Vinicius către Ligia:
„Ai fost vreodată, scumpa mea, cu familia lui Aulus la Antium? Dacă nu, atunci voi fi fericit dacă am să ți-l pot arăta cândva. Încă de la Laurentum, încep să se înșire pe faleză vilele una după alta. Antiumul însuși nu-i decât un șir nesfârșit de palate și porticuri, ale căror coloane, pe vreme senină, se oglindesc în apă. Am și eu o vilă aici, chiar lângă apă, un mic parc de măslini și chiparoși în spatele casei. Când mă gândesc că vila asta o să fie cândva a ta, marmurile ei îmi par mai albe, grădinile mai răcoroase și marea mai azurie. O, Ligia, ce bine e să trăiești și să iubești! Bătrânul Menicles, care îngrijește de vilă, a sădit pe sub tufele de mirt covoare de iriși. Când i-am văzut, mi-a venit în minte casa lui Aulus, impluvium-ul și grădina în care am stat alături de tine. Și ție irișii ăștia au să-ți amintească casa părintească; de aceea sunt sigur că are să-ți placă Antiumul și vila noastră.
Imediat după sosire, am discutat cu Pavel în timpul prânzului. Am vorbit mult despre tine. Pe urmă, el a început să predice iar, și eu l-am ascultat. Chiar dacă aș ști să scriu ca Petronius, tot n-aș reuși să exprim tot ce am simțit și gândit. Eu nu mă așteptam să existe pe lume fericire, frumusețe și împăcare despre care oamenii să nu fi știut până acum. Păstrez însă toate acestea pentru convorbirile noastre, când voi veni la Roma, în prima clipă liberă.
Spune-mi, cum poate să existe pe pământ laolaltă oameni ca Apostolul Petru, Pavel din Tars și împăratul? Te întreb pentru că, după ce îl ascultasem pe Pavel, mi-am petrecut seara la Nero. Știi ce-am auzit acolo? Mai întâi, și-a citit poemul său despre distrugerea Troiei. A început apoi să se plângă că n-a văzut niciodată un oraș arzând. Îl invidiază pe Priam și-l consideră un om fericit tocmai pentru că a putut contempla incendierea și pieirea cetății natale. Auzindu-l, Tigellinus a zis: «Spune o singură vorbă, divine, și iau o torță și, înainte de căderea nopții, vei vedea Antiumul în flăcări». Împăratul îi spuse că-i un prost. «Unde-aș mai veni să respir aerul mării și să-mi oblojesc vocea cu care m-au înzestrat zeii și de care, după cum se spune, trebuie să am grijă spre binele poporului? Oare nu Roma este aceea care-mi dăunează? Oare nu miasmele sufocante din Subura și Esquilin mă fac să răgușesc? Oare Roma în flăcări n-ar fi un spectacol de o sută de ori mai frumos și mai tragic decât Antium?» Cu toții începură să spună ce tragedie nemaipomenită ar fi un astfel de spectacol, un asemenea oraș, care a cucerit lumea, transformat în cenușă. Cezarul spuse că astfel poemul lui ar întrece cântecul lui Homer. Pe urmă, povesti cum ar reconstrui orașul, cum secolele următoare ar admira opera lui, față de care ar păli și cele șapte minuni ale lumii. Ascultându-l, convivii beți începură să strige: «Fă asta! Fă-o!» Iar el răspunse: «Ar trebui să am prieteni mai credincioși și mai devotați».
Eu, recunosc, ascultându-l, am fost cuprins de neliniște, pentru că în Roma te afli tu, carissima. Acum îmi vine și mie să râd de teama asta. Cred că Cezarul și curtenii, oricât ar fi de nebuni, nu și-ar permite o infamie ca asta. Totuși, uite ce i se poate năzări unui om din frică pentru dragostea lui. Aș prefera totuși ca locuința lui Linus să nu se afle într-o străduță îngustă, ca locuința din Transtiberim, într-un cartier locuit de o populație străină, de care nu s-ar ține seama într-un asemenea caz. Mie nici palatele nu mi se par o locuință demnă de tine. Aș vrea să nu-ți lipsească nimic din podoabele și confortul cu care te-ai obișnuit din copilărie.
Mută-te în casa lui Aulus, Ligia mea. M-am gândit mult la asta. Dacă împăratul ar fi în Roma, știrea acestei înapoieri ar putea într-adevăr să ajungă prin sclavi la Palatin, să atragă asupra ta atenția și persecuții, pentru că ai îndrăznit să te împotrivești voinței împăratului. Însă el va rămâne încă mult timp în Antium, iar când se va întoarce, lumea are să uite și sclavii n-au să mai vorbească despre asta. Linus și Ursus pot locui cu tine. De altfel, sper că, înainte ca Palatinul să-l vadă pe împărat, tu, divina mea, vei locui în propria-ți casă, în Carinae.
Binecuvântată va fi ziua, ora și clipa în care vei trece pragul casei mele, și, dacă Christos, pe care învăț să-L cunosc, are să facă asta, să fie binecuvântat numele Lui. Am să-L slujesc și am să-mi dau pentru El viața și sângele. Nu spun bine: Îl vom sluji amândoi, atât cât vom trăi. Te iubesc din tot sufletul și te salut.”