Lampa
Dacă ai fi coborât de la instalația de topire a lui „Pequod” în teuga lui „Pequod”, unde dormeau cei ieșiți din cart, pentru o singură clipă, aproape ai fi crezut că stai într-un sanctuar luminat al regilor și sfetnicilor canonizați. Acolo zăceau, în bolțile lor triunghiulare de stejar, fiecare marinar, o muțenie dăltuită; douăzeci de lămpi fulgerându-i peste ochii învăluiți.
Pe corăbiile de negoț, uleiul pentru marinar e mai rar decât laptele reginelor. Să se îmbrace pe întuneric, să mănânce pe întuneric și să se împleticească în beznă până la culcușul lui, aceasta îi este soarta obișnuită. Dar vânătorul de balene, pe cât caută hrana luminii, pe atât trăiește în lumină. Își face din cușetă o lampă a lui Aladin și se culcă în ea; astfel că, și în noaptea cea mai neagră ca smoala, corpul negru al corăbiei mai adăpostește o iluminație.
Privește cu câtă deplină libertate își duce vânătorul de balene mănunchiul de lămpi — adesea, ce-i drept, numai sticle și sticluțe vechi — la răcitorul de aramă al instalației de topire și le umple acolo, ca pe cănile de bere la un poloboc. Arde, de asemenea, cea mai curată untură, în starea ei neprelucrată și, prin urmare, nealterată; un lichid necunoscut lămpilor solare, lunare ori astrale de pe uscat. E dulce ca untul din întâia iarbă a lui aprilie. Se duce și-și vânează untura, ca să fie sigur de prospețimea și de autenticitatea ei, întocmai cum călătorul din prerie își vânează singur cina de vânat.