Familia Bennet era invitată la masă la familia Lucas și din nou, mai tot timpul zilei, domnișoara Lucas se dovedi foarte drăguță, ascultându-l pe domnul Collins. Elizabeth profită de un prilej pentru a-i mulțumi:
— Asta îi menține buna dispoziție, remarcă ea, și n-am cuvinte să-ți spun cât îți sunt de recunoscătoare.
Charlotte o asigură că e foarte bucuroasă să-i fie de folos, mărturisindu-i că era astfel răsplătită din plin pentru micul sacrificiu de timp ce-l făcea. Lucru foarte drăguț din partea ei, dar drăgălășenia Charlottei mergea mai departe decât își închipuia Elizabeth: scopul ei era, nici mai mult, nici mai puțin, decât s-o ferească de orice reînnoire a curții domnului Collins, abătând-o asupra ei înseși. Acesta era planul domnișoarei Lucas și seara, când se despărțiră, aparențele erau atât de surâzătoare, încât s-ar fi simțit aproape sigură de reușită, dacă el n-ar fi trebuit să plece atât de curând din Hertfordshire. Dar aici, Charlotte era nedreaptă cu firea lui focoasă și independentă care-l îndemnă — a doua zi de dimineață — să dispară cu o admirabilă șiretenie de la Longbourn House și să zorească înspre Lucas Lodge ca să se arunce la picioarele ei. Era foarte îngrijorat să nu fie observat de verișoarele lui, având convingerea că, dacă ele l-ar fi văzut plecând, nu se putea să nu-i ghicească planul, și nu dorea să i se cunoască tentativa decât o dată cu succesul ei, deoarece, deși era aproape sigur — și pe bună dreptate, căci Charlotte fusese destul de încurajatoare — se simțea oarecum timid din cauza aventurii de miercuri. Fu primit totuși în modul cel mai măgulitor. Domnișoara Lucas îl zări venind către casă, de la o fereastră de sus, și porni imediat să-l întâlnească pe alee, ca din întâmplare. Dar nu prea îndrăznise să spere că o așteptau acolo atâta dragoste și elocință.
În timpul cel mai scurt pe care îl îngăduiau lungile cuvântări ale domnului Collins, totul fu hotărât între ei, spre satisfacția amândurora; pe când intrau în casă, el o imploră stăruitor să-i fixeze ziua care urma să-l facă cel mai fericit dintre muritori; și deși o asemenea rugăminte trebuia deocamdată lăsată deoparte, domnișoara nu se simți în stare să se joace cu fericirea lui. Prostia cu care îl dăruise natura îi ferea curtea de orice farmec care ar fi putut face o femeie să-și dorească prelungirea ei; iar domnișoarei Lucas, care îl accepta numai și numai din dorința pură și dezinteresată de a se căpătui, nu-i păsa cât de curând avea să ajungă la acest rost.
