Moby Dick
2 min de ascultat

Pipa

După plecarea lui Stubb, Ahab rămase o vreme aplecat peste parapet; apoi, cum obișnuia în ultima vreme, chemă un marinar de cart și-l trimise jos după scăunelul lui de fildeș și după pipa lui. Își aprinse pipa la lampa habitaclului busolei, puse scăunelul pe partea punții dinspre vânt, se așeză și fumă.

Pe vremea vechilor nordici, tronurile regilor danezi iubitori de mare erau făcute, spune tradiția, din colți de narval. Cum l-ai fi putut privi atunci pe Ahab, așezat pe trepiedul acela de oase, fără să te gândești la puterea regească pe care o închipuia? Căci Ahab era un han al punții, un rege al mării și un mare stăpân al Leviatanilor.

Trecură câteva clipe, în care fumul gros îi ieșea din gură în pufăituri repezi și necontenite, iar vântul i-l întorcea în față. „Cum vine asta?”, își zise în cele din urmă, scoțând muștiucul din gură. „Fumatul ăsta nu mă mai alină. O, pipa mea! Greu trebuie să-mi meargă dacă ți-ai pierdut farmecul! Iată-mă trudind fără să-mi dau seama, în loc să mă desfăt — da, și fumând tot timpul, fără să știu, cu fața la vânt; cu fața la vânt, și cu asemenea pufăituri nervoase, de parcă, asemeni balenei pe moarte, ultimele mele jeturi ar fi cele mai puternice și cele mai pline de zbucium. Ce caut eu cu pipa asta? Lucrul acesta menit seninătății, să înalțe aburi albi și blânzi printre fire de păr albe și blânde, nu printre șuvițe răvășite, cenușii ca fierul, cum sunt ale mele. N-am să mai fumez —”

Azvârli în mare pipa încă aprinsă. Focul sfârâi în valuri; în aceeași clipă, corabia țâșni pe lângă bula făcută de pipa care se scufunda. Cu pălăria trasă pe ochi, Ahab măsura puntea clătinându-se.

0:00

Cuprins

Evidențiere

Viteză