Capul balenei propriu-zise — privire comparativă
Trecând acum pe cealaltă parte a punții, să privim îndelung și cu luare-aminte capul balenei propriu-zise.
După cum, în forma lui generală, capul nobilului cașalot poate fi asemuit unui car roman de război (mai ales în față, unde e atât de larg rotunjit), tot așa, într-o privire de ansamblu, capul balenei propriu-zise seamănă, nu prea elegant, cu un pantof uriaș al cărui vârf e ca prora unei galiote. Acum două sute de ani, un bătrân călător olandez îi asemuia forma cu un calapod de cizmar. Și chiar în acest calapod ori pantof, bătrâna din povestea pentru copii, cu puzderia ei de odrasle, s-ar putea adăposti în mare tihnă, ea și toți urmașii ei.
Dar, pe măsură ce vă apropiați de acest cap mare, el începe să ia înfățișări deosebite, după unghiul din care îl priviți. Dacă stați pe creștetul lui și vă uitați la cele două răsuflători în forma literei f, ați lua întregul cap drept un violoncel uriaș, iar aceste răsuflători, drept deschizăturile tablei lui de rezonanță. Apoi, iarăși, dacă vă opriți privirea asupra acelei încrustații ciudate, cu creastă și cu înfățișare de pieptene, din vârful masei — acea alcătuire verde, năpădită de ciripede, pe care groenlandezii o numesc „coroana”, iar pescarii din sud, „boneta” balenei propriu-zise —, oprindu-vă ochii numai asupra ei, ați lua capul drept trunchiul unui stejar uriaș, cu un cuib de pasăre în furca ramurilor. Oricum, când priviți crabii vii care se cuibăresc aici, pe această bonetă, aproape sigur vă va veni un asemenea gând; în afară de cazul, ce-i drept, în care închipuirea vi s-a oprit la termenul marinăresc de „coroană”, dat și el acestei alcătuiri; în care caz vă va încânta să vă gândiți că monstrul acesta puternic e, de fapt, un rege al mării cu diademă, a cărui coroană verde a fost întocmită pentru el în chipul acesta minunat. Dar, dacă balena e rege, atunci e un ins cu o înfățișare prea bosumflată ca să facă cinste unei diademe. Priviți buza aceea de jos, atârnând! Ce uriașă îmbufnare și răsfrângere a buzei! O îmbufnare și o răsfrângere care, după măsura dulgherului, au vreo douăzeci de picioare în lung și cinci picioare în adânc; o îmbufnare și o răsfrângere care vă vor da vreo cinci sute de galoane de untură, și mai mult.
Mare păcat, acum, că această nefericită balenă are buză de iepure. Despicătura e lată de vreun picior. Probabil că mama, într-un răstimp însemnat, înota în josul coastei peruviene, când cutremurele făceau plaja să se caște. Peste această buză, ca peste un prag lunecos, alunecăm acum în gură. Pe cuvântul meu, dacă aș fi la Mackinaw, aș lua-o drept interiorul unui wigwam indian. Dumnezeule mare! Acesta e drumul pe care a mers Iona? Acoperișul e înalt de vreo douăsprezece picioare și se încheie într-un unghi destul de ascuțit, ca și cum ar avea acolo o adevărată bârnă de coamă; iar aceste laturi cu nervuri, arcuite și păroase ne arată acele minunate șipci de os de balenă, pe jumătate verticale, în formă de iatagan, să zicem trei sute de fiecare parte, care, atârnând de partea de sus a capului ori de osul creștetului, alcătuiesc jaluzelele venețiene pomenite în treacăt în altă parte. Marginile acestor oase sunt tivite cu fibre păroase, prin care balena propriu-zisă strecoară apa și în a căror încâlceală reține peștișorii, când trece cu gura deschisă prin mările de brit, la vremea hrănirii. În jaluzelele de os din mijloc, așa cum stau în rânduiala lor firească, se văd anumite semne ciudate, curbe, scobituri și creste, după care unii vânători de balene socotesc vârsta făpturii, așa cum se socotește vârsta unui stejar după inelele lui circulare. Deși siguranța acestui criteriu e departe de a putea fi dovedită, el are totuși un iz de probabilitate prin analogie. Oricum, dacă îl primim, trebuie să-i dăm balenei propriu-zise o vârstă cu mult mai înaintată decât ar părea de crezut la prima vedere.
