Împăratul, întorcându-se la Roma, era furios că se întorsese și, după câteva zile, era din nou mistuit de dorința de a pleca în Achaia. Emise chiar un edict în care declara că absența lui n-are să dureze mult și că treburile publice nu vor suferi din cauza asta. După aceea, însoțit de curteni, printre care se afla și Vinicius, se îndreptă spre Capitoliu să aducă jertfe zeilor pentru o călătorie norocoasă.
A doua zi însă, când vizită templul Vestei, avu loc un incident care răsturnă tot planul. Nero nu credea în zei, dar se temea de ei. Mai ales misterioasa Vesta îi da fiori de groază. Când o văzu pe zeiță și focul sfânt, părul i se zburli de frică, dinții i se încleștară spasmodic, fiori reci îl cutremurară și căzu moale în brațele lui Vinicius, care întâmplător se afla în spatele lui. Fu scos imediat din templu și dus până la Palatin, unde, deși își reveni imediat, zăcu în pat toată ziua. Spre marea uimire a celor de față, declară că a hotărât să amâne plecarea pentru mai târziu, căci zeița îl sfătuise în taină să nu se grăbească.
O oră mai târziu, cetățenii Romei erau anunțați că împăratul, văzând fețele lor întristate, călăuzit de dragostea părintească pe care le-o poartă, rămâne să împartă cu ei și bucuriile, și necazurile. Poporul se bucură de această hotărâre, convins că nu va fi lipsit de jocuri și de grâne. O mare mulțime se îngrămădi în fața porților Palatinului, aclamându-l pe divinul împărat. Nero întrerupse jocul de zaruri cu care se distra în mijlocul curtenilor și spuse:
— Da, a trebuit să amânăm. Egiptul și stăpânirea Răsăritului, după profeția zeiței, nu pot să-mi scape, deci nici Achaia. Am să poruncesc străpungerea istmului de la Corint. În Egipt vom ridica niște monumente pe lângă care piramidele vor părea un joc de copii. Am să poruncesc să se sculpteze un sfinx de șapte ori mai mare decât cel care se uită în pustiu, lângă Memfis, și să aibă chipul meu. Secolele viitoare vor vorbi despre acest monument și despre mine.
— Ți-ai ridicat de pe acum un monument prin versurile tale, mai mare nu de șapte ori, ci de trei ori câte șapte decât piramida lui Keops — spuse Petronius.
— Dar prin cântec? — întrebă Nero.
— O, de s-ar pricepe cineva să-ți ridice o statuie ca a lui Memnon, care să cânte cu vocea ta la răsăritul soarelui! Mările din jurul Egiptului ar roi în vecii vecilor de corăbii și mulțimi din cele trei părți ale lumii ar asculta în extaz cântecul tău.
— Din păcate, nimeni n-ar putea așa ceva! — spuse Nero.
— Însă poți porunci să te cioplească în bazalt conducând cvadriga.
— Adevărat! Am s-o fac!
— Vei face un dar omenirii.
— În Egipt am să mă căsătoresc cu Luna, care este văduvă, și voi fi un adevărat zeu.
— Și nouă ai să ne dai de soții stelele. Vom crea o nouă constelație care se va numi constelația lui Nero. Pe Vitellius îl vei căsători cu Nilul ca să se nască hipopotamul. Lui Tigellinus dăruiește-i pustiul; atunci va fi regele șacalilor…
— Dar mie ce-mi rezervi? — întrebă Vatinius.
— Apis{115} să te binecuvânteze! Ai organizat jocuri atât de minunate la Benevent, că nu pot să-ți urez decât să faci o pereche de ghete pentru sfinx, să nu-i mai degere labele noaptea; pe urmă ai să faci încălțăminte pentru toți coloșii înșirați pe aleile din fața templelor. Fiecare are să găsească acolo o ocupație pe măsura lui. Domitius Afer, de exemplu, va deveni vistiernic, fiindcă cinstea lui a ajuns proverbială. Îmi place, împărate, când visezi despre Egipt și mă întristează că ai amânat planul plecării.
Nero răspunse:
— Ochii voștri muritori n-au văzut nimic, căci zeița se arată numai cui vrea ea. Aflați că, atunci când am fost în templul Vestei, ea însăși a stat lângă mine și mi-a spus la ureche: „Amână plecarea.” A fost ceva atât de neașteptat, încât m-am speriat, deși ar trebui să le fiu recunoscător zeilor, fiindcă-mi poartă de grijă.
