În dimineața următoare, Elizabeth stătea singură și îi scria Janei, cât timp doamna Collins și Maria erau plecate cu treburi în sat, când tresări auzind clopoțelul de la ușă, semn sigur că venise un musafir. Cum nu auzise nicio trăsură, se gândi că nu era cu neputință să fie Lady Catherine și, de teama aceasta, tocmai își punea deoparte scrisoarea scrisă pe jumătate, ca să scape de orice întrebări impertinente, când se deschise ușa și, spre marea ei mirare, domnul Darcy, și numai domnul Darcy, intră în cameră.
Păru și el uimit să o găsească singură și își ceru iertare că intrase astfel peste ea, lămurind-o că înțelesese că toate doamnele erau acasă.
Se așezară apoi și, după ce Elizabeth își puse întrebările despre cei de la Rosings, păreau în primejdie să se cufunde într-o tăcere desăvârșită. Era, așadar, absolut necesar să se gândească la ceva; și, în această strâmtoare, amintindu-și când îl văzuse ultima oară în Hertfordshire și fiind curioasă să afle ce va spune despre plecarea lor grăbită, remarcă:
— Cât de neașteptat ați plecat cu toții de la Netherfield în noiembrie trecut, domnule Darcy! Trebuie să fi fost o surpriză cât se poate de plăcută pentru domnul Bingley să vă vadă pe toți după el atât de curând; căci, dacă-mi amintesc bine, el plecase doar cu o zi înainte. Sper că el și surorile lui erau bine când ați plecat din Londra?
— Cât se poate de bine, vă mulțumesc.
Își dădu seama că nu avea să primească alt răspuns și, după o scurtă pauză, adăugă:
— Am înțeles, cred, că domnul Bingley nu prea se gândește să se mai întoarcă vreodată la Netherfield?
— Nu l-am auzit niciodată spunând așa ceva; dar e probabil că pe viitor își va petrece acolo foarte puțin timp. Are mulți prieteni și e la o vârstă când prietenii și obligațiile cresc necontenit.
— Dacă are de gând să stea puțin la Netherfield, ar fi mai bine pentru vecini să renunțe cu totul la casă, pentru că atunci am putea avea poate acolo o familie așezată. Dar poate că domnul Bingley n-a luat casa atât pentru comoditatea vecinilor, cât pentru a lui, și trebuie să ne așteptăm s-o țină sau s-o lase după același principiu.
— Nu m-ar mira, spuse Darcy, dacă ar renunța la ea de îndată ce i s-ar ivi o proprietate potrivită de cumpărat.
Elizabeth nu răspunse nimic. Se temea să mai vorbească despre prietenul lui și, neavând altceva de spus, se hotărî să-i lase lui grija de a găsi un subiect.
El înțelese și începu curând:
— Casa aceasta pare foarte confortabilă. Lady Catherine, cred, a făcut multe pentru ea când a venit domnul Collins la Hunsford.
— Așa cred; și sunt sigură că nu și-ar fi putut revărsa bunătatea asupra cuiva mai recunoscător.
— Domnul Collins pare să fi avut mare noroc în alegerea soției.
— Da, într-adevăr; prietenii lui se pot bucura din plin că a dat peste una dintre foarte puținele femei cu judecată care l-ar fi luat de bărbat sau care, dacă l-ar fi luat, l-ar fi făcut fericit. Prietena mea are o minte excelentă, deși nu sunt sigură că socotesc măritișul ei cu domnul Collins drept lucrul cel mai înțelept pe care l-a făcut vreodată. Pare totuși cu totul fericită și, privind lucrurile cu prudență, e desigur o partidă foarte bună pentru ea.
— Trebuie să-i fie foarte plăcut să fie așezată la o distanță atât de mică de familia și de prietenii ei.
— Numiți asta o distanță mică? Sunt aproape cincizeci de mile.
— Și ce sunt cincizeci de mile de drum bun? Ceva mai mult de o jumătate de zi de drum. Da, o numesc o distanță foarte mică.
— N-aș fi socotit niciodată distanța printre avantajele acestei căsătorii, strigă Elizabeth. N-aș fi zis niciodată că doamna Collins s-a așezat aproape de familia ei.
— E o dovadă a atașamentului dumneavoastră față de Hertfordshire. Orice loc dincolo de imediata vecinătate a Longbournului, presupun, vi s-ar părea departe.
În timp ce vorbea, avu un fel de zâmbet pe care Elizabeth își închipui că-l înțelege; el presupunea, desigur, că ea se gândea la Jane și la Netherfield, și ea roși când îi răspunse:
— Nu vreau să spun că o femeie nu poate fi așezată prea aproape de familia ei. Departele și aproapele sunt, desigur, relative și depind de multe împrejurări schimbătoare. Acolo unde averea face ca prețul călătoriei să nu conteze, distanța nu e niciun rău. Dar nu acesta e cazul aici. Domnul și doamna Collins au un venit îndestulător, dar nu atât de mare încât să le îngăduie călătorii dese; și sunt convinsă că prietena mea n-ar spune că e aproape de familia ei decât la mai puțin de jumătate din distanța de acum.
