Berbecul
Înainte de a părăsi deocamdată capul cașalotului, aș dori ca, în chip de fiziolog cu judecată, să iei pur și simplu seama, cu deosebită atenție, la înfățișarea lui din față, în toată închegarea ei compactă. Aș dori să-l cercetezi acum cu singurul scop de a-ți face o socoteală chibzuită, fără exagerări, asupra puterii de berbec ce s-ar putea ascunde acolo. Iată un punct de căpetenie; căci ori lămurești mulțumitor această chestiune pentru tine însuți, ori rămâi pe veci un necredincios în privința uneia dintre cele mai înspăimântătoare, dar nu mai puțin adevărate întâmplări care s-ar putea găsi, poate, în întreaga istorie consemnată.
Observi că, în poziția obișnuită de înot a cașalotului, partea din față a capului său înfățișează apei un plan aproape cu totul vertical; observi că partea de jos a acelei părți din față se înclină mult înapoi, spre a lăsa un loc mai retras lungii alveole în care intră falca de jos, asemănătoare unui tangon; observi că gura e în întregime sub cap, întocmai ca și cum propria ta gură s-ar afla cu totul sub bărbie. Mai mult, observi că balena n-are nas exterior; iar nasul pe care îl are — răsuflătoarea — e în creștetul capului; observi că ochii și urechile sunt pe laturile capului, la aproape o treime din lungimea întreagă a balenei, socotită de la partea din față. Prin urmare, trebuie să fi înțeles acum că partea din față a capului cașalotului e un zid mort și orb, fără un singur organ ori vreo proeminență sensibilă, de orice fel ar fi. Mai departe, trebuie să ții seama că numai în extremitatea de jos a părții din față a capului, înclinată înapoi, există cea mai mică urmă de os; și abia la aproape douăzeci de picioare de la frunte ajungi la craniul pe deplin dezvoltat. Astfel încât toată această masă uriașă, fără oase, e ca un singur ghem. În sfârșit, deși, după cum se va arăta în curând, ea cuprinde în parte cea mai fină untură, trebuie să afli acum ce fel de substanță învăluie într-o apărare de nebiruit toată acea aparentă moliciune femeiască. Undeva mai înainte ți-am descris cum untura învelește trupul balenei așa cum coaja învelește o portocală. La fel și cu capul; dar cu această deosebire: în jurul capului, acest înveliș, deși mai puțin gros, are, fără oase, o rezistență pe care niciun om ce nu l-a pipăit nu o poate judeca. Harponul cu vârful cel mai cumplit, lancea cea mai ascuțită, aruncată de cel mai puternic braț omenesc, ricoșează neputincioase din el. E ca și cum fruntea cașalotului ar fi pavată cu copite de cai. Nu cred că se ascunde acolo vreo simțire.
Mai gândește-te și la alt lucru. Când două corăbii mari și încărcate, din comerțul cu Indiile, se întâmplă să se înghesuie și să se împingă una într-alta în docuri, ce fac marinarii? Ei nu atârnă între ele, în locul unde urmează să se atingă, vreo substanță doar tare, ca fierul ori lemnul. Nu; țin acolo un ghem mare și rotund de câlți și plută, învelit în cea mai groasă și mai rezistentă piele de bou. Acesta îndură vitejește, fără vătămare, strivirea care le-ar fi rupt toate manelele de stejar și răngile de fier. Numai aceasta lămurește îndeajuns faptul vădit spre care țintesc. Dar, pe lângă aceasta, mi-a venit în minte, ca ipoteză, că, după cum peștii obișnuiți au în ei ceea ce se numește o vezică înotătoare, în stare să se dilate ori să se contracte după voie; și după cum cașalotul, din câte știu, n-are în el un asemenea mecanism; luând în seamă și felul, altminteri inexplicabil, în care ba își coboară capul cu totul sub apă, ba înoată cu el mult înălțat deasupra ei; luând în seamă elasticitatea nestingherită a învelișului său; luând în seamă lăuntrul unic al capului său — mi-a venit în minte, ca ipoteză, zic, că misterioșii faguri de acolo, cu alveole ca de plămân, ar putea avea vreo legătură, până acum necunoscută și nebănuită, cu aerul din afară, astfel încât să se poată dilata și contracta sub acțiunea atmosferei. Dacă așa stau lucrurile, închipuie-ți cât de nebiruită e acea putere la care își aduce partea cel mai impalpabil și mai nimicitor dintre toate elementele.
Acum, ia aminte. Împingând fără greș înainte acest zid mort, de nepătruns și de nevătămat, și acea substanță dinăuntru cu atât de mare putere de plutire, înoată în urma lor o masă de viață năprasnică, care nu poate fi socotită cum se cuvine decât ca lemnul stivuit — cu stânjenul —; și toată se supune unei singure voințe, ca insecta cea mai mică. Așa că, atunci când îți voi înfățișa mai târziu toate însușirile aparte și concentrările de putere ascunse pretutindeni în acest monstru atât de întins; când îți voi arăta unele dintre isprăvile lui mai puțin însemnate de sfărâmat țeste, nădăjduiesc că vei fi lepădat orice neîncredere izvorâtă din neștiință și vei fi gata să primești aceasta: chiar de-ar străpunge cașalotul istmul Darien și ar amesteca Atlanticul cu Pacificul, nu ți-ai ridica nici măcar un fir din sprânceană. Căci, dacă nu recunoști măreția balenei, nu ești decât un provincial și un sentimental în ale Adevărului. Dar Adevărul limpede e un lucru căruia numai uriașii-salamandră îi pot ține piept; ce puține șanse au, atunci, provincialii! Ce-a pățit tânărul plăpând care a ridicat vălul înfricoșătoarei zeițe de la Lais?