În vremurile vechi, par să fi precumpănit cele mai ciudate închipuiri despre aceste jaluzele. Un călător din Purchas le numește minunatele „mustăți” dinăuntrul gurii balenei;[16] altul, „peri de porc”; un al treilea domn bătrân, din Hackluyt, folosește următorul limbaj elegant: „De fiecare parte a fălcii sale de sus cresc vreo două sute cincizeci de aripioare, care se arcuiesc peste limbă de fiecare parte a gurii.”
După cum știe toată lumea, aceiași „peri de porc”, „aripioare”, „mustăți”, „jaluzele”, ori cum vreți să le spuneți, le dau doamnelor tijele de corset și alte născociri de întărire. Dar, în această privință, cererea scade de multă vreme. Pe timpul reginei Anne, osul de balenă era în culmea gloriei, fusta pe cercuri fiind atunci marea modă. Și, după cum acele doamne de demult se mișcau voioase, deși în fălcile balenei, cum s-ar putea spune, tot așa, la o aversă, cu aceeași nepăsare, alergăm și noi astăzi sub aceleași fălci ca să ne adăpostim; umbrela fiind un cort întins peste același os.
Dar acum uitați pentru o clipă de jaluzele și de mustăți și, stând în gura balenei propriu-zise, priviți din nou în jur. Văzând toate aceste colonade de os înșirate atât de metodic, n-ați crede că sunteți înăuntrul marii orgi din Haarlem și că priviți mia ei de tuburi? Drept covor al orgii avem un covor turcesc cât se poate de moale — limba, care e lipită, parcă, de podeaua gurii. E foarte grasă și fragedă, și lesne se poate sfâșia în bucăți când e ridicată pe punte. Cât despre această limbă pe care o avem acum înainte, dintr-o privire în treacăt, aș spune că face șase butoaie; adică vă va da cam atâta untură.
Până acum trebuie să fi văzut limpede adevărul cu care am început — că, la cașalot și la balena propriu-zisă, capetele sunt aproape cu totul diferite. Să rezumăm, așadar: în cel al balenei propriu-zise nu e niciun mare puț de spermanțet; niciun dinte de fildeș; nicio mandibulă lungă și subțire a fălcii de jos, ca la cașalot. Nici la cașalot nu sunt asemenea jaluzele de os; nicio buză de jos uriașă; și abia dacă are limbă. Mai mult, balena propriu-zisă are două răsuflători exterioare, iar cașalotul, numai una.
Aruncați acum o ultimă privire asupra acestor capete venerabile, învăluite în glugi, cât încă mai zac laolaltă; căci unul se va scufunda curând în mare, fără să-i fie însemnată pieirea; celălalt nu va întârzia mult să-l urmeze.
Puteți desluși expresia cașalotului de colo? E aceeași cu care a murit, doar că unele dintre ridurile mai lungi de pe frunte par acum să se fi șters. Cred că fruntea lui lată e plină de o liniște ca a preriei, născută dintr-o nepăsare speculativă față de moarte. Dar luați seama la expresia celuilalt cap. Vedeți buza aceea uimitoare de jos, apăsată din întâmplare de bordul corăbiei, încât să cuprindă strâns falca. Nu pare tot acest cap să vorbească despre o uriașă hotărâre practică de a înfrunta moartea? După mine, această balenă propriu-zisă a fost un stoic; cașalotul, un platonician, care s-ar fi putut apuca de Spinoza în anii de pe urmă.
Note
[16] Aceasta ne amintește că balena propriu-zisă are într-adevăr un fel de mustăți, ori, mai degrabă, o mustață, alcătuită din câteva fire albe, răzlețe, pe partea de sus a capătului exterior al fălcii de jos. Uneori, aceste smocuri dau chipului său altminteri solemn o înfățișare oarecum de tâlhar.