Moby Dick
4 min de ascultat

Furca

Din trunchi cresc ramurile; din ele, rămurelele. Așa cresc și capitolele din subiectele roditoare.

Furca pomenită pe o pagină de mai înainte merită o descriere de sine stătătoare. E un băț crestat, de o formă aparte, lung de vreo două picioare, înfipt vertical în copastia de la tribord, lângă proră, ca să sprijine capătul de lemn al harponului, al cărui celălalt capăt, gol și prevăzut cu cârlige, iese pieziș din proră. Astfel, arma e numaidecât la îndemâna celui care o aruncă și care o smulge din reazemul ei tot atât de lesne cum își ia un om din codru pușca de pe perete. De obicei, în furcă stau sprijinite două harpoane, numite primul și, respectiv, al doilea fier.

Dar aceste două harpoane, fiecare prin frânghia lui, sunt amândouă legate de parâmă; țelul e acesta: să fie aruncate, dacă se poate, amândouă, unul numaidecât după celălalt, în aceeași balenă; așa încât, la remorcarea ce va urma, dacă unul s-ar smulge, celălalt să mai poată rămâne prins. E o dublare a șanselor. Însă foarte adesea, din pricina goanei fulgerătoare, violente și convulsive în care se avântă balena când primește primul fier, harponierului, oricât de fulgerătoare i-ar fi mișcările, îi este cu neputință să-l arunce în ea și pe al doilea. Totuși, cum al doilea fier e deja legat de parâmă, iar parâma fuge, arma trebuie în orice caz azvârlită din vreme afară din barcă, într-un fel sau altul, undeva; altminteri, cea mai cumplită primejdie i-ar cuprinde pe toți oamenii. E aruncată, așadar, în apă în asemenea cazuri; colacii de rezervă ai parâmei de cutie (pomenită într-un capitol dinainte) îngăduie, în cele mai multe împrejurări, ca această ispravă să fie săvârșită cu prudență. Dar acest gest critic nu e întotdeauna lipsit de cele mai triste și mai ucigătoare accidente.

Mai mult: trebuie să știi că, atunci când al doilea fier e aruncat peste bord, el devine de atunci o groază cu tăiș ascuțit, care atârnă și saltă nărăvaș în jurul bărcii și al balenei, încurcând parâmele ori tăindu-le și stârnind o nemaipomenită tulburare în toate părțile. Și, în general, nu-i cu putință să-l fixezi la loc până ce balena nu e cu adevărat capturată și ajunsă un cadavru.

Gândește-te acum cum trebuie să fie când patru bărci atacă toate aceeași balenă neobișnuit de puternică, vioaie și isteață; când, din pricina acestor însușiri ale ei, precum și a celor o mie de întâmplări ce se încrucișează într-o asemenea întreprindere îndrăzneață, opt ori zece harpoane numite „al doilea fier”, slobode, pot atârna în același timp în jurul ei. Căci, firește, fiecare barcă e înzestrată cu mai multe harpoane care să fie legate de parâmă, dacă primul ar fi aruncat în zadar și n-ar putea fi adus înapoi. Toate aceste amănunte sunt povestite aici cu fidelitate, fiindcă vor lămuri negreșit câteva pasaje de cea mai mare însemnătate, oricât de încâlcite, din scenele ce vor fi zugrăvite mai departe.

0:00

Cuprins

Evidențiere

Viteză