Auritorul
Pătrunzând tot mai adânc în inima apelor japoneze de vânătoare, „Pequod” era curând în plin freamăt de pescuit. Adesea, pe vreme blândă și plăcută, timp de douăsprezece, cincisprezece, optsprezece ori douăzeci de ore fără întrerupere, oamenii lucrau din bărci, vâslind stăruitor, mergând sub vele ori mânuind pagaiele în urma balenelor, sau, vreme de șaizeci ori șaptezeci de minute, așteptând liniștiți ca ele să iasă iar la suprafață; deși truda le aducea prea puțină izbândă.
În asemenea ceasuri, sub un soare potolit; plutind ziua întreagă pe talazuri netede, care se ridică încet; așezat în barca ta, ușoară ca o canoe de mesteacăn; și amestecându-te atât de prietenește cu valurile blânde înseși, încât acestea torc lângă copastie ca pisicile de lângă vatră; acestea sunt clipele de liniște visătoare când, privind frumusețea senină și strălucirea pielii oceanului, uiți de inima de tigru ce gâfâie dedesubt; și nu vrei să-ți amintești că această labă catifelată nu face decât să ascundă un colț neîndurător.
Acestea sunt clipele când hoinarul, în barca sa de vânătoare, simte duios față de mare o încredere de fiu, ca față de pământ; când o socotește o întindere de pământ înflorit; iar corabia îndepărtată, care-și arată numai vârfurile catargelor, pare că se luptă să înainteze nu printre valuri înalte și rostogolitoare, ci prin iarba înaltă a unei prerii vălurite: așa cum caii emigranților din Vest nu-și arată decât urechile ciulite, în timp ce trupurile lor ascunse străbat întinderile acelei uimitoare verdeți.
Văile virgine prelungi; povârnișurile albastre, blânde; peste ele se strecoară tăcerea, murmurul; aproape ai jura că în aceste singurătăți dorm copii osteniți de joacă, într-un mai vesel, când se culeg florile pădurilor. Și toate acestea se amestecă cu cea mai mistică stare a sufletului tău; astfel încât realitatea și închipuirea, întâlnindu-se la jumătatea drumului, se pătrund și alcătuiesc un singur întreg fără cusătură.
Nici asemenea priveliști liniștitoare, oricât de trecătoare, nu rămâneau fără un efect cel puțin la fel de trecător asupra lui Ahab. Dar, dacă aceste tainice chei de aur păreau să-i deschidă propriile tainice comori de aur, răsuflarea lui nu făcea decât să le întunece luciul.
O, luminișuri ierboase! O, peisaje nesfârșite, veșnic primăvăratice, din suflet; în voi — după îndelungata pârjolire sub seceta moartă a vieții pământești — oamenii încă se pot tăvăli ca niște cai tineri în trifoiul proaspăt al dimineții; și, pentru câteva clipe fugare, pot simți pe ei roua răcoroasă a vieții nemuritoare. Dea Dumnezeu să dăinuie aceste liniști binecuvântate. Dar firele vieții, amestecate și amestecându-se, sunt țesute în urzeală și bătătură: liniști străbătute de furtuni, câte o furtună pentru fiecare liniște. Nu există în viața aceasta o înaintare statornică, fără întoarcere; nu trecem prin trepte fixe ca să ne oprim la cea din urmă: prin vraja inconștientă a prunciei, prin credința fără cugetare a copilăriei, prin îndoiala adolescenței (osânda tuturor), apoi prin scepticism, apoi prin necredință, odihnindu-ne la urmă, la vârsta bărbăției, în liniștea cugetătoare a lui Dacă. Dar, odată trecut prin toate, străbatem iar cercul; și suntem pe veci prunci, băieți, bărbați și Dacă-uri. Unde se află portul cel din urmă, din care nu mai ridicăm ancora? Prin ce eter răpit de extaz plutește lumea, de care nici cel mai ostenit nu se va osteni vreodată? Unde se ascunde tatăl copilului părăsit? Sufletele noastre sunt asemenea acelor orfani ale căror mame necăsătorite mor născându-i: taina paternității noastre zace în mormântul lor și acolo trebuie să mergem ca s-o aflăm.
Și tot în ziua aceea, privind dincolo de marginea bărcii sale, adânc în aceeași mare aurie, Starbuck murmură încet:
— Frumusețe de nepătruns, cum a văzut-o vreodată îndrăgostitul în ochii tinerei sale mirese! Nu-mi vorbi despre rechinii tăi cu dinți în șiruri și despre apucăturile tale de canibal răpitor. Să alunge credința realitatea; să alunge închipuirea amintirea; privesc adânc și cred.
Iar Stubb, ca un pește cu solzi sclipitori, sări în sus în aceeași lumină aurie:
— Eu sunt Stubb și Stubb are povestea lui; dar aici Stubb jură că a fost întotdeauna vesel!