Pești legați și pești liberi
Aluzia la fanioane și la prăjinile de însemnare din penultimul capitol cere câteva lămuriri despre legile și regulamentele vânătorii de balene, al cărei mare simbol și însemn poate fi socotit fanionul.
Se întâmplă adesea ca, atunci când mai multe corăbii vânează împreună, o balenă să fie lovită de una, să scape, iar în cele din urmă să fie ucisă și prinsă de alta; și aici sunt cuprinse, pe ocolite, multe împrejurări mai mărunte, toate având aceeași trăsătură de căpetenie. De pildă, după urmărirea și prinderea obositoare și primejdioasă a unei balene, trupul ei se poate desprinde de corabie din pricina unei furtuni puternice; purtat departe sub vânt, poate fi prins din nou de o a doua balenieră, care, pe vreme liniștită, îl remorchează frumușel alături, fără să-și primejduiască viața ori parâma. Astfel, între pescari s-ar isca adesea cele mai supărătoare și mai aprige certuri, dacă nu ar exista o lege, scrisă ori nescrisă, universală și necontestată, aplicabilă tuturor cazurilor.
Poate că singurul cod oficial al vânătorii de balene, învestit cu putere printr-un act legislativ, a fost cel al Olandei. L-au decretat Statele Generale în anul 1695 după Hristos. Dar, deși nicio altă națiune n-a avut vreodată vreo lege scrisă a vânătorii de balene, pescarii americani și-au fost singuri legiuitori și avocați în această privință. Au alcătuit un sistem care, prin bogăția cuprinsă în puține cuvinte, întrece Pandectele lui Iustinian și Regulamentele Societății Chineze pentru Împiedicarea Băgării Nasului în Treburile Altora. Da; legile acestea ar putea fi gravate pe un farthing al reginei Anne, ori pe dintele unui harpon, și purtate la gât, atât sunt de mici.
I. Un pește legat aparține părții legate de el.
II. Un pește liber e pradă îngăduită oricui îl poate prinde cel mai repede.
Dar ceea ce încurcă acest cod magistral e admirabila lui scurtime, care cere un volum uriaș de comentarii ca să-l lămurească.
Mai întâi: ce este un pește legat? Viu ori mort, un pește este, în înțelesul meseriei, legat când e unit cu o corabie sau o barcă în care se află oameni, prin orice mijloc asupra căruia aceștia pot avea stăpânire — un catarg, o vâslă, un odgon de nouă țoli, un fir de telegraf ori un fir de pânză de păianjen, toate sunt totuna. La fel, un pește este, în înțelesul meseriei, legat când poartă un fanion sau orice alt simbol recunoscut al posesiei; atâta vreme cât partea care l-a însemnat își dovedește limpede putința de a-l trage oricând alături de corabie, precum și intenția de a o face.
Acestea sunt comentarii științifice; dar comentariile vânătorilor de balene înșiși constau uneori în vorbe grele și lovituri și mai grele — comentariul lui Coke la Littleton, în versiunea pumnului. Ce-i drept, printre vânătorii mai drepți și mai cinstiți se ține întotdeauna seama de cazurile deosebite în care ar fi o nedreptate morală strigătoare la cer ca o parte să pretindă posesia unei balene urmărite ori ucise mai înainte de alta. Dar alții sunt departe de a fi atât de scrupuloși.
Acum vreo cincizeci de ani s-a judecat în Anglia un proces curios pentru despăgubiri legate de însușirea unei balene, în care reclamanții arătau că, după o urmărire anevoioasă a unei balene prin mările de miazănoapte, și după ce ei, reclamanții, izbutiseră într-adevăr s-o harponeze, fuseseră în cele din urmă siliți, din pricina primejdiei de moarte, să părăsească nu numai parâmele, ci și barca însăși. În cele din urmă, pârâții, echipajul altei corăbii, ajunseseră balena din urmă, o loviseră, o uciseseră, o prinseseră și, la urmă, și-o însușiseră chiar sub ochii reclamanților. Iar când aceștia le ceruseră socoteală, căpitanul pârâților le pocnise din degete drept în față și-i asigurase că, drept doxologie a faptei săvârșite, avea să le păstreze acum și parâma, și harpoanele, și barca, rămase legate de balenă în clipa capturării. De aceea, reclamanții cereau acum în judecată să li se plătească valoarea balenei, a parâmei, a harpoanelor și a bărcii lor.
