Onoarea și gloria vânătorii de balene
Sunt îndeletniciri în care adevărata metodă este o dezordine chibzuită.
Cu cât mă cufund mai adânc în această chestiune a vânătorii de balene și îmi împing cercetările până la izvorul ei, cu atât mă impresionează mai mult marea ei cinste și vechime; și mai ales când găsesc atâția semizei și eroi de seamă, profeți de toate felurile, care, într-un chip sau altul, i-au dat strălucire, mă cuprinde încântarea la gândul că și eu aparțin, fie și numai într-un rang subaltern, unei frății atât de ilustre.
Viteazul Perseu, un fiu al lui Jupiter, a fost primul vânător de balene; și, spre veșnica cinste a chemării noastre, trebuie spus că prima balenă atacată de frăția noastră n-a fost ucisă din vreun gând josnic. Acelea erau vremurile cavalerești ale meseriei noastre, când nu purtam arme decât spre a-i ajuta pe cei aflați în restriște, nu spre a umple cănile de umplut lămpi ale oamenilor. Toată lumea cunoaște frumoasa poveste a lui Perseu și a Andromedei: cum frumoasa Andromeda, fiică de rege, fusese legată de o stâncă pe țărmul mării și cum, tocmai când Leviatanul era pe cale s-o răpească, Perseu, prințul vânătorilor de balene, înaintând neînfricat, harponă monstrul, o scăpă pe fecioară și o luă de soție. A fost o admirabilă ispravă de măiestrie, rareori izbutită de cei mai buni harponieri de astăzi, întrucât acest Leviatan a fost ucis din prima aruncare. Și nimeni să nu se îndoiască de această poveste a archiților; căci în vechea Joppa, astăzi Jaffa, pe coasta Siriei, într-unul dintre templele păgâne, s-a aflat timp de multe veacuri uriașul schelet al unei balene, ale cărui oase, după legendele cetății și spusele tuturor locuitorilor ei, erau chiar ale monstrului ucis de Perseu. Când romanii cuceriră Joppa, același schelet fu dus în Italia în triumf. Ceea ce pare cu totul neobișnuit și plin de tâlc în această poveste este următorul lucru: din Joppa plecase pe mare Iona.
Înrudită cu aventura lui Perseu și a Andromedei — ba, după unii, izvorâtă pe o cale ocolită din ea — este faimoasa poveste a Sfântului Gheorghe și a Balaurului; iar eu susțin că acest balaur a fost o balenă; căci în multe cronici vechi balenele și balaurii sunt amestecați în chip ciudat și adesea unul ține locul celuilalt. „Tu ești ca un leu al apelor și ca un balaur al mării”, zice Iezechiel; înțelegând prin aceasta, limpede, o balenă; de fapt, unele versiuni ale Bibliei folosesc chiar acest cuvânt. Pe lângă asta, isprava ar pierde mult din gloria ei dacă Sfântul Gheorghe n-ar fi întâlnit decât o reptilă târâtoare de uscat, în loc să se bată cu marele monstru al adâncurilor. Oricine poate ucide un șarpe, dar numai un Perseu, un Sfânt Gheorghe, un Coffin au în ei curajul să pășească îndrăzneț în fața unei balene.
