face plăcere, fără nicio legătură cu farmecul lui obișnuit. Cu vreo zece-doisprezece ani în urmă, înainte de a se mărita, ea petrecuse mult timp chiar în partea aceea din Derbyshire de unde era el. Aveau, prin urmare, multe cunoștințe comune și, deși Wickham, de când murise tatăl domnului Darcy, cu cinci ani în urmă, stătuse puțin acolo, putea totuși să-i dea despre vechii ei prieteni vești mai noi decât reușise ea să capete.
Doamna Gardiner vizitase domeniul Pemberley și-l știa foarte bine pe defunctul domn Darcy, din reputație. Acest lucru constituia, prin urmare, un subiect inepuizabil. Le făcea plăcere amândurora când doamna Gardiner își compara amintirile de la Pemberley cu descrierea amănunțită pe care i-o putea da Wickham și când își plătea tributul de laude la adresa proprietarului defunct. Când află cum se purtase cu dânsul actualul domn Darcy, încercă să-și amintească dacă auzise ceva despre caracterul lui, de pe vremea când era flăcăiandru, care să concorde cu ce i se spunea acum; și, în cele din urmă, se convinse că-și amintea să fi auzit în trecut vorbindu-se de domnul Fitzwilliam Darcy ca despre un băiat foarte mândru și rău.