Sir William și Lady Lucas fură grabnic rugați să-și dea consimțământul pe care-l acordară cu mare entuziasm. Situația domnului Collins făcea din el o partidă cât se poate de dorită pentru fiica lor, căreia îi puteau da prea puțină zestre; iar perspectivele lui de avere viitoare erau deosebit de bune. Lady Lucas începu pe loc să socotească — mai interesată de acest subiect decât oricând în trecut — cam câți ani mai avea domnul Bennet de trăit; iar Sir William își dete în mod categoric părerea că îndată ce domnul Collins va intra în posesia moșiei Longbourn ar fi foarte oportun ca el și soția lui să se înfățișeze la Curtea de la St. James. Întreaga familie, pe scurt, fu, cum se cuvenea, copleșită de fericire. Mezinele își făceau vise să fie scoase în lume cu un an, doi mai devreme decât s-ar fi putut altfel; iar băieții scăpară de teama că Charlotte va muri fată bătrână. Cât despre Charlotte, era destul de liniștită. Câștigase partida și acum avea răgaz să judece. Reflecțiile ei fură în general mulțumitoare. Domnul Collins nu era, desigur, nici inteligent, nici simpatic; prezența lui era obositoare, iar dragostea lui pentru ea nu putea fi decât închipuire. Totuși, va fi soțul ei. Fără să-și închipuie cine știe ce nici despre bărbați, nici despre căsnicie, măritișul fusese totdeauna ținta ei; era singurul rost onorabil pentru tinerele fete cu educație, dar cu avere mică; și oricât de nesigură, sub raportul fericirii, era mijlocul lor de protecție, cel mai plăcut, împotriva nevoilor. Acest mijloc de protecție, ea îl dobândise acum; și la vârsta de douăzeci și șapte de ani, fără să fi fost vreodată frumoasă, simțea ce mare noroc avea. Lucrul cel mai puțin plăcut, în toată chestiunea asta, era surpriza pe care i-o va prilejui Elizabethei Bennet, a cărei prietenie o prețuia mai presus decât a oricui altcuiva. Elizabeth o să se mire și poate o s-o condamne; și, deși hotărârea ei era de neclintit, o asemenea dezaprobare ar fi durut-o. Se hotărî să-i mărturisească personal totul și de aceea îi ceru domnului Collins ca la întoarcerea lui la Longbourn, la masă, să nu sufle nimănui din familie nimic despre cele întâmplate. Promisiunea de a păstra secretul fu desigur conștiincios dată, dar nu putea fi ușor ținută, deoarece curiozitatea stârnită de lunga lui absență se manifestă, când se întoarse, prin întrebări atât de directe, încât fu nevoie de oarecare iscusință pentru a le ocoli și, în același timp, de o mare abnegație, căci tare mai dorea să le facă tuturor cunoscută dragostea lui încununată de succes.
Cum urma să plece a doua zi prea devreme pentru a mai da ochii cu cineva din familie, ceremonia de bun rămas avu loc când doamnele se retraseră pentru noapte; doamna Bennet, plină de politețe și cordialitate, îi spuse cât de fericiți ar fi cu toții să-l vadă iarăși la Longbourn, oricând i-ar îngădui celelalte angajamente să vină în vizită.
— Scumpă doamnă, replică el, invitația dumneavoastră îmi este deosebit de plăcută, căci este tocmai lucrul pe care l-am sperat și puteți fi sigură că voi profita de ea cât de curând posibil.
Rămaseră cu toții uluiți și domnul Bennet, care nu dorea în niciun caz o atât de grabnică revenire a lui, spuse pe loc:
— Dar nu e niciun pericol să vă atrageți prin asta dezaprobarea lui Lady Catherine, bunul meu domn? E mai bine să vă neglijați rudele decât să vă luați riscul de a vă nemulțumi protectoarea.
— Dragă domnule, replică domnul Collins, vă rămân profund îndatorat pentru acest sfat prietenesc și puteți conta că nu voi face niciodată un pas atât de important, fără aprobarea Senioriei Sale.
— Trebuie să fiți mereu cu ochii în patru. Riscați orice altceva, mai curând decât s-o indispuneți; și dacă vedeți că venirea dumneavoastră la noi ar putea s-o supere, ceea ce mi se pare foarte probabil, stați cuminte acasă și fiți încredințat că noi nu ne vom supăra deloc.
— Credeți-mă, dragă domnule, că atenția dumneavoastră afectuoasă îmi stârnește o caldă recunoștință; și contați că veți primi curând din partea mea o scrisoare de mulțumire și pentru aceasta ca și pentru toate dovezile de atenție pe care mi le-ați arătat în timpul șederii mele în Hertfordshire. Cât privește frumoasele mele verișoare, deși absența mea s-ar putea să nu fie destul de lungă pentru a face necesar acest lucru, îmi voi lua libertatea de a le ura sănătate și fericire, fără a face o excepție nici pentru verișoara Elizabeth.
