Este un adevăr universal recunoscut că un burlac înzestrat cu o avere frumoasă trebuie să ducă lipsă de o soție.
Oricât de puțin cunoscute ar fi simțămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci când apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atât de înrădăcinat în mințile celor din jur, încât burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.
— Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfârșit închiriat?
Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.
— Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci și mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr.
Domnul Bennet nu dădu niciun răspuns.
— Nu vrei să știi cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soția sa.
— Dumneata vrei neapărat să mi-o spui și eu n-am nimic împotrivă s-o aud.
Această invitație a fost de ajuns.
— Ei bine, dragul meu, trebuie să știi că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tânăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul și a fost atât de încântat, încât a și căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de Sfântul Mihail și că vreo câțiva dintre servitorii săi vor veni acolo până la sfârșitul săptămânii viitoare.
— Cum se numește?
— Bingley.
— E însurat sau burlac?
— Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac și putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre!
— Cum așa? Ce legătură are asta cu ele?
— Dragă domnule Bennet, îi răspunse soția, cum poți fi atât de sâcâitor? Știi, desigur, că mă gândesc c-o să se însoare cu una dintre ele.
— Cu scopul ăsta se stabilește oare aici?
— Scopul? Ce absurditate! Cum poți vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele și de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.
— Nu cred că e cazul. Dumneata și fetele puteți merge, sau le poți trimite singure, ceea ce ar fi încă și mai bine, deoarece, dat fiind că ești tot atât de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.
— Dragul meu, mă măgulești. Desigur, am avut și eu partea mea de frumusețe, dar nu pretind că aș mai fi cine știe ce acum. Când o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunțe să se mai gândească la propria-i frumusețe.
— Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine știe ce frumusețe la care să se gândească.
— Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley când va deveni vecinul nostru.
— Este mai mult decât îți pot promite, crede-mă.
— Dar gândește-te la fiicele dumitale. Gândește-te numai ce situație ar fi pentru una dintre ele. Sir William și Lady Lucas sunt hotărâți să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, știi bine, nu fac vizite noilor veniți. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.
— Ești exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata câteva rânduri, ca să-l asigur de deplinul meu consimțământ să se însoare cu oricare dintre fete o va alege; totuși, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.
— Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decât celelalte și sunt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia. Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.
— Niciuna dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sunt toate prostuțe și ignorante, ca toate fetele; Lizzy e însă ceva mai isteață decât surorile ei.
— Domnule Bennet, cum poți vorbi așa de urât de copiii dumitale? Îți face plăcere să mă jignești. N-ai niciun pic de milă de bieții mei nervi.
— Te înșeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sunt vechii mei prieteni. Te aud pomenindu-i, cu mare considerație, de cel puțin douăzeci de ani.
— Ah, nu știi cât sufăr!
— Sper însă că-ți va trece și că vei trăi să vezi mulți tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalându-se prin vecinătate.
— Nu ne va fi de niciun folos, de-ar veni și douăzeci din ăștia, dacă nu vrei să le faci o vizită.
— Fii sigură, scumpa mea, că atunci când vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toți.
Domnul Bennet era un amestec atât de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă și capriciu, încât douăzeci și trei de ani de viață conjugală fuseseră prea puțini pentru soția sa ca să-i înțeleagă firea. Firea ei nu era atât de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligență redusă, prea puține cunoștințe și o dispoziție instabilă. Când era nemulțumită, își închipuia că este nervoasă. Scopul vieții sale era să-și mărite fetele; mângâierea ei — vizitele și noutățile.