Marele poloboc din Heidelberg
Acum urmează golirea rezervorului cu găleata. Dar, ca s-o înțelegi cum trebuie, ai nevoie să știi ceva despre curioasa alcătuire lăuntrică a obiectului asupra căruia se face operația.
Privind capul cașalotului ca pe un corp solid alungit, îl poți împărți lateral, de-a lungul unui plan înclinat, în două icuri,[17] dintre care cel de jos este alcătuirea osoasă ce formează craniul și fălcile, iar cel de sus, o masă untoasă, cu totul lipsită de oase; capătul ei lat din față alcătuiește fruntea aparentă, largă și verticală, a balenei. Împarte apoi pe orizontală acest ic de sus, la mijlocul frunții, și vei avea două părți aproape egale, despărțite încă dinainte, în chip firesc, de un perete lăuntric dintr-o substanță tendinoasă groasă.
Partea de jos obținută din această nouă împărțire, numită „câlții”, e un singur fagure uriaș de untură, alcătuit prin încrucișarea și reîncrucișarea fibrelor albe, elastice și rezistente, care formează zece mii de celule îmbibate pe toată întinderea ei. Partea de sus, cunoscută ca „rezervorul”, poate fi socotită marele poloboc din Heidelberg al cașalotului. Și, după cum acel vestit butoi uriaș are tainice sculpturi în partea din față, tot așa vasta frunte cutată a balenei alcătuiește nenumărate însemne ciudate, pentru împodobirea cu embleme a minunatului ei poloboc. Mai mult, după cum cel din Heidelberg era mereu umplut la loc cu cele mai alese vinuri din văile Rinului, tot așa polobocul balenei cuprinde, de departe, cel mai prețios dintre toate vinurile ei de untură; și anume mult prețuitul spermanțet, în starea sa cu totul pură, limpede și înmiresmată. Această prețioasă substanță nu se găsește neamestecată în nicio altă parte a făpturii. Deși, în timpul vieții, rămâne cu totul lichidă, odată expusă la aer după moarte, începe curând să se închege, dând frumoși lăstari cristalini, ca atunci când tocmai se formează în apă prima pojghiță subțire și delicată de gheață. Rezervorul unei balene mari dă de obicei vreo cinci sute de galoane de spermanțet, deși, din împrejurări de neînlăturat, o parte însemnată se varsă, se scurge și se pierde picătură cu picătură, ori se irosește fără întoarcere în alt chip, în acea treabă delicată de a pune la adăpost cât poți.
Nu știu cu ce material fin și costisitor era căptușit pe dinăuntru polobocul din Heidelberg; dar, oricât de bogată ar fi fost, acea căptușeală n-ar fi putut nicicum să se compare cu membrana mătăsoasă, de culoarea perlei, asemenea căptușelii unei haine fine de blană, care alcătuiește suprafața lăuntrică a rezervorului cașalotului.
Se va fi văzut că polobocul din Heidelberg al cașalotului cuprinde întreaga lungime a întregii părți de sus a capului; și, de vreme ce — după cum s-a arătat în altă parte — capul cuprinde o treime din întreaga lungime a făpturii, socotind această lungime la optzeci de picioare pentru o balenă de mărime bună, ai mai mult de douăzeci și șase de picioare pentru adâncimea polobocului, când acesta e înălțat pe lungime, în poziție verticală, lipit de bordul unei corăbii.
Cum, la decapitarea balenei, unealta celui care lucrează ajunge aproape de locul pe unde se forțează mai apoi o intrare în magazia de spermanțet, el trebuie să fie neobișnuit de grijuliu, ca nu cumva o lovitură neglijentă, dată înainte de vreme, să pătrundă în sanctuar și să-i lase neprețuitul conținut să se scurgă și să se irosească. De asemenea, acest capăt retezat al capului este în cele din urmă înălțat din apă și ținut în acea poziție de uriașele palancuri de tranșare, ale căror încrengături de cânepă, de o parte, fac în acel loc o adevărată pădure de parâme.
Acestea fiind spuse, ia seama acum, rogu-te, la acea minunată și — în această împrejurare anume — aproape fatală lucrare prin care i se dă cep marelui poloboc din Heidelberg al cașalotului.
Note
[17] Icul nu e un termen euclidian. Ține de matematica nautică pură. Din câte știu, n-a fost definit până acum. Un ic este un corp solid care se deosebește de o pană prin faptul că vârful lui ascuțit e format de înclinarea abruptă a unei singure fețe, în loc de îngustarea treptată a ambelor fețe una către cealaltă.