Domnul Erskine era avocatul pârâților; lordul Ellenborough era judecătorul. În cursul apărării, spiritualul Erskine își ilustră poziția făcând aluzie la un proces recent de adulter, în care un domn, după ce încercase în zadar să pună frâu năravurilor soției sale, o părăsise în cele din urmă pe mările vieții; dar, după ani, căindu-se de acest pas, intentase un proces ca să intre din nou în posesia ei. Erskine apărase partea adversă; și-și susținuse atunci cauza spunând că, deși domnul harponase întâi doamna și o avusese cândva legată, iar în cele din urmă o părăsise numai din pricina năvalnicei înverșunări cu care ea se zbătea, totuși, de părăsit, o părăsise, așa că ea devenise un pește liber; și, prin urmare, când un domn de mai târziu o harponase din nou, doamna devenise proprietatea acelui domn, împreună cu orice harpon s-ar fi găsit înfipt în ea.
Acum, în pricina de față, Erskine susținea că exemplul balenei și cel al doamnei se lămureau unul pe celălalt.
Ascultând cum se cuvine aceste pledoarii și pledoariile potrivnice, foarte învățatul judecător hotărî în termeni categorici următoarele: cât despre barcă, le-o încredința reclamanților, fiindcă o părăsiseră numai ca să-și scape viețile; dar balena în litigiu, harpoanele și parâma aparțineau pârâților; balena, fiindcă era un pește liber în clipa prinderii din urmă; iar harpoanele și parâma, fiindcă, atunci când peștele fugise cu ele, el, peștele, dobândise un drept de proprietate asupra acelor obiecte; și, prin urmare, oricine prindea apoi peștele avea dreptul la ele. Or, pârâții prinseseră apoi peștele; ergo, obiectele sus-pomenite erau ale lor.
Un om de rând, privind această hotărâre a foarte învățatului judecător, i-ar putea aduce vreo obiecție. Dar, dacă arăm până la stânca de temelie a chestiunii, cele două mari principii statornicite în legile gemene ale vânătorii de balene, citate mai înainte și aplicate și lămurite de lordul Ellenborough în cazul de mai sus — aceste două legi despre peștele legat și peștele liber, zic eu — se vor dovedi, dacă stăm să cugetăm, temeliile întregii jurisprudențe omenești; căci, în ciuda încâlcitei dantelării a sculpturilor sale, Templul Legii, ca și Templul Filistenilor, n-are decât două proptele pe care să se sprijine.
Nu-i pe buzele tuturor vorba că posesia e jumătate din lege: adică, fără să conteze cum a intrat lucrul în posesie? Dar adesea posesia e legea întreagă. Ce sunt tendoanele și sufletele iobagilor ruși și ale sclavilor Republicii, dacă nu pești legați, pentru care posesia e legea întreagă? Ce este, pentru proprietarul hrăpăreț, ultimul bănuț al văduvei, dacă nu un pește legat? Ce e conacul de marmură al acelui ticălos neprins, cu plăcuța de pe ușă drept fanion; ce e, dacă nu un pește legat? Ce este scontul ruinător pe care Mordecai, samsarul, îl ia de la bietul Woebegone, falitul, la un împrumut menit să ferească familia lui Woebegone de foame; ce este acel scont ruinător, dacă nu un pește legat? Ce este venitul de o sută de mii de lire al arhiepiscopului de Mântuie-Suflete, smuls din puțina pâine și brânză a sutelor de mii de muncitori cu spinarea frântă (toți siguri de rai fără niciun ajutor din partea lui Mântuie-Suflete); ce este acea rotundă sută de mii, dacă nu un pește legat? Ce sunt orașele și cătunele moștenite ale ducelui de Dunder, dacă nu pești legați? Ce este biata Irlanda pentru acel temut harponier, John Bull, dacă nu un pește legat? Ce este Texasul pentru acel apostolic mânuitor de lance, fratele Jonathan, dacă nu un pește legat? Și, în toate acestea, nu este posesia legea întreagă?
Dar, dacă doctrina peștelui legat se poate aplica destul de larg, doctrina înrudită a peștelui liber se aplică și mai larg. Aceasta se aplică internațional și universal.
Ce era America în 1492, dacă nu un pește liber, în care Columb înfipse stindardul spaniol, însemnând-o astfel pentru stăpânul său rege și stăpâna sa regină? Ce era Polonia pentru țar? Ce era Grecia pentru turc? Ce era India pentru Anglia? Ce va fi, la urmă, Mexicul pentru Statele Unite? Toate, pești liberi.
Ce sunt Drepturile Omului și Libertățile Lumii, dacă nu pești liberi? Ce sunt mințile și părerile tuturor oamenilor, dacă nu pești liberi? Ce este principiul credinței religioase din acești oameni, dacă nu un pește liber? Ce sunt gândurile gânditorilor pentru palavragiii făloși, cu apucături de contrabandiști, dacă nu pești liberi? Ce este marele glob însuși, dacă nu un pește liber? Și ce ești tu, cititorule, dacă nu un pește liber și, totodată, un pește legat?