— Toți ne-am speriat — spuse Tigellinus —, iar vestala Rubria a leșinat.
— Rubria! — spuse Nero. — Ce gât frumos are, alb ca zăpada!
— Dar când te vede, roșește, divine Cezar.
— Da! Am observat și eu. Ciudat! Vestală! Este ceva divin în fiecare vestală, iar Rubria este foarte frumoasă.
Căzu o clipă pe gânduri, după care întrebă:
— Spuneți-mi: de ce oamenii se tem mai mult de Vesta decât de alți zei? Ce-i în asta? Uite, și pe mine m-a cuprins teama, deși sunt preotul suprem. Îmi amintesc doar că am căzut pe spate și că m-aș fi prăbușit la pământ dacă nu m-ar fi susținut cineva. Cine m-a susținut?
— Eu — răspunse Vinicius.
— Ah! tu, „severule Ares”? De ce n-ai fost la Benevent? Mi s-a spus că ești bolnav și, într-adevăr, ai fața schimbată. Aha! Am auzit că Croton a vrut să te omoare? E adevărat?
— Da. Mi-a rupt brațul, dar m-am apărat.
— Cu brațul rupt?
— M-a ajutat un barbar, care a fost mai puternic decât Croton.
Nero se uită la el, mirat:
— Mai puternic decât Croton? Glumești? Croton a fost cel mai puternic dintre oameni, iar acum este Sifax din Etiopia.
— Îți spun, împărate, ce-am văzut cu ochii mei.
— Unde-i perla asta? Nu s-a făcut rege al pădurii Dianei?
— Nu știu, împărate. L-am pierdut din ochi.
— Nu știi măcar din ce popor se trage?
— Mă durea brațul rupt, așa că nu l-am mai putut întreba de nimic.
— Caută-mi-l și găsește-l.
Auzind asta, Tigellinus zise:
— Mă ocup eu de asta.
Însă Nero continuă să-i vorbească lui Vinicius.
— Îți mulțumesc că m-ai susținut. Puteam, căzând, să-mi sparg capul. Cândva erai un tovarăș bun de petreceri, dar de când cu războiul și slujba sub comanda lui Corbulon, te-ai sălbăticit și te văd rar.
Apoi, după o scurtă tăcere, adăugă:
— Ce mai face fata aceea… prea îngustă în șolduri… de care erai îndrăgostit și pe care am luat-o de la Aulus pentru tine?…
Vinicius se tulbură, însă Petronius îi veni în ajutor:
— Pariez, stăpâne — zise el — că a uitat-o. Vezi cât e de încurcat? Întreabă-l câte au fost de atunci și nu garantez că știe. Viniciușii au fost ostași buni, dar și mai buni cocoși. Ei au nevoie de un cârd. Pedepsește-l pentru asta, stăpâne, și nu-l invita la banchetul pe care a promis Tigellinus să-l organizeze în cinstea ta, pe lacul lui Agrippa.
— Nu, n-am să fac asta. Am încredere în Tigellinus. Sper că acolo n-au să lipsească nici cârdurile de femei.
— Cum o să lipsească grațiile acolo unde va fi Amor? — răspunse Tigellinus.
Nero spuse:
— Mă chinuie plictiseala! Îndemnat de zeiță, am rămas la Roma, dar n-o pot suferi. Voi pleca la Antium. Mă sufoc în străzile astea înguste, printre casele astea în ruină, printre fundăturile astea sordide. Aerul împuțit ajunge până aici, în casa mea, în grădinile mele. Ah, dacă un cutremur ar distruge Roma, dacă un zeu înfuriat ar face-o una cu pământul, abia atunci v-aș arăta cum trebuie construit un oraș, capitala mea și a întregii lumi.
— Cezare — spuse Tigellinus —, zici: „dacă vreun zeu înfuriat ar distruge orașul” — așa-i?
— Da! Și ce-i cu asta?
— Dar nu ești tu un zeu?
Nero dădu din mână cu o expresie de plictiseală, după care spuse:
— Să vedem ce-o să ne organizezi pe lacul lui Agrippa. Pe urmă plec la Antium. Voi cu toții sunteți niște pigmei, așa că nu înțelegeți că am nevoie de lucruri mari.
