— Crede într-un Dumnezeu, care este unul, atotputernic și drept — repetă Petronius, când se găsi din nou împreună cu Vinicius în lectică. — Dacă zeul ei este atotputernic, atunci dispune de viață și de moarte; iar dacă este drept, atunci trimite moartea pe drept. Atunci Pomponia de ce poartă doliu după Iulia? Regretând-o pe Iulia, îl înfruntă pe zeul ei. Trebuie să repet acest raționament maimuței noastre cu barbă arămie, căci cred că în privința dialecticii sunt egal cu Socrate. Iar în privința femeilor, sunt de acord că fiecare posedă câte trei sau patru suflete, dar niciuna nu are suflet rezonabil. Pomponia poate să cugete împreună cu Seneca sau Cornutus ce înseamnă marele lor Logos{54}… Pot să cheme împreună umbrele lui Xenofan, Parmenide, Zenon și Platon, care se plictisesc acolo în țara cimerienilor ca niște scatii în colivie… Eu am vrut să vorbesc cu ea și cu Plautius despre altceva. Pe pântecele sfânt al zeiței Isis egipteana! Dacă le-aș fi spus așa, simplu, pentru ce am venit, presupun că virtutea lor ar fi răsunat ca un scut de aramă în care lovește cineva cu un toiag. Și n-am avut curaj! Crede-mă, Vinicius, n-am avut curaj! Păunii sunt niște păsări minunate, dar țipă îngrozitor. Mi-a fost teamă de țipăt. Trebuie să laud însă alegerea ta. O adevărată „Auroră cu degete de roze”… Și știi ce-mi mai amintea? Primăvara! Și nu a noastră, cea din Italia, unde se încarcă de flori abia câte un măr pe ici și colo, iar măslinii rămân cenușii cum fuseseră și înainte, ci primăvara pe care am văzut-o cândva în Helvetia, tânără, proaspătă, de un verde crud… Pe această palidă Selene{55} — nu mă mir de tine, Marcus, însă să știi că te-ai îndrăgostit de Diana și că Aulus și Pomponia sunt gata să te sfâșie cum l-au sfâșiat odinioară câinii pe Acteon{56}.
Fără să ridice capul, Vinicius rămase tăcut o vreme, după care începu să vorbească cu o voce întretăiată de dorință:
— Am dorit-o și înainte, dar acum o doresc și mai mult. De când am ținut-o de mână, mă mistuie un foc… Trebuie s-o am. Dac-aș fi Zeus, aș învălui-o cu un nor, așa cum a învăluit-o el pe Io{57}, sau aș cădea asupra ei sub formă de ploaie, cum a căzut el asupra Danaei{58}. Aș vrea să-i sărut buzele până la durere! Aș vrea să-i aud țipătul când aș strânge-o în brațele mele. Aș vrea să-i ucid pe Aulus și Pomponia, și pe ea s-o răpesc și s-o duc în brațe acasă la mine. Astăzi n-am să dorm. Am să poruncesc să fie biciuit unul dintre sclavi și am să ascult cum geme…
— Liniștește-te — spuse Petronius. — Ți-s stârnite poftele ca unui dulgher din Subura.
— Nu-mi pasă. Trebuie s-o am. Am venit la tine să cer un sfat, dar dacă nici la tine nu-l aflu, atunci am să găsesc singur o cale… Aulus o consideră pe Ligia ca pe o fiică, atunci eu de ce s-o privesc ca pe o sclavă? De vreme ce nu există altă cale, atunci să înfășoare cu lână ușorii casei mele, să-i ungă cu grăsime de lup și să se așeze ca soție la vatra mea.
— Potolește-te, furtunos urmaș al consulilor. Nu pentru asta îi aducem pe barbari legați cu frânghii de carele noastre ca să le luăm fiicele de neveste. Ferește-te de extreme. Epuizează mai întâi mijloacele simple, cinstite și lasă-ți ție și mie timp de gândire. Și mie Chrysothemis mi se părea fiica lui Jupiter, totuși n-am luat-o de nevastă, așa cum nici Nero n-a luat-o de soție pe Acteea, deși se pretindea că e fiica regelui Attalus… Liniștește-te… Gândește-te că dacă ea are să vrea să părăsească casa lui Aulus pentru tine, ei n-au dreptul s-o oprească. Și să știi că nu numai tu te-ai aprins. Și în ea a aprins Eros flacăra… Eu am observat asta și pe mine trebuie să mă crezi… Ai răbdare. Există mijloace pentru orice, dar pentru azi și așa am gândit prea mult și asta mă obosește. În schimb, îți jur că mâine am să mă mai gândesc la dragostea ta și Petronius n-ar fi Petronius dacă n-ar găsi o soluție.
Tăcură amândoi din nou. În sfârșit, după o vreme, Vinicius spuse mai liniștit:
— Îți mulțumesc și Fortuna să fie darnică cu tine.
— Ai răbdare.
— Unde-ai dat poruncă să fii dus?
— La Chrysothemis.
— Ești fericit că o ai pe cea pe care o iubești.
— Eu? Știi care-i singurul lucru ce mă mai amuză la Chrysothemis? Faptul că ea mă înșeală cu propriul meu libert, cu cântărețul din lăută Theocles, și crede că eu nu văd. Cândva am iubit-o, dar acum doar minciunile și prostia ei mă mai amuză. Hai cu mine la ea. Dacă o să încerce să te seducă, începând să-ți deseneze litere pe masă cu degetul înmuiat în vin, să știi că nu sunt gelos.
Porunciră să fie duși amândoi la Chrysothemis.
Încă din vestibulul casei, Petronius puse mâna pe umărul lui Vinicius și zise:
— Așteaptă, mi se pare că am găsit o soluție.
— Să te răsplătească toți zeii…
— Da! Cred că-i un mijloc infailibil. Știi ce, Marcus?
— Te ascult, tu, Atena{59} mea!…
— Peste câteva zile, divina Ligia va ronțăi în casa ta grăunțele Demetrei.
— Ești mai mare decât Cezar! — strigă Vinicius, entuziasmat.
Note
{54} Aici în sens de rațiune divină.
{55} Numele grecesc al Lunii sau Dianei.
{56} Vânătorul Acteon — spunea legenda — a privit-o pe Diana în timp ce se scălda. Zeița l-a preschimbat în cerb și l-a făcut să piară sfâșiat de câini.
{57} Fiica fluviului Inachus, de care s-a îndrăgostit Jupiter. Pentru a o salva de gelozia Iunonei, a preschimbat-o într-o juncă.
{58} Fiica lui Acrisius, regele din Argos; a fost întemnițată într-un turn de tatăl ei, pentru că i s-a prezis că va fi omorât de copilul căruia îi va da viață. Jupiter a pătruns în turn sub forma unei ploi de aur.
{59} Zeița înțelepciunii, protectoare a artelor frumoase, a științei și a meșteșugurilor.