Hiena
Sunt anumite clipe și împrejurări ciudate în această stranie treabă amestecată pe care o numim viață, când omul ia întregul univers drept o uriașă farsă, deși hazul ei abia îl deslușește și e aproape încredințat că farsa nu se face pe socoteala nimănui altcuiva decât a lui. Totuși, nimic nu-l descurajează și nimic nu i se pare vrednic de ceartă. Înghite pe nemestecate toate întâmplările, toate dogmele, credințele și convingerile, toate lucrurile tari, văzute și nevăzute, oricât ar fi de noduroase, așa cum un struț cu mistuire zdravănă înghite lacom gloanțe și cremene de pușcă. Iar cât despre micile greutăți și sâcâieli, amenințările unei nenorociri neașteptate, primejdiile pentru viață și mădulare, toate acestea, și moartea însăși, i se par doar niște lovituri șirete și binevoitoare, niște ghionturi vesele în coaste, date de bătrânul glumeț nevăzut și de neînțeles. Ciudata stare capricioasă despre care vorbesc îl cuprinde pe om numai într-o vreme de încercare cumplită; îl cuprinde chiar în miezul seriozității lui, așa că lucrul care cu o clipă înainte îi părea de cea mai mare însemnătate i se pare acum doar o parte din gluma obștească. Nimic nu prăsește ca primejdiile vânătorii de balene acest soi de filosofie slobodă și dezinvoltă, voioasă, de desperado; și prin ea priveam acum întreaga călătorie a corăbiei „Pequod” și marea Balenă Albă, ținta ei.
— Queequeg, zisei când mă traseră pe punte, cel din urmă, și încă mă scuturam în haină ca să arunc apa de pe mine; Queequeg, prietenul meu drag, asemenea lucruri se întâmplă des? Fără prea multă tulburare, deși era ud până la piele ca și mine, îmi dădu de înțeles că asemenea lucruri se întâmplau des.
— Domnule Stubb, zisei întorcându-mă spre vrednicul acela, care, încheiat în haina lui de pânză unsă cu ulei, își fuma acum liniștit pipa în ploaie; domnule Stubb, cred că v-am auzit spunând că, dintre toți balenierii pe care i-ați întâlnit vreodată, prim-secundul nostru, domnul Starbuck, e de departe cel mai grijuliu și mai prudent. Să înțeleg atunci că a da drept peste o balenă în goană, cu vela ridicată, într-o vijelie cețoasă e culmea chibzuinței unui balenier?
— Negreșit. Eu am coborât cu barca după balene de pe o corabie care lua apă, într-o furtună în largul Capului Horn.
— Domnule Flask, zisei întorcându-mă spre micul Stâlp central, care stătea în apropiere; dumneavoastră aveți experiență în aceste lucruri, iar eu nu. Îmi spuneți, domnule Flask, dacă e o lege de neschimbat în această vânătoare ca un vâslaș să-și rupă spinarea vâslind el însuși cu spatele înainte în fălcile morții?
— Nu poți s-o răsucești mai pe scurt? zise Flask. Da, asta-i legea. Aș vrea să văd eu un echipaj de barcă vâslind înapoi spre o balenă, cu fața înainte. Ha, ha! Balena le-ar răspunde cu câte o uitătură piezișă la fiecare uitătură piezișă, ia seama!
Iată, așadar, cum, de la trei martori imparțiali, căpătasem o declarație chibzuită asupra întregului caz. Socotind, prin urmare, că vijeliile și răsturnările în apă, și bivuacurile pe adânc care le urmau, erau întâmplări obișnuite în acest fel de viață; socotind că, în clipa cea mai critică a năpustirii asupra balenei, trebuie să-mi încredințez viața mâinilor celui care cârmuiește barca — adesea un ins care chiar în clipa aceea, în pornirea lui năvalnică, e gata să spargă fundul bărcii cu propriile-i tropăieli nebunești; socotind că nenorocirea cu pricina a propriei noastre bărci se datora mai ales faptului că Starbuck se avântase asupra balenei lui aproape drept în dinții unei vijelii, și socotind că Starbuck era totuși vestit pentru marea lui grijă în această vânătoare; socotind că făceam parte din barca acestui neobișnuit de prudent Starbuck; și, în sfârșit, socotind în ce urmărire diavolească eram prins în privința Balenei Albe: luând toate acestea laolaltă, zic, mă gândii că aș putea tot atât de bine să cobor și să fac o ciornă a testamentului meu. „Queequeg, zisei, vino cu mine; îmi vei fi avocat, executor testamentar și legatar.”
Poate părea ciudat că, dintre toți oamenii, tocmai marinarii își tot meșteresc ultimele voințe și testamente, dar nu sunt pe lume oameni cărora să le fie mai dragă această distracție. Era a patra oară în viața mea de marinar când făceam același lucru. După ce ceremonia se încheie și cu acest prilej, mă simții cu atât mai ușurat; o piatră mi se rostogolise de pe inimă. În plus, toate zilele pe care aveam să le mai trăiesc erau la fel de bune ca zilele trăite de Lazăr după învierea lui; un câștig curat în plus de atâtea luni ori săptămâni, după cum avea să fie. Îmi supraviețuisem mie însumi; moartea și îngroparea mea erau încuiate în cufărul meu. Priveam în jur liniștit și mulțumit, ca o nălucă pașnică, având conștiința curată, șezând într-un tihnit cavou de familie, îndărătul gratiilor.
Acum, așadar, cugetai, suflecând fără să-mi dau seama mânecile bluzei, iată-mă gata să mă arunc cu sânge rece și stăpân pe mine în moarte și nimicire, iar pe cel din urmă să-l ia dracul.