Post-scriptum
În apărarea demnității vânătorii de balene, aș vrea să nu aduc decât fapte dovedite. Dar, după ce și-a rânduit faptele ca pentru bătălie, un avocat care ar trece cu totul sub tăcere o presupunere nu lipsită de temei, ce ar putea pleda cu elocvență pentru cauza lui — un asemenea avocat n-ar fi oare vrednic de dojană?
Se știe că, la încoronarea regilor și reginelor, chiar și a celor din zilele noastre, se săvârșește un curios ritual prin care sunt asezonați pentru funcțiile lor. Există o așa-numită solniță de stat și s-ar putea să existe și o garnitură de stat pentru condimente. Cum folosesc sarea, mai precis — cine știe? Sunt sigur însă că, la încoronare, capul regelui este uns solemn cu ulei, întocmai ca o căpățână de salată. Îi ung oare capul ca să-i meargă bine tot ce are înăuntru, așa cum se ung mașinăriile? S-ar putea rumega multe aici despre demnitatea în sine a acestui ritual regal, fiindcă, în viața de toate zilele, îl privim cu prea puțină prețuire și cu dispreț pe un ins care își unge părul și miroase vădit a unsoare. La drept vorbind, un om în toată firea care folosește ulei de păr, dacă nu o face ca doctorie, are probabil pe undeva în el un loc mlăștinos. De regulă, un asemenea om, luat în întregul lui, nu poate face prea multe parale.
Dar singurul lucru de luat în seamă aici este acesta: ce fel de ulei se folosește la încoronări? Cu siguranță nu poate fi ulei de măsline, nici ulei de Macassar, nici ulei de ricin, nici ulei de urs, nici ulei de balenă, nici ulei de ficat de cod. Ce altceva ar putea fi atunci decât ulei de cașalot, în starea lui neprelucrată și neîntinată, cel mai dulce dintre toate uleiurile?
Gândiți-vă la asta, voi, britanici credincioși Coroanei! Noi, vânătorii de balene, le furnizăm regilor și reginelor voastre cele de trebuință pentru încoronare!