Domnul Darcy își trase scaunul puțin mai aproape de ea și spuse:
— Dumneavoastră nu puteți avea dreptul la un atașament atât de puternic față de un loc. Dumneavoastră nu se poate să fi stat întotdeauna la Longbourn.
Elizabeth păru surprinsă. Domnul simți o oarecare schimbare de sentimente; își trase scaunul înapoi, luă un ziar de pe masă și, aruncându-și ochii peste el, spuse cu glas mai rece:
— Vă place în Kent?
Urmă un scurt dialog despre ținut, calm și concis de amândouă părțile, căruia îi puse curând capăt intrarea Charlottei și a surorii ei, care tocmai se întorceau de la plimbare. Tête-à-tête-ul le surprinse. Domnul Darcy le povesti neînțelegerea din pricina căreia intrase peste domnișoara Bennet și, după ce mai stătu câteva minute fără să spună mare lucru nimănui, plecă.
— Ce poate să însemne asta? spuse Charlotte, de îndată ce el plecă. Draga mea Eliza, trebuie să fie îndrăgostit de tine, altfel n-ar fi venit niciodată la noi în felul acesta familiar.
Dar când Elizabeth le povesti despre tăcerea lui, nu păru prea probabil, nici chiar dorințelor Charlottei, să fie așa; și, după felurite presupuneri, nu putură pune vizita lui decât pe seama greutății de a găsi ceva de făcut, lucru cu atât mai probabil cu cât era anotimpul acela. Vânătorile se terminaseră toate. În casă erau Lady Catherine, cărțile și o masă de biliard; dar domnii nu pot sta tot timpul în casă; și, fie din pricina apropierii casei parohiale, fie a plăcerii plimbării până acolo, fie a oamenilor care locuiau în ea, cei doi veri găsiră de atunci ispita de a merge acolo aproape în fiecare zi. Veneau la diferite ore ale dimineții, uneori separat, alteori împreună și, din când în când, însoțiți de mătușa lor. Era limpede pentru toți că colonelul Fitzwilliam venea pentru că îi plăcea societatea lor, convingere care, firește, îl făcea și mai simpatic; iar mulțumirea pe care o simțea Elizabeth în compania lui, ca și admirația lui vădită, i-l aminteau pe favoritul ei de altădată, George Wickham; și, deși, comparându-i, vedea că în purtarea colonelului Fitzwilliam era mai puțină blândețe fermecătoare, credea că el avea poate mintea mai cultivată.
Dar de ce venea domnul Darcy atât de des la casa parohială era mai greu de înțeles. Nu putea fi pentru societate, căci adesea stătea acolo zece minute în șir fără să deschidă gura; iar când vorbea, părea s-o facă mai curând de nevoie decât de bunăvoie, un sacrificiu adus bunei-cuviințe, nu o plăcere pentru el. Rareori părea cu adevărat însuflețit. Doamna Collins nu știa ce să creadă despre el. Faptul că, din când în când, colonelul Fitzwilliam râdea de prostia lui dovedea că de obicei era altfel, lucru pe care ea, din cât îl cunoștea, nu l-ar fi putut ști; și cum i-ar fi plăcut să creadă că schimbarea aceasta era urmarea dragostei, iar obiectul acelei dragoste era prietena ei, Eliza, se apucă serios să afle adevărul: îl observa ori de câte ori erau la Rosings și ori de câte ori venea el la Hunsford, dar fără mare succes. Fără îndoială, se uita mult la prietena ei, dar ce exprima privirea aceea era greu de spus. Era o privire stăruitoare și gravă, dar Charlotte se îndoia adesea că ar fi fost în ea multă admirație, iar uneori nu părea decât neatenție.
O dată sau de două ori îi sugerase Elizabethei că el ar putea avea o slăbiciune pentru ea, dar Elizabeth râdea întotdeauna de această idee; iar doamna Collins nu socotea că e bine să insiste, de teamă să nu stârnească speranțe care s-ar fi putut sfârși doar cu o dezamăgire; căci, după părerea ei, nu încăpea nicio îndoială că toată antipatia prietenei ei s-ar fi risipit dacă ar fi putut crede că îl are în puterea ei.
În planurile ei pline de bunăvoință pentru Elizabeth, o vedea uneori măritată cu colonelul Fitzwilliam. Era, fără comparație, bărbatul cel mai plăcut; fără îndoială o admira, iar poziția lui în lume era cât se poate de potrivită; dar, ca să cântărească împotriva acestor avantaje, domnul Darcy avea de împărțit multe parohii, iar vărul lui niciuna.