Să nu ne lăsăm amăgiți de picturile moderne ale acestei scene; căci, deși făptura întâlnită de acel viteaz vânător de balene din vechime este înfățișată vag sub o formă asemănătoare grifonului, iar lupta este zugrăvită pe uscat și sfântul călare, totuși, ținând seama de marea neștiință a acelor vremuri, când adevărata înfățișare a balenei le era necunoscută artiștilor; și ținând seama că, la fel ca în cazul lui Perseu, balena Sfântului Gheorghe s-ar fi putut târî din mare pe plajă; și ținând seama că animalul pe care încălecase Sfântul Gheorghe s-ar fi putut să nu fie decât o focă mare sau o morsă; având toate acestea în vedere, nu va părea cu totul potrivnic legendei sacre și celor mai vechi reprezentări ale scenei să socotim acest așa-zis balaur drept nimeni altul decât marele Leviatan însuși. De fapt, pusă în fața adevărului riguros și pătrunzător, întreaga poveste va păți ca acel idol al filistenilor, și pește, și carne, și pasăre, numit Dagon; căruia, așezat fiind în fața chivotului lui Israel, îi căzură capul de cal și amândouă palmele mâinilor și nu-i mai rămase decât trunchiul, adică partea de pește. Așadar, unul de nobila noastră stirpe, chiar un vânător de balene, este ocrotitorul Angliei; și, pe bună dreptate, noi, harponierii din Nantucket, ar trebui să fim înscriși în preanobilul ordin al Sfântului Gheorghe. Și, prin urmare, cavalerii acelei cinstite obști (dintre care niciunul, îndrăznesc să spun, n-a avut vreodată de-a face cu o balenă, ca marele lor patron), să nu privească niciodată de sus un om din Nantucket, fiindcă, până și în bluzele noastre de lână și în nădragii unși cu păcură, suntem mult mai îndreptățiți decât ei la decorația Sfântului Gheorghe.
Dacă să-l primim sau nu pe Hercule printre noi, în privința asta am rămas multă vreme în cumpănă: căci, deși, după mitologiile grecești, acel Crockett și Kit Carson din antichitate — acel făptuitor vânjos de fapte bune ce aduc bucurie — a fost înghițit și vărsat afară de o balenă, totuși, rămâne de discutat dacă asta face din el, la drept vorbind, un vânător de balene. Nicăieri nu se arată că și-ar fi harponat vreodată peștele, decât, poate, dinăuntru. Cu toate acestea, poate fi socotit un soi de vânător de balene fără voie; în orice caz, balena l-a prins pe el, dacă el n-a prins balena. Îl revendic drept unul din neamul nostru.
Dar, potrivit celor mai de seamă autorități care se contrazic între ele, această poveste grecească a lui Hercule și a balenei este socotită ca izvorând din povestea ebraică, încă și mai veche, a lui Iona și a balenei; și viceversa; negreșit, sunt foarte asemănătoare. Dacă îl revendic pe semizeu, de ce nu și pe profet?
Nici eroii, sfinții, semizeii și profeții nu alcătuiesc singuri întregul catalog al ordinului nostru. Marele nostru maestru încă nu a fost numit; căci, asemenea regilor încoronați din vremurile vechi, aflăm izvoarele frăției noastre în nimeni alții decât marii zei înșiși. Acum trebuie să istorisim din Sastra acea minunată poveste orientală, care ni-l dă pe temutul Vishnu, una din cele trei persoane din dumnezeirea hindușilor; ni-l dă pe însuși acest divin Vishnu ca Domn al nostru; — Vishnu care, prin prima dintre cele zece întrupări pământești ale sale, a pus deoparte și a sfințit pentru totdeauna balena. Când Brahma, sau Zeul Zeilor, spune Sastra, hotărî să creeze din nou lumea după una dintre destrămările ei periodice, îi dădu naștere lui Vishnu, ca să conducă lucrarea; dar Vedele, sau cărțile mistice, a căror citire i-ar fi fost, se pare, de neapărată trebuință lui Vishnu înainte de a începe creația și care, prin urmare, trebuie să fi cuprins ceva de felul unor sfaturi practice pentru tinerii arhitecți, aceste Vede zăceau pe fundul apelor; astfel că Vishnu se întrupă într-o balenă și, scufundându-se în ea până în cele mai mari adâncuri, salvă volumele sacre. N-a fost, așadar, și acest Vishnu un vânător de balene? Tot așa cum omul care călărește un cal se numește călăreț?
Perseu, Sfântul Gheorghe, Hercule, Iona și Vishnu! Iată o listă de membri! Ce club, în afară de cel al vânătorilor de balene, își poate începe astfel lista?