Măsurarea scheletului balenei
Mai întâi, doresc să vă pun dinainte o lămurire amănunțită și limpede despre mărimea acestui Leviatan în viață, al cărui schelet urmează să vi-l înfățișez pe scurt. O asemenea lămurire se poate dovedi de folos aici.
După un calcul atent pe care l-am făcut și pe care îl întemeiez în parte pe estimarea căpitanului Scoresby de șaptezeci de tone pentru cea mai mare balenă de Groenlanda, de șaizeci de picioare lungime; după calculul meu atent, zic, un cașalot de cea mai mare mărime, între optzeci și cinci și nouăzeci de picioare lungime și ceva mai puțin de patruzeci de picioare la cea mai mare circumferință, o asemenea balenă va cântări cel puțin nouăzeci de tone; astfel încât, socotind treisprezece oameni la o tonă, ar întrece cu mult greutatea întregii populații a unui sat de o mie o sută de locuitori.
Nu credeți, așadar, că mințile ar trebui înhămate la acest Leviatan, ca vitele înjugate, ca să-l facă măcar să se clintească în închipuirea vreunui om de uscat?
După ce v-am pus deja dinainte, în felurite chipuri, craniul, răsuflătoarea, falca, dinții, coada, fruntea, înotătoarele și alte felurite părți ale lui, voi arăta acum doar ceea ce este mai interesant în ansamblul oaselor sale neacoperite. Dar, cum craniul colosal cuprinde o parte atât de mare din întreaga întindere a scheletului; cum este de departe partea cea mai complicată; și cum nimic despre el nu va mai fi repetat în acest capitol, trebuie să nu uitați să-l purtați în minte, ori la subraț, pe măsură ce înaintăm, altfel nu veți dobândi o înțelegere deplină a alcătuirii generale pe care urmează s-o privim.
În lungime, scheletul cașalotului de la Tranque măsura șaptezeci și două de picioare; așa că, îmbrăcat pe de-a-ntregul în carne și întins, în viață, trebuie să fi avut nouăzeci de picioare lungime; căci, la balenă, scheletul pierde cam o cincime din lungime față de trupul viu. Din aceste șaptezeci și două de picioare, craniul și falca cuprindeau vreo douăzeci de picioare, lăsând cam cincizeci de picioare de șiră simplă a spinării. De această șiră, pe ceva mai puțin de o treime din lungimea ei, era prins uriașul coș rotund al coastelor, care închisese odinioară măruntaiele. Pentru mine, acest piept uriaș, cu coaste de fildeș și cu șira lungă, neîntreruptă, întinzându-se departe de el în linie dreaptă, semăna nu puțin cu corpul unei mari corăbii abia așezate pe cala de construcție, când nu i-au fost montate decât vreo douăzeci dintre coastele dezgolite ale prorei, iar chila, în rest, nu e deocamdată decât o bârnă lungă, nelegată.
Coastele erau câte zece pe fiecare parte. Prima, începând de la gât, avea aproape șase picioare lungime; a doua, a treia și a patra erau fiecare pe rând mai lungi, până atingeai culmea la cea de-a cincea, ori la una dintre coastele de la mijloc, care măsura opt picioare și câțiva țoli. De acolo, coastele rămase se micșorau, până când a zecea și ultima nu mai avea decât cinci picioare și câțiva țoli. În grosime, toate se potriveau frumos cu lungimea lor. Coastele de la mijloc erau cele mai arcuite. În unele dintre Arsacide, sunt folosite drept grinzi pe care să se așeze punți pentru pietoni peste pâraie.
Privind aceste coaste, nu puteam să nu fiu izbit din nou de împrejurarea, repetată în atâtea feluri în această carte, că scheletul balenei nu este nicidecum tiparul formei ei îmbrăcate în carne. Cea mai mare dintre coastele de la Tranque, una dintre cele de la mijloc, ocupa acea parte din pește care, în viață, are cea mai mare grosime pe verticală. Acum, cea mai mare grosime pe verticală a trupului îmbrăcat al acestei balene trebuie să fi fost de cel puțin șaisprezece picioare; pe când coasta corespunzătoare măsura doar puțin peste opt picioare. Așa că această coastă nu dădea decât pe jumătate o idee despre adevărata mărime a acelei părți în viață. Pe deasupra, pe o anumită întindere, unde vedeam acum numai o șiră golașă a spinării, totul fusese odinioară înfășurat în tone de masă adăugată, din carne, mușchi, sânge și măruntaie. Și mai mult, în locul largilor înotătoare vedeam aici doar câteva încheieturi răvășite; iar în locul lobilor grei și maiestuoși ai cozii, dar fără oase, un gol desăvârșit!
Cât de zadarnic și de prostesc, așadar, mi-am zis, pentru omul timid și neumblat să încerce să înțeleagă cum se cuvine această balenă minunată doar cercetând îndelung scheletul ei mort și subțiat, întins în această pădure liniștită. Nu. Numai în inima celor mai aprige primejdii; numai când te afli în vârtejurile lobilor ei mânioși; numai pe marea adâncă și nemărginită poate fi balena pe de-a-ntregul îmbrăcată în carne cunoscută cu adevărat și în chip viu.
Dar șira spinării. Pentru ea, cel mai bun chip de a o cerceta este ca, folosind o macara, să-i înălțăm oasele, puse cap la cap, unele peste altele. Nu-i o treabă de-o clipă. Dar acum, că-i gata, seamănă foarte mult cu Coloana lui Pompei.
Sunt în total patruzeci și ceva de vertebre, care în schelet nu sunt încheiate între ele. În cea mai mare parte, stau ca marile blocuri noduroase ale unui vârf de turn gotic, alcătuind rânduri trainice de zidărie grea. Cea mai mare, una de la mijloc, are în lățime ceva mai puțin de trei picioare și în adâncime mai mult de patru. Cea mai mică, acolo unde șira se subțiază spre coadă, are numai doi țoli lățime și seamănă întrucâtva cu o bilă de biliard albă. Mi s-a spus că mai erau și altele mai mici, dar le pierduseră niște mici ștrengari canibali, copiii preotului, care le șterpeliseră ca să se joace cu ele de-a bilele. Vedem astfel cum șira spinării chiar și a celei mai mari dintre vietăți se subțiază în cele din urmă până la o simplă joacă de copii.