Doamnele se retraseră apoi cu amabilitățile cuvenite, toate la fel de surprinse, aflând că el se gândea să se reîntoarcă în curând. Doamnei Bennet îi plăcea să înțeleagă din asta că domnul Collins se gândea să-și aducă omagiul vreuneia dintre fiicele sale mai mici, și Mary ar fi putut fi convinsă să-l accepte. Ea îi prețuia însușirile mai mult decât toate celelalte surori; reflecțiile lui aveau o greutate care adesea o izbea; și deși nu era nicidecum atât de inteligent ca dânsa, se gândea că, dacă ar fi fost încurajat să citească și să se desăvârșească printr-un exemplu ca al ei, ar fi putut deveni un tovarăș de viață foarte plăcut. Dar a doua zi de dimineață, orice speranță de acest fel fu spulberată. Curând după micul dejun, veni domnișoara Lucas și relată Elizabethei, într-o convorbire între patru ochi, evenimentul din ajun.
Cu o zi, două mai înainte, Elizabethei îi trecuse prin minte posibilitatea ca domnul Collins să-și închipuie că era îndrăgostit de prietena ei; dar ca Charlotte să-l poată încuraja părea tot atât de imposibil, pe cât îi era ei însăși de imposibil să-l încurajeze; uimirea ei fu, prin urmare, atât de puternică, încât în primul moment uită de buna-cuviință și nu se putu stăpâni să nu exclame:
— Logodită cu domnul Collins! Draga mea Charlotte, imposibil!
Înfățișarea liniștită pe care și-o impusese domnișoara Lucas în timpul povestirii sale se tulbură o clipă, la auzul unui reproș atât de direct, dar cum se așteptase la așa ceva, își recăpătă imediat calmul și replică:
— De ce ești atât de surprinsă, draga mea Eliza? Ți se pare un lucru de necrezut ca domnul Collins să poată câștiga buna părere a unei femei, pentru că nu a avut fericirea să reușească în cazul tău?
Dar Elizabeth își revenise și, făcând un mare efort, reuși s-o asigure cu destulă fermitate că era foarte bucuroasă de perspectiva înrudirii lor și că îi dorea cea mai desăvârșită fericire.
— Te înțeleg, replică Charlotte; sigur că ești surprinsă, foarte surprinsă; e atât de puțin de când domnul Collins dorea să se căsătorească cu tine! Când vei avea însă răgazul să te gândești bine, sper că vei fi mulțumită de ceea ce am făcut. Eu nu sunt romantică, știi; n-am fost niciodată. Nu vreau decât un cămin plăcut; și, luând în considerație firea domnului Collins, relațiile și situația lui în societate, sunt convinsă că șansa mea de a fi fericită cu el este la fel de mare ca aceea cu care se pot lăuda cei mai mulți dintre oameni, la căsătoria lor.
Elizabeth răspunse liniștită: „Fără îndoială”. Și, după câteva clipe de stânjeneală, reveniră în mijlocul celorlalți. Charlotte nu mai stătu mult, și Elizabeth rămase să reflecteze la cele ce auzise. Trecu multă vreme până să se împace cu ideea unei căsătorii atât de nepotrivite. Ciudățenia domnului Collins, care făcuse două cereri de căsătorie în răstimp de trei zile, nu era nimic pe lângă faptul că fusese acceptat. Elizabeth simțise totdeauna că părerea Charlottei asupra căsătoriei nu era exact la fel cu a ei, dar nu și-ar fi închipuit că era posibil ca, atunci când va trebui să aleagă, prietena ei să-și sacrifice toate sentimentele mai nobile de dragul unor avantaje materiale. Charlotte, soția domnului Collins! Ce tablou umilitor! Și, la mâhnirea de a-și vedea prietena înjosindu-se și scăzând în stima ei, se adăuga convingerea dureroasă că acea prietenă nu va putea să se simtă prea fericită cu ceea ce alesese.