Ia, ascultă!
— Sst! Ai auzit zgomotul acela, Cabaco?
Era cartul de mijloc; luna lumina minunat; marinarii stăteau înșirați de la unul dintre butoaiele cu apă dulce din mijlocul navei până la butoiul cu apă de băut de lângă parapetul pupei. În felul acesta treceau gălețile ca să umple butoiul de băut. Stând cei mai mulți pe tărâmul sfânt al punții de la pupă, aveau grijă să nu vorbească ori să-și târșâie picioarele. Din mână în mână, gălețile treceau în cea mai adâncă liniște, tulburată doar de fâlfâitul, din când în când, al unei vele și de zumzetul necontenit al chilei care înainta fără oprire.
În mijlocul acestei liniști, Archy, unul dintre cei înșirați, al cărui loc era lângă tambuchiurile de la pupă, îi șopti vecinului său, un cholo, vorbele de mai sus.
— Sst! Ai auzit zgomotul acela, Cabaco?
— Ia găleata, Archy, vrei? De ce zgomot vorbești?
— Iar se aude — sub tambuchiuri — nu auzi? O tuse — părea o tuse.
— La naiba cu tusea! Dă mai departe găleata aia care vine înapoi.
— Iar — uite, iar! Parcă se întorc acum pe partea cealaltă doi sau trei adormiți!
— Caramba! Isprăvește, tovarășe, vrei? Ți se întorc în burtă cei trei pesmeți înmuiați pe care i-ai mâncat la cină — nimic altceva. Vezi de găleată!
— Zi ce vrei, tovarășe; eu am urechi ascuțite.
— Da, tu ești ăla, nu-i așa, care, aflat pe mare la cincizeci de mile de Nantucket, a auzit zumzetul andrelelor bătrânei quakerese; tu ești ăla.
— Rânjește cât vrei; om vedea noi ce-o ieși. Ia ascultă, Cabaco, e cineva jos, în cala de la pupă, care încă n-a fost văzut pe punte; și bănuiesc că și bătrânul nostru Mogul știe ceva despre asta. L-am auzit pe Stubb spunându-i lui Flask, într-un cart de dimineață, că se pregătea ceva de felul ăsta.
— Pst! Găleata!