Spunând acestea, închise ochii, arătând că are nevoie de odihnă. Curtenii începură să plece. Petronius ieși cu Vinicius și-i spuse:
— Ești deci chemat să iei parte la banchet. Barbă-Arămie a renunțat la călătorie, dar în schimb are să-și facă de cap mai mult ca oricând. Caută și tu să te distrezi, să găsești uitarea în nebuniile astea. La naiba! Doar am cucerit lumea și avem dreptul să petrecem. Tu, Marcus, ești un băiat foarte frumos și, într-o oarecare măsură, asta și explică slăbiciunea pe care o am pentru tine. Pe Diana din Efes! Dacă ți-ai vedea sprâncenele împreunate și fața pe care se cunoaște sângele vechi al quiriților! Ceilalți arată pe lângă tine ca niște liberți. Da! Dacă n-ar fi religia aceea sălbatică, Ligia ar fi astăzi în casa ta. Mai încearcă să dovedești că ăștia nu-s dușmanii vieții și ai oamenilor… S-au purtat bine cu tine și n-ai decât să le fii recunoscător, dar în locul tău aș urî religia asta și aș căuta desfătarea acolo unde poate fi găsită. Ești un băiat splendid, îți repet, iar Roma roiește de divorțate.
— Mă mir doar că încă nu te-ai plictisit de toate astea — răspunse Vinicius.
— Cine ți-a spus? Pe mine toate astea mă obosesc de multă vreme, dar eu nu mai am anii tăi. Și, de altfel, am alte pasiuni care ție-ți lipsesc. Îmi plac cărțile care ție nu-ți plac, îmi place poezia care pe tine te plictisește, îmi plac vasele, gemele și o mulțime de lucruri la care tu nici nu te uiți. Am dureri în șira spinării pe care tu nu le ai. În sfârșit, am găsit-o pe Eunice, iar tu n-ai găsit nimic asemănător… Mă simt bine acasă printre capodopere; din tine însă n-am să fac niciodată un estet. Știu că în viață n-am să găsesc niciodată mai mult decât am găsit. Tu ești la vârsta când încă mai aștepți ceva și cauți. Dacă ar veni moartea, cât ești de curajos și de trist, ai muri, mirat că trebuie să părăsești lumea atât de curând, în timp ce eu aș primi-o ca pe o necesitate, convins că în toată lumea asta nu există fructe pe care să nu le fi gustat. Nu mă grăbesc, dar nici n-am s-o lungesc. Singura mea grijă e să fiu vesel până la sfârșit. Există și sceptici veseli. Stoicii, pentru mine, sunt niște proști, dar stoicismul măcar te oțelește; creștinii tăi aduc pe lume întristarea, care în viață-i ca ploaia în natură. Știi ce-am aflat? Că, în timpul serbărilor pe care le organizează Tigellinus, pe malurile lacului vor fi lupanare unde-o să fie aduse femei din cele mai de frunte case din Roma. Oare nu se va găsi măcar una destul de frumoasă ca să-ți aline jalea? Vor fi și fecioare, care vor ieși pentru prima dată în lume… ca nimfe. Așa-i imperiul nostru roman. De-acum e cald. Vântul de sud va încălzi apa și corpurile goale nu se vor zgribuli. Narcis, află că n-are să se găsească niciuna care să ți se opună. Niciuna — chiar de-ar fi vestală.
Vinicius începu să se lovească cu palma peste frunte, ca omul preocupat veșnic de un singur gând.
— A trebuit s-o nimeresc tocmai pe aceea unică…
— Dar cine ți-a adus nenorocirea asta dacă nu creștinii?… Oamenii a căror deviză este o cruce nu pot să fie altfel. Ascultă-mă: Grecia a fost frumoasă și a dat naștere înțelepciunii lumii, noi am creat puterea, dar, ce crezi, ce poate crea învățătura asta? Dacă știi, explică-mi și mie, căci, pe Pollux, nu-mi pot da seama.
Vinicius ridică din umeri.
— S-ar părea că te temi să nu mă fac creștin.
— Mă tem să nu-ți ratezi viața. Dacă nu poți fi Grecia, fii Imperiul Roman: domnește și petrece! Nebuniile noastre au măcar un sens. Îl disprețuiesc pe Barbă-Arămie pentru că este un măscărici grecizat. Dacă s-ar considera roman, aș admite să facă nebunii. Promite-mi că, dacă acum, întorcându-te acasă, ai să găsești vreun creștin la tine, ai să scoți limba la el. Dac-are să fie medicul Glaucus, nici măcar n-o să se mire. La revedere pe lacul lui Agrippa.
Note
{115} Taurul sacru în religia egipteană, al cărui cult a cunoscut o largă răspândire în sec. X–VI î.e.n.